1,110 matches
-
și bătrâni - în afara orașului. Nu conduc pentru că mașina mică îmi produce greață. Știu să conduc (am trecut examenul după doi ani - DOI ANI ! - de lecții și câteva mii bune de lire), însă trebuie să opresc din kilometru în kilometru să vomit. Copilului nu-i place când altcineva vomită, are impresia că e privilegiul lui și numai al lui. Îl înțeleg perfect. Suntem cu toții niște egoiști mediocri. Adevărata virtute e să poți dezvolta un egoism de calitate. (Și autoironie în același timp
100 de zile. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Ioana Morpurgo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1775]
-
mașina mică îmi produce greață. Știu să conduc (am trecut examenul după doi ani - DOI ANI ! - de lecții și câteva mii bune de lire), însă trebuie să opresc din kilometru în kilometru să vomit. Copilului nu-i place când altcineva vomită, are impresia că e privilegiul lui și numai al lui. Îl înțeleg perfect. Suntem cu toții niște egoiști mediocri. Adevărata virtute e să poți dezvolta un egoism de calitate. (Și autoironie în același timp, dacă e posibil.) — Cum adică un egoism
100 de zile. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Ioana Morpurgo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1775]
-
îi spunea pe un ton ascuțit: — O să stai la masă pîn-o să mănînci ultima fărîmă. Sau: Așteaptă tu, pînă o să-i spun lui taică-tu, drăguțule. Atunci el lua o bucățică, o mesteca fără să-i simtă gustul și o vomita în farfurie. Apoi se încuia în dormitorul din spate. Uneori, maică-sa venea la ușă și spunea: „Nu vrei să mănînci nici măcar o bucățică? De dragul meu?“ Atunci, Thaw, simțindu-se crud striga: „Nu!“ și se ducea la fereastră să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
urlet și rîset și continuă să mănînce pînă cînd nu mai rămase nimic, apoi deșurubă sticla de coniac și bău două guri, se sculă în picioare și merse clătinîndu-se în ceață. O zări cum îngenunchează în fața drumului și o auzi vomitînd. Se întoarse palidă, se întinse cu capul în poala lui, și adormi pe loc. La început, greutatea din poală i se păru liniștitoare. Fața ei, copilăroasă în timpul somnului, îi dădu sentimentul tandru, de superioritate tristă, pe care-l avem de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
mîinile să-i cadă pe lîngă trup și tremură violent: Mici găuri negre, murmură el. Ochii ei au devenit mici găuri negre. — Nu e femeie, de fapt, zise Lanark. E un instrument sub formă de femeie. Macfee se apleca și vomită pe trotuar, apoi zise: — Mă duc acasă. Te duc eu. — Mai bine nu. O să bat pe cineva în seara asta. Simt nevoia să lovesc pe cineva în seara asta. Dacă nu stai la distanță, probabil că tu vei fi acela
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
ca să mă dezgust și mai mult, citeam și ziarele; ocupația aceasta sporadică nu-mi răpea cine știe cât din ceasurile destinate lecturii tomurilor vremii, adevărate urinoare solid construite și prevăzute cu instalații subtile, ultraperfecționate, din robinetele cărora curgea teoria, șușotea poezia, să vomiți, nu alta, înțepenite, gata să te înhațe în fălcile lor de lemn; pe acestea le citeam cu dârzenie, din scoarță în scoarță, nu scăpăm o literă : „Dacă am început, trebuie să merg până la capăt“, îmi spuneam, era una din probele
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
moale atârnându-i peste gură, această scârbă de om mort, mărunt și slăbănog, cu părul totdeauna gominat, cu haine de o exemplară eleganță, acest produs desăvârșit al zonei de promiscuitate pe care Natura o clocește ca să se compenseze și o vomită, ca pe o taină, pe sub cealaltă față a ei, apăruse în viața mea, cam pe la optsprezece ani, poate din aceeași nevoie de compensare sau poate numai pentru că, printr-o ciudată coincidență, purtam amândoi același nume de familie. Pe atunci aveam
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
în pădure, că nu auziseră niciodată miile de crengi vuind laolaltă și de aceea... Țineam geamul cu palmele deschise, era o sticlă frumoasă, ușor curbată în afară, cu irizații sidefii. Lemnăria părea solidă, putea să reziste. Fetița gemea, voia să vomite, Maria îi sprijinea capul, nu știa ce să facă. Asta a durat un timp, n-aș putea spune cât, fetița s-a mai liniștit, „Mă duc s-o culc“, a spus Maria, a ajutat-o să se ridice și au
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
