10,579 matches
-
începuseră să se-ngrămădească în calea lui. La sfârșitul acestei lupte, când răzbi în capătul scărilor, era îndârjit de-a binelea. Abia se mai putea potoli, dar se stăpânea, pentru că știa ce are de făcut. Împotmolit în vălmășagul din sală, zări un chelner cu-o tavă enormă cu halbe. Ameți. Nu mai pusese nimic în gură nici apă, nici mâncare dinainte de-a urca pe locomotivă. Tot drumul cât fugise până-n oraș, ceea ce-l chinuise cel mai înverșunat fusese setea. Chelnerul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
ce mi-a spus la-ntoarcere, că încă pe-atunci mai avea gura dezlegată și mai puteai scoate ceva de la ea. O apucau furiile când o vedea dormind cu-atâta nepăsare, dezvelită și-mprăștiată, fără să țină seamă c-o poate zări ea și-o putea simți, ceea ce era și mai rău, băiatul, gândi, lunecând cu privirile spre Miluță, dar neîndrăznind să se miște, să nu-l trezească, și nici s-o acopere, să n-o trezească nici pe frumoasa-frumoaselor desfăcută în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
ei, și ziarele acelea care tipăreau toate minciunile nu erau pentru el chiar totul, cum părea, ci poate doar un mod de a obține altceva, ceva care ei îi scăpa. Se uită să culeagă vreo sticlă de jos, dar nu zări nici una. Curtea îngustă, cei zece pași până la gardul căptușit cu iederă și grădina din latura casei dormeau încă, scufundate într-o ceață leneșă, prevestind arșița de peste zi. Dincolo de gard, pământul se auzea încărcat de zgomote ciudate. Le auzise și prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
acolo! se minună bătrâna. Războiu-i peste tot. Așa, reluă Invalidul, va să zică "la vest de Luțk trupele germane s-au desprins dintr-un arc prea înaintat. O altă desprindere s-a efectuat în regiunea mlaștinilor..." Domnu, se rugă bătrâna, abia mai zărindu-se, înecată în praf, caută la colțul refugiaților, poate dai de Toma! Ce să caute el, acolo?! Nu știu. Poate ne caută el prin ziar la colțul refugiaților! Aha! se lămuri Invalidul. Bine. Să vedem. Ascultă! Soldatul Vasile Ivan din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
a sfârșit, trebuia să încheie o suferință dublă, să-și adune inima, care îi era împărțită între răsărit și apus, hărțuită de toți trei, sfânta treime de-o ființă cu ea. Era ca o plutire. Da, sau nici plutire. Îi zărea clar, îi vedea, îi auzea și-i simțea în ea dureros de vii pe toți trei și pe bărbată-su, pe fiecare în parte, ca o întregire a lumii, ca și cum lumea, sălbăticită și-nnebunită de propria sa neputință și furie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
ei sfredelitori: Ziceam să mergem să-l căutăm împreună. Vrei? De ce să nu vreau! Aide! CAPITOLUL 6 Cum adormise din nou, după plecarea cumnatei, suflând greu, cu pieptul plin de sudoare, Miluță sări buimac la prima zgâlțâială a bătrânei. O zări ca prin vis aplecată deasupra lui: " Te caută jandarmii! Ce-ai făcut?" Nu mai avu putere să-i răspundă. Todireanu, tatăl Irinei, era prieten cu moș Țurcanu. Vorbea lat, dulce și legănat ca orice șoldovean sadea. "O holercă, bădie!" La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
eu", își spuse Cerboaica ascultând foșnetul câmpului în adâncimea zilei, și se ridică. Își șterse sudoarea cu capătul basmalei și, mișcându-și brațele-n sus să se destindă, privi în zare, pe câmp, lumina despuiată, care pâlpâia luându-i vederea. Zări, ca printr-o sticlă topită, un om venind spre ele. Venea sau se-ndepărta, sau stătea pe loc, nu se-nțelegea, pentru că era departe, și ce-o tulbură dintr-o dată... Dumnezeule! Coborî mâinile, înălță gâtul, și prin pleoapele întredeschise privi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
-mea care a rămas pe câmp, și-l ajuți pe nenorocitul acela, care-o fi, care poate să moară... Despre ce-i vorba? Cerboaica își netezi bluza umflată la piept și-l privi adânc în ochi fără să-l vadă, zărind numai fumegarea albastră a nopții adunată deasupra rănitului și-a bătrânei pe câmp; asculta răsunetul stins și dramatic al răsuflării agonice care galopa în urmă. Când te-am văzut cum stai în poartă, rezemat de grilaj, mi-ai dat senzația
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
