1,530 matches
-
Păpușa oarbă. Niciun copil să-i pună ochi de sticlă Amurg sângeriu niciun bujor În grădinăvântul, doar vântul ... Nicio scrisoare de scris, doar amintirea ca un uliu: la pândă Seară de toamnă - În cuibul de pe casă niciun cocostîrc Marea numai vuiet de valuri, cutia poștală veșnic goală, noaptea de vară fără cîntecul de greier, adierile fără de gîze, jucăriile fără copii, amurgul fără acompaniamentul bujorilor, amintirile fără cei amintiți, seara fără păsări Întoarse la cuib - toate-s lipsite de rost și viața
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
a amintit poemul Corneliei Conta, care rămîne un reper pentru modul generos În care lucrează omătul: prima zăpadătoate murdăriile acoperite Simțeam aceeași funcție purificatoare În acțiunea zăpezii, dar Într-o altă variantă, aceea de amortizor sonor, de surdinizare neașteptată a vuietului confuz al orașului. M-am gîndit mai Întîi și mai Întîi să asociez tăcerea cu ninsoarea. Puteam să evoc tăcerea revărsată fulg cu fulg de ninsoare, dar mi s-a părut doar o metaforă tocită. Puteam să vorbesc de tăcerea
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
colț stăteau înghesuite corăbiile ancorate; fluviul își rotunjea șerpuirea la poalele colinelor înverzite și insulele lunguiețe păreau, pe fața apei, ca niște pești mari, încremeniți pe loc. Coșurile uzinelor scoteau uriașe panașuri cafenii, cu vîrful luat de vînt. Se auzea vuietul turnătoriilor, laolaltă cu sunetul limpede al clopotelor de la bisericile ce se înălțau prin ceață. Copacii goi de pe bulevarde apăreau printre case ca niște mărăcini violeți, iar acoperișurile, lucind de ploaie, sclipeau mai tare sau mai slab, după cum erau cartierele mai
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
împodobită cu steluțe argintii frumos ornate, ce aduce gerul. Căsuțele din zare și-au pus căciuli din blană. Copacii au mănuși albe ca spuma laptelui. Cerul înfăptuit ca un policandru care seara se aprinde, oglindindu-se în iazul de cristal. Vuietul vântului care geme jalnic de durere trecând pe la urechile oamenilor. Liniștea spărgându-se de către glasurile copiilor care se bucură din plin de nea și de copilărie. Zăpada cea albă croșetează un covor strălucitor și neted, ne provoacă să ne aruncăm
Sfera by Tonea Cosmina-Florina () [Corola-publishinghouse/Science/91764_a_93585]
-
un ciubăraș ca să crească. Prinde apoi atâta pește, Încât se sperie. Se schimbase și casa feciorului, cum venea acasă, găsea mâncarea caldă, rachiu tot ce-i trebuia. Se ascunde Într-o zi și se uită pe borta cheii, aude un vuiet ca și cum ar fierbe apa la foc, apoi vede că sare peștișorul jos și se transformă Într-o doamnă frumoasă care face curat și pregătește de mâncare. El o prinde pe fată, iar ea Îi reproșează că nu a mai avut
ACCEPȚIILE VIEȚII ÎNTRE NOROC ȘI SOARTĂ ÎN PROZA POPULARĂ by Ion –Horia BÎrleanu () [Corola-publishinghouse/Science/772_a_1549]
-
reverberația culorii, conjugarea straturilor temporale: Să-ți amesteci cu cioburile ecourilor amintirea și sîngele Atunci În palma minții se va opri o lăcustă divină Atunci de porțiile de bronz ale ploii se va izbi un buzdugan invizibil ...................................... Vei fi deodată vuiet și liniște. Revelația, miracolul, misterul, despre care vorbește poetul În atîtea rînduri, stau tocmai În acest sentiment al comunicării / comuniunii, afirmat În contrast radical cu „această-ntemnițare a omului Într-Însul”, cu solitudinea În stagnare și inerție. De unde și proiectul ideal
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
