7,862 matches
-
din spatele lentilelor groase i se părură lui Fima plini de durere și de Încredere, de parcă ar fi vrut să demonstreze prin ei ceea ce Îi povestise Înainte despre privirea câinelui. Deci așa arată iubirea. Fima se Înfioră de parcă de-afară, din adâncurile Întunericului, ale vântului și ale ploii, urechea sa ar fi prins ecoul unui plâns slab, strangulat. Brusc prinse capul micului Challenger și Îl vârî sub puloverul său larg. De parcă ar fi fost Însărcinat cu el. După o clipă, Dimi se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
de dorit ca pe viitor... Sau el Îi spune În engleză: Fă ceva cu copilul, ca să nu mi se Învârtă printre picioare. Iar ea Îi spune: E copilul tău, domnule. Când erai mic, Fima, nu ți-ai dorit niciodată În adâncul inimii ca părinții tăi să moară? Să fii orfan și liber ca Huckleberry Finn? N-ai fost un mic bufon? Fima spuse: Asemenea gânduri trec probabil uneori prin mintea fiecărui copil. A fiecăruia. E ceva destul de normal. Dar nu vor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
lipsă de aer proaspăt. Și doar tatăl său nu vorbise niciodată despre probleme de sănătate, În afară de glumele pe seama durerilor sale de spate. Acum Fima Își aminti de gâfâiala sa, de tuse, de șuieratul care Îi urca din gât sau din adâncul pieptului. Se pare că la despărțire bătrânul Încercase să-i explice ceva ce nu voise să audă. Își spuse: Ai preferat să te cerți cu el din cauza lui Herzl și a Indiei. Ce-o fi vrut să-ți sugereze printre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
fost oboseala, tulburarea, ora atât de târzie, n-ar fi renunțat atât de ușor. N-avea voie să renunțe. Datoria lui era să Încerce să-l convingă pe șofer, cu argumente liniștite și serioase, fără să-și piardă calmul. În adâncul său, sub multe straturi otrăvite de cruzime și teamă, fără Îndoială că mai pâlpâie o scânteie de rațiune. Trebuie să ne străduim să credem că se poate săpa și salva bunătatea acoperită sub dărâmături. Încă mai există o șansă de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
asta drum, cu mișcări ridicole ale codiței, se zbătea dintr-o parte În alta În lichidul călduț, un fel de Fima-cap rotund și chel, probabil purtând și el o caschetă microscopică udă, fără ochi, fără minte, tânjind și căutând În adâncuri sursa tăinuită a căldurii, nimic mai mult decât un cap și o codiță și nevoia de-a Împinge și de-a se cuibări, de-a sparge coaja ovulului, semănând Întru totul tatălui său, care voia doar să pătrundă o dată pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
a căldurii, nimic mai mult decât un cap și o codiță și nevoia de-a Împinge și de-a se cuibări, de-a sparge coaja ovulului, semănând Întru totul tatălui său, care voia doar să pătrundă o dată pentru totdeauna În adâncul membranelor feminine, să se ghemuiască acolo, să se răsfețe și să doarmă. Fima se simți cuprins pe neașteptate de un amestec de groază și gelozie ciudată față de propria lui sămânță. Și râse de gelozia sa. Lângă felinarul galben În fața sinagogii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
plini de considerație față de semenii lor, o viață cumpătată și de bun-gust: atunci lumina cerului va rămâne așa pentru totdeauna. Frigul era cumplit, pătrunzător, dar Fima În bluza sa de iarnă Îngălbenită nu-l simțea. Sprijinit de balustradă, trăgea până În adâncul plămânilor aerul amețitor ca vinul, mirându-se că cineva putea suferi În mijlocul unei asemenea frumuseți. La picioarele lui se Întâmplase În dimineața asta o minune: un migdal nonconformist, nerăbdător, hotărâse brusc să Înflorească, de parcă Încurcase anotimpurile. Se acoperise În Întregime
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
fini și plăcuți care semănau Între ei de parcă ar fi fost frate și soră. Poate chiar erau frate și soră. Manierele lor delicate aduceau pe chipul mamei sale un zâmbet luminos, la amintirea căruia simți un fior de dor În adâncul inimii. La sfârșitul mesei doamna Danzig Îi punea Întotdeauna lui Fima În față două pătrățele exact de aceeași dimensiune de ciocolată cu migdale. Și Îi spunea În glumă: — Asta e pentru copil bon care n-a lăsat nimic În farfurie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
și haine vechi. Fima Își reaminti vocea bătrânului negustor ce suna ca un strigăt de disperare, care Îi pătrundea până În măduva oaselor: se auzea mai Întâi de la depărtare de câteva străzi, neclară, prevestitoare de nenorociri, amenințătoare, parcă ridicându-se din adâncuri vrăjitorești. Și Încet-Încet, ca și cum bărbatul s-ar fi târât pe burtă din stradă În stradă, strigătul se apropia, răgușit și Înspăimântător - al-te za-chen - și era În el ceva deznădăjduit și pătrunzător, ca un țipăt disperat după ajutor, ca și cum cineva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
