6,656 matches
-
au făcut acei membri ai Cercului de la Viena care au identificat în Tractatus tendințe și poziții de care au înțeles să se delimiteze.81 Tânărul Wittgenstein a fost, ce-i drept, apropiat de filozofi ca Russell, Schlick sau Carnap, prin contestarea pretenției filozofiei speculative de a formula enunțuri adevărate despre absolut, necondiționat, transcendent, despre lume ca întreg. Chiar dacă nu pe temeiul unui criteriu al semnificației cognitive a enunțurilor, a unui anumit criteriu de demarcație, a unui argument filozofic general. El s-
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
pentru Wittgenstein a fost consacrată, în principal, împrejurărilor și caracteristicilor exterioare ale scrierilor sale, și nu nucleului propriu zis al gândurilor lui.“19a În general, filozofii care dezvoltă teorii ale semnificației și atribuie filozofiei limbajului o poziție centrală nu acceptă contestarea radicală a posibilității unor asemenea teorii, care este atât de caracteristică pentru filozofia mai târzie a lui Wittgenstein. Unul dintre aceștia, englezul Michael Dummet, își încheie cartea sa consacrată originilor filozofiei analitice cu următoarea reflecție semnificativă: „În special pentru cei
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
lucrării îl constituia delimitarea într-un mod cu totul nou a domeniului a ceea ce se poate spune de domeniul a ceea ce este „mai înalt“, de tot ceea ce nu se poate spune, dar se arată.14 Impresia lui Russell că prin contestarea posibilității de a spune ceva despre limbaj, despre etică, despre valori în genere Wittgenstein adoptă o atitudine „mistică“, o impresie pe care a comunicat-o apropiaților săi după întâlnirea de la Haga, era din punctul de vedere al celui din urmă
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
de sine exprimă sentimentele noastre față de noi înșine și se referă la valoarea pe care ne-o dăm. Ea ține de autoapreciere 9. Pare că afectarea stimei de sine explică apariția și întreținerea celor mai multe relații conflictuale. Aceasta se manifestă prin: • contestarea, minimalizarea de către una dintre părți a succeselor, realizărilor, priceperilor și competențelor celeilalte părți; • critica sistematică (sau periodică) a modului de îndeplinire a sarcinilor, a derulării activităților; sau, pur și simplu, menținerea tăcerii în contexte când s-ar preta laudele, încurajările
by Gabriel Albu [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
de metode de evaluare bine gândit permite cerințe mai reduse față de calificarea arbitrului, ceea ce reduce costul procesului de arbirare", precizează E. Popova (2006, p. 100). Un sistem de criterii bine pus la punct predispune mai puțin la neînțelegeri și la contestări, la confruntări primitive și frustrări. Dimpotrivă, caracterul vag/imprecis al criteriilor de apreciere a concurenților accentuează considerabil componenta arbitrară a stabilirii câștigătorului; după cum, necunoașterea criteriilor de către concurenți și de către suporteri (mai precis, lipsa de transparență) duce la contestarea deciziei luate
by Gabriel Albu [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
și la contestări, la confruntări primitive și frustrări. Dimpotrivă, caracterul vag/imprecis al criteriilor de apreciere a concurenților accentuează considerabil componenta arbitrară a stabilirii câștigătorului; după cum, necunoașterea criteriilor de către concurenți și de către suporteri (mai precis, lipsa de transparență) duce la contestarea deciziei luate, la o atitudine ostilă față de câștigător, la acuze referitoare la inechitatea arbitrării. Conflicte legate de regulile jocului Cel mai frecvent conflict este cel legat de încălcarea regulilor de către concurenți sau de către arbitru/juriu (ceea ce este perceput ca un
by Gabriel Albu [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
