26,366 matches
-
teatru lipit de un stâlp. Când ajung în dreptul lui, o fetiță trece în fugă strada pe lângă un camion care zornăie din lanțuri. Pe cealaltă parte a străzii, mama a încremenit de groază, dar, când copilul ajunge nevătămat lângă ea, îl apucă strâns de mână și chiar acolo, pe loc, începe să-l bată. Copilul se pune pe urlat, cu ochii ca niște fante și cu gura căscată în dreptunghi. Totul îmi este clar: mama se răzbună mișelește pentru spaima pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
copilului. Dacă așa arată ceea ce are omul mai bun - mama -, atunci cum trebuie să arate ceilalți oameni! Strada s-a luminat și e deja dimineață când ajung în curtea noastră. Pe alee fusese presărat nisip galben pe care niște galoși apucaseră să-și lase urma. Grădinița stăpânilor este murdară și neîngrijită. Din cauza zăpezii pe care toți locatarii o aruncaseră acolo, grădinița pare mai înaltă decât curtea, și copacii mai scurți. În această zăpadă stau aruncate în dezordine niște scânduri negre, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
am străbătut coridorul și am intrat la mine în cameră. În primul moment m-a surprins faptul că lângă fereastră becul mai arde încă; apoi am încercat să-mi amintesc când anume am uitat să-l sting. Dar n-am apucat s-o fac, căci, sprijinindu-se greu pe brațele fotoliului, mama se ridică în întâmpinarea mea. Cu ochii în ochii mei, începu să se apropie încet de mine. Era o liniște înspăimântătoare, doar la bucătărie se auzea cum picură apa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
a întâmplat o nenorocire, că am rămas fără acoperiș, iar Iag, agitat ca orice om care pleacă în călătorie, exclamă distrat că asta-i minunat și că Dumnezeu însuși a hotărât ca eu să mă mut neîntârziat în camera lui. Apucându-mă strâns de mână, mă târî în casă; pe drum, îi spuse mormăit subretei care tocmai scotea din casă geanta de voiaj că, în cele trei luni cât va sta el la Kazan, eu voi locui în camera lui; apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
dezechilibrat, sau amândouă împreună au fost cauza faptului că învelișul exterior pe care-l dobândea fericirea mea de cocainoman devenea din ce în ce mai amenințător. La o oră după ce luam prima doză, puneau stăpânire pe mine tot felul de manii stranii. Câteodată mă apuca mania căutatului; când se golea cutia de chibrituri, începeam să caut chibriturile, mutând din loc mobila, trăgând sertarele de la masă; deși știam că în cameră nu mai sunt nici un fel de chibrite, le căutam fericit ceasuri întregi, fără pauză; altădată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
Un vânt de gheață gonește pe străduță. În depărtarea pustie, lângă felinarele galbene se vede cum zăpada uscată viscolește pe garduri, pe geamuri și pe acoperișuri. Pierzându-mi respirația din cauza vântului, cu spinarea zgribulită de frig, pășesc disperat; nici nu apuc să ajung la capătul străduței unde începe piața, când simt că am înghețat bocnă. În piață arde un foc. Flacăra lui își flutură în vânt pletele roșcate de un argintiu-roz. Casa din fața mea e toată luminată, iar umbra pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
ferestrele etajelor superioare și scânteind verde în geamuri. Cufundat în sine, nu dau atenție străzilor pe care merg; trec de la una la alta condus de instinct când, deodată, observ că mă apropii de poarta casei în care stă mama mea. Apuc de inelul care se bălăngăne zgomotos, deschid portița, lăsând să cadă pe zăpada neagră un pătrat verde cu pata întunecată a umbrei mele în mijloc, și intru în curte. Luna e acum undeva sus, în spatele meu. Poarta înaltă, masivă se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
mama. Capul ei e undeva sus, chiar deasupra dulapului, acolo unde se sfârșește ultimul lui ornament. Dar de ce s-a urcat acolo și pe ce stă? Și, în timp ce mă întreb toate acestea, simt cum spaima îmi taie picioarele și mă apucă nevoia să fac pipi. Mama nu stă. Mama atârnă și privește drept spre mine cu fața ei vânătă de spânzurată. „A-a-a!“ încep eu să strig și ies fugind din cameră, de parcă mă gonește cineva; „a-a!“ strig sălbatic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
