10,371 matches
-
pe cinci rânduri, aveau uneori forma unei păsări, simbol al ascensiunii mistice a sacrifiantului la cer. Ritul agnicayana a dat loc la speculații cosmogonice care au fost decisive pentru gândirea indiană. Sacrificarea unui bărbat repeta autosacrificiul lui Prajâpăti, iar construcția altarului simboliza crearea Universului (§ 75). 73. Sacrificiile supreme: "asvamedha" și "purușamedha" Cel mai important și cel mai celebru ritual vedic este "sacrificiul calului", asvamedha. El nu putea fi îndeplinit decât de către un rege victorios, care câștiga totodată demnitatea de "Suveran universal
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
de asemenea, textele citate de J. Gonda, op. Cit., p. 385. 10 Sacrifiantul "se aruncă pe sine în formă de sămânță" (reprezentată de grăunțe de nisip) în focul domestic pentru a asigura renașterea sa aici, pe pământ, și se azvârle în altarul sacrificial în vederea unei renașteri în Cer; cf. textele citate de A. Coomaraswamy, "Atmayajiâa: Self-Sacrifice", p. 360. India înainte de Gautama Buddha fost dat de către zei: "O, Agni, sacrifică-ți propriul trup!" (Rig Vecia, VI, 11,2): "Sacrifică-te pe tine însuți
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
un alt egal cu sine însuși, adică sacrificiul, de aceea oamenii spun: "Sacrificiul este Prăjâpati". Se precizează în plus că părțile (parvam) corpului cosmic al lui Prăjăpati sunt cele cinci anotimpuri ale anului și cele cinci rânduri de cărămizi din altarul focului (Sat. Br., VI, 1,2). Această triplă identificare a lui Prăjăpati cu Universul, Timpul ciclic (Anul) și altarul focului constituie marea noutate a teoriei brahmanice a sacrificiului. Ea marchează declinul concepției care hrănea ritualul vedic și pregătește descoperirile realizate
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
că părțile (parvam) corpului cosmic al lui Prăjăpati sunt cele cinci anotimpuri ale anului și cele cinci rânduri de cărămizi din altarul focului (Sat. Br., VI, 1,2). Această triplă identificare a lui Prăjăpati cu Universul, Timpul ciclic (Anul) și altarul focului constituie marea noutate a teoriei brahmanice a sacrificiului. Ea marchează declinul concepției care hrănea ritualul vedic și pregătește descoperirile realizate de autorii Upanișadelor. Ideea fundamentală este că, dând naștere lumii, prin "încălziri" și prin "emisii" repetate, Prăjăpati se consumă
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
cu încheieturile desfăcute; de aceea zeii 1-au vindecat prin (ritualul) agnihotra, întărindu-i încheieturile mădularelor" (Sat. Br., I, 6,3,35-36). Cu alte cuvinte, reconstituirea și rearticularea corpului cosmic al lui Prăjâpati se săvârșesc prin sacrificiu, adică înălțând un altar sacrificial pentru a celebra agnicayana (§ 72). Același text (X, 4,2, 2) precizează că "Acest Prăjăpati, Anul, este alcătuit din 720 de zile și nopți; de aceea altarul e făcut din 360 de pietre de îngrăditură și din 360 de
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
corpului cosmic al lui Prăjâpati se săvârșesc prin sacrificiu, adică înălțând un altar sacrificial pentru a celebra agnicayana (§ 72). Același text (X, 4,2, 2) precizează că "Acest Prăjăpati, Anul, este alcătuit din 720 de zile și nopți; de aceea altarul e făcut din 360 de pietre de îngrăditură și din 360 de cărămizi". "Acest Prăjăpati care a fost dezmembrat este (acum) însuși altarul focului construit pe locul acesta". Preoții îl realcătuiesc pe Prăjăpati, îl "adună" (samskri) zidind straturile de cărămizi
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