2005, p. 262): • critica (atacarea constantă a deciziilor și acțiunilor partenerului ca fiind inoportune, nejustificate, insuficiente, greșite, hazardate etc.); • disprețul, ura, minimalizarea partenerului; • închiderea afectivă și verbală; • izolarea; • dorința prea mare de control sau de putere 77; • dezaprobarea (și/sau contestarea) unicității partenerului; • (constanta) proastă dispoziție; atitudinea mohorâtă, îmbufnată, de neîmpăcare; • batjocorirea, umilirea partenerului; • lipsa de interes, de atenție, de grijă față de el; • starea încordată, de permanentă nemulțumire; • găsirea de obstacole în calea cooperării; • neglijarea stărilor emoționale ale partenerului; • lipsa de
by Gabriel Albu [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
al instituțiilor; • numele persoanelor din conducerea autorității sau instituției publice; • coordonatele de contact; • sursele financiare, bugetul și bilanțul contabil; • programele și strategiile proprii; • lista documentelor de interes public; • lista categoriilor de documente obținute și/sau gestionate potrivit legii; • modalitățile de contestare a deciziei autorității sau instituției publice, dacă persoana se consideră vătămată în privința dreptului de acces la informațiile de interes public; • informațiile care favorizează sau ascund încălcarea legii de către o autoritate sau instituție publică nu pot fi incluse în categoria informațiilor
[Corola-publishinghouse/Science/2140_a_3465]
-
de tineri. Înainte de toate, un refuz al autorității, oriunde se manifestă aceasta: în familie, la școală, în politică, în instituții... Apoi, este refuzul sclerozei universitare, al birocrației și al ierarhiilor, al tabuurilor sexuale, al închistărilor, al clasei politice. Este o contestare generală, o "silă" universală, o revoltă împotriva monotoniei vieții, a faimoasei rutine "servici-casă-somn". Dezvoltarea economică nu a dat un sens vieții. Formele democratice practicate nu au solicitat un sentiment intim al libertății. Dreptatea și egalitatea proclamate oficial contrazic realitatea. Forța
by Rudolf Rezsohazy [Corola-publishinghouse/Science/1070_a_2578]
-
intelectuale în vogă, este foarte sensibil la contradicțiile și tensiunile societății. Democrația noastră acceptă diversitatea opiniilor și tolerează protestul. Nimic nu împiedică deci ca universitatea să formuleze și să răspândească neliniștea și ca tinerii ce o frecventează să devină vestitorii contestării. Noile valori și logica lor Studiind situația valorilor în "circulație" la începutul secolului XXI, prezentăm cititorului tabelul 2. Va găsi acolo patru grupe: -A: noile valori, pe care le-am numit "postmoderne". Ele sunt rezultatul metamorfozei pe care tocmai am
by Rudolf Rezsohazy [Corola-publishinghouse/Science/1070_a_2578]
-
Euharistia devine "transsubstanțiere" și mai târziu, la Luther, "consubstanțiere". Deci, se vrea susținerea dogmei prin rațiune și se dorește o dialectică impecabilă pentru acest demers. Dar această rațiune este centrată pe Dumnezeu. Ea folosește la confirmarea credinței și nu la contestarea ei, ca mai târziu. Ea pregătește omul, afirmă contemporanii, pentru a primi Cuvântul și în acest scop pune la lucru gândirea, trezește inteligența, ascuțește spiritul. Celebra formulă a Sfântului Anselmus sintetizează foarte bine această idee: fides quaerens intellectum, credința în
by Rudolf Rezsohazy [Corola-publishinghouse/Science/1070_a_2578]
-
situații îi este caracteristic faptul că ea decurge dintr-o situație anterioară ei, și că reprezintă ceva de la care nu te poți sustrage, ceva care nu poate fi evitat. În cazul situațiilor inacceptabile, individul adoptă diferite „conduite de evitare”: revoltă, contestare, histrionism, fugă etc. Orice situație se poate schimba. Ea este o realitate inevitabilă, dar concomitent și un orizont deschis către alte posibilități care se oferă existenței persoanei. În sensul celor de mai sus, psihologia se înfățișează ca o analiză de
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
