798 matches
-
motanul, Prin față nu mai poți să-i treci. Pe toți îi bate zi și noapte, Aplică scheme, strategii, Zicând că toți sunt papă lapte, Pe lângă el sunt jucării. Dar vai de el și de tot planul. Biroul lui se zgâlțâie din temelii, Când intră în birou titanul Cu capul plin de teorii.
?ahistul by NECULAI I. ONEL () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83199_a_84524]
-
vânat cu mult mai mare decât acest nefericit de Jaber. Cu siguranță, omul cu cicatricea pe obraz nu l-a recunoscut, pentru că se Îndepărtează de el, se apleacă din nou asupra bătrânului, de-acum amuțit, Îl apucă de păr, Îi zgâlțâie capul de trei-patru ori, se face că vrea să i-l crape de zidul cel mai apropiat, apoi Îi dă dintr-odată drumul. Deși brutal, gestul rămâne reținut, ca și cum bărbatul, arătându-și Întreaga hotărâre, ar ezita totuși să meargă până la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
a fost un moment intens de emoție, de entuziasm și de Îndoială. Ce idei strălucite sau monstruoase putuseră germina În creierul său adormit? Ce va face când se va trezi? Avea oare să se năpustească, orb, asupra celor care-l zgâlțâiseră? Primeam scrisori din partea cititorilor care mă interogau cu Îngrijorare, cerându-mi să devin ghicitor. Purtând Încă În memorie Răscoala Boxerilor chinezi de la Pekin, din 1900, luarea ca ostatici a diplomaților străini, dificultățile corpului expediționar, confruntat cu bătrâna Împărăteasă, Înfricoșătoare fiică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
care, la primirea unui mesaj disperat de ajutor, venise În mare grabă ca să salveze naufragiații. Șirin stătea tăcută alături de mine. De când văzuserăm Titanicul scufundându-se, nu mai rostise nici un cuvânt, și privirea ei mă evita. Aș fi vrut s-o zgâlțâi, să-i aduc aminte că avusesem parte de un miracol, că majoritatea pasagerilor pieriseră, că existau pe puntea aceea, În jurul nostru, femei care tocmai Își pierduseră un soț și copii care deveniseră orfani. Dar m-am ferit să-i țin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
ai terminat KitKat‑urile? — Nu, nu le‑am terminat, zic Suze ștergându‑se la ochi. Nu am așa spor la ele fără tine. Și spune, ce‑a zis mama lui Luke? A vrut să vadă rezultatul? Și începe să se zgâlțâie iar de râs. — Stai, că mă duc să iau vreo câteva, spun și dau să pornesc spre camera lui Suze, unde le ținem. — Mai bine... zice Suze și se oprește brusc din râs. Nu, nu intra acolo. De ce? spun, rămânând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
să vezi dacă e ceva înăuntru? zise Dallas amintindu-și de urna goală. ― Un moment. Să mă uit. Făcu un pas spre specimenul pe care-l studia, îl atinse cu mâna. Nu se întâmplă nimic. Aplecându-se mai mult, o zgâlțâi de flancuri apoi de vârf. Pe suprafața ei nu era nimic ca un mâner sau ca o gaură de prins. ― Atingerea ei îmi dă o senzație ciudată, chiar și prin mănuși. Dallas se îngrijoră, ― Te-am întrebat numai dacă poți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
-ar fi înăuntru, se ține bine. Își plimbă lampa pe rândurile de ovoide.) Poate găsesc unul care s-a spart sau a crăpat. În lumina lămpii costumului presurizat, o mică umflătură apăru tăcută în vârful formei ovoide pe care o zgâlțâise. O a doua erupție rupse suprafața de cupru, apoi altele, până formară niște crăpături. ― Nu sunt toate la fel, spuse Kane care nu observase nimic. Nici o cicatrice, nici o spărtură pe niciuna din ele. Dintr-o simplă întâmplare, întoarse fascicolul lămpii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
minut cincizeci de secunde mai târziu, indicatorul de suprafață-gravitație pe consola lui Dallas căzu la zero. Strigătele de bucurie și de ușurare, explodară pe pasarelă. ― Am reușit! (Epuizată, Ripley se lăsă să cadă pe spetează.) Am reușit! ― Când ne-am zgâlțâit prima dată și când a început glisarea, n-am crezut c-o să reușim! exclamă Dallas. Ne și vedeam prăbușindu-ne pe munți. Oricum, ar fi fost mai bine decât să folosim hiperpropulsia și să abandonăm rafinăria! ― Nu era o problemă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
ceruse misionarul. Lapte îi dăduse, maternă, agentul Afrodita, care își îndreaptă apoi, extenuată și agilă, trupul perfect si disponibil, sânii sticloși, butonul electric, șoldurile de aur. Clientul întinde, zâmbind, mâna spre paharul cu lapte. Când atinge paharul, izbucnește sirena. Tirul zgâlțâie pereții, trupurile, fotoliile, să scoale și morții. Alarmă infernală, sfârșitul lumii. Anatol Dominic Vancea Voinov zvâcnește, amețit, să oprească infernul. Telefonul, chiar lângă pat. Deșteptătorul, chiar lângă pat. Nu, nu asta era. Mânatremură, căutând butoane, siguranțe, clapete. Soneria... țiuitul acela
