634 matches
-
independența și prestigiul personalităților conducatoare ale aliatilor noștri, față de poporul și armata lor, să fie respectate în cel mai înalt grad” și l-a rugat să-i îngăduie să-i transmită “din când în când”, dorințele 1 Alessandru Duțu, Între Wehrmacht și Armata Roșie. Relații de comandament românogermane și româno-sovietice (1941-1945), București, Ed.Enciclopedică, 2000, p. 27; - 15 referitoare la armata română a căror execuție, în scopul desfășurării unitare a operațiilor militare, trebuia să fie considerată “ca absolut necesară”. Prin modul
ROMÂNIA 1941-1943 by LAVINIU LǍCUSTǍ () [Corola-publishinghouse/Science/91605_a_107352]
-
și nu numai pentru el - o certitudine. În tabăra Axei, în cea a adversarilor ei, în statele neutre, oamenii politici și experții militari considerau că Armata Roșie nu va putea rezista, mai mult de câteva luni, loviturilor puternice, aplicate de Wehrmacht 2. Luna decembrie 1941 consemnează două evenimente majore, în opinia noastră decisive , pentru deznodământul războiului și anume intrarea în război a Statelor Unite, la 7 decembrie 1941 și eșecul conceptului de Blitzkrieg în fața Moscovei, unde înaintarea germană a fost oprită. Considerăm
ROMÂNIA 1941-1943 by LAVINIU LǍCUSTǍ () [Corola-publishinghouse/Science/91605_a_107352]
-
Chiar dacă mai puțin impresionați de cele 2 victorii decât opinia publică, conducătorii occidentali trebuiau să ia act de intărirea poziției Uniunii Sovietice și conturarea deja a acesteia ca o superputere 1. În acest context, participarea armatei române, alături de cele ale Wehrmacht-ului și contingentele din Ungaria, Italia, Croația și Slovacia, are o relevanță deosebită, prin prisma rolului pe care au fost fortați să îl joace în marea bătălie, care avea ca obiectiv cucerirea Stalingradului. Armatele 3 și 4 române, care au
ROMÂNIA 1941-1943 by LAVINIU LǍCUSTǍ () [Corola-publishinghouse/Science/91605_a_107352]
-
iunie 1941-23 august 1944, Iași, Ed.Fides, 1997; -Constantiniu, Florin, Trecerea Nistrului. O decizie controversată, București, Ed. Albatros, 1995; -Dobrinescu, Valeriu-Florin, Constantin, Ion, Basarabia în anii celui de-al doilea război mondial, Iași, Ed. Institutul European, 1995; -Duțu, Alessandru, Între Wehrmacht și Armata Roșie. Relații de comandament româno-germane și româno-sovietice (1941-1945), București, Ed.Enciclopedică, 2000; -Gheorghe, Ion, Un dictator nefericit, Mareșalul Antonescu (Calea României spre Statul satelit), București, Ed.Machiavelli, 1996; -Giurescu, Dinu C., s.a., Istoria României în date, București, Ed.
