2,768 matches
-
fel de artă, exemplară profesional, fără loc de muncă și fără rost, dezamăgită până în măduva oaselor dar constant bună, fundamental bună, având o viață interioară complet paralelă cu viața ei de zi cu zi, trăiește în propria ei ficțiune cu voluptatea sinucigașului, avortată de tranziție, de o societate care nu are nevoie de profesioniști ci de lichele, exclusă din cercetare și din viața universitară fiindcă a îndrăznit să aibă mereu propriile ei idei, nu s-a înrolat în nicio gașcă științifică
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
noi s-a ridicat un zid de piatră, un dig umed, fără lucarnă, apăsător ca plumbul, mi-am dat seama că, pentru totdeauna, viața mea e inutilă și fără sens. Ea lăsase fără răspuns mângâierea privirilor mele și nu împrăștiase voluptatea profundă pe care o resimțisem la vederea Ei - pentru că nu mă observase. Aveam totuși nevoie de ochii Ei! O singură privire din partea Ei ar fi fost suficientă pentru a găsi soluții tuturor problemelor de filozofie și tuturor enigmelor teologiei. O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
toate ființele mă abandonaseră; m-am refugiat lângă obiectele neînsuflețite. O legătură se stabilise între mine și ritmul naturii, între mine și obscuritatea profundă care coborâse în sufletul meu. Pentru oameni, o astfel de liniște e ca o limbă neinteligibilă. Voluptatea mă amețea. Mi se făcu greață, iar picioarele mi se înmuiară. Pradă unei oboseli nesfârșite, m-am așezat pe o piatră funerară, în cimitirul de la marginea drumului. Mi-am luat capul între mâini și am reflectat, plin de perplexitate, asupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
și luciditatea trezirii. Apoi, a fost ca și cum mi s-ar fi eliberat pieptul de o greutate, ca și cum legile gravitației încetaseră să mai existe pentru mine, de parcă îmi luasem avânt în siajul himerelor mele, acum vaste, delicate și subtile. O indicibilă voluptate mă invadă. Mă eliberasem de greutatea corpului. Ființa mea tindea spre universul ușor și insensibil al regnului vegetal - o lume calmă, dar plină de forme, de culori mirifice. Gândurile își pierdură coeziunea, topindu-se printre aceste contururi și culori. Pluteam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
pleoapele însângerate. În sfârșit, ia un cuțit cu mâner de os, le tranșează cu grijă și, cu surâsul pe buze, le vinde carnea dezosată clienților săi. Cu ce plăcere face treaba asta! Sunt sigur că e chiar un fel de voluptate. Chiar câinele acesta mare și galben care și-a făcut din cartierul nostru teritoriul lui de acțiune și care, cu capul în jos, ochii stinși, urmează cu o privire nostalgică mâna omului, o știe. El știe că măcelarul găsește o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
gust de miez de castravete, amar, dulce și acru. Am plâns. Cât am mai plâns! Când mi-am revenit, mi-am dat seama că plecase. Poate că îmi trebuise mai puțin de o clipă ca să încerc în felul acesta toate voluptățile și durerile pe care un om e capabil să le trăiască. Poate chiar rămăsesem pur și simplu așezat aproape de lampă, pe covorul de opiu, în aceeași atitudine ca a bătrânului negustor de mărunțișuri în fața mărfii sale. Nemișcat, continuam să fixez
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
amintiri îndepărtate și dureroase, iar eu căutam în ele lucruri de care fusesem frustrat, binele care mi se furase. Mă frustraseră oare de tot, pentru totdeauna? Ideea asta îmi inspira un sentiment mai teribil și mă făcea să încerc o voluptate de un alt gen, care mă consola în această pasiune fără speranță. Asta suna a obsesie. Nu știu din ce motiv mă gândeam încontinuu la măcelarul din față, îl vedeam suflecându-și mânecile, spunând: „În numele Domnului“ și tranșând ciozvârtele de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
eram unul, ca masculul și femela de mandragoră. Ardoarea tandră a acestei cărni proaspete și tinere pătrundea în mine, aspirată de toți atomii corpului meu în flăcări. Târfa mă absorbea ca pe o pradă, iar eu trăiam între teamă și voluptate. Gura ei avea gustul acru al miezului de castravete. Transpiram în această strângere îmbătătoare, nu-mi mai aparțineam și nu ascultam decât de trupul meu care-și cânta victoria. Mizerabil naufragiat al acestui ocean fără margini, mă abandonam valurilor pasiunii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