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
a apropiat, zâmbind, de următorul. Cucernicul neurastenic, cu părul vâlvoi. I-a stins și acestuia lumânarea. Apoi, grasa cu păr verde și cu privirea diavolului. Apoi, următorul și iar următorul. Când se pregătea să sufle în lumânarea băiatului care tremura, zgâlțâindu-se, neputincios, s-au stins, dintr-odată, ca la un semn, cu toții. Ca la un semnal, toți cei din nesfârșitul rând, încolonați până departe, departe, și-au stins, dintr-odată, lumânările. Au dispărut cu toții. Domnul Vasile a rămas singur, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
spulberat cheful de ghidușii și ocoluri. Venise ora lupului, ora gri a agresiunii iminente. Noaptea avansa din toate părțile, cu nevăzuta ei armată de leproși. Curând, avea să simtă frisonul epileptic, încercuit, fără scăpare. Zidurile aveau să geamă iarăși, dementizate, zgâlțâindu-se sub săgețile cerului otrăvit, acoperișul va dansa, din nou, trepidând sub bombardamentul nocturn, ferestrele vor zăngăni, turmentate de teroare. Trauma telurică, cutremurul, ca în urmă cu 3 ani,în noaptea aceea limpede de primăvară când, dintr-odată, crusta a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
mai mici, mai bine să fim împreună.“ Da, simțea el însuși frisonul, un fel de stranie inducție a primejdiei plutea în aer, o migrenă obsesivă acaparase gândurile și trupul în care intrase adânc trepidația cosmică, tusea traumatică a Terrei bolnave, zgâlțâind zidurile chinezești ale micilor refugii iluzorii. Privea din prag grupul de pensionari, de parcă și-ar fi revăzut părinții și unchii și mătușile de mult dispărute. Într-adevăr, nu prea avea chef să rămână singur. Tremura, de fapt, tremurul zidurilor și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
a gândit Hrușciov, am polemică cu chinezul, mai vine și românul și mă bagă la polemică, vine și ungurul, și polonezul, că abia asta așteaptă să mă prelucreze de ce i-a atacat Stalin cu Hitler în treijnouă, și nu se zgâlțâie sistemul? Și a lăsat-o mai moale. Adică pă față s-a făcut că o-nghite, da prin spate l-a aranjat pe Dej, că era mai aproape. La Mao n-avea cum să ajungă, era peste Urali, taiga, deșertul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
zgomot inevitabil, îi aud pe cei doi gâfâind: Oh, ești minunat! — Nimic nu se compară cu o partidă de sex! — Cocaina mă face să mă simt al dracului de sexy, dragule! Apoi încep să se dezlănțuie în interiorul cabinei. Aud pereții zgâlțâindu-se. Trag apa și ies, iar prin ușa întredeschisă îi zăresc și-mi dau seama că se află în extaz. Am avut dreptate în legătură cu rochia. De-abia acum îmi dau seama de unde s-o iau pe blondă: e DJ la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
sublima, sintetiza totul într-un colaj ca să-i dea aspect de lucrare proprie. Se preocupă prea mult de sine și pe mine mă ocupă străinii. Se împiedică de Bau. Și el era pe ducă în momentul în care Mioara îl zgâlțâi, stârnind din tufe fluturii nopții. Ghiborț, după cum știau și ei, se afla în fața Farmaciei Iris de pe Calea Călărași vorbind cu câinii bolnavi de diabet, așteptând ora deschiderii. A doua zi, Mioara constată ceva ciudat. Bau vorbea în neologisme și Ghiborț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
parbriz, ca să știe pentru cine va străbate Rusia, pentru nemernicul singuratic, dar cel mai vesel porc viril din câte avusese neamul acela solar, românii. Și după 300 de rotații de manivelă, motorul Molotov-ului începu să fornăie, apoi să toarcă înfundat, zgâlțâind tabla capotei, peticită cu chit, ca o hartă a globului, cu continentele și țările epocii fiecăreia, unde era tușa mai groasă, semnifica drumul greoi al evoluției, întinsul neregulat, căutarea tulbure a identității, iar undeva, un loc mânjit, un pește înfoiat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
uitat la noi fără să spună o vorbă, a așteptat să termin ce am avut de spus și a început el: Nu e mort, zise zeflemitor. E doar adormit. Puse piciorul pe pieptul lui Orande și a început să-l zgâlțâie crezând că se va trezi. Asta ne-a înfuriat și mai mult și toți colegii mei au sărit în picioare revoltați de o asemenea purtare. Văzând că nu se trezește și că spiritele se încing, a început să-l lovească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
