734 matches
-
să împingă conflictul la exces, la pierderea vieții. Numai jocul de șah are valență dramatică, motiv pentru care poate fi pus în scenă ca teatru. Ca să avem o idee mai sigură despre anormalitate, cea în care omul este mai mult pus în joc, ca etalon și criteriu, să ne gândim la nebun și la condiția nebuniei. Ce este nebunul față de omul normal, obișnuit? Vedem că felul însuși de a pune această întrebare situează nebunia în sfera umanului, pentru că noi o judecăm față de omul
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
care n-a fost luat în seamă în toată profunzimea pe care acest act o presupune. Nu e suficient să faci distincția lui Dilthey între înțelegere și explicație, ca să dai primei din cele două întreaga anvergură care trebuie subînțeleasă și pusă în joc. Ca să vorbim pe scurt, înțelegerea este un fenomen pe care-l denumim ca atare, dar a cărei experiență n-o stăpânim destul ca s-o putem circumscrie în cuvinte. Când „oarba“ lui Rilke pronunță cuvântul „înțelegere“, simțim că trebuie să
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
unei relații minime care se stabilește pentru o anumită conjunctură. Dorința declarată sau secretă a oricărei filozofii de anvergură face ca ea să fie inseparabilă de nevoia de a legifera, de a pronunța legi în numele principiilor pe care gândirea le pune în joc. Or, cum să dai legi aici, pentru domenii „specifice“, când conjunctura proprie a actului filozofic face ca intenția de realitate vizată de termenul „specific“ să fie alunecoasă? Când ea se situează la mai multe niveluri deodată, în mai multe lumi
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
și invers: care este calitatea noțiunii de valoare? În acest caz, sensul nu ne apare sporit când evocăm calitatea, ci ne indică mai curând faptul că înăuntrul noțiunii de valoare se poate distinge o „esență“ valorică care face ca valoarea pusă în joc să fie precizată pe o anumită latură, accentuată adică. Oricum, cele două noțiuni își interferează sensurile și fiecare poate pune „în valoare“ aspectul celeilalte, în așa fel încât putem concepe o suprapunere gradată a celor doi termeni, în care fiecare
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
în providență. Ceea ce deosebește literatura zisă de „acțiune“, romanele polițiste și de aventuri, de romanele care fac din acțiune o realitate superioară, este că în subiectele „de acțiune“ acțiunea nu are spirit, este întâmplătoare și nu are miză care să pună în joc destinul omului. Conflictul este mereu accidental; cineva a făcut o crimă care se cere descoperită și declanșează o șaradă de piste; sau, în cazul aventurilor descrise de dragul aventurii, cineva intră într-o dispută - cu motiv redus, cu mobil de simplă
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
nivelul de realitate este cel al sensului, adică al unei existențe imateriale, al unei relații de intimitate care este de ordin spiritual și logic, și nu de ordinul vizibil al unor măsurători cantitative, figurative. Unul din lucrurile hotărâtoare, cel care pune în joc misterul sufletesc, este sensul mistic al vieții. Țin să definesc acest sens mistic ca fiind „al vieții“, întrucât ceea ce caut eu să exprim prin el nu are de-a face cu ceea ce se înțelege în general prin mistică, acele discipline
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
ideea de divinitate este prost concepută, avem atunci de-a face cu un dumnezeu care nu există - acest revers stă mereu la pândă în mentalitatea teologică a celor care se „ocupă“ de religie fără să aibă experiența sensului ce trebuie pus în joc. (Ca și celelalte argumente „clasice“ care au o valoare scăzută, didactică, și rămân în analogic și comparabil.) Când Anselm spune, după ani de meditație și rugăciuni, că Dumnezeu este ceva față de care „nimic mai mare nu poate fi gândit“, el
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
șeful de sală a înțeles că Mihai se ocupă cu scrisul, poate pe undeva, pe la vreun ziar. Atitudinea lui a devenit brusc ostilă. Drumul spre șeful restaurantului i-a fost barat lui Mihai definitiv, iar la insistențele sale, bătrînul a pus în joc un cinism de mare canalie. La o amenințare a lui Mihai că se va adresa mai sus, șeful de sală cu înfățișare de cașalot alb s-a uitat ironic la degetul mic. Atunci Mihai a înțeles că în fața unuia ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
în vederea libertății fiecăruia. Formă supremă de a hotărî în privința multora și a tuturor, ea reprezintă mecanismul prin care libertatea își creează condiția gravitațională a exersării ei ca libertate individuală în spațiul multora și al tuturor. Alături de limitele pe care le pune în joc fondul intim-străin și de limita "inventarului posibilităților mele" - câmpul finit de posibilități în care se mișcă alegerea mea (vezi capitolul Elementele fondului intim-străin) - legea este cea de a treia față gravitațională a libertății. Dar spre deosebire de celelalte două, care condiționează libertatea