2, 2) precizează că "Acest Prăjăpati, Anul, este alcătuit din 720 de zile și nopți; de aceea altarul e făcut din 360 de pietre de îngrăditură și din 360 de cărămizi". "Acest Prăjăpati care a fost dezmembrat este (acum) însuși altarul focului construit pe locul acesta". Preoții îl realcătuiesc pe Prăjăpati, îl "adună" (samskri) zidind straturile de cărămizi care constituie altarul. Pe scurt, fiecare sacrificiu repetă actul primordial al creației și asigură continuitatea lumii pentru anul viitor. Acesta este sensul originar
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
din 360 de pietre de îngrăditură și din 360 de cărămizi". "Acest Prăjăpati care a fost dezmembrat este (acum) însuși altarul focului construit pe locul acesta". Preoții îl realcătuiesc pe Prăjăpati, îl "adună" (samskri) zidind straturile de cărămizi care constituie altarul. Pe scurt, fiecare sacrificiu repetă actul primordial al creației și asigură continuitatea lumii pentru anul viitor. Acesta este sensul originar al sacrificiului în Brahmana: a recrea Cosmosul "dezarticulat", "epuizat" prin Timpul ciclic (Anul). Prin sacrificiu - adică prin activitatea susținută a
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
Prăjăpati și asigură perpetuarea lumii, dar este, totodată, susceptibil de a crea o ființă spirituală și indestructibilă, "persoana", ătman. Sacrificiul nu are numai o intenție cosmogonică și o funcție eshatologică, ci face posibilă obținerea unui nou mod de existență. Zidind altarul focului (agnicayana), sacrificatorul se identifică cu Prăjâpati; mai exact Prăjâpati și sacrificatorul sunt identificați în ritualul însuși: altarul este Prăjăpati și, în același timp, sacrifiantul devine acest altar. Prin forța magică a ritului, sacrifiantul își construiește un trup nou, se
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
ătman. Sacrificiul nu are numai o intenție cosmogonică și o funcție eshatologică, ci face posibilă obținerea unui nou mod de existență. Zidind altarul focului (agnicayana), sacrificatorul se identifică cu Prăjâpati; mai exact Prăjâpati și sacrificatorul sunt identificați în ritualul însuși: altarul este Prăjăpati și, în același timp, sacrifiantul devine acest altar. Prin forța magică a ritului, sacrifiantul își construiește un trup nou, se urcă la Cer, unde se naște a doua oară (Sat. Br., VII, 3, l, 12) și obține "nemurirea
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
funcție eshatologică, ci face posibilă obținerea unui nou mod de existență. Zidind altarul focului (agnicayana), sacrificatorul se identifică cu Prăjâpati; mai exact Prăjâpati și sacrificatorul sunt identificați în ritualul însuși: altarul este Prăjăpati și, în același timp, sacrifiantul devine acest altar. Prin forța magică a ritului, sacrifiantul își construiește un trup nou, se urcă la Cer, unde se naște a doua oară (Sat. Br., VII, 3, l, 12) și obține "nemurirea" (ibid., X, 2, 6, 8). Acest lucru înseamnă că, după
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
nemuritor". Zeii înșiși și-au câștigat nemurirea prin sacrificiu, câștigând brahman (Sat. Br., XI, 2,3,6). Prin urmare, brahman și ătman sunt implicit identificați, încă din epoca Brahmanelor 20. Lucru confirmat de o altă serie de identificări: Prâjăpati, precum și altarul focului, sunt asimilați Rig Vedei: silabele Rig sunt identificate cu cărămizile altarului. Dar întrucât brahman este, el însuși, asimilat celor 432000 de silabe ale Rig Vedei, rezultă că el e identificat în egală măsură cu Prăjăpati și, în cele din
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
