7,167 matches
-
mami“, cu toate că asta era ceva cu care ar fi trebuit să se obișnuiască. Și, în al doilea rând, femeia nu era deloc de acord cu părinții care dau dulciuri copiilor. Orice fel de dulciuri. Am înțeles. Vocea lui Jenny era aspră, iar privirea pe care i-a aruncat-o lui Susan ar fi înghețat și lava topită. —Ai de gând să-ți pierzi și ceilalți dințișori cât mai repede cu putință, nu? Susan s-a simțit din nou ca o fetiță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
nevoie mare, Luca își arunca lucrurile în valiză, uitându-se prin cameră ca să vadă dacă nu mai uitase ceva. Copilul întreabă unde e tati. Trebuie să mă duc acolo. Asta ți-a zis Sofia, nu? Alison nu intenționase să pară aspră, dar nu s-a putut abține. Da. Luca s-a uitat la ea cu o privire stranie. Dar sunt sigur că e adevărat. În fond, de ce să nu vrea băiatul să mă vadă acum, când e așa de supărat? Bietul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
din moment ce a întrebat asta chiar așa a și fost și eu am răspuns da, da sunt frumoasă dacă așa spui tu iar el a zis da ești frumoasă Prepelicarule dar vei muri un asemenea cuvânt suna pe buzele lui la fel de aspru ca și numele-mi așa că am țipat. Sispy am strigat Sispy. Un astfel de zâmbet avea în el soarele și vara laolaltă a zâmbit iar eu nu am putut să plâng. Lumea este plină de secrete și de surprize a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
cu patru mâini, patru picioare, două capete, și erau înlănțuiți într-un zâmbet. Sânii ei erau la fel de mici ca două smochine uscate în balans, iar ai lui erau cărnoși ca două lubenițe. Penisul bărbatului atârna scurt și gras în căușul aspru al mâinii ei. — Să nu slăbești, îi zise ea. Să nu slăbești niciodată. Rămâi gras. Rămâi Virgil. Cu constituția mea, nici nu prea am de ales, îi răspunse el. Glanda mea tiroidă nu reacționează la dietă. — Bine, spuse. Tot așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
și un semn de ură. Stele au dansat în ochii fetelor, iar moartea a dansat cu familia ei refractară. Astăzi, în vâlceaua unei păduri, gol pușcă, cu lumina verde a frunzelor jucându-i pe față, un bărbat gras, cu chipul aspru, numit Virgil Jones dansa pentru viața noului său prieten. — Prieten - își repetase cuvântul de un milion de ori și îl șoptise în urechea lui Vultur-în-Zbor, acum inconștient, ca să-i dea putere. — Tu ești paiul, Vultur-în-Zbor, spusese el, iar eu sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
pe obraji, înțepându-i și răcorindu-i. O mare de cețuri, nori și valuri cenușii, ondulate, ascunse în spatele pânzelor. O mare pe care să te pierzi, o mare mișcătoare și neschimbată. Vultur-în-Zbor zăcea fără suflare, pe jumătate amețit, pe scândurile aspre ale plutei și nu pricepea nimic. Virgil Jones, un punct golaș pe orizonturile privirii altui om, stătea în picioare, la pândă, lângă pânza zdrențuită și valurile emoției îi curgeau împrospătate prin vene. Imaginea era coerentă și se menținea. — Pot să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
potrivit cu spiritul orașului K de până acum. Se hotărî să-și zăvorască mintea în fața trecutului său, s-o zăvorască în fața oricărei vini sau umilințe, s-o zăvorască în fața oricăror adevăruri neplăcute adevăr pe care le va fi citit în privirea aspră, disprețuitoare, cu care îl ațintise madame Iocasta. Virgil avea dreptate: hotărârea lui era luată. Mai hotărî că nu-l mai plăcea pe Virgil Jones. Toate astea îl ajutară să-și facă decizia suportabilă. A depășit două persoane în drumul către
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
era sigur că ea e atrasă de el. între ei nu se spusese nimic. Bărbatul își baza speranțele doar pe câteva priviri, câteva atingeri ale pielii, câteva ezitări ale ei atunci când vorbea despre dragostea sa față de Ignatius, câteva note mai aspre ale vocii sale atunci când Irina flirta fățiș cu el. Poate că toate erau doar o închipuire. Dacă nu era vorba doar de o închipuire a lui, atunci apărea un alt subiect de îngrijorare. Poate că nu-l iubea pe Gribb
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
