944 matches
-
că a plecat la închisoare cu ceasul de buzunar ne-a provocat marea deznădejde de mai târziu, despre care am povestit deja. In cazul tatălui meu, după arestare, au urmat anchetele la Tecuci și Galați. Ancheta era prevestită de sunetul zăvoarelor celulelor care se trăgeau și al pașilor pe dalele de piatră. Când auzea sunetele acestor zăvoare, deținutul se așeza în picioare cu spatele la ușa celulei sale. Aici aștepta cu inima la gură să fie chemat la interogatoriu de gardianul căruia i
NU PUNE, DOAMNE, LACÃT GURII MELE by Servilia Oancea () [Corola-publishinghouse/Science/1835_a_3165]
-
târziu, despre care am povestit deja. In cazul tatălui meu, după arestare, au urmat anchetele la Tecuci și Galați. Ancheta era prevestită de sunetul zăvoarelor celulelor care se trăgeau și al pașilor pe dalele de piatră. Când auzea sunetele acestor zăvoare, deținutul se așeza în picioare cu spatele la ușa celulei sale. Aici aștepta cu inima la gură să fie chemat la interogatoriu de gardianul căruia i se spunea “caraliu”.. Conform referatului Direcției Regionale Galați a securității și semnată de Locțiitorul Procurorului general
NU PUNE, DOAMNE, LACÃT GURII MELE by Servilia Oancea () [Corola-publishinghouse/Science/1835_a_3165]
-
nebun". Nunta este moarte, logodnicul se întoarce din moarte și, ca în feeriile lui Grieg, iubita îl așteaptă: "De când te aștept, mult iubite, acum sunt o babă" sau "Împodobită cu florile morții,/ icoană de lacrimi, primește tămâia.../ se năruie cerul zăvoarele porții,/ sunt eu, am venit, aleluia." Poetul este ambasadorul Melancoliei, cetatea este a Mâhnirei, orașul se numește Megalopolis, Țicăul, orașul metafizic, casa singuratică cu nuci și castani ancestrali, toate vorbesc de universul spre care se tot întoarce poetul. "Poezii" (1972
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
au plecat", "toți au murit de tot". Însetat de absolut, poetul caută divinitatea în natură "printre stele", "printre pești", febril, dorind o dovadă materială: "Vreau să te pipăi și să urlu: Este! " În ultimii Psalmi se revoltă împotriva dumnezeirii, blestemă zăvoarele care ascund misterul, amenință cu sfărâmarea mitului și, în preajma morții, dă dispoziții bătrânești: "Aibi grije mai cu seamă, strămoșule, de fată/ Mi-e frică ce se face, pe lume, fără tată", iar îngerii sunt rugați să aibă grijă de staul
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
mucigai este evocată lumea stranie, dezolată, a universului carceral, unde viața este reprimată, mortificată, un fel de bolgie a infernului dantesc. Având ca punct de plecare estetica urâtului, Arghezi prezintă un univers al claustrării cu mocirlă, frig, cătușe, păduchi, șobolani, zăvoare, mucigai, din care nu lipsește totuși frumosul, o frumusețe recuperată prin vis sau amintire. Lumea închisorii este lumea valorilor confuze, poartă stigmatele răului: răul și urâtul sunt conjuncturi ale destinului. Sub expresia de mahala este surprinsă "duioasa ilaritate", "grotescul", "suavitatea
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
o structură sintactică simplă, cu propoziții eliptice, termeni regionali, arhaici (subsoară, corcoduși). Morgenstimmung Această poezie cu influențe romantice, eminesciene, are ca temă dragostea și un titlu cu sonorități germane care semnifică dispoziția aurorală. Într-o după-amiază, pe neașteptate, "au sărit zăvoarele" și Cântecul, muzica sferelor mișcate de iubire, a intrat în eul liric. Poetul s-a retras în sine pentru contemplare ("un suflet-mănăstire"), erosul tulburător este imaginat ca o "lavandă sonoră", iar cântecul are calități palpabile ("mierla pe clape"), femeia este
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
se află pe o bucată din pământul bisericii, având astfel o poziție incomoda, învățătorul fiind în permanență sufocat pentru că locuiește pe o bucată de pământ ce nu îi aparține. Apoi este descrisă casa lui Alexandru Pop-Glanetașul: "ușa e închisă cu zăvorul; acoperișul de paie parcă e un cap de balaur; pereții văruiți de curând de abia se văd prin spărturile gardului"3. Ultimul element focalizat este cârciuma ce reprezintă un punct de răscruce, pe acolo trecând toți oamenii și producându-se
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
însemnat-o cu semnul crucii de trei ori și a zis: «Bine este cuvântat Dumnezeul creștinilor, totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor». Și, glăsuind tot poporul: «Amin!», îndată s-a făcut cutremur și au început a se sfărâma zăvoarele, au căzut întăriturile, s-au dezlegat pecețile și sa deschis ușa, ca de un vânt și furtună mare, și s-a lovit ușa de zid. Iar dumnezeiescul Vasile a început a cânta: «Ridicați porțile voastre, ridicați-vă porțile cele veșnice
