6,730 matches
-
un sentiment deja acceptat, să corecteze o eroare, să Îmblînzească o ființă recalcitrantă etc. Scriitura erotică are, la acest prim nivel, trei funcții: eliberează sufletul de o mare tensiune interioară, comunică pasiunea și, cea mai importantă dintre ele, seduce obiectul erotic. Toate acestea se Împlinesc dacă poemul place. Cu alte cuvinte, dacă lîngă funcțiile practice dinainte, există și alta de ordin estetic. Pentru ca mesajul să fie primit, versurile trebuie să fie frumoase și sincere, să respecte, altfel zis, două din condiții
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
să fie frumoase și sincere, să respecte, altfel zis, două din condiții fundamentale ale poeziei. Stihuitorul Învață o retorică pentru a fi la Înălțimea acestei misiuni. Intră, negreșit, În hotărîrea de a scrie bine și un sentiment de onoare. Obiectul erotic este, de cele mai multe ori, disputat de mai mulți pretendenți și, pentru a cîștiga, stihuitorul trebuie să facă proba unei mari devoțiuni. Devoțiunea lui este versul frumos. Un vers cît mai savant și mai convingător, mai sincer Îndurerat și mai bine
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
mai sincer Îndurerat și mai bine sunător. Atît de puternic este acest spirit de galanterie la petrarchiștii noștri Încît retorica pare a fi o emanație a iubirii, un „dar” (har) al feminității. Conachi, cel mai complex și mai profund poet erotic de pînă la Eminescu, compune Meșteșugul stihurilor românești pentru a instrui și a face plăcere unei „preacinstite cucoane”. Pentru ca versurile lui să fie Înțelese mai bine, pentru ca plăcerea să fie mai mare și (detaliu nemărturisit!) efectul lor mai puternic, stihuitorul
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
N-are spor, mîna se oțărăște, mintea se Îngreuiază: „Ah, scrisul (s.n.) nu-mi sporește decît numai către tine MÎna mea se oțărăște a-nsămna pricini străine.” Însă pricinile se schimbă des, Conachi are o vocație inepuizabilă de a intimiza obiectul erotic, de a-l asuma rapid. Zulnia este, ca Beatrice, imaginea pură a iubirii lui. LÎngă Zulnia există În versuri Anica, Casandra, Lucsandra, Elenco, Marioara, Marghioala, Smărăndița, față de care stihuitorul arată aceeași patimă și aceeași jale. Conachi face să se creadă
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
se jeluiască. Stihurile, indiferent de adresa lor, constituie un singur, neîntrerupt monolog. Un discurs lung, o confesiune eliberatoare. O eliberare care-l duce Însă mereu, se va vedea, pe marginea prăpastiei. A trăi la hotarul neantului a devenit pentru poetul erotic un mod obișnuit de existență. Scriitura erotică are și asemenea implicații neprevăzute de ingeniosul, rafinatul, prefăcutul stihuitor. Amărăciunea, priveliștea morții, chinul mistuitor dau o stare favorabilă scrisului. Numai de la un anumit grad de jale Conachi pune mîna pe pană. Liniștea
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
constituie un singur, neîntrerupt monolog. Un discurs lung, o confesiune eliberatoare. O eliberare care-l duce Însă mereu, se va vedea, pe marginea prăpastiei. A trăi la hotarul neantului a devenit pentru poetul erotic un mod obișnuit de existență. Scriitura erotică are și asemenea implicații neprevăzute de ingeniosul, rafinatul, prefăcutul stihuitor. Amărăciunea, priveliștea morții, chinul mistuitor dau o stare favorabilă scrisului. Numai de la un anumit grad de jale Conachi pune mîna pe pană. Liniștea, bucuria sufletului nu par a-i fi
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
curată, ceilaltă-i Îi trupescă. Cu una la săntimenturi să pleacă și să Închină, Dorește cele de lipsă, În despărțire suspină. Cu ceilaltă potoale și Împacă Îmbulzîrea Ce aduce la om fapta care i-au dăruit firea.” Finalul acestui spiritual discurs erotic pare a exprima Și o opțiune pentru partea pămîntească a Amorului. Oricum, iubirea se naște prin vedere și trofeele ei sînt: „ochi și gene și guriță, obraji rătunzi, albi și rumeni, pepturi, sînuri cu mici țîță sînt a sale vînătoare
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
cît de mică că lumea s-a iuțit”... Fata tînără pe patul morții este, tot așa, o „floarea matinală”, o „tînără suflare.”, o copiliță, În fine, care-și Încetează cîntecul În dimineața vieții. Se observă chiar un regres al vîrstei erotice, de la Văcărești la Bolintineanu și, În genere, la romantici. Cei dintîi cîntă femeia coaptă, ibovnica are o anumită experiență, farmecul ei este studiat. Cunoaște instrumentele seducției și școala tăcerii. Heliade aduce În poezie psihologia puberală. Fata din Sburătorul se adresează
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
cîntă femeia coaptă, ibovnica are o anumită experiență, farmecul ei este studiat. Cunoaște instrumentele seducției și școala tăcerii. Heliade aduce În poezie psihologia puberală. Fata din Sburătorul se adresează cu inocență mamei. Tot Heliade strică tradiția dînd cuvîntul femeii. Obiectul erotic slăvit Începe să vorbească despre sine și se vede, deodată, că suferința lui este profundă și aduce cu sine acea sinceritate a emoției nevinovate ce lipsește din alte poeme erotice. Bolintineanu fixează, Într-o poezie luată mult timp ca model
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