-i țeava spre capul meu, și că eu hotărăsc dacă se termină acum sau în temnițele Gardienilor? Tăcerea mea și vocea sa intimidatoare umpleau toată încăperea. Era atât de încrezător și de dominant, încât propria mea încredere începea să se zgâlțâie puțin. Dacă nu reușeam să fac ce am putut în cantină, când am fost împușcat? Dacă voi muri aici? Acum... ce e locul ăsta? Un mormânt. Hm... E prea mare pentru un vierme ca tine, dar azi mă simt generos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
ca toate celelalte din colegiu, cu un scârțâit iritant. În fața lor se întindea întunericul abia dezvăluit de becuri. Purceseră! Aveau armele proptite de umeri și abia făcură primii pași prin tunelul umed și prost luminat când tavanul începu să se zgâlțâie ușor și din el să se scurgă șuvoaie de praf. Se auzeau bubuituri înfundate și, apoi, sunetul a ceva masiv care se lovește sec de pământ inundă coridorul subteran. Tancurile? întrebă Sergheiov. Da. Au început bombardamentul, confirmă Helur. Vor fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
cursuri! Și noi care credeam că era un tip egoist! Dimineața, săream ca arși din pat, neobișnuiți cu țârâitul strident al soneriei ceasului. Și culmea, tocmai el dormea sforăind viguros, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. Trebuia să-l zgâlțâim noi ca să se trezească. Azi așa, mâine la fel, încercam cu toții o ură nejustificată față de bietul mecanism care nu avea nici o vină, ba chiar, într-o bună zi, Vasilescu l-a avertizat: - Băi frate, ori strângi ceasul ăla, ori ți
Privind înapoi fără mânie by Gheorghe Bălăceanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91574_a_93568]
-
băieții mei și comitetul director. UNU Firește că am secrete. Firește că am. Toată lumea are secrete. E un lucru absolut normal. Sunt sigură că nu am mai multe secrete decât oricine altcineva. Nu mă refer la cine știe ce secrete, care să zgâlțâie pământul din temelii. La secrete de genul președintele-are-de-gând-să-bombardeze-Japonia-și-Will-Smith-e-singurul-care-poate-salva-lumea. Ci la micile secrete obișnuite, din viața de zi cu zi. Iată, de pildă, câteva secrete spuse așa, la Întâmplare, primele care-mi vin În minte: Geanta mea Kate Spade e o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
câteva informații despre facilitățile pentru manageri, de la Gatwick. Americanul ia broșura fără o vorbă și o lasă jos fără măcar să se uite la ea, iar stewardesa pornește mai departe, clătinându-se ușor În momentul În care avionul Începe să se zgâlțâie puternic. De ce se zgâlțâie avionul ? O, Doamne. Fără veste, mă năpădește un puternic atac de panică. Înnebunesc. Pur și simplu, Înnebunesc ! Sunt prinsă În cutia asta mare și grea, fără putință de scăpare, la kilometri Întregi deasupra solului... Nu pot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
pentru manageri, de la Gatwick. Americanul ia broșura fără o vorbă și o lasă jos fără măcar să se uite la ea, iar stewardesa pornește mai departe, clătinându-se ușor În momentul În care avionul Începe să se zgâlțâie puternic. De ce se zgâlțâie avionul ? O, Doamne. Fără veste, mă năpădește un puternic atac de panică. Înnebunesc. Pur și simplu, Înnebunesc ! Sunt prinsă În cutia asta mare și grea, fără putință de scăpare, la kilometri Întregi deasupra solului... Nu pot trece prin chestia asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
mai mișcă. Ne aflăm la sol. Mă simt ca Dorothy. Acum o secundă mă plimbam prin Oz și țineam ritmul lovindu-mi călcâiele, iar acum m-am trezit din nou Într-o lume normală, banală și liniștită. Nu ne mai zgâlțâim, zic prostește. Nu ne mai zgâlțâim de mult, spune americanul. — Deci, totuși... nu murim. Totuși nu murim, e de acord el. Îl privesc de parcă acum Îl văd pentru prima oară - și parcă m-a lovit cineva cu leuca. O oră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
Mă simt ca Dorothy. Acum o secundă mă plimbam prin Oz și țineam ritmul lovindu-mi călcâiele, iar acum m-am trezit din nou Într-o lume normală, banală și liniștită. Nu ne mai zgâlțâim, zic prostește. Nu ne mai zgâlțâim de mult, spune americanul. — Deci, totuși... nu murim. Totuși nu murim, e de acord el. Îl privesc de parcă acum Îl văd pentru prima oară - și parcă m-a lovit cineva cu leuca. O oră Întreagă, i-am spus acestui străin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]