Br., XI, 2,3,6). Prin urmare, brahman și ătman sunt implicit identificați, încă din epoca Brahmanelor 20. Lucru confirmat de o altă serie de identificări: Prâjăpati, precum și altarul focului, sunt asimilați Rig Vedei: silabele Rig sunt identificate cu cărămizile altarului. Dar întrucât brahman este, el însuși, asimilat celor 432000 de silabe ale Rig Vedei, rezultă că el e identificat în egală măsură cu Prăjăpati și, în cele din urmă, cu sacrifiantul, adică cu ătman-ul21 său. Dacă Prâjăpati (Brahman) și ătman
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
egală măsură cu Prăjăpati și, în cele din urmă, cu sacrifiantul, adică cu ătman-ul21 său. Dacă Prâjăpati (Brahman) și ătman sunt identici, acest lucru se datorează faptului că amândoi sunt rezultatul aceleiași activități: "reconstrucția", unificarea; deși materialele sunt diferite: cărămizile altarului pentru Prăjăpati-Brahman, funcțiile psiho-mentale pentru ătman 22. Dar merită subliniat faptul că un mit cosmogonic constituie, în cele din urmă, modelul exemplar al "construirii" lui ătman. Variate tehnici yogine aplică același principiu: "concentrarea" și "unificarea" pozițiilor corporale, a suflurilor, a
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
scurt, tapas-ul este integrat într-o serie de omologări efectuate pe diferite planuri. Pe de o parte - și conform unei tendințe specifice spiritului indian - structurile și fenomenele cosmice sunt asimilate organelor și funcțiilor corpului uman și, în plus, elementelor sacrificiilor (altarul, focul, oblațiunile, instrumentele rituale, formulele liturgice etc.). Pe de altă parte, asceza - care implica (încă din timpurile preistorice) un întreg sistem de corespondențe micro-ma-crocosmice (suflurile asimilate vânturilor atmosferice etc.) - este omologată sacrificiului. Anumite forme de asceză, de exemplu reținerea respirației
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
Prometeu a acoperit oasele cu un strat de grăsime, învelind carnea și viscerele în burta animalului. Atras de grăsime, Zeus a ales pentru zei partea mai slabă, lăsând oamenilor carnea și măruntaiele. De atunci, spune Hesiod, oamenii ard oasele pe altarele zeilor fără de moarte (Theog., 556). Această împărțire aparte a avut consecințe însemnate pentru omenire. Era, pe de o parte, promovarea regimului carnivor ca act religios exemplar și suprem omagiu adus zeilor; dar, în ultimă instanță, acest lucru implica abandonarea alimentației
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
Zeus primește cererea lui Deucalion, dar mitul indică faptul că el o încuviințează, numai în măsura în care distanța este păstrată"24. De atunci încoace, sacrificiul cel mai obișnuit, thysia, repetă acest model mitic: o parte a victimei, inclusiv grăsimea, este arsă pe altar, iar cealaltă parte este consumată de aceia care oferă sacrificiul împreună cu prietenii lor25. 20 El nu li 1-a dat, ca la Hesiod, răpindu-I din Cer. "Eschil a lăsat de o parte episodul de la Mekone care nu convenea tonului
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
oferite zeilor chtonieni și eroilor, cu gâtlejul înclinat spre pământ; victima olympienilor trebuia să fie albă, cea a chtonienilor și a eroilor era neagră, ea trebuia arsă în întregime, și nici un om nu avea voie să mănânce din ea; tipul altarelor olympiene era templul clasic, ridicat deasupra pământului, uneori clădit pe o înălțime, al chtonienilor și eroilor, un cămin jos, un sălaș subteran sau un adyton, care reprezenta poate un mormânt; sacrificiile oferite olympienilor erau efectuate în dimineți însorite, cele oferite
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
