7,252 matches
-
Târgu Frumos a luat denumirea de "Ion Neculce", după unul din satele ei. Șapte obiective din comuna Ion Neculce sunt incluse în lista monumentelor istorice din județul Iași ca monumente de interes local. Trei dintre ele sunt situri arheologice: casa cronicarului Ion Neculce (secolul al XVII-lea) de lângă biserica din satul Prigoreni; situl de la „Siliștea Schitului” (la nord-vest de satul Ion Neculce) și situl de la Gănești. Situl de la Gănești cuprinde așezări din eneolitic (cultura Precucuteni, o așezare faza A și alta
Comuna Ion Neculce, Iași () [Corola-website/Science/301286_a_302615]
-
trei obiective sunt clasificate ca monumente de arhitectură (1854-1857) din satul Buznea; (1826) din satul Dădești; și (a doua jumătate a secolului al XIX-lea) din satul Prigoreni. În sfârșit, ultimul obiectiv, clasificat ca monument de for public, este mormântul cronicarului Ion Neculce (amenajat pe la mijlocul secolului al XX-lea) aflat lângă biserica din satul Prigoreni.
Comuna Ion Neculce, Iași () [Corola-website/Science/301286_a_302615]
-
vest de Sticlărie, se află Podul de lut și Fântâna Cerbului , prilej de a ne reaminti sfârșitul dramatic al unei idile dintre fiica domnitorului Radu Mihnea, care-și stabilise Curtea domnească în târgul Hîrlău, și o slugă, eveniment consemnat de cronicarul Ion Neculce în O samă de cuvinte: „Având Radu Vodă o fată din trupul lui, să fie fugit cu o slugă, ieșind pe o fereastră din curțile Hîrlăului. Și au făcut Radu Vodă năvod de oameni în mijlocul pădurii la o
Sticlăria, Iași () [Corola-website/Science/301308_a_302637]
-
Hildersheim", "Ystoria Mongalorum" pomenesc exact rutenii și țara lor a, chiar dacă aceasta nu este delimitata exact. Un moment semnificativ pentru istoria Europei Central Răsăritene este așezarea ungurilor în Bazinul Carpatic. Din acest timp există relatări scrise despre ruteni de către Anonymus, cronicarul medieval timpuriu al regelui Béla al IV-lea. El îi consideră ruteni pe toți slavii întâlniți la trecerea Carpaților mai puțin pe cei găsiți în Câmpia Panonica. În secolul al XII-lea existau anumite formațiuni prestatale ale rutenilor, aflate în
Ruteni () [Corola-website/Science/301424_a_302753]
-
latura de est, a fost construită o contraescarpă (un zid de piatră, cu rol de sprijin). În vara anului 1476, Cetatea Sucevei a fost asediată de oștile turcești, conduse de sultanul Mahomed al II-lea, fiind avariată. După cum ne informează cronicarul polonez Jan Dlugosz, oștenii aflați în cetate, conduși de hatmanul Șendrea, s-au apărat eroic, iar oștile otomane au fost nevoite să se retragă. Acest asediu a demonstrat vulnerabilitatea zidurilor de incintă și a turnurilor pătrate în fața tirurilor de artilerie
Cetatea de Scaun a Sucevei () [Corola-website/Science/300020_a_301349]
-
Magnificul intră în cetate cu mare alai și fără a întâmpina rezistență. Sultanul numește ca domn pe Ștefan Lăcustă (1538-1540), un nepot al lui Ștefan cel Mare și timp de câteva zile, turcii și tătarii jefuiesc crunt Moldova. După cum menționează cronicarul Macarie în letopisețul său: ""Oastea barbarilor purta război crunt cu Moldovlahia, prădând casele și înveselindu-se cu prăzi. Atunci și preafrumoasa cetate a Sucevei s-a supus turcilor și ca o mireasă împodobită, ca o roabă au rușinat-o... Turcii
Cetatea de Scaun a Sucevei () [Corola-website/Science/300020_a_301349]
-