Cu toate că În clipa aceea simțea că ignoranța sa era mai subțire ca oricând, asemenea unei perdele de dantelă În spatele căreia se mișcă niște umbre. Sau asemenea unei haine ponosite, care acoperă trupul, dar nu-l mai Încălzește. Și simți până În adâncul sufletului cât de mult Își dorea să continue să nu știe. În timp ce urcau la etajul trei, Fima puse pe neașteptate mâna pe umărul lui Uri, care părea obosit și trist. Simțea nevoia să-și Încurajeze cu acest gest prietenul uriaș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
Sigur că nu. Nici legendă, nici realitate? —Un mit. E altceva decât legenda. E mai mult un nucleu. Unde era Atlantida asta, cu aproximație? Dimi Învârti puțin globul luminat și puse cu delicatețe palma albă pe oceanul care strălucea din adâncurile becului electric Între Africa și America de Sud, iar degetele copilului erau și ele iluminate de o aureolă fantomatică: —Pe-aici. Dar n-are importanță. E mai mult În minte. —Spune-mi, Dimi, crezi că mai există ceva după ce murim? — De ce nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
imensa poartă de nord, cazărmile, barăcile taberei, via principalis, termele, templul - și apoi stam acolo în cizme, ud leoarcă și înghețat bocnă, cu un târnăcop în mână sub meri, priveam în mijlocul unei pajiști pământul proaspăt aruncat deasupra unei gropi, în adâncul căreia resturile zidului păreau benzi luminoase. În peretele gropii se putea vedea o urmă vopsită, o dungă făcută din cărbune și cioburi, stratul de cultură, cum spunea Armin. Și această dungă aflată între iarbă și rădăcini era suprafața de „odinioară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
sprijineau de balustrada cabinei, doi în costume, expertul cu asigurările și un salariat al societății de planificare, precum și un tehnician care purta un pantalon vechi militar și un jerseu de lână. Acesta vorbea într-un dialect cântat în emițătorul-receptor, în timp ce adâncul de sub telecabină creștea și fundul văii cobora tot mai mult, un zumzet umplu cabina și vorbele tatei formau acolo înăuntru insule ce se stingeau repede: - Siguranță absolută, ușor de mânuit, simplu de oferit. Și fratele meu examină maneta, amplasată pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
înseamnă că ai căpătat o nouă perspectivă a modului în care gândesc. Nu e nici o perspectivă nouă, e una veche, stătută. Poate că ai păcălit-o pe tipa de la Estée Lauder cu noul tău look, dar eu știu că-n adâncul sufletului ai rămas la fel. Aici greșești! Uită-te la mine, îmi asum riscuri! Port o bluză decoltată fără eșarfă. —Dar îți tot atingi gâtul cu un gest nervos ca Julie Andrews în Sunetul muzicii când baroana îi spune că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
negre și rupte. Avea chipul pământiu, neras cu săptămânile, cu barba albă, țepoasă, fruntea ciupită de vărsat, sprâncenele cărunte și groase, mustățile stufoase și ochii cenușii, încruntați de lăuntrică suferință, în care se iveau câteodată două luminițe dulci, pornite din adâncuri. - Am să le întind cu barda, făcea Moș Avram de câte ori scăpa strachina dintre degetele-i încleștate. Și așa făcu unchiașul într-una din zile. Își așeză mâna stângă pe buturugă, cu palma în sus, cu dreapta prinse cum putu coada
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
vulpea sătulă dar și destul de șireată, ca să simtă pericolul, o zbughi în zigzaguri, vânturând cu coada zăpada din urma ei, așa că nu se mai putea zări altceva decât un vârtej de pulbere albă și deasă. Vulpea dispăru apoi, nevătămată, în adâncul pădurii, în vreme ce maiorul risipea gloanțele în vânt. Se înserase de-a binelea, când trei lupi înaintară către noi. De astă dată, maiorul se cam grăbise: Detunăturile se succedaseră unele după altele, și cel mai mare dintre lupi se răsturnă, lovit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
că se prăbușise accidental de la fereastră, dezechilibrată de delirul febrei. I-ar fi plăcut să creadă În ipoteza aceasta, dar cunoștea prea bine firea lui Fenimore, tristețea ei cronică, Înclinația către depresiile paralizante, grota aceea Întunecată și melancolică, ascunsă În adâncul unui personaj social altminteri echilibrat, pentru a se mai Îndoi că moartea ei fusese În realitate o sinucidere. Desigur, era posibil ca boala să fi precipitat Înfricoșătorul gest - și se agăță de acest aspect cu aceeași disperare ca restul familiei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