Viaţa Sfântului Vasile cel Mare. In: Adversus haereses. Filosofie creştină şi dialog cultural (III) by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/178_a_154]
-
își amintea: „Engelmann a trebuit să cedeze în fața personalității mult mai puternice și casa a fost construită până în cele mai mici amănunte după planurile modificate de Ludwig și sub supravegherea lui. Ludwig a făcut schița fiecărei ferestre, uși, a fiecărui zăvor al ferestrei, a fiecărui corp de încălzire cu o exactitate de parcă ar fi fost instrumente de precizie, iar apoi s-a implicat necontenit astfel încât lucrările să fie realizate cu aceeași exactitate. Mi se pare că îl mai aud încă pe
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
care, amenințători/ De atâta iubire,/ Credincioșii se-nghesuie,/ În pronaosuri sfinte.// Am hotărât/ Să fug din glasul meu,/ Ca dintr-o închisoare pe care/ Singură mi-am închinat-o,/ Pentru nenumăratele mele crime,/ O închisoare celebră,/ Devenită muzeu,/ Cu versuri zăvoare/ Și gratii de rime-/ Publicul o vizitează/ Și, înfiorat de torturi,/ Nu se miră/ Că nu zace, în ea, nime//" (Pasul)45. Obsesia existențială, îndoită de o feminitate desăvârșită, naște, cum este de presupus, zborul, a cărui morfologie se află
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
trezindu-se încremenită în diverse ipostaze, ajunge să le conștientizeze 136: "Am hotărât/ Să fug din glasul meu/ Ca dintr-o închisoare pe care singură nu am închinat-o/ pentru nenumăratele mele crime,/ O închisoare celebră/ Deveintă muzeu,/ Cu versuri zăvoare/ Și gratii de rime Publicul o vizitează/ Și înfiorat de torture/ Nu se miră/ Că nu mai zace-n ea nime". (Pasul) Constrângerile prozodice devin, de asemenea, un impediment, în calea libertății omului și al poetului, care, oricum, se rătăcește
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
unei visceralități cerebrale"171: "M-au ascuns bătrânii, după obicei,/ Să nu uit de frica păsării tăiate/ Și ascult prin ușa încuiată/ Cum se tăvălește și se zbate. Și ascult prin ușa încuiată/ Cum se tăvălește și se zbate.// Strâmb zăvorul șubrezit de vreme,/ Ca să uit ce-am auzit, să scap,/ De această zbatere, în care,/ Trupul mai aleargă după cap./ Și tresar, când ochii, împietrind de groază,/ I se-ntorc pe dos ca să albească/ Și, părând că-s boabe de
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
Emil Brumaru E un castel în care nu mai pot intra. La porți paingii au țesut zăvoare Mai tari decît e ferăria grea. și înăuntru zac pe coridoare Preșuri de aur fără urma ta Care s-a șters de-atîta-ndepărtare. și doar a fost lăcaș ferit cîndva De oameni, pentr-o dragoste ce doare și-acum în spaima
"E un castel" by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/8885_a_10210]
-
cu siguranța unui om sănătos și puternic". Odată opera de efracție încheiată, Leiba, întors din casă cu armele sale insolite, așteaptă ca mâna făptașului să forțeze intrarea. Când aceasta nu întârzie să pătrundă prin orificiu, în căutarea febrilă a bârnei zăvorului, "Zibal înfășură cu putere căpătâiul liber al lațului de butucul fix de la ușa gârliciului...". Ucigașul i-a căzut deja în capcană; ceea ce urmează constituie doar o formalitate: "Zibal dete drumul ochiului și, apucând repede cu amândouă mâinile căpătâiul liber, cu
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
mă culcasem, dar mama era deja la una din uși și a întrebat cine-i. Răspunsul a venit urlat și răstit: <<Securitatea statului, deschideți imediat!>>. Tata a sărit ca ars din pat și stătea dezorientat în mijlocul camerei. Mama a tras zăvorul și în casă a năvălit un tânăr îmbrăcat civil și care avea un pistol în mână, iar un altul se postase în ușă, tot cu un pistol în mână, firește, că doar plecaseră la război sau la vânătoare. Cel care
Fălciu, Tutova, Vaslui : secvenţe istorice (1907-1989) : de la răscoală la revoltă by Paul Zahariuc () [Corola-publishinghouse/Science/1235_a_1928]
-
aplicată cu severitate atunci când normele moștenite din moși strămoși sunt încălcate: „Azi am să-ncrestez în grindă Jos din cui acum, oglindă! Mama-i dusă-n sat! Cu dorul Azi e singur puișorul, Și-am închis ușa la tindă/ Cu zăvorul.” „Intră-n casă? O, ba bine, Și-a găsit niște vecine, Stă la sfat... toată-s văpaie! Junghiul peste piept mă taie: Doamne, de-ar fi dat de mine, Ce bătaie!” Și în lirica lui Octavian Goga întâlnim imaginea unei
Femeia în viziunea creştină by pr. Ioan Cârciuleanu () [Corola-publishinghouse/Science/1163_a_1936]
-
