KorAP: Find »[drukola/base=șoaptă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...249 250 251 ...289 >

7,211 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762

regret neapărat pe cele majore, cele pe care istoria le va ține minte. Nu. Nu pe alea. Pe cele mărunte le regret cel mai adesea. Pe Perir François îl regret cel mai mult. Mai are cineva ceva de adăugat? Nici o șoaptă. Puteam să fac orice cu ei acum! Câtă putere dețineam asupra lor... atât de multă. Îi puteam condamna pe fiecare la moarte sau îi puteam trimite acasă. Erau la discreția mea. Un scârțâit timid străbătu încăperea și toți și-au

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
Cuvintele sale se potriveau de minune. Dar ceea ce-mi spuneau ochii lui nu confirma povestea pe care o depăna acum. Închisei ochii din oboseală. El era singurul care se auzea acum. Dar cuvintele sale începeau să fie din ce în ce mai mult șoapte. În schimb, deasupra lor, se auzea altceva. Tot Govar vorbea. "Te mint, Corvium. I-am chemat să ne organizăm. Să complotăm. Să negociem cu Guvernul. Să ieșim din rahatul în care ne-ai băgat tu." Îmi pierdeam mințile? Auzeam doi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
vorbea. "Te mint, Corvium. I-am chemat să ne organizăm. Să complotăm. Să negociem cu Guvernul. Să ieșim din rahatul în care ne-ai băgat tu." Îmi pierdeam mințile? Auzeam doi Govar vorbind în același timp. Am deschis ochii, dar șoaptele sale nu dispăreau, iar cuvintele pe care le auzeam nu încetau nici ele. În fața mea stătea același Govar. Același George Govar care intrase cu câtva timp în urmă în cancelarie. Nu erau doi. Dar eu... DE AJUNS! Tăcere. Scumpă tăcere

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
le auzeam nu încetau nici ele. În fața mea stătea același Govar. Același George Govar care intrase cu câtva timp în urmă în cancelarie. Nu erau doi. Dar eu... DE AJUNS! Tăcere. Scumpă tăcere. Nu se mai auzea nici el, nici șoaptele sale. M-am ridicat din scaun și m-am îndreptat spre el amenințător. Se dădu câțiva pași înapoi, terifiat de expresia de furie de pe chipul meu. Auzisem și văzusem îndeajuns. Luați-l de aici! Voi doi, spusei uitându-mă la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
de ajuns de la tine, Govar. Nu vroiai altceva decât să ne vinzi pe toți Guvernului ca să-ți scapi pielea ta și a acoliților tăi. Să nu te mai văd în fața ochilor niciodată! Nu mai ești binevenit aici, zisei într-o șoaptă îndeajuns de puternică încât să fie auzită de toți în încăpere. Ai avut șansa ta și i-ai dat cu piciorul. Cei doi l-au prins de mâini și, realizând că nu mai are ce face, disperarea, instinctele au început

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
târât afară din cancelarie, începuse să se zvârcolească și să încerce să scape de cei doi, în cel mai animalic chip pe care am crezut vreodată că am să-l văd. Adio, Govar George. Fals prieten. Adio, zisei într-o șoaptă. Strigătele sale necontrolate și imposibil de înțeles au continuat pe măsură ce era "ajutat" să coboare scările, ele îndepărtându-se din ce în ce mai mult, până când fuseseră curmate de o bufnitură surdă. Sala era încremenită și cufundată în liniște. Luați-i pe cei care au

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
orice idei interzise să fie reprimate prin șocuri electrice. Cipurile vor fi implantate tuturor elevilor ce sunt acum în ultimul an de învățământ și care ar mai putea nutri speranțe de răzvrătire de sub conducerea Guvernului. Ăștia suntem noi, spuse în șoaptă Marius. Vor începe să implanteze cipul din anul ăsta, iar noi vom fi cobaii. Și dacă vor să ne reprime orice gând și orice faptă ce nu se conformează codului dat, vom fi prăjiți. Și dacă nu ați observat, băieți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
clintească deloc. De fapt, părea să nu pară conștient că timpul trecea. Secundele parcă fugeau pe lângă mine, minutele se scurgeau amețitor de repede, iar eu începeam să mă simt din ce în ce mai prost, literalmente. Când eram gata să mă dau bătut, o șoaptă se auzi lângă urechea mea dreaptă: Vladimir! Prea concentrat ca să-mi dau seama ce fac, m-am luat după acea șoaptă ce aparținea vântului, probabil, căci nu era nimeni în spatele meu, și i-am dat nume celui din fața mea: Vladimir

