7,011 matches
-
un mit edulcorat, rozaliu, genialoid", după expresia Ruxandei Cesereanu). Exegetul nu angajează un război cu acești lideri de opinie ai generațiilor mai recente, care "refuză bombardamentul encomiastic", dar atrage atenția asupra erorii în care se află atâta vreme cât "din fericire, posteritatea eminesciană e vie, expansivă" și tocmai aceste controverse "îi asigură o longevitate străină de supraviețuirea muzeală, cu iz funerar". Trecând în revistă tentative oarecum similare de discreditare a poetului, din trecut (Grama, Aron Densusianu ș.a.) se vede îndreptățit a concluziona (paradoxal
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
funerar". Trecând în revistă tentative oarecum similare de discreditare a poetului, din trecut (Grama, Aron Densusianu ș.a.) se vede îndreptățit a concluziona (paradoxal) că Eminescu "trebuie apărat de români", sens în care evocă și el cele trei momente în exegeza eminesciană, pe care le teoretizează unii și alții Maiorescu/Gherea, Perpessicius/Călinescu și "explozia dilematicilor". Discursul devine aici acid-polemic la adresa acestor "zgomotoase rivalități/animozități", observând că "pe harta eminescologiei", "aventura se anunță fără sfârșit", or tocmai acest fapt "confirmă dominația (supremația
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
dominația (supremația) unui mit identitar", Eminescu fiind "un nume de brand", ce degajă un "mare impact" și o rezonanță simbolică", dincolo de o "cultură [...] confiscată de teletropism", ceea ce, evident, nu poate însemna despărțirea de Eminescu. În disputa receptării critice a operei eminesciene, o problemă majoră o reprezintă felul în care, pe de-o parte Eminescu a luat atitudine, ca publicist, în chestiunea răpirii Basarabiei și a Bucovinei, nu mai puțin în privința modernizării României, atacând clasele superpuse, ambele fronturi de atac fiind abordate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
care Eminescu îl pune în articolele sale de ziar îl aduce în situația zice exegetul de a trăi dureros toate evenimentele zilei, până la identificarea cu ele. Gazetăria aceasta "suportă șocul manipulărilor" încât, citit mai încoace, cu lupa corectitudinii politice, textul eminescian de un patriotism ardent, se știe poate fi suspectat și acuzat de "naționalism fervent și reacționar xenofob". Numai că Eminescu punctează același "nu a fost un îngust doctrinar de partid", el "se exprimă liber, în totală independență de gândire, apărând
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
idei și atitudini, în mintea atâtor "defăimători de azi, seduși de moda demitizării și stimulați de un ciudat, reprobabil și profitabil "antiromânism românesc"". Adrian Dinu Rachieru nu este însă doar un combatant polemist. El are cumpăna echilibrată a analizei operei eminesciene, pe care o propune în dezbatere prin tocmai receptarea ei critică. "O discuție pe această temă susține el cu îndreptățire presupune, obligatoriu, reîntoarcerea la Eminescu. A redescoperi prospețimea textelor prin lectură, dincolo de colbuitele clișee didactice, dincolo de avalanșa de sinteze și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
contaminat de o pretinsă superioritate". Pe această linie sunt urmărite reproșurile încă de pe vremea lui Gherea, dar astăzi, în nesfârșita noastră tranziție, când "deteriorarea alarmantă a nivelului de trai, logoreea alarmantă și oportunismul grosolan" ce "conduc la isterizarea societății", "tabloul eminescian e la fel de adevărat ca acum un secol și mai bine". Se dovedește astfel că "Eminescu își păstrează actualitatea nealterată", ceea ce nu înseamnă că trebuie să îmbrățișăm, fără control" toate ideile gazetarului-poet, dar "textul lui Eminescu reprezintă și verificarea noastră intelectuală
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
