1,491 matches
-
decembrie 2016. Virgil Ciucă Aduceți Basarabia acasă Fundația-Editura Scrisul Românesc Craiova, 2016 Scriitor român din Diaspora americană, Virgil Ciucă s-a impus în literatura prin spiritul sau combatant, prin lupta neobosita cu sine și cu ceilalți. Vocea lui este un vuiet necontenit, care tulbură, conștientizează, scoate din tătâni, atenționează, amenință, îndeamnă, este asurzitoare că un tunet, făcându-se astfel auzită. Nu mi-a fost dat să citesc un poet mai vehement decât Virgil Ciucă, trimis să vestească prăbușirea unei lumi în
CEZARINA ADAMESCU [Corola-blog/BlogPost/374683_a_376012]
-
-i, când la ... Citește mai mult Virgil CiucăAduceți Basarabia acasăFundația-Editura Scrisul RomânescCraiova, 2016Scriitor român din Diaspora americană, Virgil Ciucă s-a impus în literatura prin spiritul sau combatant, prin lupta neobosita cu sine și cu ceilalți. Vocea lui este un vuiet necontenit, care tulbură, conștientizează, scoate din tătâni, atenționează, amenință, îndeamnă, este asurzitoare că un tunet, făcându-se astfel auzită. Nu mi-a fost dat să citesc un poet mai vehement decât Virgil Ciucă, trimis să vestească prăbușirea unei lumi în
CEZARINA ADAMESCU [Corola-blog/BlogPost/374683_a_376012]
-
de către Prof.dr. Aldo Cuneo (Universitatea din Pisa) care se arată încântat de profunzimea cărții. Poezia Elenei Trifan zguduită și înviorată de „religiozitate”, „apoteoză”, „înțelepciune”, „contradicții” izbutește în „Metamorfoza” sa (pag. 75) asemenea lui Ovidiu în ale sale „Metamorfoze” să audă vuietul lumii, oful pământului, să exprime izbucnirea vulcanului și prăbușirea gândului. Pentru orice căutător împătimit de poezie cu adevărat valoroasă, „Norii cei din soare” ai Elenei Trifan sunt o încântare. EUGEN DULBABA Referință Bibliografică: O POEZIE DINCOLO DE NORI / Elena Trifan : Confluențe
O POEZIE DINCOLO DE NORI de ELENA TRIFAN în ediţia nr. 1559 din 08 aprilie 2015 [Corola-blog/BlogPost/374878_a_376207]
-
cunună. Sus în albastrul stelar Se-ascunde misterul Luminii Acolo e scrisul acelor Ce-n viață au calea Iubirii Cu florile în suflet Aduc legământ. Cu cerul și-ntregul lui sunet Curg în cascade cântări pe pământ Și-al harului vuiet. Ascult viața din cer Ca o ploaie de har se arată Fiți crinii ce-și păstrează mereu Haina cea nouă curată. Cluj Napoca, 17 iulie 2015 Am în iubire Am în iubire chemarea divină. Și îmi las pleoapele plânse în jos
NETĂCEREA VIEŢII de MARINA GLODICI în ediţia nr. 1663 din 21 iulie 2015 [Corola-blog/BlogPost/374950_a_376279]
-
despărțea de tine Vântul Poate ploua în ochii noștri În afara streșinii s-au ridicat pleoapele Vântul sufla iar oamenii fugeau prin timpul umed pe sprâncenele tale încă mai văd grămada de nori căutând centrul furtunii de nord spre mine cu vuiet doar o suliță zboară scufundându-se nu disting dacă este cuvântul tău sau al morții poate că perdeaua mă împiedică vântul ploaie pe figură cade palid nu știu dacă este viața sau moartea visez că vine în fiecare an cămașa
POEZIE ALBANEZĂ DIN KOSOVA VEHBI MIFTARI de BAKI YMERI în ediţia nr. 1918 din 01 aprilie 2016 [Corola-blog/BlogPost/375011_a_376340]
-
primăvara mă trezește din somn între timp săgeata mi-a atins osul și mi-a luat tot ce am avut tu ploaie vis și fereastră INFERNUL Am visat că aveam o fereastră Canal de apă pentru a deversa focul afară vuietul streșinilor picând furtuna în oglindă și crengile rupându-se de vânt ai venit tu A fost într-adevăr un vis Oricum eu încă mai visez că am o fereastră ca să-mi limitez focul afară gheața se poate topi inundație mare
POEZIE ALBANEZĂ DIN KOSOVA VEHBI MIFTARI de BAKI YMERI în ediţia nr. 1918 din 01 aprilie 2016 [Corola-blog/BlogPost/375011_a_376340]
-