ROMÂNIA 1941-1943 by LAVINIU LǍCUSTǍ () [Corola-publishinghouse/Science/91605_a_107352]
-
influență a Germaniei naziste. Parteneriatul româno - german, consfințit de aderarea țării noastre la Axa, a avut la bază interesele individuale ale fiecarui stat. Germania dorea să folosescă petrolul românesc și armata română contra URSS, iar România intenționa să recupereze, cu ajutorul Wehrmachtului, Basarabia și Nordul Bucovinei și să mizeze pe o eventualitae neutralitate germană, în disputa viitoare cu Ungaria, pentru Transilvania. După ce trecem, însă, de linia narativă inițială, nuanțele încep să prindă contur și să tranforme o poveste la prima vedere clara
ROMÂNIA 1941-1943 by LAVINIU LǍCUSTǍ () [Corola-publishinghouse/Science/91605_a_107352]
-
și nu numai pentru el - o certitudine. În tabăra Axei, în cea a adversarilor ei, în statele neutre, oamenii politici și experții militari considerau că Armata Roșie nu va putea rezista, mai mult de câteva luni, loviturilor puternice, aplicate de Wehrmacht. Luna decembrie 1941 consemnează două evenimente majore, în opinia noastră decisive , pentru deznodământul războiului și anume intrarea în război a Statelor Unite, la 7 decembrie 1941 și eșecul conceptului de Blitzkrieg în fața Moscovei, unde înaintarea germană a fost oprită. Considerăm că
ROMÂNIA 1941-1943 by LAVINIU LǍCUSTǍ () [Corola-publishinghouse/Science/91605_a_107352]
-
aliații. Chiar dacă mai puțin impresionați de cele 2 victorii decât opinia publică, conducătorii occidentali trebuiau să ia act de intărirea poziției Uniunii Sovietice și conturarea deja a acesteia ca o superputere. În acest context, participarea armatei române, alături de cele ale Wehrmacht-ului și contingentele din Ungaria, Italia, Croația și Slovacia, are o relevanță deosebită, prin prisma rolului pe care au fost fortați să îl joace în marea bătălie, care avea ca obiectiv cucerirea Stalingradului. Armatele 3 și 4 române, care au
ROMÂNIA 1941-1943 by LAVINIU LǍCUSTǍ () [Corola-publishinghouse/Science/91605_a_107352]
-
lăsat o portiță deschisă unor oficiali guvernamentali nelegați direct de Holocaust (și care, poate, În prima fază, nu au cunoscut nici detalii prea multe privitoare la ce urma să se Întâmple În lagărele de concentrare) sau unor ofițeri superiori din Wehrmacht ce nu agreau modul În care SS-ul ducea un război paralel În Est, În spatele frontului, război a cărui sălbăticie programatică Întrecea orice excese afective chiar ale armatei germane propriu-zis combatante. Se discută Încă În ce măsură publicul - de pildă, germanii de
[Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
Veneția, Praga, Paris, Oxford - nu au fost vizate. Dar În primul an de război bombardierele germane au ras orașul Rotterdam, trecând apoi În Anglia, unde au distrus orașul industrial Coventry. În timpul invaziei din Polonia și, ulterior, În Iugoslavia și URSS, Wehrmachtul a nimicit În cale nenumărate orașe mai mici. În centrul Londrei, mai ales În zonele sărace din preajma docurilor din East End, cartiere Întregi au fost victimele blitzkrieg-ului german. Dar cele mai mari pagube materiale au fost provocate de campaniile de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
rândul polonezilor, olandezilor și maghiarilor). Printre cauzele morților civile se numără: exterminarea În masă, În lagăre și pe câmpuri de execuție ce se Întindeau de la Odessa la Marea Baltică; bolile, malnutriția și Înfometarea (provocate sau nu); Împușcarea și arderea ostaticilor de către Wehrmacht, Armata Roșie și partizanii de toate felurile; represaliile Împotriva cetățenilor lipsiți de apărare; bombele, obuzele și luptele de infanterie, În Est pe toată durata războiului, iar În Vest de la debarcarea din Normandia (iunie 1944) până la moartea lui Hitler (mai 1945
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
