11,066 matches
-
pe jumătate de mușchi și m-am lăsat să alunec spre prundișul din stînga apei. Apoi am privit apa. Era limpede, atît de limpede, cu mici păienjenișuri albe de spumă cînd aluneca peste cîte o piatră. Pe partea cealaltă se apleca deasupra apei o tufă de omag. La cîțiva metri în fața mea era un ochi de apă în care mi-am clătit fața, ca în copilărie. Apoi m-am așezat pe o piatră mai mare, cu fața la soare, și am privit îndelung
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
ceasul de care vă spuneam, care avea acea stranie curelușă roz-violetă. Mendebilul a cumpărat și el o elice colorată. După ce omul a plecat, l-a urmărit o vreme cu privirea cum se târa prin crăpătura culoarului, iar apoi și-a aplecat pleoapele, visător, spre elicea aflată la baza celor două sârme poleite, răsucite una în jurul celeilalte. Privea oarecum neatent cele două aripioare de carton, când ele au început să se rotească singure, din ce în ce mai repede, în sus, pe sârme, și s-au
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
Și totul a culminat - sper să fi culminat - azi-noapte, când m-a trezit un zgomot puternic și sacadat. Pe biroul de la picioarele patului, în întuneric, mașina de scris bătea singură. Automat m-am sculat, am aprins lumina și m-am aplecat asupra foii pe care tamburul mașinii o plimba cu zgomot de taste și clopoței dintr-o parte într-alta. Am citit. Degetele nevăzute luaseră povestirea mea de la început. Ajunseseră la visul cu borcanul de sticlă și tocmai scriau fraza: " Cînd
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
roșu dar nici un sunet, nici un miros nu pot asocia acestui film enigmatic. M-am apropiat de cei trei bărbați și i-am privit, dîndu-mi capul pe spate. Mi se păreau imenși, le veneam până ceva mai sus de genunchi. Se aplecară spre mine. Aveau fețele monstruoase, numai carne și sânge. Râdeau fără zgomot, iar unul dintre ei mă prinse de subțiori și mă aruncă în sus, prinzîndu-mă într-o clipă. Am început să țip, dar tot fără nici un sunet, iar ei
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
brăzdat de nervuri și de raze. Pe măsură ce creșteam puteam privi frescele palide de pe pereții curbi, aerul din ce în ce mai întunecat de afară răzbătând prin ochiurile luminatoarelor în ovalul cărora, profilat pe purpură, se mai așeza cîte-un porumbel. Curând a trebuit să mă aplec, să mă târăsc pe podea, să-mi duc genunchii la gură și să-mi încrucișez mâinile și picioarele, căci umplusem cu totul bolta gigantică. Din acest vis mă trezeam întotdeauna amețit de singurătate, cu sentimentul că viața mi s-a
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
singura piedică dintre mine și ea. A doua zi am condus-o iar spre casă, pe viscol. Se apropia vacanța de iarnă și mă gândeam cu groază la revelion, îl voi face oare împreună cu ea? Mi se părea neverosimil. Mergeam aplecați prin ninsoarea care ne repezea ace de gheață peste obraji și până după gât. Străzile încîlcite, luminate stins, portocaliu, din loc în loc, erau măturate de vifor până se dezgoleau pe alocuri pietrele negre din pavaj, iar în alte părți, prin
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
singura ființă din câte cunosc care doarme cu ochii deschiși. Fixitatea privirii, contrastând cu mișcările pieptului din timpul respirației, îi dau atunci aspectul unei ființe în comă, al unui suflet care își vede, își aude, își simte moartea. M-am aplecat deasupra Ginei și m-am privit în ochii ei, care aveau pupilele enorm dilatate, încadrate doar de un foarte subțire inel de culoarea mierii. Dar, în loc să văd chipul meu în pupilele întunecate, l-am văzut pe al ei . N-am
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
dezmorțit încetul cu încetul, revenind la viața noastră limitată. M-am trezit transformat, transferat în Gina. Mi-e imposibil să mai amân descrierea, trăirea momentului ăstuia, indescriptibil și de netrăit. Zăceam pe spate și mă priveam în pupilele ființei difuze aplecate asupra mea: vedeam acolo fața Ginei, ușor deformată de sfericitatea ochiului. Când conul conștiinței mele s-a mai extins, mi-am dat seama că acea ființă avea trăsăturile mele și mă privea cu nesfârșită teroare. Mi-am privit corpul, care
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