capitala Moldovei de la Suceava, oraș fortificat și situat în nordul Moldovei, la Iași, localitate lipsită de fortificații. El este obligat să dărâme toate cetățile, pentru ca țara să fie incapabilă să se apere. Cu excepția Hotinului, el incendiază toate cetățile. După cum povestește cronicarul Grigore Ureche, ""făcând pre cuvântul împăratului, au umplut cetățile cu lemne și le-au aprins de au ars și s-au risipit"". La sfârșitul secolului al XVI-lea, Cetatea Sucevei devine reședința domnitorilor Aron Vodă (1592-1595), Ștefan Răzvan (1595) și
Cetatea de Scaun a Sucevei () [Corola-website/Science/300020_a_301349]
-
și odoară au luatu, de s-au înplut de avere. Iară mai pe urmă i-au rămas ficiorul de murie de foame, a lui Panaitachie. Dece atunce au strâcat cetatea Sucevei ș-a Neamțului ș-a Hotinului"". La rândul său, cronicarul Nicolae Costin precizează că: ""... și punând lagum (praf de pușcă), sub zidurile cetăților le-au arungat din temelie. Numai cetatea Sucevei, neputând-o strica cu lagum au umplut-o cu lemne și cu paie, apoi le-au dat foc de
Cetatea de Scaun a Sucevei () [Corola-website/Science/300020_a_301349]
-
caracteristică manifestată în compoziția apei și în culoarea ei, cum remarca Cezar Bolliac: Cine poate zice că Ialomița nu este cea mai galbenă gârlă ce avem în țara noastră?". Cea mai veche atestare a numelui acestui râu se găsește la cronicarul Theofilact Simocatta (sec. VII), care descrie expediția întreprinsă de bizantini asupra slavilor în anul 592, oastea imperială ajungând până în mlaștinile râului "Ilivakía". Forma aceasta, în ciuda faptului că este coruptă, atestă un stadiu arhaic al graiurilor slave, când "k+i "încă
Râul Ialomița () [Corola-website/Science/300048_a_301377]
-
s-au împărțit în trei ramuri: iazigii, alanii și roxolanii. În secolul al XIV-lea, alanii, la rândul lor, s-au împărțit în mai multe ramuri printre care iașii, stabiliți în zona Moldovei, unde au lăsat numele lor orașului Iași. Cronicarii bizantini au dat denumirea de "sarmați" și altor popoare care au locuit ulterior la nord de Marea Neagră: popoare asiatice (mongolice) sau slave, din care coboară o parte dintre ruși și ruteni. Sarmația, era țara locuită de sarmați, după Ptolemeu: Sarmația
Sarmați () [Corola-website/Science/300202_a_301531]
-
soartă pe care au avut-o majoritatea satelor din Comitatul Albei de Jos. O adevărată năpastă pentru locuitorii așezărilor din județul Alba a fost invazia tătarilor din anul 1241, care au trecut prin foc și sabie satele din lunca Mureșului. Cronicarul Rogerius din Oradea, care reușește să evadeze din captivitate de la tătari, descrie în pagini de un real dramatism invazia acestora în cartea sa „Carmen Miserabile”. Atât primele, cât și cele mai multe dintre atestările documentare ale localității se leagă de numele comitetul
Stremț, Alba () [Corola-website/Science/300274_a_301603]
-
odor străbun și dar de la Dumnezeu, spre mângâierea credincioșilor. În fața ei și-au plecat genunchii Alexandru cel Bun, cu soția și copii săi, Ștefan cel Mare, Petru Rareș, când era urmărit de Soliman Magnificul, apoi Alexandru Lăpușneanu și numeroși ierarhi, cronicari și dregători, ca și generații întregi de călugări, care au menținut aici nestinsă candela evlaviei, a credinței noastre ortodoxe și amintirea fericiților ctitori. În secolul al XVIII-lea icoana a fost restaurată, iar în anul 1853 a fost așezată într-
Mănăstirea Bistrița (județul Neamț) () [Corola-website/Science/301504_a_302833]
-
imperio, lucrare a împăratului Constantin al VII-lea Porfirogenetul, ca „populație nomadă, care se deplasa în funcție de ploi și de locurile de pășunat” și că „erau bogați” de pe urma controlului exercitat asupra rutelor comerciale și a negoțului de sclavi, blănuri și ceară. Cronicarul Marzaui (Marzawi) furnizează în secolul al IX-lea detalii privitoare la teritoriile stăpânite de pecenegi:Structura socială la pecenegi era tipică pentru societățile nomazilor, fiind o confederație de clanuri organizată ierarhic, dar libere să opereze independent. De Administrando Imperii conține