au Întors soarta luptei În trei ani teribili, printr-o serie neîntreruptă de marșuri și bătălii În vestul Uniunii Sovietice, prin Rusia și Ucraina. Pe parcurs, au avut parte de dovezi consistente ale atrocităților comise de nemți. Tratamentul aplicat de Wehrmacht prizonierilor de război, civililor, partizanilor și, În general, oricui le ieșea În cale (când au avansat spre Volga, până la porțile Moscovei și Leningradului, precum și Înapoi, În retragerea lor cruntă și sângeroasă) lăsase urme adânci pe fața pământului și În sufletul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Din Balcani soseau nu numai etnici germani, ci și peste 100.000 de croați asociați cu regimul fascist al lui Ante Paveliæ din timpul războiului, ocolind acum mânia partizanilor lui Tito3. În Germania și Austria, pe lângă milioanele de soldați ai Wehrmachtului deținuți de Aliați și soldații aliați proaspăt eliberați din lagărele germane de prizonieri, erau mulți străini care luptaseră Împotriva Aliaților, alături de nemți sau sub comanda lor: armata antisovietică a generalului Andrei Vlasov (compusă din ruși, ucraineni ș.a.), voluntarii din Waffen
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ieșim din Uniunea Sovietică”. Nu toate persoanele strămutate erau la fel de Încântate. Supraviețuitorii lagărelor de concentrare au avut de suferit pentru felurite „crime”, precum opoziția politică sau religioasă Împotriva nazismului ori a fascismului, rezistența armată, atacurile Împotriva soldaților sau a instalațiilor Wehrmachtului (pentru care se dădeau pedepse colective), Încălcări minore ale regimului de ocupație, diverse delicte reale sau inventate, nerespectarea legilor rasiale naziste. Ei au supraviețuit unor lagăre care, la sfârșitul războiului, erau Înțesate de cadavre și pline de boli endemice: dizenterie
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
refugiații. Numai armata dispunea de resursele și de capacitatea organizatorică necesară pentru a administra echivalentul demografic al unei țări de mărime medie. Era o misiune nemaiauzită pentru uriașa mașină militară care, cu numai câteva săptămâni Înainte, se consacra exclusiv răpunerii Wehrmachtului. În răspuns la criticile privind felul În care militarii se ocupau de refugiați și de supraviețuitorii din lagăre, generalul Dwight D. Eisenhower, comandantul suprem al forțelor aliate, Îi scria lui Harry Truman Într-un raport din 8 octombrie 1945: „În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
au profitat de prezența nemților pentru a Înființa state teoretic independente, conform proiectelor de suflet ale partidelor separatiste din perioada antebelică. În Polonia, germanii nu aveau nevoie de colaboratori, dar mai la nord - În țările baltice și chiar În Finlanda - Wehrmachtul a fost Întâmpinat favorabil la Început, ca o alternativă la ocupația și absorbția de către Uniunea Sovietică. În special ucrainenii au făcut tot posibilul să profite de ocupația germană de după 1941, pentru a căpăta mult visata independență, iar teritoriile din estul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
luptă pentru independența politică și-au pierdut relevanța: În special pentru populația locală, care era de fiecare dată victima predilectă. În funcție de loc și de moment, polonezii și ucrainenii au fost pe rând adversari și aliați, luptându-se cu sau Împotriva Wehrmachtului și a Armatei Roșii. În Polonia, acest conflict, care s-a transformat după 1944 În luptă de gherilă anticomunistă, a costat viețile a 30.000 de polonezi Între 1945 și 1948. În Ucraina ocupată de sovietici, ultimul comandant partizan, Roman
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Hitler. În 1941-1942, 60% din industria de armament elvețiană, 40% din cea optică și 40% din industria constructoare de mașini produceau pentru nemți și erau remunerate În aur. În aprilie 1945, firma de arme ușoare Bührle-Oerlikon Încă mai producea pentru Wehrmacht arme automate. Cifrele spun totul: pe durata celui de-al doilea război mondial, banca națională a Germaniei a depus În Elveția echivalentul În aur a 1.638.000.000 de franci elvețieni. Iar autoritățile elvețiene au fost cele care au
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
care au solicitat, Înainte de izbucnirea conflictului, ca pașapoartele germane să indice dacă posesorii erau evrei, pentru a limita numărul sosirilor nedorite. Trebuie spus că autoritățile elvețiene aveau motive temeinice să mențină prietenia cu naziștii. În iunie 1940, marele stat-major al Wehrmachtului a amânat invadarea Elveției, dar planul nu a fost niciodată abandonat; exemplul Belgiei și cel al Olandei reprezentau un avertisment sumbru cu privire la soarta statelor neutre și vulnerabile aflate În calea lui Hitler. Din motive similare (și pentru că depindeau, ca Întotdeauna