am culcat un copac cu rădăcinile Împletite În aer, ca o coamă plină de rămășițe terestre și de viermi. Copacul acesta e mai mult decît un violoncel uriaș și, cînd mă odihnesc pe trupul lui cu urechea ațintită la toate vuietele dintr-Însul, formăm Împreună un centaur cu totul altfel decît cel din legendă, real, carnea mea Îmbucîndu-se temeinic cu lemnul zgrunțuros și masiv [...] Să fiu atunci eu oare vasul comunicant, sîngele meu stăruind la același nivel cu seva din creangă
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
mulțimi de plugari istoviți, de cosașii tăind incomensurabil poloage paralele, de milioanele conaționalilor „clăcași”, văzuți la un loc, sub osânda muncii poruncite, masă inumerabilă de robi ai pământului a cărei suferință, a cărei revoltă, a cărei speranță de eliberare e vuiet secular de codri și ape, nu susur intimist.”1 Urmându-l pe E. Lovinescu (criticul sburătorist scrisese: „Versuri declamatorii? Poate. Însă cu totul noi.”Ă, Vladimir Streinu respinge obiecția de retorism și declamatoriu adusă poeziei lui Goga, demonstrând persuasiv că
Un senior al spiritului VLADIMIR STREINU Eseu critic by TEODOR PRACSIU, DANIELA OATU () [Corola-publishinghouse/Science/91676_a_92909]
-
dezlegare realistă a suferinței de a trăi și gândi, devenită însă la poetul nostru izvor de spaime și halucinări macabre (Aur sterpă, după inițiativa faustiană în filozofia conceptelor-mame, către care l-a dus căutarea fericirii (Stânci fulgerateă, autorul Visurilor în vuietul vremii este preocupat (...Ă de procesul duratei personale.”3 Sonetistul Mihai Codreanu (Mihai Codreanu: Statui 4 Ă are disponibilități poetice multiple: este „parnasian, bineînțeles, dar și romantic de atâtea ori, senin și plastic”, „întunecat și muzical”, având „timbrul tânguios de
Un senior al spiritului VLADIMIR STREINU Eseu critic by TEODOR PRACSIU, DANIELA OATU () [Corola-publishinghouse/Science/91676_a_92909]
-
rănit de cădere, este primit și el în brațele lui Tetis și ale unei oceanide, Eurinome, și ascuns de ele într-o peșteră din adâncul marelui fluviu Ocean care înconjoară pământul, curgând jur-împrejurul lui, fără izvor și liman; acolo, sub vuietul de valuri fără capăt și sub spuma lor albă, a stat Hefaistos ascuns timp de nouă ani, de nimeni știut, făurind giuvaeruri. Și astfel doi zei de rang înalt ajung, prin violență, în lumea ei și găsesc la ea ocrotire
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
simt pierduți și Aias strigă: „Zeus, părinte, dă-ne un cer curat, să vedem; apoi, dacă așa vrei, nimicește-ne în plină lumină!“ Tristețea, durerea și moartea îi învăluie pe eroi ca într-un nor întunecat. Și mai sunt zarva, vuietul, vacarmul câmpiei cotropite de luptă. Se aud până în eter strigăte de războinici și de zei, strigăte de luptă, de amenințare și de spaimă, de chemare, de încurajare și de îndemn, de biruință sau de deznădejde, sau de furie oarbă, sau
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
alte analogii, acelea cu libera viață a elementelor sau a muritorilor care îi dublează imaginea într-un joc secund dintr-un alt timp, în care Forța, aceeași, ia alte forme, analoage, dar neînsângerate. Dintr-o altă lume, unde zarva și vuietul luptei ucigașe nu străbat nici măcar ca amintire sau spaimă. Lumea păcii, prin comparații imanente textului, transcende cercul închis al războiului, și aceasta este singura transcendență din poem. Zeii în nici un fel: ei sunt însăși imanența în uman a unui omenesc
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