vas de croazieră. Printr-un hublou se vede oceanul nesfârșit. Dreptaciul îngenunchiază, se închină cu mâna pe care o are la Icoana Maicii Domnului cu Pruncul, așezată în partea dreaptă. În surdină se aude un cântec bisericesc, împletindu-se cu vuietul valurilor. Se roagă.) Dreptaciul: - Îți mulțumesc Doamne că mi-ai lăsat mâna dreaptă. Să pot a mă închina în fața icoanelor tale. Se închină). Bun ai fost și ești cu mine. M-ai învățat să seamăn grâul, să îngrijesc recolta, să
O STAFIE TULBURĂ SPERANȚA, PIESĂ DE AL.FLORIN ȚENE de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 1871 din 14 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/373722_a_375051]
-
comun în această privință. În ciuda faptului că nici percepția tuturor nu sesizează adevărul din unele fenomene și lucruri, ci în raport cu exprimarea sensitivă și optică a acestora, fiindcă nu xistă deosebire în aplicarea percepției în existență. (După o pauză. Se aude vuietul oceanului de parcă ar fi o muzică interstelară.) - Doamne am început să gândesc cu glas tare și singur. S-au vorbesc cu Tine!? Grea este și călătoria aceasta. Grea este și despărțirea de patrie. Dar Dumnezeu când a creat Pământul nu
O STAFIE TULBURĂ SPERANȚA, PIESĂ DE AL.FLORIN ȚENE de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 1871 din 14 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/373722_a_375051]
-
când turma de nouri o mână să zboare, înaltul apasă greoi în pridvoare, ca plumbul. Și tânguie cerul mioara pierdută, toiege de foc aruncă în luptă, ajunge pământul o temniță mută, ca somnul. Cutremur lumina, iar lutul tresare, văzduhul cu vuiet aduce chemare, de tunet răsună adâncuri de mare, ca doina. Mioara pietrdută, în suflet ascunsă, copil de furtună, în ceruri e plânsă, așteaptă ea baciul, la poale de stână, ca dorul. Din culme de munte, brâie de pace se întind
FURTUNĂ de CAMELIA PETCU în ediţia nr. 1956 din 09 mai 2016 [Corola-blog/BlogPost/375356_a_376685]
-
ruptură din realul frate eu colind, vara ne plouă adevăr cu lună nouă. Între real și adevăr o falie timpul rătăcit la talie, se adună floarea de cireș peste linul, gol, sălbatic vers. Aici la confluența unui spirit realitatea este vuiet, adevărul este frate dincolo de orice parte m-am adus în spațiu închis, visul ca un paradis. Referință Bibliografică: Visul ca un paradis / Petru Jipa : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1999, Anul VI, 21 iunie 2016. Drepturi de Autor: Copyright
VISUL CA UN PARADIS de PETRU JIPA în ediţia nr. 1999 din 21 iunie 2016 [Corola-blog/BlogPost/375374_a_376703]
-
când turma de nouri o mână să zboare, înaltul apasă greoi în pridvoare, ca plumbul. Și tânguie cerul mioara pierdută, toiege de foc aruncă în luptă, ajunge pământul o temniță mută, ca somnul. Cutremur lumina, iar lutul tresare, văzduhul cu vuiet aduce chemare, de tunet răsună adâncuri de mare, ca doina. Mioara pietrdută, în suflet ascunsă, copil de furtună, ... Citește mai mult FurtunăSublim este cerulplin de mioare,când turma de nourio mână să zboare,înaltul apasăgreoi în pridvoare,ca plumbul.Și
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/375370_a_376699]
-
mult în timpul acelei plimbări spre cinematograf lui Liviu i se cuibărea un gând în mintea sa, și anume că în viitorul apropiat Felicia, ar putea deveni soția lui. O privi, ea spuse ceva iar el deși nu o auzise din cauza vuietului mașinilor de pe acel bulevard, surâse numai de dragul frumuseții ei. Avea impresia în acele momente că viața lui e atât de frumoasă, și plină de naturalitate și bucurie. În următoarele zile pe Liviu îl stăpânea tot mai mult convingerea interioară, că
CUMPĂNA DIN NOAPTE (4) de EUGEN ONISCU în ediţia nr. 2068 din 29 august 2016 [Corola-blog/BlogPost/375557_a_376886]
-
