12,606 matches
-
reavăn. Frig. Prin orificiile măștii, Errius putea privi doar în față. Înălță capul să privească bolta albastră a templului, pe care străluceau constelațiile. O recunoscu pe aceea a Taurului. Alți pași se auzeau pe scări, alți adepți mascați, înveșmântați în alb se așezară pe bănci pentru a asista la rit. Antonius Primus veni ultimul. Purta o paenula groasă de lână, de culoarea purpurei. Capul îi era acoperit de o glugă. Fură stinse aproape toate torțele, iar Antonius fu condus în mijlocul templului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
auzi din nou răsuflarea grea, asemenea fluxului și refluxului. Simți cum cineva se apropie din spate. Un bărbat. Chipul îi era acoperit de o mască neagră. Mantia în care era înfășurat din cap până în picioare era tot neagră, brodată cu alb. În aceeași clipă, în fața lui se ridicară din altar trei umbre. Siluetele a trei bărbați să zăreau, întunecate, în lumina slabă a torțelor. Chipurile lor erau acoperite de măști. În clipa următoare, Antonius își dădu seama că erau înarmați. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Prevestirea unor întâmplări îngrozitoare părea să zdruncine lumea chiar sub ochii lui. Pe lângă el trecură în galop, aproape fără să atingă pământul, trei călăreți, siniștri în mantiile lor negre, care dispărură în pădure. În spatele lor veneau trei femei înveșmântate în alb, care zburau prin aer, duse de vânt. În cele din urmă, se arătă Ausper, care ridică un deget descărnat și, fără să rostească un cuvânt, îl îndreptă spre inima lui Valerius, apoi dispăru. Atingerea degetului pe piept fu ca tăișul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
chipului ei iubit, chip de copilă și de vrăjitoare, pe care se așternea paloarea morții. — Velunda... Glasul i se frânse. Nu îndrăzni să-i atingă trupul. Moartea se apropia, îi dădea târcoale, cu neputință de oprit; era Moartea înveșmântată în alb din credințele străvechi, căci albul este culoarea oaselor și albă e cea care duce cu sine trupul... Trupul, nu și sufletul. Sufletul nu moare. — Velunda... Velunda întredeschise ochii limpezi. Privirea ei părea că vine de foarte departe. — Tu nu poți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
copilă și de vrăjitoare, pe care se așternea paloarea morții. — Velunda... Glasul i se frânse. Nu îndrăzni să-i atingă trupul. Moartea se apropia, îi dădea târcoale, cu neputință de oprit; era Moartea înveșmântată în alb din credințele străvechi, căci albul este culoarea oaselor și albă e cea care duce cu sine trupul... Trupul, nu și sufletul. Sufletul nu moare. — Velunda... Velunda întredeschise ochii limpezi. Privirea ei părea că vine de foarte departe. — Tu nu poți să mori, hohoti Valerius. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Asta va fi taina ta, zise Velunda. Taina care te va face să trăiești. Chipul i se contractă. — Iată-mă. Privi undeva în spatele lui Valerius; acesta se întoarse dintr-odată. Trei călăreți cu mantii negre și trei femei înveșmântate în alb se apropiau de frasin. Împreună cu ei venea Ausper. — Nu! strigă Valerius. Se aplecă deasupra trupului Velundei, vrând să-l apere, pentru ca nimeni să n-o poată lua. — Nu! Simți că ea se înfiora. O mică tresărire și Velunda se desprinse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
o mână la ochi, orbit de strălucirea lor. Se așeză pe margine și-și ascultă bătăile inimii, pe care viziunea aceea o trezise din amorțeală. Apoi se uită în jur. Ceva îi atrase atenția. Pe piatra cenușie se vedea ceva alb... Cu o mână tremurândă ridică panglica Velundei. O privi cu luare-aminte. Recunoscu capetele: unul cu franjuri, celălalt tăiat drept. El tăiase capătul acela, fiindcă Velunda voia ca panglica să fie mai scurtă. Ridică ochii și o văzu îndepărtându-se, înveșmântată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
i se aminti că ținuta militară era acceptată doar în afara zidurilor Romei. După lungi discuții, Vitellius acceptă să poarte toga praetexta, cu dungi purpurii. Îmbrăcat astfel, intră în Roma. În fruntea cortegiului se aflau prefecții, tribunii și centurionii înveșmântați în alb. Urmau acvilele, drapelele și însemnele armatei vitelliene, soldații călare, soldații pedeștri și treizeci și patru de cohorte. Toți soldații aveau armele scoase din teci și purtau colane; armurile lor străluceau în soare. Vitellius urcă pe Capitolium, aclamat de mulțime ca un triumfător
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
salutant!: literal, „cei destinați să fie victime te salută!“. Salut adresat editor-ului jocurilor de către gladiatorii legitimi, special pregătiți pentru aspectul ritual și sacrificial al munera. Moriturus: cel care este gata de sacrificiu; termenul îl desemnează pe gladiator. Mulsum: vin (alb sau roșu) aromatizat. Cel mai obișnuit mulsum este preparat cu miere, cuișoare și piper. Unele variante conțin trandafiri sau alți îndulcitori și substanțe aromatice. Munera: jocuri de gladiatori destinate unui ritual colectiv; din etruscul munus, „ofrandă adusă zeilor“. Murus: linie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