Și mai există, În Moscova-Petușki, o inega labil/ironică Înșiruire de băuturi posibile & imposibile, de melanjuri sfinte și păgîne, de cocteiluri permise & diabolice, de fantezii gratuite și sclipiri alchimice, a căror traducere sigur că nu a fost ușoară ; există o voluptate a degustării, În plan real ; dar și una a enumerării, În plan livresc : tra ducătorul caută echivalențe unor licori greu deslușibile, bi zar compatibile, absurd sintagmabile, precum votcă cu co riandru, bere „jiguliovskoe” & alb-de-desert, vînătorească, „roșior” & Xeres, kubanskaia & ruskaia, vin
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
în seamă reținerea lui Hliboceanu, a dus-o la pieptul ei, ținând-o strâns... Buzele încercau să spună ceva, dar de pe ele nu și-a luat zborul nici un cuvânt... În clipa următoare însă, gura ei aprinsă s-a așezat cu voluptate peste a lui, rămas înmărmurit... Au stat așa preț de o clipă... Se părea că Hliboceanu a cedat ispitei și a acceptat revărsarea pasiunii Măriuței, pusă în acel sărut, dar... Totul a dăinuit mai puțin decât două bătăi de aripi
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]
-
românească a romanului Irinei Egli, Terre salée. Excelenta traducere realizată de Adina Cobuz pune, de minune, în evidență impresionantul suflu epic al autoarei. Energiile contrare care se izbesc uneori, în interiorul aceleiași fraze, totul emană senzație densă de straniu. Amestecul de voluptate și moarte, frica de continua amenințare a fatalității, revelația micimii ființei umane, zdrobite sub lespedea Destinului sunt elemente definitorii ale scrisului Irinei Egli. Pământ pustiu (titlul versiunii în limba română a romanului Terre salée) este o tragedie antică strămutată în
Sub povara anticilor by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/9207_a_10532]
-
o fatalitate, fără să se revolte și fără să o problematizeze. Deasupra lor stăpânește întotdeauna o forță superioară care le determină actele și căreia i se supun necondiționat. Amorurile sunt blestemate, relațiile incestuoase dintre tată și fiică se consumă cu voluptate sub semnul aceleiași fatalități reciproc asumate, nu există loc de fugă, singura evadare este în moarte. La fel ca în tragedia antică (mitul lui Oedip - nu întâmplător actrița Ioana își invită la un moment dat prietenii la premiera tragediei Oedip
Sub povara anticilor by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/9207_a_10532]
-
se ridice, căci În acest stadiu senzația Îi provoca o ușoară excitație sexuală. Poate că tocmai această senzație o Împiedica să-l audă pe John. În schimb, Îl vedea pe Vic În pat cu Lenutza, sub o plapumă roșie, pradă voluptăților adulterului În brațele ei fragile și reci, Îi vedea apoi Îmbrățișați sau goi, În poziții dintre cele mai obscene, și din cînd În cînd coapsele i se Încordau de o dureroasă plăcere, pînă În pragul orgasmului. Un mic contact cu
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
făcu Pablo o glumă - de care după aceea se simți mîndru. A fost un om deosebit În imaginile transmise seara următoare de televiziunea rolandă, ceea ce impresiona În mod deosebit era cantitatea imensă de sînge. Gros-plan-urile detaliau minuțios, cu o secretă voluptate, dar și evidentă satisfacție profesională, nu doar beregata ruptă a doamnei Agneta, În care se deschidea o gaură de carne Întunecată, cu marginile ferfenițite, ci și șuvoaiele de sînge amintind de viitura unui fluviu ieșit din matcă, iar traveling urile
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
la lacrimi, n-aș putea explica de ce. Într-o anumită privință, cred că eram sincer. Trăiam la cheremul Întîmplării, renunțasem la toate ambițiile tinereții, căutam mereu să-mi umplu timpul cu ceva, iar timpul rămînea mereu gol - Îmi contemplam cu voluptate propriul declin. Firește că la urmă sufereau, cînd, după cîteva săptămîni, le anunțam că trebuie să ne despărțim. Păreau buimăcite, nu Înțelegeau de ce trebuie, de vreme ce ne simțeam atît de bine și eram atît de fericiți Împreună; de vreme ce ele Își găsiseră
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
naiba cu toate poveștile voastre! Eram momit, mi se Întinsese o cursă, simțeam că nu trebuie să accept provocarea, dar nu mă puteam abține, frivolitatea și caracterul meu labil mă Împingeau, mă lăsam tras În urzeala lor, cu o anumită voluptate, aș zice. Dar ceva din toată povestea Îmi scăpa, Îmi aluneca mereu printre degete - un rest pe care nu-l Înțelegeam, ceva ca o lipsă de aer, o formă de neputință. Bănuiam că sunt tras pe sfoară și În același
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
