6,271 matches
-
astăzi pierdute, care, construite conform regulilor, au căzut la reprezentație. Unele contradicții în aranjamentul faptelor, care ar fi putut trece neobservate la lectură, au șocat. Aristotel este foarte conștient, pentru că a experimentat acest lucru, că o piesă conformă, în scris, canoanelor ideale, nu-l impresionează obligatoriu pe spectator. Aristotel pare, pe de altă parte, să disprețuiască arta scenei, care nu este, pentru el, decât o afacere de regie. Nu există nicăieri, în Poetica, o analiză a jocului actorului. Teatrul de text
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Pleiadei, o dovedește. Dacă acești poeți și acești teoreticieni sunt dornici să regăsească secretele de fabricație ale Antichității, nu o fac pentru reînvierea trecutului, ci pentru a șterge urmele "barbariei" medievale și pentru reinstaurarea unei limbi și unei literaturi moderne. Canoanele antice le apar, la sfârșitul atâtor secole de tenebre, singurele susceptibile de a da formă spiritului nou. Ei condamnă teatrul medieval, simplist în intrigile sale neconstruite, grosolan în ceea ce privește subiectele sale, ca și în limbaj, și caută exemple în tragedia și
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
exemplu mai potrivit ne dă minunata Natură Ce-și trage frumusețea din astă împestrițătură!7" 1.3. Adaptarea piesei la gustul publicului Revendicând, cu două secole înainte de Hugo, libertatea scriitorului față de modele, Lope de Vega vrea să elibereze teatrul de canoanele antice și să-l adapteze gustului publicului din vremea lui. Regulile nu pot fi imuabile. În fața neoplatonicienilor care afirmă veșnicia Frumosului, el îi subliniază relativitatea. Tirso de Molina, moștenitor direct al lui Lope, dovedește o mare admirație pentru acest autor
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
ca războaiele împotriva perșilor. De-abia mai târziu apar eroii izolați și independenți, care concep cu de la ei putere un scop al acțiunii, și realizează proiecte personale." Ce înțelege Hugo prin grotesc? Neatașat vreodată nici de codurile sociale, nici de canoanele estetice, grotescul se naște din spontaneitatea populară. Mare istoric al mentalităților, Hugo îi trasează istoria în mod strălucit, atât din punct de vedere sociologic, cât și literar. El citește însemnatele sale manifestări în marile sărbători ale carnavalului cunoscute atât în
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
distribuția spațială În peșteră, Însăși topografia peșterilor și, În anumite limite, studiul contextului complex au Început să vorbească. Așa s-a demonstrat că În aceste reprezentări artistice apar recurențe și scheme care nu pot fi explicate nici În baza unui canon estetic, nici ca simple practici magice pentru fecunditate sau vânătoare. Imaginile și semnele par a fi legate de o rețea de echivalențe și opoziții, după cum multe grote au fost folosite În funcție de reguli precise (Ucko, Rosenfeld, 1967). După Leroi-Gourhan, grafismul trădează
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
a falsificat oracolele lui Musaeusxe "Musaeus". La rândul său, Pitagora a părăsit insula Samos fiindcă refuza tirania lui Polycrates, iar la Crotona răscoala lui Kylon și a lui Onatas a nimicit orice Încercare de constituire a unui stat bazat pe canonul pitagoreic. În concluzie, cu excepția pitagoreicilor, cultura greacă oficială dă dovadă de un anumit scepticism În privința acestor doctrine care pretind să Îi ofere omului un destin minunat „dincolo”. Cei care le răspândeau erau adesea niște figuri de „purificatori” itineranți care nu
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