în stare să-mi declanșeze anumite resorturi imaginative. Un criteriu asemănător mă îndemna, de pildă, să prefer subtextele magistrului Eckhart textelor lui Jacob Boehme sau, pe alt plan, să-mi placă lectura lui Raymond Roussel în timp ce Joyce mă făcea să vomit. (știu că aluziile acestea necesare ar putea sugera un sistem de referințe culthurale, dar eu încerc să exprim altceva.) Pe Agrippa îl întâlnisem de câteva ori în împrejurări și localități diferite (Călărași, Jibou, Câmpulung-Muscel, București), totdeauna sub înfățișarea aceluiași câine
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
pe placa de ciment mucegăită, un trup de om, zdrobit, însângerat. Nu mai avea nici formă, nici figură. Ceva nedefinit și trist mi-a amintit de Petru... Am vrut să țip, dar am izbutit să mă stăpânesc. Îmi venea să vomit. Apoi lumina reflectorului s-a stins, n-am mai văzut nimic. Când m-am întors de la fereastră, Jeni Pop dispăruse, cu cărucior cu tot. Am tras zăvorul, am ieșit din W.C. Stătusem, pesemne, mult timp acolo. Vizitatoarea plecase. Pe coridor
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
să se miște mecanic. Din când în când, atingea gleznele cârnului care se întorcea clătinând capul. Degetele îi intrau într-o mâzgă lipicioasă în care avea impresia că mișună animale mici, scârboase, cu pielea umedă. Simți dintr-o dată nevoia să vomite și își mușcă buzele. În fața lui, Dascălu înainta cu mișcări moi, ondulate, ca un șarpe uriaș. Șoferul căzuse într-o rână, cu chipul ascuns în rochia Melaniei Lupu. Pe vindiacul de piele, sângele strălucea fluid. Între degete îi rămăseseră fire
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
dumneata trebuie să te fi gândit la ceva. Când ucizi te gândești la urmări. Popa râse amar: ― Cu proxima ocazie îți promit s-o fac. ― Dumnezeule! gemu Valerica Scurtu apăsîndu-și degetele pe tâmple. O durea capul și-i venea să vomite. De s-ar termina toată povestea! Nu mai rezist. ― N-avem nici o soluție, conchise Matei. Doar, în sfârșit, doar dacă nu avertizăm Miliția. ― Și ce faci cu cadavrul? Îl îngropi în Cișmigiu? Sculptorul își reluă agitat plimbarea. ― Cred că e
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
mine, într-un amestec confuz, gânduri și stări contradictorii; curiozitate, "ce dracu de vânători mai sânt și astea? să vânezi cerbi în mlaștină?", ambiție, "acum, dacă tot am plecat n-aș vrea să mă fac de rîs", teamă, "dacă o să vomit?" Odată, cu Emilia, împrumutasem o mașină și, amândoi beți, am gonit, cu farurile aprinse, pe șosea până ce am călcat un iepure care alergase orbit, înnebunit, ca să scape. După ce l-am călcat și am oprit, ne-am dat jos, am văzut
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
poruncit cu glasul răgușit: Cine vrea să amân teza să se scoale în picioare!" Toți au rămas așezați. Ba, chiar s-au cocoșat și mai tare în bănci cu urechile și cefele albite de frică. Iar eu am simțit că vomit în mijlocul clasei, încremenită în picioare. De atunci nu mai țin să vorbesc decât pentru mine". Eu n-aș fi făcut niciodată greșeala ei. Nu mă însuflețea dorința de a mă expune de dragul altora. În schimb, mă înflăcăra bucuria de a
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
-l vadă pe portar înainte de a-i scrie soției sale. Vânzătorii ziarelor de seară anunțau că invazia șobolanilor se oprise. Dar Rieux își găsi bolnavul pe jumătate răsturnat peste marginea patului, cu o mână pe burtă și alta în jurul gâtului, vomitând, cu icneli mari, un fel de bilă de un roz murdar, într-un bidon de lături. După lungi eforturi, cu răsuflarea tăiată, portarul s-a întins la loc. Temperatura era de 39,5°, ganglionii de la gât și membrele i se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
încheiat comisarul. Era din pricina vremii, fără îndoială. Totul se năclăia în mâini, pe măsură ce ziua înainta, și Rieux simțea cum teama lui crește cu fiecare vizită. În seara aceleiași zile, la periferie, un vecin al bătrânului bolnav își apăsa vintrele și vomita în toiul delirului. Ganglionii erau mult mai groși decât cei ai portarului. Unul începea să supureze și curând se sparse ca un fruct stricat. Întors acasă, Rieux telefonează la depozitul de produse farmaceutice al departamentului. Însemnările lui profesionale menționează doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