gângurea vesel, dând din piciorușele dolofane. Cristi îl mângâia pe cap și agita o jucărie albastră în fața acestuia. Granulele minuscule din interiorul sferei din plastic zornăiau, iar copilul încerca s-o prindă. Se distra nevoie mare ori de câte ori reușea s-o apuce cu mânuțele lui mici, chicotind vesel. Taică-său era topit, mai ales că micuțul scotea o mulțime de sunete, între care lui i se părea că aude cuvântul "tata". De când născuse Ileana, Toma era nebun de fericire. Copilul îi umplea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
la judiciar. Ileana se acomodase bine în Moldova și iată că acum familia lor se mărise cu un nou membru. Simion Pop, tatăl Ilenei nu-și mai încăpea în piele de fericire când aflase că are un nepot. Nici nu apucase s-o aducă pe Ileana de la maternitate că bunicul se și înființase împreună cu nevastă-sa la Iași. Aduseseră o mulțime de daruri, atât pentru copil cât mai ales pentru părinți și, cu dedicație specială pentru tânărul tată, o damigeană plină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
stinseseră de multă vreme, așa încât Pop și nevastă-sa erau singurii bunici ai copilului. Odată cu sosirea celor doi ardeleni, apartamentul în care locuiau cei doi devenise dintr-o dată neîncăpător. Doamna Maria, mama Ilenei se și instalase în bucătărie unde se apucase de făcut mâncare în așteptarea sosirii lui fiicei sale și a nepotului. Să mă ierți, mamă dragă, îl întâmpinase doamna Maria de cum intrase pe ușă, l-am trimis pe bărbatu-meu după niște cumpărături și nu știu pe unde a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
de baros. Din când în când mai împingea pârghia înăuntrul găurii făcute, după care relua asaltul asupra peretelui de piatră. Bucata se desprinse la un moment dat de la locul ei și îi căzu la picioare. Era destul de mare așa încât se apucă să o sfărâme cu ciocanul. Lângă el, se adunase o grămadă bunicică de minereu care de acum începea să-l încurce. Se opri puțin, numai cât să-și șteargă cu dosul palmei fruntea brobonită de sudoare. Lăsă apoi să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
el, se adunase o grămadă bunicică de minereu care de acum începea să-l încurce. Se opri puțin, numai cât să-și șteargă cu dosul palmei fruntea brobonită de sudoare. Lăsă apoi să-i cadă din mâini ciocanul masiv și apucă coada lopeții rezemate de perete. Începu să încarce sfărâmăturile în vagonetul aflat în spatele său. După ce curăță bine frontul de lucru privi în interiorul acestuia. Era plin, trebuia scos afară. Oftă și se apucă să-l împingă pe șinele înguste spre ieșire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
să-i cadă din mâini ciocanul masiv și apucă coada lopeții rezemate de perete. Începu să încarce sfărâmăturile în vagonetul aflat în spatele său. După ce curăță bine frontul de lucru privi în interiorul acestuia. Era plin, trebuia scos afară. Oftă și se apucă să-l împingă pe șinele înguste spre ieșire. În cele zece zile de când lucra reușise să înainteze vreo doi metri în galerie. Nu ducea minereul prea departe, îl descărca aproape de intrare, singura lui grijă fiind să nu blocheze accesul. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Nu ducea minereul prea departe, îl descărca aproape de intrare, singura lui grijă fiind să nu blocheze accesul. Era hotărât ca mai apoi să încerce să-l spele, dar asta era o treabă mai complicată de care nu voia să se apuce imediat. Spera să descopere un filon, iar asta l-ar fi scutit de efortul necesar acestei activități. Iuliu Crișan lucrase ca miner din totdeauna. Nu fusese angajat nicăieri în altă parte decât în mină și sperase să iasă la pensie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
te miri ce. Nu mai suporta, așa că începu din nou să plece de acasă. Ca să nu-l ispitească cârciuma, ieșea din orășel și urca pe munte. Umbla prin pădurile seculare, ajungând tot mai departe. Își calcula cu grijă timpul ca să apuce să se întoarcă înainte de căderea întunericului, numai bine pentru a evita discuțiile cu femeia. Sus era liniște, nu-l deranja nimeni, era singur cu gândurile lui. Nu știa de ce face asta, în mijlocul codrului nu-l putea întreba nimeni dacă nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
lor. Găsi gura minei imediat, după un fel de perete stâncos ce ieșea din versant. Cineva încercase să o ascundă îngrămădind bolovani și câțiva bușteni la intrare. Nu se mai ostenise însă să scoată și șinele ori poate nu mai apucase?... Miner cu experiență, Crișan înțelese imediat peste ce dăduse. Găsise o veche mină de aur, abandonată cu multă vreme în urmă. Taică-său îi povestise în copilărie despre lucrurile astea, iar prin părțile lor circulau legende cum că, de mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