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
de limita "inventarului posibilităților mele" - câmpul finit de posibilități în care se mișcă alegerea mea (vezi capitolul Elementele fondului intim-străin) - legea este cea de a treia față gravitațională a libertății. Dar spre deosebire de celelalte două, care condiționează libertatea din afara ei (ele pun în joc limite primite, și astfel impuse), legea este singura limită pe care libertatea o întîlnește după ce ea însăși și-a pus-o în cale. Legea este rezultatul libertății care își proiectează singură limita menită să facă libertatea cu putință. Legea este
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
unui singur om și în felul acesta el dispare ca formă originală a libertății, în specia umană își face apariția tiparul. Expresia umană a tiparului este destinul colectiv. Spre deosebire de tiparul legii, care dă formă în vederea libertății, tiparul pe care-l pune în joc destinul colectiv toarnă într-o unică formă tocmai pentru a scuti de libertate. El uniformizează. Destinul colectiv e uniforma unui popor. În destinul colectiv toți se definesc prin altul și acesta, la rândul lui, prin toți. Pentru că nu mai vor
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
străbaterea nu s-a împlinit, ca obstacol. Obstacolul este deci însăși marea ca spațiu lipsit de repere. În aceste condiții, țărmul ca limită ultimă este țelul nevăzut al unei străbateri care face din chiar acest nevăzut propriul ei reper. El pune în joc cunoașterea paradoxală a unui obiect care este recunoscut în absența cunoașterii lui și care presupune ca prealabilă o cunoaștere ce abia urmează să aibă loc. Ne putem oare imagina cu adevărat cercul vicios la care erau condamnate primele călătorii planetare
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
platoniciană a asemănării omului cu divinitatea (syngeneia și homoiosis) este una peratologică, deși cuvântul peras nu apare niciodată în acest context. Ambele teme sânt teme ale "încercării limitei", ale lui peratos peira (neformulate însă nicăieri ca atare), dintre care prima pune în joc principiul static al rămânerii sub limita cunoscută, iar cealaltă un principiu dinamic și transcendent, problema lui nous ca ceea ce se află în noi de dincolo de noi (to en hemin theion) și care nu poate fi atins decât printr-o transformare
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
judecați singuri, și Andrei, pentru că vă rog să-i spuneți, o să judece și el la rândul lui dacă merită să-ți asumi aceste riscuri. Nu contest că articolul lui este frumos în atitudinea lui și în conștiința pe care o pune în joc. Nu contest că am simțit cu toții în tinerețe nevoia de a fi frumoși în felul acesta. Însă când faci astfel de gesturi frumoase, problema este să nu cazi pe unul care să te blocheze. Când ai natură de luptător, și
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
articolului lui Andrei, Noica ne vorbește despre discuția purtată în generația lor privitor la opoziția Eliade Rădulescu - Maiorescu. "Ne-am întrebat cine are dreptate: Eliade Rădulescu, cu "Scrieți, băieți, scrieți!", sau Maiorescu cu circumspecția critică și cumpătarea pe care le punea în joc teoria formelor fără fond. Și am recunoscut cu toții că formele au propriul lor dinamism și că sânt capabile să-și dea, prin simplă funcționare, un conținut. Însă Maiorescu nu a greșit numai atunci când a criticat formele fără fond, ci a
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
de nimic, devine suverană și transformă plăcerea pură în principiu al lumii. Eliberată de spirit, dorința atinge treapta "genialității senzuale". Iată de ce Don Juan este "demonicul în indiferența proprie esteticului", "demonicul văzut sub unghiul senzualității". Iar iubirea senzuală, care nu pune în joc, precum cea cavalerească, nici sufletul nici spiritul, este prin chiar esența ei infidelă (ea se hrănește din multiplicitatea particularului) și are nevoie, pentru a exista, de repetiție. Numai că materia repetiției este "ordinarul" (opusul "extraordinarului") înțeles ca element comun, egal
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
accede la acest "scris de escavare" reprezintă o performanță la care nu îmi dau seama cum se ajunge. Spre deosebire de "scrisul de însăilare", compilatoriu și exterior, care plimbă cunoștințe dintr-o parte în alta, "scrisul de escavare" e singurul autentic pentru că pune în joc dezgroparea unui conținut de cunoaștere care îți aparține în mod propriu. (Platon, Kant și Heidegger ― cei trei gânditori ai transcendentalului ― sânt cei care au așezat structura omului pe enigma prealabilului) Scrisul este un mod de a te concentra asupra a