o valoare inițiatică, înlocuind în felul acesta ritualurile de trecere de la copilărie la vârsta adultă, - conotația antisocială a abuzurilor de substanțe toxice, de droguri, fapt care dă semnificația unui refuz al valorilor tradiționale, integrându-se astfel într-o mișcare de contestare caracteristică crizei de adolescență, - evaziunea dintr-o lume percepută ca ostilă sau fuga de o realitate considerată ca restrictivă, - căutarea naivă a unei forme noi de comunicare cu alți indivizi care împărtășesc aceleași speranțe și aceleași poziții ideologice contestatare, - conduita
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
istoria limbii literare trebuie să identifice momentul, promotorul și motivul acestor opțiuni, să stabilească dacă ele au devenit tradiție și cînd s-a produs aceasta, dacă și cînd s-au socializat, dacă și de ce au fost obiectul unor controver-se, rectificări, contestări sau contracarări cu alte propuneri. Ca atare, deosebirea dintre lingvistica limbii literare și cea a limbii populare este atît de pronunțată ca metode, obiective și rezultate, încît o discuție extinsă pe această temă este aproape de prisos. Astfel, din punct de
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
gambitul realismului, o cale mai potrivită pentru menținerea impulsului pe agenda de cercetare a păcii democratice este ca susținătorii săi să orienteze dezbaterea în termeni mai favorabili pentru paradigma liberală. O modalitate de realizare a acestui lucru ar putea fi contestarea afirmațiilor realiste cu privire la poziția privilegiată ocupată în prezent de nivelul sistemic. Pe termen scurt, această abordare implică îndepărtarea de siguranța relativă oferită de apărarea rigidă a poziției limitate asociate cu enunțul păcii separate. Totuși, pe termen lung, ea pare promițătoare
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
menține și extinde cadrul normativ fundamental. Așa cum afirmă Harnisch și Maull, "identitățile nu sunt ordini fixe ale preferințelor, ci structuri cognitive dense și coagulate, care sunt deseori confirmate, iar uneori contestate și modificate" (Harnisch și Maull, 2001, p. 148). Această contestare și modificare presupune o înțelegere a socializării care pune un accent mult mai mare asupra caracterului voluntar al schimbării din partea actorilor, și asupra calității de agent a statelor. În loc să evidențieze aspectele "constitutive" ale puterii germane, această situație subliniază ceea ce Bertram
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
Spinoza de alte interpretări bazate pe acest principiu este concluzia netă că viața noastră interioară: afectele, dorințele, este guvernată de aceeași necesitate fundamentată cauzal ca și lumea fizică. Extinderea necesității cauzale la sfera vieții interioare a omului are ca efect contestarea libertății voinței: Nu există în suflet voință absolută, adică liberă; ci sufletul este determinat să vrea cutare sau cutare lucru, datorită unei cauze care, la rândul ei este determinată de altă cauză, iar aceasta din nou de alta, și tot
Conceptul de libertate în filosofia modernă by Irina-Elena Aporcăriţei () [Corola-publishinghouse/Science/663_a_1310]
-
fi liber și libertatea înțeleasă ca absență a oricărei cauze sau necesități decurgând din însăși natura internă a omului - caz în care omul nu poate fi liber. B. Spinoza extinde principiul cauzalității la viața noastră interioară, ceea ce are drept efect contestarea libertății voinței, ca manifestare a impulsurilor neînfrânate, ca libertate arbitrară. Filosoful olandez dorea să apere ideea libertății ca manifestare a rațiunii umane, afirmând că ”liber este acela care se conduce numai după rațiune”. B. Spinoza consideră că omul poate fi
Conceptul de libertate în filosofia modernă by Irina-Elena Aporcăriţei () [Corola-publishinghouse/Science/663_a_1310]
-
forță, fie ca instinct. Orice fenomen, spune gânditorul este necesar ( determinat), privit în sine, ca voință, orice fapt interior al omului este liber, nefiind supus legii cauzalității. A. Schopenhauer identifică esența umană cu voința pură, egoistă, nemodificabilă, ajungând astfel, la contestarea libertății, la fatalism și la pesimism, deoarece deciziile concrete ale omului decurg în mod fatal din natura sa internă, egoistă, imuabilă. Ideea definirii omului prin voința sa egoistă a fost preluată și de către Friederich Nietzsche , care pleacă de la premisa că