în limbajul actual la o "depotențare ontologică" și cum actualitatea ideilor poetului național se dovedește dramatică, putem descoperi principala cauză a războiului purtat de unii exegeți. Prin comportamentul postdecembrist, oligarhia politică (noua pătură superpusă) nu face decât să confirme teoria eminesciană. Teorie pe care, de fapt, își clădise și C. Rădulescu-Motru demonstrația furibundă împotriva politicianismului". E unghiul din care trebuie judecat și înțeles, în contextul timpului său, naționalismul gazetarului de la Timpul: "în epocă, xenofobia nu căpătase un temei rasist, iar antisemitismul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
evidente cauze economice, iar publicistul Eminescu nu este "deloc politically correct"". În acest sens trebuie disociate lucrurile până la capăt. Căci, dacă unora de pe la noi, naționalismul lui Eminescu le pare condamnabil, prin fermitatea exprimării, pentru românii din afara fruntariilor țării, acest naționalism eminescian a fost însuși argumentul și arma de luptă împotriva deznaționalizării: "Pentru spațiul basarabean eminescianismul a însemnat chiar românismul salvator [...] pentru a rezista antiromânismului, nu exista atunci altă cale". Meritul aparte al studiilor consacrate receptării critice a lui Eminescu, reunite sub
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
pornire în afirmația ("imprudentă?") a unuia dintre cei mai profund cunoscători ai operei și vieții marelui scriitor, D. Vatamaniuc, referitoare la Eminescu "deținut politic", sunt câțiva temerari interpreți ai momentului în care acesta și-a scris articolele: "Absorbit de programul eminescian, N. Georgescu anunța, încă în 1994, o "altă viziune", impunând în eminescologie un nou curent, ilustrat de câteva prestigioase nume, așa-ziși "cercetători indisciplinați". Printre ei, desigur, în primul rând, Theodor Codreanu și N. Georgescu, apoi Călin L. Cernăianu deschizând
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
spiritele. Ceea ce înseamnă că poetul național, cel care a recuperat pentru literatura română "romantismul înalt", nu are un rol muzeal și este, indiscutabil, mai mult decât un brand, cu care ne fălim ori, dimpotrivă, pe care îl contestăm aprig. Bibliografia eminesciană se îmbogățește vertiginos, campaniile de resemnificare (de pe baricade adverse) nu fac decât să mențină treaz interesul pentru operă și om". Cât despre publicistica tăioasă a gazetarului, care nu a făcut politica nici unui partid, Adrian Dinu Rachieru avertizează în deplină cunoștință
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
campaniile de resemnificare (de pe baricade adverse) nu fac decât să mențină treaz interesul pentru operă și om". Cât despre publicistica tăioasă a gazetarului, care nu a făcut politica nici unui partid, Adrian Dinu Rachieru avertizează în deplină cunoștință de cauză: "Textele eminesciene, justificate în epoca lor, solicită pentru o corectă evaluare chiar imersiuni în hățișul problematic al epocii; ele nu trebuie citite prin lentila problemelor și litigiilor pe care momentul nostru le ridică" (subl. aut.). Adăugând: "Justificarea lor istorică (a articolelor din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
al epocii; ele nu trebuie citite prin lentila problemelor și litigiilor pe care momentul nostru le ridică" (subl. aut.). Adăugând: "Justificarea lor istorică (a articolelor din presă, n.n., Ct.C.) n-a exclus, din păcate, manipularea postumă. Prea adesea, gazetăria eminesciană, motivată să recunoaștem de un puternic impuls civic, n-a fost citită în sine, ci invocată pentru a sluji unor demonstrații (divergente chiar). Posteritatea ideilor politice indică mortificarea unor judecăți, inerția clișeelor și etichetelor, solicitând, așadar, întoarcerea la text și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
pe această linie exegetică, viitorul ne va oferi documente noi (precum șocul epistolar din 2000), mobilizând condeie și influențând judecata urmașilor, destrămând, adică, supoziții, risipind colecția imaginilor prefabricate și a reflexelor "leneșe", recalibrând opinii etc. Totuși, în biografia ultimilor ani eminescienii, ne încredința testamentar Petru Creția, vom găsi mereu "ceva adânc de aflat"". În acest sens, referirile la falsitatea tratării lui Eminescu în perioada proletcultistă ("răstălmăcit, falsificat") au prilejuit ulterior, cu bună dreptate, "reconstituirea canonului" eminescian. În această bătălie a jucat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