sec. Chiar aici!... Femeia frânase puternic, de parcă un obstacol i-ar fi apărut pe neașteptate în cale. Roțile scrâșniseră strident pe pavaj. El îi mulțumise din vârful buzelor și coborâse fără să privească îndărăt. Îi stăruise o vreme în urechi vuietul demarajului lung al mașinii pe strada pustie. Mergând, constatase că de încordare ori de mânie mici broboane de transpirație îi înrouraseră fruntea. Le simțea din ce în ce mai reci și își căutase precipitat batista. Vârându-și mâna în buzunarul hainei, simțise o durere
CAMEEA de DAN FLORIŢA SERACIN în ediţia nr. 2226 din 03 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/375501_a_376830]
-
TOAMNĂ IUBITO...NU ȘTII? Autor: Maria Luca Publicat în: Ediția nr. 1723 din 19 septembrie 2015 Toate Articolele Autorului Privește cum ploaia și vântul Îmbracă în ceață pământul... Cum plânge un ram la fereastră Privind către floarea din glastră... Ce vuiet...ce zgomot se-aude... Ce teamă în suflet pătrunde... Dă-mi mâna...te vreau lângă mine Căldură să iau de la tine... Mă doare tristețea de-afară Și gândul haotic îmi zboară... Dar tu mă privești și-ai zâmbi... "E toamnă
E TOAMNĂ IUBITO...NU ŞTII? de MARIA LUCA în ediţia nr. 1723 din 19 septembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/372546_a_373875]
-
se îndreptă apoi spre o porțiune îngustă de tunel. Curând își dădu seama că se află aproape de râul subteran descris de oamenii care îl conduseseră la intrarea în tunel. Auzea din ce în ce mai deslușit cum apa se scurgea în adâncuri cu un vuiet stins care creștea în intensitate pe măsură ce se apropia de cascadă. Trecu prin șuvoiul de apă vertical traversându-l și ținându-se de un mic mâner de fier înțepenit acolo în roca dură de cei care săpaseră tunelul. Dacă n-ar
AL PAISPREZECELEA FRAGMENT de MIHAI CONDUR în ediţia nr. 1632 din 20 iunie 2015 [Corola-blog/BlogPost/372427_a_373756]
-
GÂNDURI ÎN AMURG/ Petale de lumină” de Georgia Landur Vintilă Smulsă din matricea existențială a satului natal cu câmpie, pârâu, pădure și legende locale minunate, de la vârsta de 11 ani, purtată de vânturile soartei pe pământ moldovenesc , mai apoi, lângă vuietul mării, la Constanța, după care, în Țara Soarelui Răsare, unde are o fiică și un nepot, distinsa doamnă Floarea Cărbune consideră că a venit vremea ca, elegant, de pe coperta unei cărți și din amurgul vieții, cu melancolie și împăcare, să
GÂNDURI ÎN AMURG-PREZENTARE CARTE de FLOAREA CĂRBUNE în ediţia nr. 1462 din 01 ianuarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/372804_a_374133]
-
-mi purta șoaptă direct. Nu-mi du gându-n alte zări, Nu-mi trădă inima-n depărtări. Sau da?... DOR DE ALB STRĂLUCITOR Gri apăsător... Cer împovărat sub nor apropiat, Gânduri adunate-n iureș deprimat, Crengi de vânt zburlite-n vuiet amețitor, Toate așteaptă haină De un alb strălucitor. Gri apăsător... Ramuri dezgolite tremura oftând, Balțile-ncrețite freamătă udând Pași grăbiți spre malul casei cu pridvor. Siluete și umbrele contopite-n dor De un alb strălucitor. TRECERE PRIN ANOTIMP Toamnă arămie, înțeleaptă
VERSURI PURTATE DE VÂNT de RODICA EIZIKOVITS în ediţia nr. 1561 din 10 aprilie 2015 [Corola-blog/BlogPost/372895_a_374224]
-
-mi purta șoapta direct. Nu-mi du gându-n alte zări, Nu-mi trăda inima-n depărtări. Sau da?... DOR DE ALB STRĂLUCITOR Gri apăsător... Cer impovărat sub nor apropiat, Gânduri adunate-n iureș deprimat, Crengi de vânt zburlite-n vuiet amețitor, ... Citește mai mult DA, VÂNTULE... NU, VÂNTULE...O, da, vânt nebunatic, vânt haotic,Degetele-ți mângâie erotic...Ori palma-ți atinge frontal.Dezlănțuit, pumnu-ți lovește brutal.O, da, vânt capricios, vânt răutăcios,Părul iubitei răscolește-l invidios,Frunzele alungă
RODICA EIZIKOVITS [Corola-blog/BlogPost/373000_a_374329]
-
nu-mi purta șoapta direct.Nu-mi du gându-n alte zări,Nu-mi trăda inima-n depărtări.Sau da?...DOR DE ALB STRĂLUCITORGri apăsător...Cer impovărat sub nor apropiat,Gânduri adunate-n iureș deprimat,Crengi de vânt zburlite-n vuiet amețitor,...