Conceptul de libertate în filosofia modernă by Irina-Elena Aporcăriţei () [Corola-publishinghouse/Science/663_a_1310]
-
este de a înțelege ce are în vedere autorul Tractatus ului atunci când caracterizează propozițiile drept funcții de adevăr ale propozițiilor elementare. Cum pot propozițiile să fie funcții de adevăr ale propozițiilor elementare dacă acestea din urmă nu sunt „imagini“? Nici contestarea conținutului descriptiv al propozițiilor elementare nu este lipsită de dificultăți. Există în Tractatus pasaje ce pot fi greu armonizate cu sugestia că propozițiile elementare nu sunt „imagini“. Este vorba, în primul rând, de 2: „Ceea ce se întâmplă, adică faptul, este
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
etalate ambițiile intelectuale și artistice ale regizorului. Lui Wittgenstein îi plăcea să citească prietenilor basme populare pentru copii, de exemplu povestirile fraților Grimm. El valoriza marile opere ale gândirii speculative din aceeași perspectivă din care recepta arta și textele religioase. Contestarea pretenției metafizicii tradiționale de a reprezenta o contribuție la cunoașterea lumii mergea mână în mână cu prețuirea pentru acele realizări ale geniului filozofic în care vedea expresii a ceea ce este „mai înalt“. Prietenului său Drury îi spunea în anii mai
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
critică față de limbaj, care favorizează un demers de factură analitică.80 Dintr-o asemenea perspectivă se pierde tocmai ceea ce conferă în cea mai mare măsură originalitate și radicalitate acestei scrieri. Cei care o împărtășesc vor trebui să treacă cu vederea contestarea explicită și subliniată a posibilității de „a spune ceva“ despre forma logică și despre limbaj, să uite toate referirile din ultimele pagini la „ceea ce este mai înalt“ sau să treacă peste ele socotindu-le reflecții existențiale fără legătură cu corpul
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
au făcut acei membri ai Cercului de la Viena care au identificat în Tractatus tendințe și poziții de care au înțeles să se delimiteze.81 Tânărul Wittgenstein a fost, ce-i drept, apropiat de filozofi ca Russell, Schlick sau Carnap, prin contestarea pretenției filozofiei speculative de a formula enunțuri adevărate despre absolut, necondiționat, transcendent, despre lume ca întreg. Chiar dacă nu pe temeiul unui criteriu al semnificației cognitive a enunțurilor, a unui anumit criteriu de demarcație, a unui argument filozofic general. El s-
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
pentru Wittgenstein a fost consacrată, în principal, împrejurărilor și caracteristicilor exterioare ale scrierilor sale, și nu nucleului propriu zis al gândurilor lui.“19a În general, filozofii care dezvoltă teorii ale semnificației și atribuie filozofiei limbajului o poziție centrală nu acceptă contestarea radicală a posibilității unor asemenea teorii, care este atât de caracteristică pentru filozofia mai târzie a lui Wittgenstein. Unul dintre aceștia, englezul Michael Dummet, își încheie cartea sa consacrată originilor filozofiei analitice cu următoarea reflecție semnificativă: „În special pentru cei
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
W. Stegmüller, Hauptströmmungen der Gegenwartsphilosophie, Alfred Kröner Verlag, Stuttgart, 1978, p. 524. Autorul socotește că „lipsa de menajamente cu care el (Wittgenstein - n.m., M.F.) a distrus întreaga sa filozofie timpurie este un eveniment istorico-filozofic unic“. O asemenea apreciere echivalează cu contestarea existenței oricăror elemente semnificative de continuitate în dezvoltarea gândirii lui Wittgenstein. 5 Ibidem, p. 562. 6 G. H. von Wright, „A Biographical Sketch“, în (ed.) F. A. Flowers III, Portraits of Wittgenstein, vol. I, Thoemmes Press, Bristol, 1999, p. 72. 7
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]