ea este numai imanența Forței și a legilor ei. Cum scânteiază în soare bronzul armelor pe câmpia morții, înălțându-se până mai sus de eter? Ca un foc pustiitor care se vede de departe, mistuind pădurile de pe un munte. Iar vuietul luptei este acela al furtunii, al vijeliei și al ploii grele, care umflă puhoaiele și râurile: se năpustesc în râpe și văi și curg asurzitor, măturând tot în calea lor până ajung să se verse în mare, unde se înfruntă
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
Ariel îndeplinește cu un brio extraordinar, de care, cum s-a văzut, era atât de mândru. La prima vedere, s-ar putea crede că spiritul a pus în slujba lui toate elementele: apele mării, vânturile, norii cu întreg văzduhul, cu vuietele, fulgerele și trăsnetele lui, însuși focul ca pârjol de flăcări. În realitate, totul fusese o înscenare foarte bine calculată și executată, iar pirotehnia o asigurase însuși polimetamorficul duh. A rămas atât de încântat și exaltat de ce făcuse, încât, întors la
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
mână de țărani care făcuse atâta larmă. Nici urmă de oștean în această văgăună afurisită. În acel moment, tunurile ghiaurului, ascunse la marginea pădurii, se puseră a bubui. Nici nu apucă să-și revină din tehuiala ghiulelelor, căci auzi un vuiet. Își dădu seama că se apropia un iureș cumplit de pe unul dintre dealurile împădurite. Flancul lui drept a fost izbit năprasnic, clătinându-i serios armata. Însuși acest voievod necredincios a condus atacul cavaleriei. La scurt timp, a fost pălit și
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
Barth, Varieteu pe apă, pref. Geta Dumitriu, București, 1992. Repere bibliografice: Laurențiu Ulici, Prima verba, RL, 1984, 11; Alexandru Condeescu, „Troienii”, LCF, 1984, 11; Monica Pillat, „Troienii”, ST, 1985, 3; Lidia Vianu, „Lumina și uitarea”, R, 1990, 3; Mihaela Mainea, Vuietul și liniștea, VR, 1991, 6. M. I.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289633_a_290962]
-
În înșiruirea endecasilabilor albi preferați de romantic pentru cantul mai sus menționat, ce are cadențe de imn, se trasează tabloul lumii originare, anterioare plăsmuirii lui Adam, inca neafectate de prezență omului: Când stânci și vai puștii izbea-n putere / Cu vuietul dintâi alpestra undă / În vale zdrumicata și când peste / Cuprinsul așezărilor de mâine / Cu vâlvă lor, dormea necunoscută / Pacea și mute razele de soare / Și luna aurie nearate / ogoare luminau. O! Fericită / Gură de răi, neștiutoare încă / De rele și
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
exterioritate și interioritate, un obstacol care filtrează elementele din afara ce ating doar suprafața apei (a interiorității), lăsând urme ușoare, efemere. De aici nereușită procesului de creație (firește, în viziunea descrisă de versurile acestei arte poetice) și tonurile întunecate din final: vuietul negru, mistui otrăvuri, cenușiu malul. Vuietul vântului, metaforă a cuvântului în numeroase versuri ale sicilianului, nu aduce bogăția de glasuri și chipuri din trecut (la rândul lor inspiratoare de poezie), dimpotrivă, pare prevestitor de rău. În Apăstătută diminuarea puterii de
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
filtrează elementele din afara ce ating doar suprafața apei (a interiorității), lăsând urme ușoare, efemere. De aici nereușită procesului de creație (firește, în viziunea descrisă de versurile acestei arte poetice) și tonurile întunecate din final: vuietul negru, mistui otrăvuri, cenușiu malul. Vuietul vântului, metaforă a cuvântului în numeroase versuri ale sicilianului, nu aduce bogăția de glasuri și chipuri din trecut (la rândul lor inspiratoare de poezie), dimpotrivă, pare prevestitor de rău. În Apăstătută diminuarea puterii de a crea se reflectă în tăcerea