idei reformatoare ce ținteau să restaureze o religie originară și pură. În această combinație de factori culturali, literatura și arta religioasă dobândesc o semnificație diferită de cea pe care ar avea-o În cadrul unei „religii a cărții”, prevăzută cu un canon o doctrină teologică elaborată, o direcție centralizată, dar și susținută de filozofi și Învățați, a cărei existență este garantată de comunitatea religioasă. b) „Theologia fabularis” O descriere adecvată a religiei romane nu se poate limita la cult, divinație, calendar, drept
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
său african. Totuși, În toate aceste cazuri este vorba despre experiențe sporadice, absorbite larg de cadrele tradiționale ale religiei cetățenești care Își menține ritmurile și regulile ancestrale. Dacă uneori personajele divine și credincioșii lor se remarcă prin caracteristicile neobișnuite - față de canoanele - ale practicii rituale, ei devin obiect al ironiei sau al unei adevărate condamnări. Acesta este cazul frigianului Sabaziosxe "Sabazios", pe care Aristofan Îl amintește ca pe un „cântăreț din flaut” (Horae, fr. III, 478 Dindorf) și pe care Demostene, referindu
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
intereselor oratorului nostru, Îi permite să Îl proclame pe Asclepiosxe "Asclepios" „stăpân al destinului său” (II, 36). Este vorba despre moira, mica „parte” a individului care se simte apărat de protecția personală a zeului; dar, În același timp, el, conform canoanelor henoteismului tipic al sentimentelor religioase ale epocii, poate fi aclamat ca Unicul (IV, 50), poate asuma o dimensiune cosmică amplă și se poate defini ca obiectul suprem al unei experiențe intelectuale de „unire mistică”. Căci spune Aristidis: Și Într-o
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
legate de cele mai variate domenii ale cunoașterii, de la cosmogonie la escatologie, astronomie, logică, fizică, istorie naturală, drept, medicină etc. S-a vorbit deja despre rolul important pe care tradiția Îl atribuie unor preoți zoroastrieni În opera de codificare a canonului scripturii, ca Tansarxe "Tansar" sub domnia lui Ardașir și Âdurb³d ș Mahraspand³n sub domnia lui Ș³buhr II. De fapt aproape toată producția literară era de origine ecleziastică. Clerul magilor, În special cel din Persia propriu-zisă (Fars) a fost personajul principal
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
doua funcții, fenomenul având probabil legătură cu importanța tot mai mare pe care activitatea militară o dobândește În cazul popoarelor slave supuse unei presiuni continue și crescânde din partea popoarelor germanice. 5. Divinitățile minore Ne putem referi aici la așa-zisul „Canon al lui Vladimir”, adică lista idolilor pe care principele Vladimir i-a Înălțat la Kiev Înainte de convertirea sa la creștinism, convertire devenită inevitabilă În vederea căsătoriei sale cu o prințesă bizantină, În 988. În afară de Perunúxe "Perunu^" și Da¹bogúxe " Daz^i^bogu
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
de etimologie incertă, poate fi confruntat cu letonul saims, „uriaș”. Totuși, este semnificativ, dacă ne gândim la ceea ce am afirmat la Începutul acestui capitol despre influența iraniană asupra religiei slave, faptul că din patru divinități minore, care se află În „Canonul lui Vladimir”, trei Își au rădăcinile sau cel puțin intermedierea În cultura iraniană. Faptul că zeul Trojanúxe "Trojanu^" - atestat, printre altele, de mai multe ori În Cântecul lui Igor - este de fapt doar o „divinizare” a Împăratului roman Traian poate
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
fine, exercițiul autoflagelator. De aici decurge o bună parte din specificul paginilor lirice și epice ale lui S. Versurile experimentează diferite formule, autorul lor evoluând de la tematica gândiristă către o lirică mistică și de la stihul în mod deliberat neîngrijit, în afara canoanelor, la proza lirică. Reușitele certe, fragmentare, se găsesc, totuși, nu atât în direcția grotescului, a prozaicului, ci a diafanului și inefabilului. Epica, dominantă după 1938 și mai valoroasă decât poezia, este, într-un fel de existențialism fără artă, răsfrângerea puțin