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În vârful ligii europene de mai bine de patru decenii. În alte țări, drumul spre reconstrucție a fost mai anevoios. Dar chiar și În Europa de Est, infrastructura economică, cel puțin, a fost reparată cu o viteză remarcabilă. În ciuda dezastrului provocat de Wehrmachtul În retragere și de Armata Roșie eliberatoare, podurile, șoselele, căile ferate și orașele din Ungaria, Polonia și Iugoslavia au fost reconstruite. În 1947, rețelele de transport și parcurile feroviare din Europa Centrală fuseseră readuse la nivelul antebelic (sau Îl depășiseră
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
păcatelor lor și nenorocirea care se abătuse asupra lor. Inițial, logica americană În chestiunea germană era așadar demilitarizarea, denazificarea și dezindustrializarea - urmărindu-se privarea Germaniei de resursele militare și economice și reeducarea populației. Măsuri puse În practică, cel puțin parțial: Wehrmachtul a fost dizolvat oficial la 20 august 1946; au fost create programe de denazificare, mai ales În zona de ocupație americană, cum am văzut În capitolul II; producția industrială germană a fost drastic limitată ( În special producția de oțel, conform
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
să confirme ideea că Germania postbelică suferea de amnezie colectivă, realitatea era totuși mai complicată. Germanii nu uitaseră, ci mai degrabă Își aminteau selectiv. De-a lungul anilor ’50, oficialitățile vest-germane au Încurajat o viziune reconfortantă despre trecut conform căreia Wehrmachtul se comportase eroic, iar naziștii reprezentau o minoritate ce fusese pedepsită cum se cuvine. Printr-o serie de amnistii, criminalii de război aflați În Închisoare au fost treptat eliberați și reintegrați În viața civilă. Totodată, multe din cele mai grave
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
tampon Între ei și o alternativă mai puțin plăcută, precum și pretenția că avea nevoie de concesii externe pentru a evita apariția unor probleme interne. Până și Eisenhower a fost forțat să declare În ianuarie 1951 că făcuse o greșeală identificând Wehrmachtul cu naziștii: „Soldatul german a luptat cu vitejie și onoare pentru patrie”. Într-o manieră similară, generalul Ridgeway, succesorul lui Eisenhower În funcția de comandant aliat suprem În Europa, le-a cerut În 1953 Înalților comisari aliați să-i achite
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
difuzarea În Germania, neavând Însă un impact comparabil), o examinare serioasă, deși tot incompletă, a trecutului nazist al țării a Început abia la mijlocul anilor ’80, când a ieșit la iveală rolul președintelui Kurt Waldheim În ocuparea brutală a Iugoslaviei de către Wehrmacht. Într-adevăr, faptul că Waldheim ajunsese Secretar General al ONU fără să-i fie verificată activitatea din timpul războiului a alimentat suspiciunile austriecilor că lor li se impuneau standarde diferite. La urma urmelor, Austria a avut după război un cancelar
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și anihilarea unilaterală a independenței lor de către Stalin. Polonia, după ce obținuse În cele din urmă (În aprilie 1990) de la URSS recunoașterea faptului că masacrul celor 23.000 de ofițeri polonezi la Katîn a fost comis de NKVD, și nu de Wehrmacht, a solicitat ca anchetatorii polonezi să aibă acces nelimitat la arhivele rusești. Până În mai 2005, nici una dintre aceste cereri nu primise Încă acceptul Rusiei, iar amintirile continuau să provoace resentimente 16. De asemenea, rușii aveau propriile amintiri. Privită din statele-satelit
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Von Weizsäcker, Richard 457 W Wajda, Andrzej 540 Waldheim, Kurt 740 Wa³êsa, Lech 538-539, 554, 556-557, 576, 637, 753 Wallace, Henry 113 Walser, Martin 384, 387, 747 Watson, Sam 158 Waugh, Evelyn 206 Webb, W.L. 513 Wehler, Hans-Ulrich 368 Wehrmacht; dizolvarea 109; exterminări În masă 32 Weiss, Peter 385 Wells, H.G. 195 Will, George 706 Williams, Raymond 368 Wilson, Harold 277, 321, 344-345, 494 Wilson, Woodrow 614 Wojty³a, Karol - vezi Ioan Paul al II-lea (papă) Wolf, Christa 194, 525
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]