Pecenegi () [Corola-website/Science/301528_a_302857]
-
la Dunăre), "Vulatsopon" (la Don). Numele propriu zis al tribului (a doua parte) este contopit cu numele unui șef: "Iavdi", "Kuartsi", "Siru", "Boro", "Chara", "Giazi", "Vula". În adaptare turcească: "Ertim" ("Ertem" „virtute”); "Çor"; "Yula"; "Külbey"; "Karabay"; "Tolmaç"/"Dilmaç" ("Tilmats" conf. cronicarului evreu Iosef ben Gorion din sec. X) („tălmaci”); "Kapan" („capcană”; dar "kaban" „haină scurtă”); "Çoban"/"Çaban" („cioban”). Potrivit lui împăratului Constantin al VII-lea, principii pecenegi au fost (în epoca izgonirii): în Ertim, " Baiçamid" (citește /bai-cea-mid/), apoi "Yavdı" (citește /iav-dî/); în
Pecenegi () [Corola-website/Science/301528_a_302857]
-
păstrează urmele așezărilor romane Constantin Porfirogenetul menționează că pecenegii din trei „provincii” (trei triburi) erau supranumiți "Kangar", fiind mai viteji și de obârșie mai aleasă decât ceilalți. Denumirea fusese atestată anterior, nu constituie o apariție singulară, fiind atestată anterior de cronicarul armean "Lazar Parpeci" la finele secolului al V-lea și de două martirologii siriene din secolul al VI-lea. Localizarea revoltei din 1178 a pecenegilor "Tatos", "Seslav" și "Satza" ("Sacea"): cel mai probabil în sudul Dobrogei și în Teleorman. Legat
Pecenegi () [Corola-website/Science/301528_a_302857]
-
pe platoul unei coline mai joase, între Valea Satului și Valea Drelii. Fosta vatra a satului se presupune că ar fi fost în locul care astăzi se numește Văceni. La Văceni a fost găsită o limbă de clopot ce în opinia cronicarului Kadar Joszef, în „Monografia comitatului Solnok-Dăbâca”, ar constitui un indiciu al situări în acea zonă a fostei vetre a satului. Dar și bătrânii satului (Rus Ionuc a lui Irimie) spun că la Văceni a fost un cătun și chiar biserică
Peteritea, Maramureș () [Corola-website/Science/301584_a_302913]
-
și în satele Vima Mică, Sălniță și Peteritea”. Referindu-se la Peteritea , Kadar Jozsef menționează în 1901 că, în acea perioadă, școala se ținea împreună cu copiii din Razoare. Ce fel de școală, câte clase se făceau, cine participa la cursuri, cronicarul nu găsește să ne spună. Despre clădirea școlii vechi, el ne spune că era construită din lemn, lucru confirmat de altfel și de cei bătrâni, trăitori în zilele noastre. În clădirea veche, amplasată în partea opusă a curții în care
Peteritea, Maramureș () [Corola-website/Science/301584_a_302913]
-
încep să se retragă treptat spre munți, păduri și spre unele pârâuri mai înguste...spre locuri dosnice, apărându-se astfel mult mai ușor de hoardele barbare, în special de tătarii din Răsărit, din Nistru care atacau frecvent satele moldovenești. Marele cronicar Grigore Ureche menționa faptul că oastea lui Ștefan cel Mare, trecând de la Cetatea Neamțului spre cetatea Sucevei a întârziat pe valea pârâului Tarzii din cauza viiturilor mari ale acestuia. Așadar, se observă tendința populației din partea de jos a Moldovei de a
Groși, Neamț () [Corola-website/Science/301639_a_302968]
-
-l asigure în caz de război. Satul a rămas multă vreme sat de răzeși, de unde și rivalitatea cu cei din satul Trifești, unde se află actualul centru administrativ. La limita dintre satul Miron Costin și Dulcești a fost castelul fratelui cronicarului Miron Costin, din ale cărei rămășițe s-au construit trepete beciuri și alte acareturi prin preajma celui de Al Doilea Război Mondial. La intrarea în sat dinspre Drumul Tărnii, s-au descoperit rămășite de locuire anterioară, dar din cauză că nu au fost
