9,188 matches
-
loc în care Tiberius i-ar fi îngăduit familiei lui Germanicus să-și găsească odihna. Într-o dimineață, impulsivul Nero așteptă zadarnic un alt vechi prieten, puternicul și fidelul Creticus, care îi stătuse alături lui Germanicus în Syria, dar fusese alungat de Tiberius. „Când îl văd venind“, le spusese Gajus fraților săi, „fără voia mea mă uit în spatele lui, ca și cum l-aș aștepta pe tata. Întotdeauna mergea așa, cu câțiva pași în fața lui“. Dar Creticus fusese și durul susținător al procesului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
-și simtă picioarele parcă prinse cu lanțuri, era faptul că nu-l lăsau singur. Doi sclavi, oameni de încredere ai Liviei, erau mereu alături de el, plictisiți. În timp ce scria și lua notițe, ei stăteau pe două scăunele, tăcuți. Ca să-și mai alunge plictiseala, îl întrebau, când unul, când celălalt, dacă mai vrea foi, sau un calamus, sau ceva de băut; și imediat îl chemau pe un altul, care, la fel de obsesiv, aștepta afară. — Tu citești trecutul, îi spuse într-o zi Julius Iginus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Nu crezi că toate astea au fost de nesuportat pentru mine? Poate la fel cu ceea ce trăiești tu azi... Gajus o lăsă să-l mângâie; nu-i răspunse. Ea îi desenă ușor pe tâmple două cercuri cu degetele, ca să-i alunge gândurile. El închise ochii. — Sclavele egiptene mi-au spus că Marcus Antonius - din când în când îi spunea tatălui ei pe nume, ca unui personaj istoric -, în ultima vreme, când neliniștea creștea, o ruga pe regina lui să-l mângâie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
l-a ucis.“ Gândul îi îngheță sângele în vine; îi veni să fugă, așa cum fugise, zadarnic, Drusus, și își dădu seama că era un impuls nebunesc: puteai să te sustragi voinței lui Tiberius doar prin sinucidere. Tinerețea îl făcu să alunge acel gând; Antonia observă umbrele de pe chipul lui, îl îmbrățișă cu duioșie și îi șopti: — Simt că n-ai de ce să te temi. Lui Tiberius nu i-ai rămas decât tu. Părea o frază fără sens, însă îl liniști. Avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
tresărire de surpriză, împăratul privi, la fel de tăcut, frumosul păr castaniu, ondulat pe ceafă, al ultimului fiu al lui Germanicus. Gajus înălță capul; împăratul nu spuse nimic și îl expedie cu un gest. Era la fel cu gestul cu care îl alungase Maștera în prima zi. Tribunul îl însoți până la ieșire. Stânca lui Tiberius Coborând în tăcere, Gajus nu știa că multă vreme nu avea să i se îngăduie să urce ultimele trei niveluri. Catapultat într-o curte restrânsă, exclusivistă, ținută sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
să coboare în subteran, iar lor li s-a făcut milă și i-au îngăduit... Acolo, bărbatul a căzut într-un somn magic: a văzut corabia sacră a zeiței străbătând bolta cerească, iar glasul ei i-a spus să-și alunge spaima din suflet, fiindcă împotriva dușmanilor mare e puterea lui Isis, Stăpâna cu nenumărate nume... Gajus vru să-l întrebe dacă tatăl lui, care îi spusese acele povestiri, trăia, și unde anume; apoi se gândi: „Tata a vrut să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
bătrân și disperat, incapabil să se elibereze altfel de trecutul lui tulbure. Trupul lui decădea tot mai mult; în viciu devenea contemplativ, cerebral; cu o exasperare aflată la limita spaimei, căuta cu ochii și cu mintea stimuli care să-i alunge singurătatea inertă. Le poruncea micilor lui tovarăși să mimeze în fața lui cele mai licențioase și mai perverse mituri ale Antichității. „Cultura servește întotdeauna la ceva“, comentau unii. Însă jocul devenea din ce în ce mai dificil și mai dezamăgitor, iar el nu renunța fiindcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
în zilele cât zăcuse? Ca să se liniștească, își zise că, din cauza ambiției nemăsurate, Callistus nu suporta să aibă rival. Și totuși, neliniștea sporea: Macro era omul căruia, practic, i se încredințase viața lui. Era un gând insuportabil și Împăratul îl alungă. Alunecând în somn, își spuse că existau spioni și informatori care aveau să-i spună adevărul. O să aibă el grijă de asta. Scurta frază a lui Callistus fu izgonită într-un colț al memoriei. Callistus n-a mai adus vorba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