nesfârșit până când Ammaji avea să-i gătească și să-i servească cina, o umbră căzu dintr-odată peste soare, la fel de repede cum o zi de iarnă se topește într-o seară cețoasă și apoi în noapte, iar după-amiaza luminată în alb se prefăcu în pergament când cerul se întunecă. Draperii albe zburau de la fiecare fereastră. Bucăți de ziare și pungi vechi se iviră peste tot pe străzile indigo. Aerul se subție și se transformă într-o boare care-i făcu pielea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
asta de verde sub nici o formă. Uite în ce hal contrastează cu tenul tău. — Vai, domnule Gupta, ce spuneți? Întrebă domnișoara Jyotsna cu o groază prefăcută care-l făcu să râdă. Dinții lui erau strălucitor de albi, genul acela de alb care, într-o țară prăfuită și gălbuie, poate fi găsit doar în locuri protejate, precum gura.Ă — Tu nu te uiți niciodată în oglindă? o necăji el. Uită-te și o să vezi că am dreptate. Ca întotdeauna. Îi făcu cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
la o paradă de modă. Dupatta îi flutura în urmă în valuri diafane acoperind perisajul, iar cantitățile impresionate de bijuterii care făceau parte din costumație străluceau și sclipeau la ea pe față, pe care și-o pudrase cu roz și alb. De fapt, era îmbrăcată chiar nepotrivit pentru un drum la piață. Mai mult, își luase obiceiul ciudat de a insista că era urmărită. Era suficient ca o persoană să se atingă de ea în treacăt pe stradă pentru ca Pinky să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
Și când te gândești că-l văzuse atât de des, pe când era frumos îmbrăcată, și abia dacă-l observase... iar azi, uite unde ajunsese, se uita la el cuprinsă de un interes subit, având pe ea doar un salwar kameez alb, croit prost și decolorat, fără inel în nas, papuci fără poleială și nesuflați, cu ochii necreionați ca să pară mai pătrunzători... Atât de conștientă era de simplitatea ei, că nu putea nici măcar să-i întoarcă zâmbetul; de fapt, tot ce putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
îi bătea cu putere. Nu putea să-și scoată din minte gândul acela oribil. Să-și părăsească el copacul? Niciodată, își zise, cu trupul tremurând de indignare. Încrâncenat, privi creanga din fața sa. El și tatăl său erau la fel de diferiți ca albul și negrul, găinile și cartofii, mazărea și gălețile. Ce-și închipuia el? Își închipuia că o să se dea jos și-o să revină la vechea lui viață, ca un mare prost? Plecase din Shahkot ca să fie singur. Și ei ce făcuseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
legănat de lumina jucăușă, mângâiat de puzderia de flori și iarbă, de frunze la fel de bogate ca fructele, încălzit de aromele lor diferite. Peste tot în jurul său, dealurile de ridicau întunecate către un cer care se întindea precum marea, pătat cu alb și cald, cât vedea cu ochii. Cât de ciudat se simțea, își zise Sampath, cât de ciudat era modul în care reflecta la frumusețe. Era nesătul de ea, nesătul și lacom. Ar fi putut să o privească mereu și niciodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
bucată de scoarță ca să fie cuprins de același extaz insuportabil pe care îl simte o pisică frecându-se de un trunchi de copac. Storsese cleiul lipicios din arbuști, tăiase tulpini ca să curgă sava ca laptele și să se picteze cu albul ei pe picioare. Scuturase stamine încărcate cu polen ca să-și verse povara galbenă și bogată pe degetele sale și-și presărase această bogăție pe pleoape... Mintea îi reveni la evenimentele acelei după-amiezi. 20 Acesta era atmosfera încărcată ce-l întâmpinase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
bun-simț... Nu putea să-și creadă ochilor! Sariul ei avea culoarea bobocilor de trandafir, gura îi era ca un trandafir de pe glazura unui tort... Da, își zise, era exact ca un tort de aniversare, un tort de aniversare roz cu alb... Perlele din urechi, de la gât și de la încheieturi erau ca micile bile decorative argintii. Deschise gura și o privi fix. Peste tot prin cameră, surorile și mătușile lui, bunica și mama, se înghionteau. Fata asta picase la toate examenele pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
dintr-odată încet. Pe cuvânt, am să-l împușc și-am să-l omor pe nebunul ăla. — Vai, domnule, spuse domnul Gupta, ridicându-se și chirăind ca o pasăre alarmată. Nu faceți asta, domnule. E un biet vânzător de înghețată. Alb la față, perceptorul districtual atârna de marginea jeep-ului. În ce se transformau lucrurile? Era prizonier într-un coșmar. Nici măcar nu era treaz, iar acesta era un coșmar respingător și îngrozitor. Domnul Chawla se duse să vadă ce făcea Sampath
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
Vera Crăciun Îți închin aceste rânduri Adunate-n alb cleștar, Din adânc de dor, din gânduri De cinstire, sfânt altar! Înălțarea-i cer, hotar Și-i slăvită-n lacrimimuguri, Îți închin aceste rânduri Adunate-n alb cleștar! Sunt, prin tine, mic vlăstar Unduit de vânt prin câmpuri, Dar din ram vechi de stejar Ce știe-a doini prin crânguri... Îți închin aceste rânduri Adunate-n alb cleștar!