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
de repede, iar eu începeam să mă simt din ce în ce mai prost, literalmente. Când eram gata să mă dau bătut, o șoaptă se auzi lângă urechea mea dreaptă: Vladimir! Prea concentrat ca să-mi dau seama ce fac, m-am luat după acea șoaptă ce aparținea vântului, probabil, căci nu era nimeni în spatele meu, și i-am dat nume celui din fața mea: Vladimir! repetai eu cu o voce înceată. Un nume frumos. Vladimir mă va chema, dacă așa vrei. Încercam să-mi dau seama

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
am dat nume celui din fața mea: Vladimir! repetai eu cu o voce înceată. Un nume frumos. Vladimir mă va chema, dacă așa vrei. Încercam să-mi dau seama ce se întâmplase. Eram foarte confuz. Credeam c-am înnebunit. Auzeam voci, șoapte? Ce se întâmpla? Trebuie să-mi dai hârtiile pe care ai scris până acum. Nu-ți fă griji, nu le va afla nimeni. Vor sta în posesia mea, mereu la dispoziția ta. Le voi completa. Da, da, zisei eu încă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
îmi adresă el. Tatăl meu? întrebai plin de interes. Doar nu al meu, răspunse ironic. L-am știut pe tatăl tău, dacă asta vroiai să întrebi. Și el putea să citească în mintea unui om. Mintea unui om? Adică acele șoapte pe care le auzeam când cineva mă mințea erau din mintea altuia? Cum se putea așa ceva? Uimitoare perspectivă, dar în același timp, absurdă. Ce-ar fi această lume fără regulile după care evoluează natural? Ce-ar fi pentru mine? Mie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
totuși, dacă te întrebai, cum se întâmplă toate astea, cum poți citi în mințile altora. "Știu cum se poate citi în mințile altora. Și mai știu și de ce poți tu, dar nu ți-e dat să știi acum", se auzi șoapta unui glas ce părea a fi a celui din fața mea. Oare mai auzea și altcineva șoapta aia? Nu vreau ca lumea mea să se prăbușească într-un morman de scânduri putrede din care eu nu mai pot construi nimic! Șoaptele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
cum se poate citi în mințile altora. Și mai știu și de ce poți tu, dar nu ți-e dat să știi acum", se auzi șoapta unui glas ce părea a fi a celui din fața mea. Oare mai auzea și altcineva șoapta aia? Nu vreau ca lumea mea să se prăbușească într-un morman de scânduri putrede din care eu nu mai pot construi nimic! Șoaptele alea sunt ale mele și doar ale mele... dar dacă are, totuși, dreptate? Să zicem că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
șoapta unui glas ce părea a fi a celui din fața mea. Oare mai auzea și altcineva șoapta aia? Nu vreau ca lumea mea să se prăbușească într-un morman de scânduri putrede din care eu nu mai pot construi nimic! Șoaptele alea sunt ale mele și doar ale mele... dar dacă are, totuși, dreptate? Să zicem că pot accepta asta... Te poți apăra împotriva intruziunilor din exterior? Sigur. Totul e o chestiune de voință. Mă așteptam să aud din nou acea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
alea sunt ale mele și doar ale mele... dar dacă are, totuși, dreptate? Să zicem că pot accepta asta... Te poți apăra împotriva intruziunilor din exterior? Sigur. Totul e o chestiune de voință. Mă așteptam să aud din nou acea șoaptă, dar n-a fost. Spunea adevărul. Sau își întărise blocajul mental. Cum îmi pot antrena capacitatea asta? Dorește-ți să auzi ceva din mintea altcuiva. Stăruie și vei putea. Tatăl meu... uitasei de el. Unde e? Oftă. Tatăl tău, flăcăule