zile, citind scrisorile venite de la Alexandria, Callistus îi spuse: — Privește, Augustus. Era o reclamație împotriva lui Arvilius Flaccus, omul căruia Tiberius îi acordase importanta funcție de praefectus în Aegyptus. Împăratul nu-l îndepărtase deoarece Junius Silanus îl sfătuise să nu-i alunge prea repede pe oamenii lui Tiberius, să le lase vagi speranțe ca să stea liniștiți. „Toți cei destituiți, spusese, vor deveni noi dușmani care, zi și noapte, se vor gândi cum să ne lovească.“ Arvilius trăia în lux în orașul care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
vocea lui metalică, lui Annius Vinicianus, la Roma. Printr-o scrisoare, așa cum a divorțat Marcus Antonius de sora lui Augustus: Tuas res tibi agito, ia-ți înapoi lucrurile tale. Pare incredibil, dar cea mai frumoasă femeie din imperiu a fost alungată de la palat ca o servitoare. Din cauza celeilalte, care are cu trei ani mai mult decât el. Ambițiosul senator Vinicianus fusese implicat în secret în conspirația lui Sertorius Macro, dar îi sfătuise pe complotiști, îi certase, îi oprise și îi făcuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
furios că familia Julia, pe care o ura, era destinată să supraviețuiască. După câteva zile, în zori - la ceasul când Împăratul, după o noapte de insomnie, îi convoca pe colaboratorii săi fideli -, un informator, unul dintre acei anonimi speculatores care alungau liniștea multor notabili de la Roma, străbătu un coridor de serviciu și, escortat de doi soldați germani muți, ceru să fie primit în audiență. Împăratul îi asculta pe informatori singur, fără martori. El intră fără să fie observat și se arătă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
repede sub porticuri, ca în vremea lui Tiberius. Germani Corporis Custodes staționau înarmați, insensibili și nemișcați, cufundați în tăcere, la toate intrările de la Palatinus. Împăratul auzea intrând prin ferestre tăcerea insuportabilă a Romei. Mângâindu-l, mâinile Miloniei încercau să-i alunge și amintirile nopții; simțea alături căldura trupului ei. „Femeile nu știu cât de importante sunt mâinile lor pentru un bărbat“, gândi el. Ar fi vrut să i-o spună, ca pe o rugăciune, însă tăcu. Simțea mângâierile acelea, una câte una, singura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
pe preoți, vom umple coca de pietre, vom distruge bordajul, le vom lăsa să putrezească pe fundul apei. Senatorul Asiaticus nu vorbea mult; de data aceasta însă, toți observară că intra în detalii, plin de mânie. — Arhitectul acela va fi alungat de îndată de la Misenum, apoi vom vedea ce facem cu el. Clarvăzător, Asiaticus se gândea că acele corăbii nu erau un simplu monument, ci nutreau un vis. Dar pe când vorbea astfel, îl vedea pe senatorul Marcus Vanicius, care avea planuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
câte unul, se întinseră din nou în triclinium, începură să mănânce potârnichi și măsline, își turnară vin. Nu era însă o discuție liniștită la sfârșitul prânzului, ci de hotărâri strategice pline de cruzime. Într-adevăr, Polemon, regele-poet, avea să fie alungat dincolo de graniță. A scris o epigramă despre el însuși, ascunsă printre paginile Antologiei Palatine: „Privește: țeasta asta a fost cea mai înaltă fortăreață a sufletului, învelișul minții ucise. Ea te invită: bea, bucură-te, încinge-te cu flori. Fiindcă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
piciorului copilului de degetul mare al piciorului tatălui; acesta mută un picior și numără pașii Înapoi, măsurați cu lungimea tălpii piciorului; la același joc Îl Îndeamnă pe copil, Însă În sens contrar: În timp ce el merge spre apă, pe copil Îl alungă, conform regulii jocului instituit, spre uscat; Îl mai sperie aruncând În el cu apă și Îngână o litanie neauzită; el mută talpa dreaptă a piciorului În continuarea tălpii stângi, talpa stângă În continuarea tălpii drepte și așa se Îndreaptă Încet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
l-a mâncat În Întregime, mușcând pe viu, bucată cu bucată, până când a ajuns la obstacolul gardului; dezlănțuit de furia de fiară, a Început să roadă lemnul, Înnebunit că Îl Împiedică să sfâșie mai departe. Am făcut imprudența să-l alung de la locul acela, căci Începuse să lingă sângele fratelui său, câinele. A ridicat capul și m-a văzut; atât i-a trebuit ca să mă schimbe În acel ceva ce trebuia mușcat. S-a aruncat bezmetic spre mine. Am avut timp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