care-i las să alunece de-a lungul picioarelor până ce Încremenesc pe dușumea ca o nevertebrată moartă. În final mă aplec, Îi culeg de jos și-i arunc pe unicul scaun aflat În Încăpere. În final, mă Întind cu acea voluptate a oboselii, pe canapeaua Îngustă, pe care, Într-un moment de acută criză de deposedare frenetică mi-a făcut-o cadou C.I. Vine rândul unei pastile albe cu o linie fină pe mijloc, ce reglează bătăile inimii, să alunece pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
dă dreptul la ea de pe o zi pe alta, nu te trezești dintr-odată stăpânind cu acte În regulă o asemenea fascinantă sărăcie lucie. Eu sunt un stâlp al mizeriei, o piesă de bază a ei, câteodată o gust cu voluptate, dar de o vreme, aderarea noastră la Uniunea Europeană m-a schimbat Într-un fel. Am devenit mai atent la ce se Întâmplă În jurul meu. -Și ce se Întâmplă? Întreabă Plăcințica studiindu-și degetele mâinilor, cu pielea Încrețită de la spălat. -Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
lung, la marginea unei șosele, după care umple până la refuz vasul de tinichea și revine pe aleea ,,Păpădiei,, numărul 8. Plăcințica Îl Întâmpină În fața ușii, cu un zâmbet luminos pe buze, Îi ia vasul din mână și Își toarnă cu voluptate, toată apa În cap. Părul, tricoul albastru și pantalonii de bumbac, mustesc acum de apă. Pare ieșită dintr-un bazin de Înot. Un șobolan roșcat traversează nestingherit aleea. Antoniu pregătește un atac violent, dar Plăcințica Îl oprește: În Olanda ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
la toate astea? Împrietenește-te din nou, nu sta singur, poate mai găsești pe cineva dispus să-ți asculte poveștile!,, Răspuns ,,Ușor de spus. Kawabata era unic. Era dăruit de Dumnezeu. Știa să primească, mai ales cuvintele, cu o extraordinară voluptate, era fascinat de ele, le absorbea, și avea o sfințenie a ascultatului pe care n-am mai Întâlnit-o la nimeni. Bunătatea și firea lui copilăroasă l-au mântuit de toate păcatele trecute. Nu era lacom, nu era violent, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
pentru toate perversiunile tale smintite - și, cică, tu ești intelectualul superior! Care apare în căcaturile alea de emisiuni educative! Vezi, după aprecierea Maimuței, era de datoria mea s-o ridic din abisurile frivolității și ale pierzaniei, ale perversității, nesăbuinței și voluptății în care zadarnic încerc de-o viață întreagă eu însumi să mă cufund cu succes - deci, eu sunt cel care trebuie s-o salveze de tentațiile cărora de-atâția ani mă zbat să le cedez eu însumi. Iar pentru ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
de noapte bună fetița cea frumușică și somnoroasă și băiețelul cel deștept și somnoros și, în brațele doamnei Alexander Portnoy, această femeie mărinimoasă și cumsecade (care în visările mele edulcorate, dar modeste, nu are un chip), o să-mi depun ardoarea voluptății îmbelșugate. Dimineața o să pornesc spre centrul Newark-ului, la Tribunalul Districtual Essex, unde îmi desfășor activitatea luptând pentru dreptatea celor nevoiași și oprimați. În clasa a opta vizităm clădirea tribunalului ca să-i studiem arhitectura. În aceeași seară, acasă, în camera mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
o pălărie moale, ponosită. Myatt Îi spuse În franțuzește că acest compartiment era ocupat. — Un loc, spuse omul. — Doriți la clasa a doua? Întrebă Myatt, dar omul clătină din cap și trecu mai departe. Domnul Opie se cufundă cu vizibilă voluptate În colțul lui și Îl privi cu dezamăgire și curiozitate pe bărbatul mărunțel și palid din fața lui. Omul era extraordinar de șters ca Înfățișare, iar sănătatea precară Îi ruinase tenul. Nervii, se gândi domnul Opie, privind cum degetele omului se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
ești ca un blestem, și tu... îi șoptește, rupîndu-se o clipă din sărut, învăluind privirea lui Mihai cu toată privirea ei, în care au explodat sclipiri fierbinți. Apoi, ca și cum astăzi, întîia oară, ar fi descoperit sublimul jocului, se dăruie cu voluptate palmelor care, mai mult o chinuie cu strîngerea lor prelungită, un sărut aparte, la fel de fierbinte ca cel al buzelor în intenția lor de-a o dezbrăca. Staaai... rîde Maria încet cînd simte degetele tînărului pe mijloc, la spate, încercînd să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
lor de statuie... Nu, nu-mi vor oferi, toate la un loc, ce mi-a oferit Cristina. Cristina, care a fost a mea, mi s-a dăruit ce termen exact!, ce caută exactitatea în dragoste?! -, și a făcut-o cu voluptate am zis dragoste?, înseamnă c-o iubesc! -, mi s-a dăruit, iar acum mă gîndesc la ea, deci n-a murit pentru mine, nu-i adevărat că o femeie dar care din ele?! moare după ce-ți intră în pat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]