Totuși, în biografia ultimilor ani eminescienii, ne încredința testamentar Petru Creția, vom găsi mereu "ceva adânc de aflat"". În acest sens, referirile la falsitatea tratării lui Eminescu în perioada proletcultistă ("răstălmăcit, falsificat") au prilejuit ulterior, cu bună dreptate, "reconstituirea canonului" eminescian. În această bătălie a jucat un rol important considerarea românismului eminescian, resimțit foarte puternic în Basarabia unde regăsirea lui Eminescu a echivalat cu "regăsirea ontologică" a culturii naționale și a ființei naționale, în fond. "Sub faldurile latinității orientale, făcând din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
vom găsi mereu "ceva adânc de aflat"". În acest sens, referirile la falsitatea tratării lui Eminescu în perioada proletcultistă ("răstălmăcit, falsificat") au prilejuit ulterior, cu bună dreptate, "reconstituirea canonului" eminescian. În această bătălie a jucat un rol important considerarea românismului eminescian, resimțit foarte puternic în Basarabia unde regăsirea lui Eminescu a echivalat cu "regăsirea ontologică" a culturii naționale și a ființei naționale, în fond. "Sub faldurile latinității orientale, făcând din Eminescu constată Adrian Dinu Rachieru o "Biblie lucrătoare", cruciada românismului a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
examinare analitică a comentariilor contradictorii privind receptarea lui Eminescu azi, căutând o linie de mijloc între pozițiile atât de antagoniste (pasionante) ale combatanților. Studiul îndeamnă la cumpătare și deopotrivă la rigoare, la cunoașterea, înainte de toate, în profunzime a întregului operei eminesciene. TREPTELE SPIRITULUI HYPERIONIC (George Popa) Cercetarea operei eminesciene pe care o întreprinde George Popa, cu statornicie, în numeroasele sale studii (cărți) dedicate acestuia, este una ce vine din perspectiva judecării implicațiilor filosofice. Exegetul însuși și-a construit un sistem de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
Eminescu azi, căutând o linie de mijloc între pozițiile atât de antagoniste (pasionante) ale combatanților. Studiul îndeamnă la cumpătare și deopotrivă la rigoare, la cunoașterea, înainte de toate, în profunzime a întregului operei eminesciene. TREPTELE SPIRITULUI HYPERIONIC (George Popa) Cercetarea operei eminesciene pe care o întreprinde George Popa, cu statornicie, în numeroasele sale studii (cărți) dedicate acestuia, este una ce vine din perspectiva judecării implicațiilor filosofice. Exegetul însuși și-a construit un sistem de gândire, personal, asupra sensurilor și semnificației umanității în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
sistem de gândire, personal, asupra sensurilor și semnificației umanității în marea dinamică existențială cosmică, având ca sprijin tocmai ideile poetului, pe care le dezvoltă într-un discurs eseistic de rafinament și subtilitate interpretativă. Domnia sa, odată cu atâția alți comentatori ai creației eminesciene, observă că există un fir ideatic foarte pregnant, bine strunit, ce traversează întreaga creație a lui Eminescu, dându-i unitate și consistență. Desigur, poemul Luceafărul este cel ce dă măsura cotei de vârf și în acest sens revenirea constantă asupra
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
lumea fantomatică a ideilor omenești", ca în nenumărate alte poeme ale sale. O altă întrebare, în prelungirea celei dintâi, este cea referitoare la preferințele autorului și a opțiunii cititorului pentru una dintre cele două condiții ontice. Examinând lirica, în genere, eminesciană și, evident, poemul Luceafărul, George Popa se vede îndreptățit să afirme că Eminescu "dă mărturie faptului că preferă ruinele fierbinți ale arderii umane efemere pustiului descarnat al supratemporalității stelare". Norocul despre care se vorbește în finalul poemului este acela al