niște monede vechi. — Avea ochii deschiși, a spus Elfrida. A trebuit să-i închid ochii. Vultur-în-Zbor a luat-o de umeri. — Uită-te la mine, i-a spus el. Ea continua să-și țină capul plecat. — Elfrida! a rostit el aspru, iar ea și-a înălțat încet capul. — Un secret mai puțin, a spus ea. Te iubesc. Se uita la cadavrul lui Ignatius Gribb. Era îmbrăcat impecabil, într-o cămașă de mătase cu cravată, un smoching, o pereche veche, complet nepotrivită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
dus trupul Vânătorului pe brațe până la ușă, apoi a vorbit din nou către cei dinăuntru: — Acum îl duc acasă. Puștiul De-Două-Ori . A murit în picioare. Nu existau nicăieri sicrie. Ignatius Gribb, Norbert Page și Puștiul De-Două-Ori fuseseră înfășurați în pături aspre de lână, luate de la magazin. Contele Aleksandr Cerkasov fusese învelit într-un cearșaf brodat cu blazonul său. Fiecare trup neînsuflețit era cărat într-un simplu hamac, întins între doi pari, cu câte un purtător de giulgiu la fiecare capăt. Majoritatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
și care-i permitea să reziste coborârii de pe munte, iar dacă reușise să reziste efectului din K, putea cu siguranță la fel de bine să facă asta și acolo unde efectul era mai slab. Dar Elfrida Gribb nu fusese făcută pentru călătorii aspre, iar pentru Dolores O’Toole „Spectrul lui Grimus“ n-ar fi fost prea binevenit înapoi în casa ei. în plus, totul semăna a fugă de la locul crimei. Crima sa. Nu se puteau întoarce. Pentru el nu exista cale de întoarcere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
află atunci când credea că nu se mai putea face nimic. Ca de obicei, se înșela. Sculpturile îi priveau insistent de sus, de pe pereți, în timp ce Liv scotea de sub pernă caietul cel vechi, vechi de tot, învelit într-o pânză neagră și aspră. — în zilele acelea Virgil ținea un jurnal, spuse ea. E o lectură interesantă. O găină cotcodăci nebăgată în seamă pe raft. Voi citi acum din el, zise Liv, și începu să recite. Să recite, pentru că în cameră era întuneric, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
aproape că puteai vedea, ochi care vedeau fără efort prin tine. Și, încadrând capul reginei de gheață, o bogăție de bucle aurii se ridicau la câțiva centimetri de o cărare pe mijloc și se revărsau pe lângă un chip cu străluciri aspre și ochi blânzi ca marea, ca o niagară de păr. Fața a provocat totul. Liv se întinse pe pat. — Vino, zise ea. Vino și consfințește-ți legământul. în timp ce Virgil Jones bâjbâia de colo colo în noapte, Vultur-în-Zbor se îndrepta către
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
sau eternități de când zăcea așa. După ce se adună din reverie, Începu să-și pipăie suspicios membrele uscate, ca de hârtie, care se acoperiră În Întregime de pudra aceea cenușie, pe care Începea să o perceapă tot mai adânc În nări, aspră ca o ninsoare venită din iad, ce-l Înspăimânta cumplit. Ar fi vrut să se prindă cu mâinile de tâmple și să urle fără oprire, prelung, asemeni lupului singuratic la lună. Își simțea capul neverosimil de umflat, și ceva ca
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
altul și, cu mâinile Întinse, m-am prăbușit zgomotos peste nisipul fierbinte, care-mi frigea Întreg trupul, cu privirea lungită spre apă. Am Început să urlu, așteptând izbiturile copitelor. Nisipul Îmi năvălise În gură, În nări, Între pleoape. Îl simțeam aspru și dureros, undeva, dincolo de piele, În propriile-mi organe, În creier, În adâncurile ființei... M-am trezit cu o puternică migrenă și cu un gust de-a dreptul tâmpit: Doamne, ce senzație aiurea parcă mi-au fătat șapte mâțe-n
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
acum, și chiar antipatici), mimând o atenție desăvârșită la ceea ce-i povesteam. I-am mai oferit un pahar de lapte cu coniac (cocteilul ei preferat), În timp ce eu mi-am luat unul de gin (Îmi place ginul pentru că e o băutură aspră, lipsită de perfidie precum garonele sau romul: dulci, ispititoare, dar care te pun imediat cu botul pe labe). În sănătatea ta, Lolicica! Îmi răspunse doar cu o Încuviințare din pleoapele și așa atât de grele, după care Își aprinse o
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
-vă, doamnă, țineți În mână chiar piatra pe care a ținut-o și Neil Armstrong! Rocile de pe Lună au fost o bombă, iar când călătoriile În spațiu și-au pierdut atracția, pietrele s-au transformat În piatră ponce pentru pielea aspră a doamnelor din aristocratul oraș Worksop. A urmat ușița pentru pisici care nu lasă pisicile să intre cu prada În casă: o idee bună, numai că pisicile se tot prindeau În mecanismul cu arc. Uneori invențiile tatei fuseseră deja inventate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