înviorătoare și bună. Mai mulți inși îl îmbrânceau din spate și-l duceau spre vagon pe Ghiță Todireanu. În jurul gleznelor lui slabe fâlfâiau manșetele zdrențuite ale nădragilor. O ușă metalică se auzi scârțâind înăbușită în vacarmul vocilor. Se uită. Nu zări nimic. Parcă ar fi orbit. O întunecime de nepătruns, după care locomotiva îl împroșcă învăluindu-l într-un nor de aburi. "Ei ei, ce-o fi și asta!?" Un munte de smoală clocotită și aburi se prăbuși peste el. Respirația
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
să urce pe vagon și de pe vagon pe vagon, sărind și menținându-și echilibrul, silindu-se să nu amețească și să cadă, să ajungă la prizonieri. Greutatea mare, însă, nu era asta. În zgomotele trenului nu putea fi auzit, nici zărit de jos căci, norocul lui, nu era lună. Încă nu răsărise luna, motiv în plus să se grăbească. Greutatea mare și grija care-l stăpâneau era cum, cu ce va deschide ușa!? Se chirci cu genunchii la ușă, crispat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
în explozia aceea, orbitoare. Drugul de oțel îl stingherea, dar n-avea ce face, cum n-avea ce face nici cu dorința lui de-a asculta mereu, legănat de goana trenului, cântecul atât de curat că închise ochii să nu zărească-n cădere fața cântărețului, care încă mai plutea pe valurile visului și ale valsului, ridicat în picioare deasupra podului să privească-n beznă imaginile despuiate de degetele oarbe și pârjolitoare ale reflectorului. Gata! Acum! își spuse. Se agăță fulgerător de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
numele lui bărbatu-său. Îl auzi mișcându-se liniștitor, în ceață, venind spre ea parcă de departe, de la capătul pământului răscolit de bombe, stând din clipă-n clipă să se surpe și el odată cu pământul. Când se opri și-i zări fața ascuțită și bărbătească smulsă negurilor și spaimei de vâlvătaia rece a lunii, un sentiment brusc de recunoștință o năpădi și nu se feri când el o atinse cu mâinile. Tudor o trase spre pieptul lui, ușor, abia simțit, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
apropiere deschizându-se, mișcare de trupuri, glasuri șoptite și, fără să i se precizeze impresiile, se prinse cu mâinile de stinghia patului cu intenția să se salte. Mușcătura violentă, până la os, din umăr, îl făcu să renunțe. Ridică numai capul. Zări atunci ca prin sită, și mai mult bănui după răsuflare, chipul maică-si aplecându-se spre el, un alt chip necunoscut, figură severă și aspră, cu două tăieturi adânci în obraz, probabil medicul, și încă pe cineva, o siluetă cunoscută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
de liniștea nefirească și de aspectul înspăimântător al cârciumii pe care-l sesiză dintr-o dată. Se uită buimăcită prin încăperea devastată, la mese, la pereții goi, care-i frigeau ochii, și i se păru, cum stătea în ușă și se zări în oglinda spânzurată la intrare, cu fața aceea speriată și zbârcită, zdrobită de spaimă, cu buzele supte, aspre și fără culoare, că e undeva în afara vremii, o piatră de râu bătută de ape. Era acolo și nu era, umbră mumificată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
ursești; mugete slabe, cârâituri, țipete răzlețe, chemări scurte, înăbușite-n foșnetul mătăsos al ninsorii și gemetele și urletele de la nuntirea Tudorei. Închise ochii, amețită, apăsându-și pleoapele cu degetele înghețate și respiră prelung, ca în somn. Aproape, în marginea poienii, zări, dominând întreaga perspectivă, stâlpul de înaltă tensiune care conecta orașul din apropiere la circuitul național și care-i strângea inima dureros ori de câte ori trecea pe lângă el, amintindu-i dimensiunile singurătății sale fericite și misteriosul eden al civilizației moderne, din care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
blană și lăsând, izbită de crengi și-mproșcată-n zăpadă, să-i cadă cocul și să i se desfacă părul pe spate. Zbura fâlfâind, cântând, cu păru-n ninsoarea deasă, prin avalanșele de troiene spulberate din crengi, ca o coadă de păun, zărind ici-colo, lângă urmele cerbului, urmele pădurarului. O muzică dulce o purta. O bucurie cum nu mai cunoscuse. Totul în ea înflorea și tresălta în beția ușoară. Totul o ademenea și-o împingea înainte. Neliniștită, nervoasă,cu mințile rătăcite, ajunse. Cerbul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