bord. Acum, că se gândea mai bine, Își dădea seama că ar fi trebuit să le atașeze greutăți, dar nu se gândise că ar putea fi nevoie; se Încântase de imaginea straielor Îngreunate de apă dispărând pline de grație În adâncul lagunei. Numai că ele, dimpotrivă, susținute de aerul prins În faldurile voluminoase, rămăseseră plutind la suprafață, Înconjurând gondola ca niște hoituri umflate, ca tot atâtea Fenimore Înecate. Era un spectacol În același timp macabru și caraghios, care Îl făcea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
umilința și nebunia faptului de a fi participat la el. Temându-se că vreun alt vas, aflat În trecere, s-ar putea opri să facă investigații, Îi porunci lui Tito să folosească vâsla pentru a Împinge obiectele de Îmbrăcăminte În adâncurile mării, sarcină destul de grea, căci catifelele și mătăsurile se agățau de lamă ca și cum ar fi implorat pe mutește să fie salvate, și se văzu nevoit să pună și el mâna pe o cange, să Îi sară În ajutor. Ceea ce se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
abia dacă Își mai găsea cuvintele. — Draga mea Emma... dacă Îmi pot permite... te rog, spune-mi Henry... este... este... Clătină neajutorat din cap. — Atât de trist, conchise el, negăsind altceva mai bun. De unde ai atâta curaj să Înduri? — În adâncul sufletului meu, știam de mult că Kiki nu avea să se mai facă bine. Pentru mine, șocul nu a fost la fel de mare ca pentru ceilalți. — Mie mi-a fost un prieten foarte, foarte drag, dar pentru tine... A fost un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
fi condițiile, iar scările lor de valori sunt, până la urmă, incompatibile. Theodora este creștină convinsă, interesată de misticism (atât de tradiția occidentală, cât și orientală) și, deși cu o atitudine mai puțin critică față de comportamentul neconvențional decât Peggy James, În adâncul inimii dezaprobă la fel de categoric modul de viață al lui Edith Wharton. De aceea, refuză politicos postul, motivând insuficienta cunoaștere a limbii franceze, deși În realitate nivelul ei de competență este ireproșabil. În momentul - care nu poate fi departe - În care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
spre urechea ei. Nimic nu părea să-i placă mamei mele mai mult decât să se lase hrănită de mine cu promisiuni de anvergură - „și pe urmă ne continuăm călătoria amândoi de la Roma la Neapole...“ Ea, care iubea frumosul din adâncul sufletului, la fel și ceea ce era frumos și trist deopotrivă, ea care, îmbrăcată elegant-burghez, se ducea adeseori singură și uneori cu soțul ei în chip de accesoriu la teatrul municipal, mă numea, de îndată ce iarăși se întâmpla să am chef, dând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
una dintre ultimele vizite în Danzig am găsit biserica Sankt Johann schimbată. Se isprăvise cu depozitul de pietre, cu oasele și oscioarele. Podeaua nivelată, ferestrele cu geamuri, zidăria din cărămidă renovată. Ascultătorii ședeau pe șirurile de scaune până departe, în adâncul încăperii, atunci când am citit din nuvela mea În mers de rac. Și, în vreme ce scufundarea navei pline de încărcătura ei umană se desfășura rând după rând, iar eu, citind, verificam acustica bisericii, acea parte din gândurile mele căreia îi place să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
fi considerat prima sperietoare de ciori. Când era pană de curent, doar lămpile cu carbid dădeau lumină și ne ajutau să avem umbre uriașe, care bântuiau peste pereții înalți ai galeriilor. Din galerii proaspăt deschise, din scocuri oscilante amuțite, din adâncurile de sub tavanele galeriilor, îi vedeai venind: mineri, havatori, meșterul genist, șeful de sector, băieții de la cuple cu mecanicii de locomotive. O adunare pestriță, alcătuită din tineri care învățaseră la iuțeală munci necalificate și din muncitori cu vechime - unii aproape de vârsta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
în textele mele lirice și în proză s-au tot instalat călugărițe: Vrajă cu miresele lui Christos, așa se numește un ciclu de poeme care s-au așternut pe hârtie însoțite de imagini. „Făcute sunt doar pentru vânt. / Plutesc mereu, adâncul nu-l măsoară...“ Au luat naștere, în tuș, desene de călugărițe ca joc alternativ în alb-negru pe suprafețe mari. Cu pensula saturată, pe coli de format mare: îngenunchind, zburând, săltând și navigând în volte împotriva vântului, spre orizont; în chip
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]