RODICA EIZIKOVITS [Corola-blog/BlogPost/373000_a_374329]
-
timpul în loc să învățăm. Dar să lăsăm fotbalul deoparte pentru altă povestire deoarece, mai presus de plăcerea miuțelor, era cea a pescuitului. Ieșeam flămânzi de la școală dar, în drumul nostru spre casă era răul satului, care curgea la vale cu un vuiet ca de simfonie adormitoare. Trecând pe lângă râu și privind în apă, deodată ți se părea că, aproape de mal, mijește un păstrăv. La așa ceva nu putea rezista niciun copil. Lăsam ghiozdanul cu cărțile pe mal, suflecam pantalonii de școlar până mai
PĂSTRĂVUL MEU de VIOREL DARIE în ediţia nr. 1273 din 26 iunie 2014 [Corola-blog/BlogPost/371070_a_372399]
-
aminte de replica Alicei în Țara Minunilor: “În definitiv, nu sunteți decât niște cărți de joc”. Un subterfugiu pentru a putea suporta realitatea, refugierea în vis, în fantezie este un mijloc poetic frecvent. O răscolitoare putere de seducție, precum chemarea vuietului mării în larg sau în cochilia unei scoici, fac din cititor un supus și un căutător de frumos și de adevăr, pe care le pot găsi în aceste versuri sublime, ca niște adieri de lumină la cumpăna dintre strigăt și
LUMINA , ATENEUL SCRIITORILOR, BACĂU, 2013 (CEZARINA ADAMESCU) de CEZARINA ADAMESCU în ediţia nr. 861 din 10 mai 2013 [Corola-blog/BlogPost/344737_a_346066]
-
egoist și singur în trai, vei vedea dintr-o dată că se ridică soarele și luminează întreaga lume, vei simți o adiere de vânt, îți mângâie fruntea - este raiul din suflet, cititorule! (Ben Todică, Melbourne, Australia) *** Celălalt trup - o nouă viață Vuietul veșniciei, auzit noaptea, tăia timpul în două, cobora din cer pe pământ, împungându-l ca un ac. Calea lacrimilor suspină pe cer. Iute ca privirea femeii, un sunet subțire îndoi cerul-n lumină și întuneric. Dintr-o îndepărtată nostalgie, o
INVITAŢIE LA LANSARE DE CARTE de IRINA LUCIA MIHALCA în ediţia nr. 2148 din 17 noiembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/344782_a_346111]
-
silențiozități perfecte de puteai simți și sfinții revenind printre noi. Somnul nu mi-a dat târcoale în acea noapte, iar după torentele zbuciumate, spre dimineață, am mai așteptat ceva vreme până să ies din chilie, fiindcă nu eram sigură dacă vuietul aprig nu se va răzgândi și nu se va răzbuna pe mine pentru că am avut curajul să-l cercetez. Cu o ușoară teamă la început și pășind atent pe pământul rece, m-am încurajat singură în cele din urmă și
REGATUL DIVIN AL HORAIŢEI de CRISTEA AURORA în ediţia nr. 672 din 02 noiembrie 2012 [Corola-blog/BlogPost/344993_a_346322]
-
în noi.” pg.39 sus/jos, „Nu știu prin ce cuvinte și porunci Pontul Euxin se teme de munte: poate de înălțimea și veșnicia lui. Iar muntele e înfricoșat de adâncimea mării cu hăul nimănui, ca viscolul în urma unei troici - Vuietul ei se retrage În cochilia albă a unei scoici.”pg.9, în apă/în cer - „Și stânci de cuvinte în spuma căruntă sunt scrise pe apă, de la sud la nord, istorii cu crime într-o existență cruntă ce-a însângerat
GLASUL MĂRII ÎNŢELES DOAR DE SUFLETUL SENSIBIL, CRONICĂ DE ELENA BUŢU de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 831 din 10 aprilie 2013 [Corola-blog/BlogPost/345813_a_347142]
-
Țeasta i se prăvăli la rădăcina unui tufan, iar calul speriat dispăru printre copaci cu trupul iscoadei balansându-se într-o parte și-n alta până căzu ca un sac burdușit cu pământ. Chiote de veselie izbucniră din adâncul pădurii, vuiete și râsete răsunară în ecouri, umbre cu forme hidoase se prelinseră printre luminișuri sub sclipirea palidă a stelelor. Deodată, la miezul nopții, undeva în fața călăreților se ivi o flacără firavă lângă un stejărel. Treptat limbile focului de un galben auriu
SUB SEMNUL BLESTEMULUI de ION NĂLBITORU în ediţia nr. 842 din 21 aprilie 2013 [Corola-blog/BlogPost/345942_a_347271]