și de adierea caldă a trupului lui. Ai venit cu-adevărat? șopti palidă, abia mai ținându-se pe picioare, deschizând ușa odăii. Bărbatul sări de la masă. O prinse în brațe să nu cadă. Cu-adevărat! Și detot? Detot? gemu Cerboaica, zărind prin geam coarnele cerbului ce ridicase capul și privea spre ea, și se lăsă fără vlagă, la pieptul bărbatului, sorbind adânc în nări damful iute ce țâșnea de la subțioara lui. Detot, detot, o liniști Tudor. Numai că nu știu ce-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
picioare, și tot așa făcu cu tot ce-avea pe ea, sufocându-se, până rămase într-o cămașă moale de in. Se uită pe geam afară. Cerbul dispăruse. Se uită la bărbatul de lângă ea și-și lepădă și cămașa. Se zări, îmbujorată, în oglinda din perete, de deasupra patului. Tudor se repezi spre ușă. Să-nchidem ușa, se neliniști el. Las-o așa! șopti ea. Cerbul a plecat după ciuta lui. Tudora e-n poiană. Toată pădurea nuntește. Bine-ai venit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
nedeslușită teamă îmi aduce aminte de o întâmplare din copilăria mea... Eram în vacanța mare, la bunicii din partea mamei, într-un cătun uitat de lume. Într-o noapte, m-am trezit, îmi era sete. Căutând găleata cu apă, l-am zărit pe bunicul stând afară, pe băncuța din fața casei. - Bunicule, de ce nu dormi? M-a privit blând, surâzându-mi. - Într-o bună zi va veni somnul cel lung, draga mea. Nu voi mai avea cum să privesc minunăția asta de cer
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
Vorbeam despre credințe, la un moment dat, îți amintești? Știi în ce cred acum, cu tot sufletul? În dragostea noastră. P.S. Astăzi las în urma mea marea, nu știu pentru câtă vreme. Litoralul a devenit aproape pustiu, ici și colo mai zărești câte un turist întârziat. Am plecat de dimineață cu un sentiment ciudat. Mereu mi se întâmplă așa, când plec din locul cu care mă identific în totalitate. Închid ochii și încerc să-mi închipui că nu sunt nevoită să o
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
încet multe temeri se risipesc. Recunosc, am fost nevoită, la un moment dat și iată-mă. Acum ...șofez. I-am zâmbit și am pornit la drum. O zi bună pentru o ieșire în afara orașului. Niciun fir de nor nu se zărea pe cer, doar vântul adia ușor, ridicând ici și colo frunzele galbene, căzute pe asfalt. - Vreau să-i cunoști pe ai mei. A trecut mai mult de o lună de când nu i-am văzut, simțeam nevoia să mă întorc acasă
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
s-a mutat, imediat după ce a terminat facultatea. Bineînțeles, de fiecare dată când vine acasă, aici doarme. Am privit în jur. Cameră nu foarte spațioasă, dar nici lăsând impresia de aglomerat. Luminoasă. Ferestrele dădeau spre grădinița din fața casei, unde puteam zări câteva tufe de crizanteme galbene și un liliac. O canapea, o noptieră scundă, un șifonier în două uși și o bibliotecă - acestea alcătuiau întreg mobilierul. Simplu și funcțional. Ici și acolo, câte un milieu alb, de dantelă. Pe noptiera cu
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
în mici detalii de design. Albastru. Pe unde o fi umblând prietena mea? Pierzându-mă în universul copilăriei ei, nu mi-am dat seama că n-o văzusem un timp. Aruncându-mi privirea încă o dată peste rafturile pline de cărți, zăresc ceea ce pare a fi un caiet sau mai degrabă un album, nu știu bine. Coperta albastră face notă discordantă cu tot restul. Îl scot din raft și constat că peste copertă trece o panglică de catifea. - Te rog să nu
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
te face să te refugiezi sub copaci, savurând o limonadă cu gheață. Muzica în surdină și umbra deasă de aici sunt o adevărată binecuvântare. Astăzi nu a venit prea multă lume, probabil și pentru că nu este sfârșit de săptămână. O zăresc așezată la o masă, nu departe de intrare. Îmi face semn cu mâna. - Mă aștepți demult? Scuză-mi întârzierea. - Stai liniștită, asta să fie cea mai mare problemă: că te-am așteptat câteva minute. Uneori, aștepți o viață întreagă. Știu
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
vernisajul expoziției unui cunoscut pictor ieșean. Spațiu generos la Axa, lume multă, lume bună (mereu m-am întrebat ce-o fi aia lume bună), cupe grațioase de șampanie, aliniate pe o măsuță. Caut din ochi pe cineva cunoscut, dar nu zăresc pe nimeni. - Ana! Mă întorc, ușor contrariată. În fața mea, zâmbind, Eva. Nici pe ea n-am mai văzut-o... de atunci. Arată bine în rochia verde pal, care îi pune în evidență linia perfectă a corpului. - Eva! Tu aici? Nu
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]