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
fiule / Ce grea pedeapsă-ndur! Inima ta nu stie; / Și dormi adânc / cufundat în asta noapte de cer neluminata / În beznă cea de lemn ferecata în cuie de arama. / Și nu auzi trecând la creștet / undă prelunga a apei nici vuietul / aerului (Plânsul lui Danae).476 Somnul profund amintește de cel din versurile 7-14 din Seara zilei de sărbătoare, semn că ecourile tematice ale versurilor străvechi se regăsesc și în creația originală a romanticului. Afirmația este confirmată de partea finală a
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
Secvențe apocaliptice din timpul catastrofalului cutremur care a avut loc în țara noastră în seara zilei de 4 martie 1977, prezentate de Radio-Televiziunea Română. ... Orele 21 și 22 de minute. Pământul își scutură zdravăn învelișul, cu convulsii, gemete înăbușite și vuiete înspăimân tătoare, îngrozitoare. Blocurile vibrează puternic și se clatină ca o pădure bântuită de o mare furtună, de-o parte și de alta, cu pârâituri și trosnituri din toate încheieturile. Unele imobile se prăbușesc, acoperind străzi și oameni cu mormane
SENZAŢIONALA CONSTATARE A UNOR RENUMIŢI SEISMOLOGI: ANIMALELE PREVESTESC CUTREMURELE! by VASILE VĂSÂI () [Corola-publishinghouse/Science/262_a_498]
-
și apă totodată, niciodată soare, întotdeauna prezență lunară, semn al instinctualului, al iraționalului izbucnit din străfunduri. Deși uneori impresia e de contopire, de unire cu această ființă fantomatică ("Ești pasul meu de patru vânturi"), totuși apropierea e adesea imposibilă Ascultă vuietul adâncurilor dintre noi/ Cum crește în amurgurile lumii, ca o mare", Eumene). Sentimentului finalului de lume, al pierderii în neant e copleșitor. Amurgul, motiv consacrat, atât de iubit de simboliști (să nu uităm că Stelaru se fixează în descendența acestora
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
lor. De data aceasta, fiara este trimisă ca un fel de avertisment împotriva celor care îl adăpostesc pe ucigașul Peleus. Descrierea nu mai lasă loc dubiilor privind modul în care cei vechi își reprezentau acest carnasier: Deci, urlând cu mare vuiet, îngrozește ținuturile vecine o dihanie mare, un lup. Din pădurile mlaștinii iese cu gura căscată, plină de spumă amestecată cu sânge închegat, cu ochii înotând într-o flacără roșie. Deși sfâșiat de turbare și de foame, totuși mai mult îl
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]
-
imaginea mamei, față de care și-au exprimat respectul profund, compasiunea și sentimentul de regret provocat de înstrăinarea în lumea citadină, dinamică și profană. Pentru G. Coșbuc, mama rămâne prototip al dragostei și al suferinței: „în vaduri ape repezi curg Și vuiet dau în cale, Iar plopi în umedul amurg Doinesc eterna jale. Pe malul apei se-mpletesc Cărări ce duc la moară Acolo, mamă, te zăresc Pe tine-ntr-o căscioară. Tu torci. Pe vatra veche ard, Pocnind din vreme-n
Femeia în viziunea creştină by pr. Ioan Cârciuleanu () [Corola-publishinghouse/Science/1163_a_1936]
-
mamei sale, Barbara, părăsita de iubitul ei, obișnuia adesea să-l cânte (Cântecul salciei: "Salce! Salce!"). Din timp în timp Desdemona se întrerupe pentru a face comentarii referitoare la Barbara și pentru a da instrucțiuni Emiliei. La un moment dat vuietul vântului o face să tresară de teamă. Desdemona îi urează noapte bună Emiliei după care revine brusc, bântuita de presentimente negre și își ia un 424 dramatic adio dela Emilia. Rămasă singură Desdemona înaltă la Cer o impresionantă rugăciune (Ave
Opera italiană în capodopere by Alexandru Emanoil () [Corola-publishinghouse/Science/1302_a_1926]