erau legate cu ceva ce părea a fi bandă adezivă din plastic, ca o etichetă lipită pe un produs nou, atât de rezistentă, încât putea fi tăiată doar cu o lamă ascuțită. Vru să țipe, dar nu reuși decât să vomite pe materialul îndesat în gură. Iar acum gâfâia și mai tare, plămânii fiind forțați să-și satisfacă nevoia de aer doar pe căile respiratorii. Își simțea inima bătând cu putere, nu doar din cauza urmăririi, ci și de teamă pentru propria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
cu mașina mă afectează destul de rău. Bineînțeles, cel mai neplăcut e să călătorești la etajul unuia dintre autobuzele alea turistice Greyhound. Ești așa de sus! Îți aduci aminte când m-am dus cu un asemenea autobuz la Baton Rouge? Am vomitat de câteva ori. Șoferul a fost nevoit să oprească mașina undeva în mlaștini și sa mă lase să cobor ca să mă plimb puțin. Ceilalți pasageri erau destul de furioși. Aveau probabil stomac de fier, dacă puteau călători cu un asemenea vehicul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
părea să fi ajuns la final. Ignatius scoase un zgomot ca de vomă. Ochii și albaștri și galbeni îi lăcrimau. Spune ceva, Ignatius, îl imploră mama sa, întorcându-se tocmai la timp ca să-l vadă scoțând capul pe fereastră și vomitând pe partea unde era lovită mașina. Agentul de stradă Mancuso mergea încet pe Chartres Street, îmbrăcat în pantaloni mulați pe picior și un pulover galben, la sugestia sergentului care îi zisese că așa va avea posibilitatea să aresteze persoane cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
în urma palmei primite, auzi ceva ce părea a fi o explozie. În speranța că vreun individ suspect a aruncat o bombă sau s-a împușcat, dădu colțul în goană, ieșind pe St. Anne Street și văzu șapca verde de vânătoare vomitând printre ruine. Doi „Odată cu prăbușirea sistemului medieval, zeii haosului, nebuniei și prostului gust căpătară influență“, scria Ignatius pe una dintre foile sale de însemnări Big Chicf. După o perioadă în care lumea apuseană se bucurase de ordine, liniște, unitate și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
pe domnișoara Trixie pe canapeaua lui favorită, cea acoperită cu nylon galben și o ungea pe bătrână cu cremă pe față. Din când în când domnișoara Trixie scotea limba și gusta puțină cremă de pe buza de sus. — Îmi vine să vomit privind această scenă, spuse domnul Levy. N-ai putea s-o plimbi pe afară? E o zi frumoasă. — Îi place canapeaua asta, răspunse doamna Levy. Las-o să se bucure și ea. De ce nu te duci tu afară să-ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
cum îl cuprinde isteria. Încercă să tacă din gură, dar constată că nu reușește. — Îi filmează prin mai multe straturi de voal, spuse el. Maică Doamne! Cine știe cât de ridați și oribili sunt amândoi în realitate. Simt că-mi vine să vomit. Hei, cel din sala de proiecție! Aprinde lumina, te rog Bătu cu sabia în latura scaunului. O plasatoare bătrână coborî pe culoarul dintre scaune și încercă să i-o ia, dar Ignatius se împotrivi, făcând-o să lunece jos pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
muncitorilor noștri sunt negri. Asta ne va face reclamă bună. Și în curând vom avea probabil nevoie de muncitori mai mulți și mai calificați. Vom pregăti climatul pentru a face angajări bune. Dar nu ăsta! Vocea doamnei Levy părea să vomite cuvintele. Premiile sunt pentru oameni cumsecade. — Unde-i idealismul de care făceai întotdeauna atâta caz? Credeam că te interesezi de soarta grupurilor minoritare. Cel puțin așa ai susținut întotdeauna. În orice caz, Reilly a meritat să fie salvat. M-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
afla Întinsă Într-un pat, Înconjurată de toate mătușile ei, de Petite-Ma și de bunica Gülsüm, după ce fusese forțată să bea ceaiuri mâloase și urât mirositoare de plante de parcă n-ar fi fost destul de Îngrozitor că o puseseră să vomite tot ce avusese În stomac. Și-a Început cel de-al optsprezecelea an descoperind un alt fapt care trebuia adăugat revelațiilor ei anterioare: că În lumea asta ciudată sinuciderea era un privilegiu tot atât de rar ca rubinele și că, având o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
cât Își Îngropa mai mult sentimentele, cu atât se simțea mai prost. Mai Întâi s-a gândit să meargă la bucătărie să-și fiarbă un ceai calmat de plante, Însă mirosul mirosul greu al mâncării a făcut-o aproape să vomite. Apoi s-a dus În living ca să se uite la televizor, Însă dând acolo peste două din surorile sale, angajate frenetic În curățenie În timp ce sporovăiau emoționate despre ziua următoare, s-a răzgândit imediat. De Îndată ce s-a Întors iarăși În camera
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]