lumina zorilor. Dis de dimineață, își luase niște scule în rucsac și plecase grăbit spre mina lui. Deja se gândea la aceasta ca la un bun al său. Mai întâi îndepărtase buruienile care năpădiseră totul pe acolo după care se apucase să repare instalația de spălare. Soarele trecuse bine de amiază când aruncase prima lopată de minereu în jgheabul de lemn. Îndepărtase un strat gros de pe movila descoperită. Știa că nu are rost să spele minereul de deasupra pentru că, pe măsură ce trece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
care ascunse grăuncioarele de metal prețios. O bucurie fără seamăn îi cuprinsese inima și cu greu se abținu să nu danseze de fericire. Însemna că nu muncise degeaba, dar mai ales că mina nu era seacă. Cuprins de frenezie se apucă să spele mai departe. Nu mai rămăsese mare lucru din minereul găsit în apropiere de gura minei, dar nu se lăsă până ce nu îl termină pe tot. Din când în când se oprea să examineze fundul scocului, căutând alte firișoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Vagonetul rămas acolo, felinarele care probabil arseseră până la epuizarea combustibilului, chiar și coada de lopată ce se vedea ieșind de sub dărâmături. Se părea că minerul fusese surprins de surpare în timp ce lucra. Totul se petrecuse dintr-o dată, iar el nu mai apucase să se salveze. Își făcu o cruce mare și murmură în șoaptă o rugăciune pentru sufletul celui ce își găsise sfârșitul acolo. Oftă din adâncul rărunchilor și se rezemă de vagonet. Un gând însă nu-i dădea pace: bine, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
porni spre ieșire. Trebuia să-și aducă uneltele și să înceapă neîntârziat lucrul. Nu mai putea să aștepte, comoara era acolo, iar el nu avea decât să pună mâna pe ea cât mai repede. Așa începuse totul. Mai întâi se apucase să înlăture dărâmă turile. Găsi imediat alte câteva geode, puține de altfel, dar acestea îi întăriseră convingerea că se află pe drumul cel bun. Adunase deja în batistuța pe care o purta în buzunar o grămăjoară frumușică de aur. De
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
deasupra frunze uscate, pe care le împrăștie apoi, ca să nu rămână nici o urmă. Era totuși nemulțumit pentru că avansa greu, scosul bolova nilor prăbușiți afară, mergea anevoios. Abia aștepta să termine treaba asta, să ajungă la capătul galeriei și să se apuce el de forat. Voia din tot sufletul să vadă cu ochii lui filonul, să înlăture cu mâna lui ganga din jurul grăunților de aur. Parcă vedea cu ochii minții cristalele strălucind în perete, întinzându-se în sus sau înainte așteptându-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
mai departe spre abataj. Curentul de aer i se părea acum mai puternic, ceea ce nu putea decât să-l bucure pentru că însemna că se apropie de cealaltă cavernă. Poate că acolo se afla filonul pe care îl căuta el. Se apucă din nou de lucru, lovind cu sete, în stâncă. Muntele gemu din nou. De data asta nu mai încăpea nici o îndoială, sunetul venea de acolo, din golul îngust de sub tavan. Era copleșitor, nu semăna cu nimic cunoscut. Iuliu Crișan auzise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
să vadă, erau în regulă, nu se prăbușise nimic și nici nu se vedea praf ori infiltrații de apă. Plimbă încă odată fasciculul lanternei de jur împrejur și, liniștit, se declară mulțumit. Voia să coboare de pe ladă și să se apuce din nou de lucru. Tocmai se pregătea să stingă lanterna, când i se păru că vede ceva mișcându-se în interiorul scobiturii. Se opri și privi din nou acolo. Totul era la fel, nu se observa nimic deosebit. Pereții zgrunțuroși erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
tot el era cel ce cobora cu ultimul transport de bușteni. Astăzi însă, totul mersese mai bine ca de obicei, descărcase devreme cea de a treia cursă și plecase după a patra. Ajunsese numai bine sus în parchet ca să mai apuce să încarce încă o dată, iar acum se grăbea la vale. Se întunecase încă de când plecase de sus, din parchet, dar asta nu avea nici o importanță, era fericit că reușea să-și bată propriul record. Înainte de a ajunge în Baia de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]