eram eu, corp lung și uscățiv de bărbat, piept costeliv, șolduri înguste, sexul ca un vierme între pulpele păroase, și mai ales ea avea fața mea, ochii mei, fălcile mele prelungi, mustața mea deasupra buzelor senzuale și suferinde. Eram eu aplecat asupra mea cum nu mă văzusem niciodată, nici măcar în vis, de parcă aș fi ieșit din corpul meu după moarte și m-aș fi contemplat din toate unghiurile. Schimbarea ei în rinocer sau în insectă nu ar fi fost mai cutremurătoare
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
amintească faptul că, sub rococoul obscen al lumii noastre și cărnii noastre,oasele noastre sânt gotice și spiritul nostru e gotic. Andrei, feb. 197..." Răsfoi puțin paginile pline de himere. Puse cartea jos, alături de celelalte. Mimă brusc un chitarist dezlănțuit, aplecat pe spate, strângând spasmodic cu stânga griful chitarei. Into the fireeee țipă stins și începu să râdă. Așa-zisa bibliotecă nu era decât un singur corp lăcuit, negru, așa că, fără cărți, era ușor de urnit, și el, spre mijlocul încăperii
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
crenguțe de cireș înflorit. Eram pitică pe lângă sperietoarele cu gesturi lente care umpleau sufrageria. La plecare, i-am condus pe sub cerul înstelat, prin țârâitul de greieri, până la poartă, de unde doamna Bach a luat-o puțin înainte, iar Egor s-a aplecat adânc asupra mea și mi-a murmurat invitația de a-l vizita a doua zi după-amiază la foișor. "Tu știi să asculți, îmi spuse. Dar depinde dacă știi să visezi." Și-mi așeză în palmă un mic obiect rece și
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
jocul, iar acum stăteam și ne priveam zâmbind. De unde să fi știut atunci că acesta de fapt nu era jocul nostru, așa cum șahul nu e jocul pionilor și-al cailor și al reginelor? Nu, pe atunci nu puteam vedea Șahiștii aplecați cu gravitate peste lumea noastră. Carmina fugi să rupă o zorea din gardul viu al casei gemenelor, iar noi ne apucarăm s-o împodobim pe prima regină. Am îmbrăcat-o într-un capot violet al mătușii Aura, în care abia
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
roșie lăcuită și cadran auriu, cu limbi ca niște ace negre. Nu avea mecanism, era o jucărie pentru învățat orele. Limbile puteau fi potrivite cu un buton. I l-am pus la mână, și ritualul investiturii fiind încheiat, ne-am aplecat adânc în fața reginei. Așteptam curioase poruncile, gîndindu-ne fiecare ce-am fi făcut noi în locul Adei. După ce se uită de-o sută de ori la ceasul ei, după ce, ca să mai câștige timp, ne trimise pe fiecare după tot soiul de lucruri
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
palatele enigmatice. Sus, pe cornișe, se aflau statui alegorice, înfățișînd Invidia și Sclavia, în spatele ferestrelor fără perdele (căci totul era aici numai piatră cenușie și sticlă) se aflau bufnițe împăiate, de mărimea unui om. Câte un uriaș papagal împăiat se apleca spre noi de pe muchia unui zid, uimindu-ne cu purpura și verdele aripilor, cu azurul penelor lungi ale cozii. Ochii de sticlă ai păsărilor împăiate răsfrângeau arhitectura aceea dementă. Dând câte un colț, mereu alte piețe, alte perspective se deschideau
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
am ieșit la poartă. Cu lanterne, felinare sau lumânări în mâini, se îndreptau spre câmp sute de oameni, în grupuri mici sau unul câte unul forfecați în toate felurile de clarobscurul care-i înfășura: femei tăcute, întunecate, enigmatice, bătrâni șchiopătând, aplecați înainte și cu genunchii-ndoiți, copii cu botișor primitiv și ochi de libelulă, bărbați cu șepci, nebărbieriți, ducând pachete învelite în ziar și legate cu sfoară. Toți țineau câte un buchet de flori în mână. Eu îmbrățișasem stâlpul porții și
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
lanterna și-o plimbă pe pereți. Culoarul de la parter era nesfârșit de lung. Lumina lanternei nu ajungea până la capătul lui. Mozaicul murdar de pe jos producea reverberații. Am intrat într-o clasă unde mai rămăseseră vreo trei bănci și catedra șchioapă, aplecată pe-o rână. Un colț de zid se dărâmase și de afară venea o undă de răcoare. Pe creasta ruinei aceleia, dintre cărămizi, crescuse un fel de iarbă. Garoafa s-a așezat pe o bancă, iar noi i-am pus
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
pe perete, un calendar, din alea populare, cu anecdote, caricaturi, sfaturi pentru gospodine pe reversul foilor cu data. Nu înțelegeam, așa că el s-a ridicat, a rupt foaia, a împăturit-o și mi-a pus-o în palmă. S-a aplecat apoi iar peste mașina de scris. M-am îndreptat spre ușă obidită, în partea dinăuntru, ușa era de culoare gălbuie și avea o perdeluță albă peste fâșia de geam mat din mijloc. Iar de perdeluță era prins cu ace un