Ţie, Mamă!. In: Aproape de cer by Vera Crăciun () [Corola-publishinghouse/Imaginative/318_a_546]
-
-i slăvită-n lacrimimuguri, Îți închin aceste rânduri Adunate-n alb cleștar! Sunt, prin tine, mic vlăstar Unduit de vânt prin câmpuri, Dar din ram vechi de stejar Ce știe-a doini prin crânguri... Îți închin aceste rânduri Adunate-n alb cleștar!
Ţie, Mamă!. In: Aproape de cer by Vera Crăciun () [Corola-publishinghouse/Imaginative/318_a_546]
-
Vera Crăciun Din sublim de trandafir Și din petale de crin, Covor țes, Din alb... Firesc Și mă înalț până la nori, Să cer roua pentru flori. Vreau să intru, Dar mă tem, De plutire... De lin zbor, De purul înălțător . Prind curaj, Nici nu respir, Când, Prin valul de plutire, Casa norului divin Îmi oferă
Roua florilor. In: Aproape de cer by Vera Crăciun () [Corola-publishinghouse/Imaginative/318_a_549]
-
pentru că au învățat cuvântul dor Iar prin sclipirea lor fiorul îl cunosc. Și dacă luna blândă cu al ei mister Trimite surâzând o mângâiere, E pentru că în dărnicie, nor și cer, Încununează iubirea lumii în tăcere. Și dacă iarna în alb de stea În drumul ei natura împodobește, E pentru că ușorul fulg de nea În gingășia lui, o inimă topește. Și dacă flori pe ramuri strălucesc În fire de petale cristaline, E pentru că și norii prețuiesc Lucirea lor în curgeri albe
Şi dacă…. In: Aproape de cer by Vera Crăciun () [Corola-publishinghouse/Imaginative/318_a_547]
-
adânc - și te trezești în chiloți, undeva la sud de SoHo sau în mijlocul orașului, întins pe o platformă mobilă, cu o tavă de argint și o notă de plată pe piept, frumos ornată dar neonorată, și cu un tip în alb care îți spune bună dimineața, domnule. Cum vă simțiți azi? Toată povestea te costă cincisprezece mii de dolari... Încă se mai petrec o grămadă de lucruri pe aici, și ceva așteaptă să mi se întâmple și mie. Sunt sigur. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
la modă un banc, unul global, al cărui autor e banul. Un arab, aflat într-un țarc de oi, își trage fermoarul, se uită mulțumit în jurul lui și spune: „Hei, Basim, hai să tragem petrol“. Zece ani mai târziu, un alb viguros își învârte mâinile pe Broadway, în văzul tuturor. Am ginit un bar cu stipteuze Forty-Fourth. Ai intrat vreodată într-una din cârciumile astea? Întotdeauna am crezut că e vorba de o adunătură de handrălăi struniți de niște cameriste sumar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
puțin trecut de șase. Cocoțat printre scaunele înalte, cam în dezordine, stătea cu spatele la mine, prăbușit în adâncurile paharului, cu două degete moi, ridicate în semn de avertisment sau solicitare. I-am văzut fața expresivă, peste care oglinda mată își revărsa albul oțelit. Barmanul cu figură de mocofan îi asculta cu atenție comenzile. — Să curgă doar peste gheață, l-am auzit spunând. Să nu văd nici un cub în pahar, e clar? Ca o infuzie. S-a întors și am simțit vigoarea sănătății
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]