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
că în toate lunilea astea de când am aflat despre conspirația de la Canton Falls, am considerat mereu că acest caz al lui Constable e unul în alb și negru. Nici măcar o dată nu m-am gândit că ar fi gri. Mi-am pus în joc toate forțele, spuse el cu un râs trist. Privi din nou de-a lungul holului, iar zâmbetul îngrijorat începu să-i pălească. Unde naiba era doctorul? Își plecă din nou capul. - Poate că dacă aș fi văzut ceva mai mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
seama de asta. Aveam deci trei suspiciuni... Toate până la un punct. Iluzionistul schiță un zâmbet vag. - Până la un punct, șuieră el. Vezi tu, atunci când te folosești de magie pentru a păcăli oamenii, cei inteligenți continuă să fie suspicioși. - Așa că ai pus în joc păcăleala cu numărul trei. Ca să ne menții atenția concentrată departe de circ, ne-ai făcut să credem că te-ai lăsat arestat în mod voit, ca să poți intra în Centrul de Detenție, dar nu ca să îl ucizi pre Grady, ci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
înceapă carieră și să se despartă de colegii și prietenii săi. Urma să plece în “Capitala”, deși nu suportă deloc vacarmul acesteia. Trebuia să se obișnuiască, fiindcă vorba ceea, de acolo se dădea oră exactă în țară. Și-ar fi pus în joc viața de apoi cu un singur scop, acela de a reuși la Facultate, si nu oriunde, ci acolo unde își dorea cu orice preț. În timpul examenelor, familia hotărâse să locuiască la unchiul ei, polițistul de pe Griviței. Era foarte aproape de Gară
AGENT SECRET, LAURA by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83482_a_84807]
-
departe. Corespondenții de război, de exemplu, pleacă întotdeauna în deplasare cu anumiți operatori. Acolo, în momentele cele mai grele ale meseriei, miza nu este doar reportajul tău de la jurnalul principal, ci uneori chiar viața ta sau a colegului tău este pusă în joc, iar afinitățile trebuie să primeze în fața oricăror altor motivații. În aceste situații este vital să ai lângă tine un om pe care să te bazezi, cu care să te înțelegi uneori și fără cuvinte, despre care să știi că îți
TRANSMISIUNEA ÎN DIRECT by ANA-MARIA NEAGU () [Corola-publishinghouse/Journalistic/861_a_1560]
-
situația la învățătură a băiatului și când aceasta amenința să devieze neplăcut la vreun obiect, intra în rol telefonul și cunoștințele, nu intervenea niciodată direct la profesorii lui Ovidiu, i s-ar fi părut și umilitor, ea, tocmai ea... își punea în joc toate relațiile și nu avea puține, se convingea de fiecare dată de marea calitate a oamenilor, aceea de a coopera, cu aleasă înțelegere, atunci când era vorba de salvarea unei loaze. Bineînțeles, tuturor acelor persoane atât de îndatoritoare, le vorbea despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
mereu. Dar marea plăcere a Sidoniei Trofin rămânea tot facerea și desfacerea legăturilor matrimoniale, în această ocupație își dovedea deplin iscusința. "Coana mare", cum era poreclită de mulți, avea o intuiție diabolică atunci când mirosea posibilitatea formării unui noi cuplu, își punea în joc toate relațiile, se interesa în dreapta și-n stânga cu o abilitate demnă de un detectiv celebru și în scurt timp putea asambla o întreagă istorie a celor două familii, a băiatului, a fetei. Când era vorba să treacă la atac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
parcă nu mai avea deloc timp pentru sine, nici tăifăsuielile cu tinerii ei prieteni nu-și mai aflau rostul, nu reușise să-i mai prindă în plasa deasă a voinței sale, a dorinței sale de a atrage, de a-și pune în joc toate mijloacele, inteligența sa, experiența de viață, educația, bunătatea, toate țesute pe acel dram de feminitate de care era conștientă. Se îmbrăca mereu cu o simplitate căutată, severă, nu-și arăta niciodată prea mult picioarele, nici gâtul, îi plăceau nasturii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
mai mult necazuri decât bucurii. Intrase într-o poveste destul de urâtă pentru o persoană ca el, își putea pierde pâinea sau putea fi aruncat în cine știe ce văgăună dacă n-ar fi fost ea, ea care intuise îndată miza și-și pusese în joc toate armele, o întreagă desfășurare de forțe, împletite abil cu legi și aliniate, un slalom dibaci în urma căruia reușise să-l scoată basma curată... Hoinări un timp pe stradă, vântul făcea să i se împleticească poala rochiei printre pulpe, știa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]