Maria - Și-n tine revede sublimul său vis. II Cum lebăda viața ei toată visează un cântec divin, Nu cântecul undei murinde pe luciul mărei senin, Cum galbena luncă visează o iarnă întreagă de-un cânt, Nu cântecul iernei cel aspru, nu arpa lui Eol în vânt, Ci lebăda cântecul morții, al morții cu chipul ei drag, iar lunca visează de doina voinicului celui pribeag: {EminescuOpIV 36} Astfel România, uitată-n Carpatul cel ars și bătrân, Visat-a de glasul tău
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
lan albastru sădit cu grâu de stele, El îmi arată planul adîncei întocmele Cu care-și mișcă sorii. - În sâmburul de ghindă E un stejar. - Cum dânsul din proprii rădăcine, Din planul vieții sale ascuns în colțu-obscur Își crește trunchiul aspru - așa, poporul meu, În tine e puterea-ți, nălțarea-ți și pieirea-ți. Eu cred că tot ce este menit de a fi mare Să-și înnăsprească trebue superba rădăcină Prin viscole turbate, prin arșiță și-ngheț. {EminescuOpIV 65} Mai
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
mare Să-și înnăsprească trebue superba rădăcină Prin viscole turbate, prin arșiță și-ngheț. {EminescuOpIV 65} Mai tare e-acea stâncă, ce a trecut martiră Prin vijelii mai multe. Popoarele barbare Ce-au cotropit Românii sunt vijelii mărețe, Turbate, mândre, aspre ca orice vijelie, Dară și trecătoare ca ele. Iar stejarul Poporului meu tare ridică și-azi în vânturi Întunecata-i frunte și proaspăta lui frunză. În lume văd popoare cuminți și fericite, Și mă întreb ce soarte să doresc la
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
lui viață. - O, nație iubită! Vei înțelege doru-mi, vei ști să-l prețuiești? Voiu să te văd, iubito! nu fericită - mare! Decât o viață moartă, un negru vis de jele, Mai bine stinge, Doamne, viața ginții mele, Decât o soartă aspră din chin în chin s-o poarte, Mai bine-atingă-i fruntea suflarea mării moarte! {EminescuOpIV 66} FRUMOASĂ ȘI JUNĂ Frumoasă și jună, oh, dragă-mi mai ești! Eu caut și caut în ochi-ți cerești Și-n veci nu mă satur
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
mândre, țanțose, regale, Cu-ncoronată frunte - îmbrăcate În purpură -; altele dulci, cu ochii Moi, mari, albaștri,... albe ca și crinul Mișcând a lor corp voluptos, ce-nvită Mai aruncând priviri de muritoare, Mai căutând iubire, ca Sirene; Unele-nchipuite, alte tâmpe, Unele aspre, altele duioase, Toate cerând brevet la nemurire Și toate strecurîndu-se cu toate astea Pe calea care duce la orașul Uitării, îngropat de vecinicie. {EminescuOpIV 86} Dar de asupra-astei mulțimi pestrițe Da gânduri trecătoare, vezi departe Munții de vecinici gânduri ridicând
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
tine a devenit rebel, Se svîrcoli spre ceruri spre-a le sparge, Mișcând aripile-i de munți de piatră, Puterea sa cumplită - contra Lui. Dar detunat el recăzu în caos - Cadavru viu, l-învăli într-o raclă Albastră. Titan bătrân cu aspru păr de codri, Plânge în veci pe creții feții sale Fluvii de lacrimi. De-aceea-i ca mort; Uscat... stors de dureri este adîncu-i Și de dureri a devenit granit. A lui gândiri încremeniră reci În fruntea sa de stânci și deveniră
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
de sudori, și dulce {EminescuOpIV 104} Va răcori bolnava fierbințeală Și stavilă la lacrime va pune C-o sărutare... La mine, Ce singur stau cu fruntea-ntunecată, Ce nu pot plânge pentru că durerea Ochii-mi a stors și sufletul meu aspru L-a împietrit... la mine Nimeni nu va gândi, nici a gândit. La ce? Au nu știu ei cu toții Că dacă vor seca a mea durere Cu mângâieri - atuncea și isvorul De cânturi va seca... Nebuni! vă iert... O, mare
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
tine-aproape să mă-nnec în tine! Tu mi-ai deschide-a tale porți albastre, Ai răcori durerea-mi înfocată Cu iarna ta eternă. Mi-ai deschide A tale-albastre hale și mărețe; Pe scări de valuri coborând în ele, Aș saluta cu aspra mea cântare Pe zeii vechi și mândri ai Valhalei. - "Bine-ai venit, tânăr cu ochi din ceriuri", Râzând Odin și ridicîndu-și cupa M-ar saluta. - Și haina ceea lungă Și albă creții ar arunca de nea Și părul lung mi
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]