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289978_a_291307]
-
a istoriei egiptene. Pictură murală din mormântul unei oficialități (guvernator) a faraonului Sesostris II, cu numele Khum-otep, mormânt care se găsește la Beni-Hasan. Datează din jurul anului 1830 î.C. Guvernatorul este personajul de statură mare din partea dreaptă a picturii. Conform canoanelor picturii egiptene, mărimea personajului este proporțională cu importanța sa. Și îmbrăcămintea albă, puțin diafană, este tipică personajelor aristocrației. Grupul de semiți (probabil amoriți) este precedat de doi servitori egipteni care poartă haine albe și sunt și ei puțin mai înalți
Cuvântul lui Dumnezeu în povestirile oamenilor by Jean Louis Ska () [Corola-publishinghouse/Science/100975_a_102267]
-
construiască o cetate în scop militar, nu departe de Delta Nilului. Există de fapt picturi egiptene care reprezintă sclavi de origine semitică sau asiatică ocupați cu fabricarea cărămizilor. Se poate spune cu certitudine că sunt semiți pentru că iconografia egipteană urmează canoane fixe pentru reprezentarea diferitelor rase. De exemplu, semiții poartă barbă, în timp ce egiptenii sunt fără păr sau poartă o barbă falsă; de asemenea, nasul și ochii semiților sunt desenați în mod caracteristic. Relatarea biblică este așadar verosimilă. Nu se poate spune
Cuvântul lui Dumnezeu în povestirile oamenilor by Jean Louis Ska () [Corola-publishinghouse/Science/100975_a_102267]
-
Rezultă clar că ea nu este o cronică detaliată a evenimentelor întâmplate, ci descrierea unei epoci ideale a istoriei lui Israel. Cel puțin o dată în istoria sa, în primele momente petrecute în țara făgăduită, Israel a reușit să trăiască după canoanele fixate de Dumnezeu în legea lui Moise. Cartea lui Iosue ne duce în lumea rafinată a epopeii și nu ne pune să parcurgem căile aride ale „istoriografiei”. Epopeea nu înseamnă însă „legendă”, adică pură ficțiune. După definiția lui Victor Hugo
Cuvântul lui Dumnezeu în povestirile oamenilor by Jean Louis Ska () [Corola-publishinghouse/Science/100975_a_102267]
-
o operă de propagandă politică. Aceasta nu înseamnă că nu are o semnificație teologică sau un fundament istoric. Și operele de propagandă politică trebuie să țină cont de fapte pentru a fi credibile și acceptabile. Trebuie și să se supună canoanelor gândirii religioase a timpului. Pe de altă parte, bravura lui David și splendoarea regatului lui Solomon sunt prea vădit instrumente de propagandă pentru a fi interpretate ca fapte istorice. Aceste povestiri nu pot fi înțelese în mod literal. Nici în
Cuvântul lui Dumnezeu în povestirile oamenilor by Jean Louis Ska () [Corola-publishinghouse/Science/100975_a_102267]
-
îmbinând sobrietatea academică și oralitatea, neologismele cu arhaismele și regionalismele, vocație portretistică. Articolele din dicționar indicau și opțiunea pentru dramaturgie și memorialistică. Volumul Dramaturgia între clipă și durată confirmă prima preferință, extinsă acum asupra teatrului românesc postbelic - teren al unui canon încă nefixat, ceea ce potențează spiritul critic al autorului. Performanțele acestei panorame stau în caracterizările sintetice, slujite de harul metaforei critice. Cea de-a doua orientare e ilustrată de Semnele lui Hermes (1993; Premiul „Vasile Pogor”, Premiul Asociației Scriitorilor din Iași
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286940_a_288269]
-
funcționar la PECO București (1961-1967), la Fondul Literar al Uniunii Scriitorilor (din 1971). Debutează în anul 1963, cu romanul Bârlogul lupilor. Autor de romane de acțiune - fie polițiste, fie reprezentând „aspecte ale luptei comuniștilor în ilegalitate” -, B. respectă cu fidelitate canonul genului. În romanele polițiste Gentlemanul șchiop (1970), Samsarul (1975), Casa păcatelor (1980), ideologizarea dublează intriga detectivistă, altminteri bine condusă. Stânjenitor este, în schimb, maniheismul autorului: hoții, falsificatorii sau proxeneții sunt îndeobște semnalați prin onomastica lor - nume cu rezonanță grecească ori