e lupul și cine oaia, cine se lasă să cadă victimă și cine este agresor. După Întâmplarea aceea, nu am mai simțit nici o curiozitate să-l asmut pe Leul Împotriva altor câini, iar când vedeam că se apropia vreunul, Îl alungam cu pietre, ca să nu mai aibă loc Încăierarea. Plăcerea candidă a violenței trecuse; mai exact, eu Îmi asumasem această experiență și nu mă mai interesa. Am Înțeles că orice Încăierare fizică e o exteriorizare a fiarei ascunse În orice ființă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
Întrerupere, doar atunci când ești departe și numai visul meu poate străbate zările, să-ți caute chipul ce răsare odată cu soarele, odată cu dimineața. Când ești lângă mine, iubirea Îmi este pasionată, uneori nu mă pot desprinde de imaginea ta, alteori te alung, pentru că m-ai Înșelat, dar În secunda următoare te iubesc mai mult ca oricând. Așa că e mai bine să fii departe, cu toate că aș da orice să te am lângă mine oricum, chiar dacă mă Înșeli. Ar trebui să spun: „ce iubire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
nu vor să se combine atunci când tu ești lângă mine. Până acum eram singură, tu Îmi erai speranța, visul, dorința, dar tu trăiai În mine, erai material numai În imaginația mea, uneori bolnavă. Venind lângă mine, tu nu mi-ai alungat singurătatea, ci i-ai smuls sufletul ei, icoană care erai tu. Și oare nu este minunat ca, În loc de o himeră, să iubești un om? Ba da, dar e Îngrozitor de dureros atunci când vezi ce rece se poartă acel om drag cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
să mi-l supună, acum nu te Înțeleg eu pe tine, de ce atâta indiferență, când știi bine că te iubesc, de ce această plecare mincinoasă, În loc să-mi spui că ai o femeie și că nu mă poți vedea... De ce nu mă alungi? Aș suferi, dar m-aș Închide În suferință și În mine, aș evada din lumea aceasta În lumea mea, minunata mea lume... Dar tu, asemenea unui fulger, aprinzi În mine dorul năpraznic al iubirii, iar apoi mi te arăți În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
lume, dar gura continua să repete mecanic, ca o mașină stricată, cuvinte fără șir, cuvinte parcă Învățate pe dinafară: „Să nu contați pe mine, eu nu mai fac performanță, eu nu mai fac patinaj, școala...“. Apoi am plecat... Trebuie să alung din mine această pasiune Încă nestinsă, Petre, tu trebuie să mă ajuți, de ce nu vrei? Te iubesc mult, Petre, pentru că vreau să renunț la patinaj, ca să nu mă fac de râs, pentru că nu am timp să mă antrenez și aș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
nu Îți mai fie o obsesie dureroasă, ci, pe cât se poate, să aparțină exclusiv timpului tău liber. Nu trebuie, e păcat să distrugi o viață de intelectual pentru o pasiune copilărească, nejudecată. Mă auzi, Petre, auzi cum vreau să te alung din suflet? Taci? De ce taci, Petre? Nu-ți pasă? De ce nu pleci tu, dacă nu-ți pasă? Petre, te iubesc, nu pleca, nu mi-ai schimbat nici un pic iubirea, rămâi lângă mine așa cum ești, așa cum sunt, așa cum vom fi amândoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
pierdut doar față de mine? Patinoarul... Începe pe 25. De ce Începe? Alte chinuri sufletești vor veni să Înlocuiască pe cele de acum. Gheața, veșnica ei chemare, aerul rece al iernii pe care Îl inspir cu atâta lăcomie va trebui să le alung, să le distrug din mine. De ce? Gheață, patine, iertați-mă. V-am strâns În suflet, așa cum avarul Își adună ultimii bani. Acum Îmi sunteți singura comoară, un vis frumos care s-a sfârșit prea curând... Îmi aduc aminte, astă iarnă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
Îmi aduc aminte, astă iarnă voiam să pun pe gheață dansul. Când iubirea ta te-a părăsit. N-am putut, și cât de mult aș fi vrut s-o fac... Acolo, pe gheață, nu mai existau dușmani, parcă toți erau alungați de puterea pasiunii mele. Acum, pe gheață vor patina alții, vor râde de mine, mă vor compătimi. Nu-mi pasă de ei, mi-au fost și Îmi vor fi dușmani, dar acea lucire de sticlă nu mă va face să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
și Îmi vor fi dușmani, dar acea lucire de sticlă nu mă va face să Înnebunesc, mai ales că nu mai am pe nimeni, nu mai am pe Petre? Iubindu-l pe el, uitam de gheață. Acum, rațiunea mi-a alungat iubirea, mai bine, dar a intervenit gheața cu dureroasa ei obsesie... Ce voi simți oare când voi intra pe gheață? Lacrimi, deznădejde, bucurie, speranță? Groaznic eșec! Groaznică lovitură! Ideal nefericit al patinajului, mi-ai fost scump, nespus de scump, voi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]