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
o simții șoptindu-mi lângă ureche: Nici zece minute n-ai dormit, dar sună mai bine jumătate de oră decât zece minute. Noi nu vrem să te sperii". Cine e "noi", Vladimir? întrebai eu. Care noi? făcu el senin. Nici o șoaptă nu se mai auzi acum. Își blindase mintea. De ce am dormit așa puțin? Mintea ta începe să se trezească. De acum înainte, mă aștept să nu mai dormi deloc. Nici foame nu-ți mai este, așa-i? întrebă pe un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
Delirezi! îi zisei mânios și mă întorsei rapid spre poarta îndepărtată. Am făcut câțiva pași apăsați. Nu simțisem niciodată o dorință mai mare de a pleca de undeva... poate doar din orele de fizică din laborator. N-ai auzit nici o șoaptă acum, nu-i așa? De unde știa că auzeam șoapte? Mă opri. Nu. Nu auzisem nici o șoaptă. Totuși, își mai blindase o dată mintea și poate o făcuse și acum. Mă pregătii să pășesc din nou spre poartă, când vorbi iarăși: Auzi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
poarta îndepărtată. Am făcut câțiva pași apăsați. Nu simțisem niciodată o dorință mai mare de a pleca de undeva... poate doar din orele de fizică din laborator. N-ai auzit nici o șoaptă acum, nu-i așa? De unde știa că auzeam șoapte? Mă opri. Nu. Nu auzisem nici o șoaptă. Totuși, își mai blindase o dată mintea și poate o făcuse și acum. Mă pregătii să pășesc din nou spre poartă, când vorbi iarăși: Auzi șoaptele celor care te mint, Corvium? Deci nu era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
Nu simțisem niciodată o dorință mai mare de a pleca de undeva... poate doar din orele de fizică din laborator. N-ai auzit nici o șoaptă acum, nu-i așa? De unde știa că auzeam șoapte? Mă opri. Nu. Nu auzisem nici o șoaptă. Totuși, își mai blindase o dată mintea și poate o făcuse și acum. Mă pregătii să pășesc din nou spre poartă, când vorbi iarăși: Auzi șoaptele celor care te mint, Corvium? Deci nu era stresul sau oboseala. Într-adevăr, existau șoaptele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
acum, nu-i așa? De unde știa că auzeam șoapte? Mă opri. Nu. Nu auzisem nici o șoaptă. Totuși, își mai blindase o dată mintea și poate o făcuse și acum. Mă pregătii să pășesc din nou spre poartă, când vorbi iarăși: Auzi șoaptele celor care te mint, Corvium? Deci nu era stresul sau oboseala. Într-adevăr, existau șoaptele. Și se părea că nu eram singurul care le auzea. Și eu le aud, Corvium. Și Baronul le aude. Și Împăratul. Nu ești nebun, iar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
șoaptă. Totuși, își mai blindase o dată mintea și poate o făcuse și acum. Mă pregătii să pășesc din nou spre poartă, când vorbi iarăși: Auzi șoaptele celor care te mint, Corvium? Deci nu era stresul sau oboseala. Într-adevăr, existau șoaptele. Și se părea că nu eram singurul care le auzea. Și eu le aud, Corvium. Și Baronul le aude. Și Împăratul. Nu ești nebun, iar eu nu delirez. Și atunci cum justifici ceea ce spui? E imoral ce îmi zici. Cum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
că delirez. Ți-ai schimbat opinia sau delirezi și tu, împreună cu mine? Dar ce s-a... nu puteam să articulez alte cuvinte. Eram prea tulburat de ceea ce se întâmplase. Îl văzusem pe Orande! Orande! Trăia! Nu, nu trăiește Orande. O șoaptă începu să se audă lângă urechea mea, dar dispăru, sugrumată fiind de o voință mai puternică decât ea. Ce s-a întâmplat?! întrebă el sarcastic. Cât tupeu! Mai întreabă ce s-a întâmplat, făcu el vorbind, parcă, cu o persoană

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
O scăpare din starea în care mă aflam! Era ciudat spațiul în care mă găseam. Gravitația nu avea nici o putere aici. Eu, cel puțin, nu-i simțeam efectele. Totul era negru în jurul meu. Nici o lumină, nici o adiere de vânt, nici o șoaptă! Izolare totală. Îmi vedeam mâinile și picioarele, corpul în general, sau ideea lui, cel puțin. Abia începeam să observ locul în care mă aflam. Apoi a început să mă strângă. Giulgiul de pretutindeni se înfășura în jurul meu din ce în ce mai strâns. Eram

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
întunericul peșterii bătrânului? Sau în propria mea minte? Noi, răspunse prima femeie, suntem sfetnici. Așa-i, răspunse un altul pe care nu-l auzisem până atunci. Am remarcat ceva... ecourile... nu erau cuvintele lor, ci adevărul din spatele lor. Nu existau șoapte la urechile mele acum, ci cuvinte. Și nu lângă urechile mele, ci în ele, în mintea mea! Înnebunisem? "Sfetnicii tăi, proprii noștri stăpâni." Vom avea mare grijă de tine, tinere, "tânărul meu", zise o voce mieroasă în spatele căreia se ascundea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
un aristocrat din Secolul Luminilor. Mustața roșie, învârtită în mod caracteristic foștilor baroni, nu făcea decât să-l ridiculizeze și mai mult. Era lipsit de apărare și conștient de greșeala pe care o făcuse. Își găsiseră nașul! Nu mai auzeam șoapte, nici ecouri. Acum, mintea lor era la dispoziția voinței mele și citeam din ele. Mă delectam. Mă căutaseră. Porniseră dintr-o altă conștiință, una mai slabă, dar care i-a strunit într-un sfârșit cu ajutorul cuiva. Se mutau din persoană

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]