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
orice model de ființare, de orice model de "lume"", concepând o transcendență de "dincolo de orice sistem ontologic, o antilume". Aici devine concluzia este "sălașul geniului". George Popa constată că această suprarealitate este relevată de știința contemporană nouă, astfel încât acel Archaeus eminescian "nu este o speculație gratuită a minții sau misticism, ci o "fulgurație intelectuală" a instinctului metafizic relevând un adevăr ultim, cel al decondiționării metafizice radicale, al totalei eliberări". Tocmai de aceea, Luceafărul îi apare ca "o melodie fără sfârșit, constituită
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
factologice semnificative ale subiectelor și tratării acestora, în cele două capodopere. Mai este atașat și un frumos exercițiu liric, un poem personal Lume și geniu pe care autorul îl vede ca o "continuare imaginară a dialogului ceresc", inspirat din poemul eminescian și din textele filosofice ale lui Giordano Bruno, dar sugerând și contactul cu ideile hegeliene, pentru a poetiza, encomiastic, un soi de definire a personalității lui Eminescu: "Da, zice Demiurgul lui George Popa pe pământ apare-un ins,/ O altă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
George Popa pe pământ apare-un ins,/ O altă lume-n lume,/ Cât vecii gândul lui e'ntins/ Și geniu-i al său nume". IMAGINARUL CATILINAR (Ioan Derșidan) Cercetător pasionat al operei lui Mihai Eminescu (Sărmanul Dionis, 2000; Monologul dramatic eminescian, 2001; Iconi și literatură, 2002 etc.), Ioan Derșidan face acum o sinteză din propriile studii, nuanțând însă și aprofundând imaginarul acesteia, punând în discuție, într-un paralelism productiv, chestiunea personajelor, a tipologiei catilinarilor cu aceea a temperatorilor caragialieni (Catilinari și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
ideală a statului și instituțiilor sale: biserică, școală, armată, justiție, bănci, administrație etc."), dar și poezia (poemul Gemenii), nu mai puțin proza fantastică: Făt-Frumos din lacrimă, pretutindeni urmărind și "componenta polemică" a scriitorului. Se atrage atenția că aceste naturi catilinare eminesciene pot fi explicate mai bine dacă "le asociem viziunea/interpretarea scriitorului asupra "claselor pozitive", "producătoare", din care făceau parte țăranii, meseriașii și muncitorii", apreciind "meritele "claselor productive"". Tocmai de aceea, zice Ioan Derșidan, catilinarul eminescian "face parte din viață și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
atenția că aceste naturi catilinare eminesciene pot fi explicate mai bine dacă "le asociem viziunea/interpretarea scriitorului asupra "claselor pozitive", "producătoare", din care făceau parte țăranii, meseriașii și muncitorii", apreciind "meritele "claselor productive"". Tocmai de aceea, zice Ioan Derșidan, catilinarul eminescian "face parte din viață și literatură" iar explicarea lui are în vedere "rădăcinile creșterii (sănătoase) și ale pieirii, dezvoltarea organică și mediul "mlăștinos și bolnav"". Cazul acestor firi catilinare surprinde forța lui Eminescu de a impune atenției "oprobiul" față de "o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
adaptarea unor temperatori caragialieni". Nu ne vom opri asupra tipologiei temperatorilor caragialieni, despre care va trebui să vorbim atunci când vom avea în vedere abordarea operei caragialiene de către Ion Derșidan. În capitolul Repere ale operelor, profesorul de la Oradea reia chestiunea Monologului eminescian, pe care o dezbătuse într-un studiu precedent. Comentariul său este acum de orientare stilistică și pune accent pe modul de constituire a monologului dramatic, subliniind faptul că "prospețimea și ineditul monologului" rezultă din "combinarea rafinată a registrelor imaginarului, afectivității
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]