miturilor, este definitiv încheiat. Provocarea eroilor nu cunoaște limite. Ei îndrăznesc să violenteze chiar zeițele (Orion și Acteon o asaltează pe Artemis, Ixion o atacă pe Hera etc.) și nu șovăie în fața faptei sacrilege (Ajax o atacă pe Cassandra lângă altarul Atenei, Ahile îl doboară pe Troilos în templul lui Apollon). Aceste fărădelegi și ofense arată un hybris nemăsurat, trăsătură specifică naturii eroice (cf. § 87). Eroii îi înfruntă pe zei ca și cum aceștia ar fi egalii lor, dar hybris-ul lor este
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
v. 256, după traducerea lui J. Hubert) strigă atunci Demeter. Demophon nu va mai putea obține nemurirea. Atunci zeița se revelă în toată splendoarea sa, într-o lumină orbitoare. Ea cere să i se ridice "un mare templu cu un altar dedesubt", în care ea însăși îi va învăța riturile pe oameni (v. 271 sq.). Apoi părăsește palatul. O dată clădit sanctuarul, Demeter se retrage înăuntru, mistuită de dorul fiicei sale și o cumplită secetă începe să pârjolească pământul (v. 304 sq
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
ofrandă de venerație, vreau să mă gândesc din to*ate puterile mele la Dreptate!" (Y., 43: 9). Sacrificiul este ocazia, mai exact, "suportul" meditației teologice. Și, oricare ar fi fost interpretările date mai târziu de către preoți, e semnificativ faptul că altarul focului a ajuns și a rămas centrul religios al mazdeismului. În ce privește focul eshatologic, așa cum îl concepea Zarathustra, pe lângă funcția sa justițiară, el purifică și "spiritualizează" lumea. Dar funcția cultului este mult mai mare. Potrivit unei interpretări recente 20, oficiantul atinge
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
puterea regală (IV, 5 sq.). Mitul se explică prin ideologia tripartită a indo-europenilor, și supraviețuiește în epopeea populară a ossetinilor din Caucaz, descendenți ai sciților și ai alanilor. Istoricul grec afirmă (IV, 59) că sciții nu aveau nici temple, nici altare, nici statui. Totuși ei sacrificau anual lui Ares cai și oi, și unul din o sută de prizonieri de război; zeul era reprezentat printr-o spadă de fier înfiptă într-o movilă artificială. Sacrificii umane (una din concubine, numeroși servitori
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
faimosul episod de pe muntele Cârmei, când Ilie se angajează în duel cu profeții lui Baal ca să pună capăt unei secete de trei ani, el demonstrează neputința zeului canaanean de a aprinde Religia lui Israel în epoca regilor 47 a profeților altarul sacrificial, și pornind de aici, de a aduce ploaia 15, în plus, Ilie proferează violent la adresa regelui Ahab, care a ucis pe unul din supușii săi pentru a-și însuși via acestuia, și îi prevestește o moarte violentă (E Regi
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
obsedante, precum cea din finalul poemului „în parc” („Acum, cad foi de sînge-n parcul gol;/ Pe albe statui feminine;/ Pe alb model de forme fine,/ Acum, se-nșiră scene de viol...”) 10) ori cea din ultimele versuri ale poemului „în altar” („Ei vor o noapte de orgie/ Pe canapeaua din altar”)11). Ca să pun punct acestui aspect, voi spune: la Bacovia iubirea e frumoasă doar ca nostalgie, ca ratare ori ca speranță. Insatisfacțiile, complexele, reticențele, i-au alterat felul de a
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
foi de sînge-n parcul gol;/ Pe albe statui feminine;/ Pe alb model de forme fine,/ Acum, se-nșiră scene de viol...”) 10) ori cea din ultimele versuri ale poemului „în altar” („Ei vor o noapte de orgie/ Pe canapeaua din altar”)11). Ca să pun punct acestui aspect, voi spune: la Bacovia iubirea e frumoasă doar ca nostalgie, ca ratare ori ca speranță. Insatisfacțiile, complexele, reticențele, i-au alterat felul de a o privi. De aci ironia cvasipermanentă cu care vorbește despre
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]