Miron Costin, Neamț () [Corola-website/Science/301651_a_302980]
-
doua a secolului al XVII-lea, satul și moșia erau ale lui Costin hatman, care a murit în Polonia și cei șase copii ai lui au fost aduși în țară de către Iordache Cantacuzino. Dintre fii s-au remarcat Velicio și cronicarul Miron, logofăt pe timpul domniei lui Constantin Cantemir. Cronicarul Ion Neculce ne spune că un boier, Ilie Țifescu (poreclit Frige-vacă), i-a spus lui Constantin Cantemir că o parte din boieri sunt împotriva lui. Atunci el a trimis imediat slugile să
Miron Costin, Neamț () [Corola-website/Science/301651_a_302980]
-
moșia erau ale lui Costin hatman, care a murit în Polonia și cei șase copii ai lui au fost aduși în țară de către Iordache Cantacuzino. Dintre fii s-au remarcat Velicio și cronicarul Miron, logofăt pe timpul domniei lui Constantin Cantemir. Cronicarul Ion Neculce ne spune că un boier, Ilie Țifescu (poreclit Frige-vacă), i-a spus lui Constantin Cantemir că o parte din boieri sunt împotriva lui. Atunci el a trimis imediat slugile să-i aducă la curte. Printre acei boieri era
Miron Costin, Neamț () [Corola-website/Science/301651_a_302980]
-
parohia noastră a avut loc pe data de 8 noiembrie 1998, biserica noastră primind ca ocrotitori și pe Sf. Arh. Mihail și Gavril. Pe o perioadă de mai bine de 150 ani a trăit și locuit pe aceste meleaguri familia cronicarului Miron Costin și urmașii săi. Ca semn de recunoștință și prețuire pentru vasta sa operă istorică care a scris-o cu nobila râvnă de a ajuta, de a învața pe contemporani și pe urmași, la inițiativa preotului paroh și cu
Miron Costin, Neamț () [Corola-website/Science/301651_a_302980]
-
care legiunile acestuia din urmă au fost lichidate. Represaliile la adresa românilor participanți la revoluție nu s-au lăsat mult așteptate. În data de 22 februarie 1849 unitățile nobilimii maghiare au pornit din Aluniș îndreptându-se spre satele din apropiere. Conform cronicarului vremii, Ștefan Branea, armatele ungurești au atacat satele Rușii Munți, Morăreni, Maiorești și Dumbrava, omorând orice locuitor întâlnit în cale. Numărul exact al victemelor nu este cunoscut până în prezent. Speriați de crimele înfăptuite de armatele ungurești, dar și de jaful
Maiorești, Mureș () [Corola-website/Science/300587_a_301916]
-
dar și de jaful general al militarilor, populația celor 4 sate s-a refugiat prin pădurile din împrejurimi. În ziua următoare represiunile și crimele împotriva populației românești au continuat. Populația ascunsă în pădurile de pe Valea Fiscăului a fost măcelărita. Conform cronicarului Ștefan Branea în fiecare tufa se află un om mort împușcat. Pe 24 februarie un numar de 24 de ruseni, morăreni, dumbrăveni au fost împușcați și măcelăriți, corpurile acestora fiind aruncate în baltă Zălăuașului de lângă Aluniș. După revoluția din 1848
Maiorești, Mureș () [Corola-website/Science/300587_a_301916]
-
ca vulturi, ulii, șoimi respectiv pajura sau acvila de munte, ultima, coincidență sau nu, fiind simbol heraldic al Țării Românești medievale, eventual în legătură Imperiul Romano-Bizantin sau cu cumanii sau pecenegii care au dominat acest teritoriu în evul mediu timpuriu. Cronicarii bizantini și mai târziu ruși distingeau între așa-numiții cumani „sălbatici” și cei „pașnici”, ultimii din ei fiind aceia cu care bizantinii și statul Kievean Rus aveau legături de cooperare. i „pașnici” par să-i fi inclus pe Burci sau
Cumani () [Corola-website/Science/300737_a_302066]