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285629_a_286958]
-
acceptată pe deplin. Obnubilarea trecutului recent a fost condiția necesară pentru construcția unui viitor european. Astăzi - după dezbateri publice dureroase În mai toate țările europene - pare cumva firesc (și, În orice caz, inevitabil) ca și germanii să poată interpela deschis canoanele memoriei oficiale bine intenționate. Poate nu ne convine; poate e chiar un semn rău. Dar este un mod de a trage linia. La 60 de ani de la moartea lui Hitler, războiul și consecințele lui intră În istorie. Epoca postbelică a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
o considerație În acei ani, și anume dorința unei „reîntoarceri” urgente În Europa. Ca și cenzura, aceasta era o preocupare exclusiv intelectuală - mai exact, era apanajul scriitoriilor din provinciile vestice ale fostului Imperiu Habsburgic, unde Înapoierea și subdezvoltarea impuse de canonul sovietic au fost resimțite cel mai dureros. Ilustrul purtător de cuvânt al acestui sentiment a fost romancierul și scenaristul ceh Milan Kundera, exilat la Paris, pentru care tragedia Europei Centrale (un termen geografic readus În actualitate special pentru a ilustra
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
lucrări coregrafului american William Forsythe pentru un public german entuziast), subvențiile pentru artă În Franța aveau ca scop conservarea și etalarea tezaurului național: celebra exception culturelle. Era un adevăr general acceptat că marea cultură păstra În Franța o funcție pedagogică; canonul teatral, mai ales, era inculcat sistematic prin programa națională de Învățământ. Jane Brown, directoarea unei școli londoneze care le-a interzis elevilor În 1993 să meargă cu clasa la reprezentația piesei Romeo și Julieta (pe motiv că piesa este politic
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Frankfurt sau straniile „adaptări” montate ocazional la Opera din Paris nu făceau decât să confirme o presimțire sumbră: mai mult Însemna doar mai rău. Privită din această perspectivă, cultura europeană „Înaltă”, care Înainte răspundea familiarității moștenite a spectatorilor cu un canon comun, exploata acum complexele culturale ale unui public de neofiți - incapabili de distincții argumentate Între „bun” și „prost”, dar urmând entuziaști imperativele modei. Nu era o situație atât de nemaivăzută cum afirmau pesimiștii din cultură: anxietatea ușor de exploatat a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Premiul pentru proză al revistei în anul 1978. Prima lui carte este antologia de proze scurte Tratat de apărare permanentă (1983; Premiul Uniunii Scriitorilor pentru debut). Volumul nu iese în afara traforului de grup, menținându-se pe linia polemică a sfidării canonului oficial de proză, a procesului intentat în paralel literaturii, dar și vieții, de un profesionist cu mâna formată, evident, la școala gazetăriei. Tușeul original al prozatorului - pregnant și în scrierile următoare - rezultă din capacitatea sa, puțin obișnuită, de a stăpâni
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286610_a_287939]
-
venirii” și „pasărea plecării”, un fel de a spune că viața și moartea își dau mâna, polarizând ființa poetului. Motivul mioritic al predestinării devine un topos al liricii sale. Debutul cu Primii fulgi se află sub semnul temerității: poetul sfidează canoanele încetățenite recurgând la versul liber, care la acea oră stârnea rezerve. Omul își reazemă „fruntea de umărul soarelui” (figură de stil frecventată în epocă), iar ființa lui își resensibilizează raporturile cu cosmosul. V. promovează chiar de la început o poetică novatoare
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290464_a_291793]