drumul înapoi; Cel care-n casă a pătruns mereu rămîne-n întuneric. Se ospătează cu țărînă și glodul este hrana sa; Acolo nu mai e lumină și toți sălășluiesc în beznă; Ca păsările se-nveșmîntă, avînd, în loc de straie, aripi Și huzurește pe zăvoare și pe canatul ușii, colbul.... Zeița Iștar, orgolioasă și neînfricată, ca orice divinitate stăpînitoare care vine „de sus”, amenință că distruge porțile dacă nu i se deschide. Conflictul între zei (plan manifest „vizibil”), tărîmuri și principii (planuri derivate, de profunzime
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
explicațiile ei. Experiența Infernului a schimbat-o total. Orgolioasă peste măsură la începutul călătoriei („Portarule, deschide-mi poarta,/ Deschide-mi poarta, vreau să intru!/ De nu-mi deschizi tu poarta și nu mă lași să intru,/Îți sparg canatul ușii, zăvorul ți-l sfărîm”), devine calmă și înțeleaptă, cele două atribute esențiale dobîndite la sfîrșitul călătoriei. Moartea nu fusese decît experimentată cu titlu de exemplaritate. Aventura zeiței, proiectată a fi „eroică” la început, după cum arată versurile citate anterior, s-a transformat
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
biografie, 2002 Marea Fugă - roman, 2006 Seimenii — Vin, vin... — Doamne, sunt roșii de sânge! — Zăvorâți iute poarta, dau seimenii! Poarta grea de stejar scârțâi în balamale și se închise gemând. În clipa în care cuiul meșterit cu înflorituri trecu prin zăvorul puternic, loviturile de secure de afară începură să muște din lemn. Izbiturile răsunau ca un clopot, astupând urletul mulțimii întărâtate de sângele vărsat. — La Brâncoveni, să piară Brâncovenii... Să piară! Cine oare dusese vorba că marii boieri ce țineau dregătoriile
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
Dormi, Marico? — Ce spuneai? În zori, când începu vânzoleala argaților prin bătătură, jupâneasa Stanca, îmbrăcată ca de sărbătoare, cu haine cernite, că era ajunul Bunei Vestiri, ieși grăbită din casă, cu Tudora ca o umbră după ea. Un argat trase zăvoarele grele ale porții și o privi întrebător. — Să spui că plecai să mă spovedesc pân’ să intre popa în liturghie. Luară un drum ocolit și când trecură pe lângă casele în care-și ținea vodă curtea, Tudora se apropie de arnăutul
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
iasă afară. Începusem să fur cu coada ochiului fiecare imagine din jurul meu. Eram însetat de așa ceva, iar dealul parcă nu se mai termina. Nu eram nici pe departe obosit. Urcam și înviam, respiram, trăiam, totul din mine zbura. Am tras zăvorul. Totul în jur zbura, eu pluteam, nimic din ce era ireal nu se mai oprea din mișcare, toată realitatea era oprită în timp, de timp. Am tras zăvorul. Făcusem pasul când am urcat în autobuz, pasul între cele două lumi
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
obosit. Urcam și înviam, respiram, trăiam, totul din mine zbura. Am tras zăvorul. Totul în jur zbura, eu pluteam, nimic din ce era ireal nu se mai oprea din mișcare, toată realitatea era oprită în timp, de timp. Am tras zăvorul. Făcusem pasul când am urcat în autobuz, pasul între cele două lumi, acum intram în adevărata mea lume... Am tras zăvorul. Țâncul pământului Mămaia stătea singură pe prispă. Se gândea la ale ei. Avea momente în care nu puteai să
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
ce era ireal nu se mai oprea din mișcare, toată realitatea era oprită în timp, de timp. Am tras zăvorul. Făcusem pasul când am urcat în autobuz, pasul între cele două lumi, acum intram în adevărata mea lume... Am tras zăvorul. Țâncul pământului Mămaia stătea singură pe prispă. Se gândea la ale ei. Avea momente în care nu puteai să o trezești din visare. Vorbea cu tătaia. Murise de trei ani, dar parcă îl aștepta, vroia să-l vadă la prânz
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
lemn, așteptă. După o clipă ajunse la ea, îndepărtată, respirația lui Marcel. Se răsuci pe călcâie, primi în față aerul înghețat al nopții, și începu să alerge de-a lungul galeriei. Poarta hotelului era închisă. În timp ce se străduia să deschidă zăvorul, paznicul de noapte se ivi, cu fața obosită, în capul scării, rostind câteva cuvinte în arabă. - Mă întorc îndată, îi spuse Janine, și se afundă în noapte. Ghirlande de stele coborau din cerul negru peste case și palmieri. Alerga de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
început să mai scadă, pietrele nu mai vibrează, acum pot să ies din adăpost și să privesc deșertul cum se acoperă treptat cu galben și portocaliu, ce se vor preschimba curând în violet. Azi-noapte am așteptat până au adormit, înțepenisem zăvorul ușii, am ieșit cu pasul meu de totdeauna, măsurat de frânghie, știam străzile pe de rost, știam de unde să iau pușca cea veche și ce intrare nu e păzită, și am ajuns aici la ceasul când noaptea pălește în jurul acelui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]