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
eu încercam să ghicesc ce am să spun mai departe. ― Un cavaler visă într-o noapte că o zână îi arată locul comoarei. (Mi se păru atât de ridicol ceea ce spusesem, încît îmi fu rușine să privesc fetele și mă aplecai să-mi înnod șireturile pantofilor.) Cu ajutorul unei oglinzi fermecate, cavalerul găsi comoara. (Îmi era peste putință să continuu. Mi se părea că Maitreyi înțelege jena mea. dar când ridicai ochii, o văzui că asculta foarte atentă si, aparent, foarte interesată
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
sus. Am auzit-o închizînd ferestrele in odaia ei. Nu-mi găseam locul, și atunci mi-am luat cascheta și am pornit să mă plimb în parc. Coborând treptele verandei, mă auzii chemat din balcon. ― Unde te duci? Maitreyi sta aplecată pe balustradă, într-o sari albă, de casă, părul lăsat pe umeri și brațele goale. Îi spusei că mă duc să mă plimb prin parc și să-mi cumpăr tutun. ― Poți trimite pe servitor să cumpere tutun. ― Și eu ce
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
o cuprinsei numai-decît în brațe și începui s-o leagăn plângând. ― Ce-ai făcut, Chabù, ce-ai făcut? Biata fată nu înțelegea nimic, dar văzîndu-mă plângând, începu și ea să plângă și să mă sărute pe obraz, căci eu îmi aplecasem capul către trupul ei plăpând și o legănam așa, în neștire. ― Ce-ai făcut, Chabù? atât îi puteam spune. ― Dar eu ce știam? întrebă ea, încercînd parcă să se trezească. De ce plângi, dadà? Tu de ce plîngi? Am lăsat-o din
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
distanța din Royd Lane în Clive Street era destul de mare. După ce mi-am împachetat bine bancnotele în portmoneu și mi-am împărțit argintul prin toate buzunarele, am pornit mai sus, spre gară. Când am trecut podul de la Howrah, m-am aplecat să privesc Gangele, murdar și înțesat de bărci, și gândul sinuciderii mi-a apărut deodată în toată lașitatea și tot ridicolul lui. În gară m-am oprit să beau un pahar de limonada. Se făcuse ceasurile douăsprezece. Am ieșit și
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
ținea mâinile la spate și începu să cerceteze sala cu privirile, corect, fără grabă. Adrian îl privi mirat, încruntîndu-se, ca și cum ar fi încercat să-l recunoască. Omul se îndreptă spre masa lor, hotărât și totuși cu discreție. Când ajunse, se aplecă spre urechea lui Orlando și-i șopti câteva cuvinte. - Piano! piano! exclamă Il Comandante, ridicîndu-se brusc și îndreptîndu-se, aproape în fugă, spre orchestră. Piano! Nedumerire, câteva perechi se opriră brusc și se așezară, tăcute, la mese. Dar cele mai multe își continuară
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
fără voia lui, zâmbind. Marina îl privea în ochi, râzând, cu fața luminată de o bucurie copilărească, parcă i-ar fi făcut o farsă. - Cum ai știut? o întrebă. Marina se hotărî să-și deschidă umbrela, dar o ținea mult aplecată spre stânga, ca să-l poată vedea. - Am trecut pe aici azi-dimineață, când tăiau bradul, spuse. Cred că nu-ți pare rău, întrebă repede, cu un aer vinovat în priviri. Ieronim ridică din umeri, apoi își apăsă bascul pe frunte. - De ce
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
Se preface că nu ne înțelege... Darie întoarse capul și-l privi, zâmbind încurcat. - Dacă-l înjuri, cum o să te mai binecuvînteze? - N-are a face. Când omul trage să moară, nu mai înțelege și iartă tot. Îngenunche și se aplecă ușor spre urechea rănitului. Iartă, Ivane, iartă! șopti. Atunci își dădu seama că nu-l mai privea și, întorcînd capul, văzu câinele, la câțiva metri de ei, în marginea porumbiștii. - E din sat, spuse Iliescu ridicîndu-se în picioare și fluierîndu-l
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
tot pe-aici se retrage și ce-a mai rămas din divizia lor... Mai bine le trimiteau alaltăieri, la pod, adăugă întorcînd capul și scuipând cu necaz. N-ar mai fi fost atâta măcel... Cu un gest scurt, Darie se aplecă și își apucă ranița. - Și acum, începu Zamfira ajutîndu-l să și-o salte în spate, cum o vrea Dumnezeu. Că dacă au schimbat rușii direcția, ne-au tăiat drumul, și trebuie să ne strecurăm tot prin spatele lor, până dăm
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]