inocență mamei. Tot Heliade strică tradiția dînd cuvîntul femeii. Obiectul erotic slăvit Începe să vorbească despre sine și se vede, deodată, că suferința lui este profundă și aduce cu sine acea sinceritate a emoției nevinovate ce lipsește din alte poeme erotice. Bolintineanu fixează, Într-o poezie luată mult timp ca model (O fată tînără pe patul morții), vîrsta matinală a iubirii. Romanticii (Eminescu, Îndeosebi) aduc În literatură androginul, ceea ce din punct de vedere fiziologic Înseamnă vîrsta În care sexul nu se
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
nimeni nu i se poate Împotrivi: „MÎndrii Împărați a lumii cu a stemelor odoară A statornici putut-au pre amori vrodinioară?” Remarcăm faptul că Amoriul a devenit amoriu: zeul a fost identificat cu simțirea lui, mitul cu semnificația sa. Poetul erotic vrea proba materială a existenței („să pipăi a ta credință”), Însă, ca și poetul de mai tîrziu care caută dovada divinității, nu află decît nălucire. El se adresează, atunci, omenirii avertizind-o asupra marelui rău ce-o amenință: „Deșteaptă-te, omenire
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
fii chiar un Dante nu-ți dau sărutarea, Pentru poezie nu-mi pierz eu onoarea.” * 3. Erosul capătă o oarecare substanță cînd poetul se hotărăște să exprime jaloba lui: micul infern sentimental. Amoriul este urmărit aici În faptele lui, discursul erotic trece la persoana Întîi. Gustul de a medita nu-l părăsește pe Conachi, cîntăreț al pasiunii și, Într-o oarecare măsură, filozof liric al pasiunii. Conceptul de amor este urmărit pe plan moral și În relație cu alte sentimente. Faimoasă
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
o femeie (o iubire) nu poți să trădezi un prieten... Conachi Încearcă să unească cele două forme ale afecțiunii. Într-un prim poem (Lumea) face elogiul prieteniei, Însă termenul este ambiguu. Prieteșug poate Însemna afecțiunea spirituală (agapé) dar și pasiunea erotică. Pentru a desemna diferitele nuanțe ale dragostei (philia erotike), grecii foloseau și noțiunea de eunoïa (bunăvoință și devotament), storge (tandrețe), pathos (dragostea ca dorință), charis (dragostea ca formă de recunoștință), mania (pasiunea erotică dezlănțuită)*. Pasiunea lui Conachi bate mai mult
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Însemna afecțiunea spirituală (agapé) dar și pasiunea erotică. Pentru a desemna diferitele nuanțe ale dragostei (philia erotike), grecii foloseau și noțiunea de eunoïa (bunăvoință și devotament), storge (tandrețe), pathos (dragostea ca dorință), charis (dragostea ca formă de recunoștință), mania (pasiunea erotică dezlănțuită)*. Pasiunea lui Conachi bate mai mult spre mania, deși nu exclude nuanța afecțiunii dezinteresate (agape). Prieteșugul este forma generală a iubirii, o soluție la deșertăciunea lumii: „Că toate trec Într-o clipală, Lăsînd pe om În starea cea goală
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
te aib lîngă mine.” Petrecerea „În brață” de la sfîrșit dă un sens echivoc noțiunii dezvoltate pînă aici de sensul lui agape. Echivoc calculat, cum se vede mai bine În poemul Amoriului din prieteșug, unde Conachi unește discursul moral cu discursul erotic propriu-zis. Amorul este, aici, „cuvîntul [...] cel mare” al inimilor, iar prieteșugul anticamera lui. Pentru ca amorul să domnească (Conachi folosește citeva imagini imperiale: „acest Împărat al lumii”, „stăpînitor de plăcere”, „tiran la Împotrivire”...) trebuie ca să existe prieteșugul cu credință: „dar din
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
emoției. Există, cu toate acestea, În poemele lui ecouri din mitologie, din filozofia veche, din lirica trubadurilor, vaietele stihuitorului ne trimit mereu la Biblie, Însă toate aceste elemente nu par a determina iubirea ca pasiune. Denis de Rougemont, studiind literatura erotică a occidentului**, propune o mytanalyse bazată, În esență, pe gruparea tuturor situațiilor, formelor pe care le ia dragostea În literatură În jurul a două mituri care se diferențiază, alternează și se Întrepătrund: Tristan și Don Juan. Tristan e pasiunea unică, eternă
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Don Juan. Tristan e pasiunea unică, eternă (În măsura În care eternitatea morții o Îmbrățișează), mistică pentru că trece În transcendent și caută absolutul. În sfera culturii, simbolul acestei pasiuni este Kirkegaard. Don Juan reprezintă efemerul din iubire, pasiunea nomadă, variația nebună a obiectului erotic, cinismul, foamea de cunoaștere a suprafețelor, furoarea dionisiacă, nevroza erotică manifestată prin instabilitate, agitație, fugă continuă. În plan spiritual, mitul lui Don Juan este ilustrat, zice tot Denis de Rougemont, de Nietzsche - „un Don Juan al cunoașterii”. Formidabilă propoziție! Există
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
o Îmbrățișează), mistică pentru că trece În transcendent și caută absolutul. În sfera culturii, simbolul acestei pasiuni este Kirkegaard. Don Juan reprezintă efemerul din iubire, pasiunea nomadă, variația nebună a obiectului erotic, cinismul, foamea de cunoaștere a suprafețelor, furoarea dionisiacă, nevroza erotică manifestată prin instabilitate, agitație, fugă continuă. În plan spiritual, mitul lui Don Juan este ilustrat, zice tot Denis de Rougemont, de Nietzsche - „un Don Juan al cunoașterii”. Formidabilă propoziție! Există, În consecință, o psihologie tristaniană și o psihologie donjuanistă, două
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
seducătorul reclamă suferința cea mai adîncă. Un seducător care se preface a fi victimă. Arma lui nu e cinismul, ci umilința. Ca să cîștige, el Își strigă netrebnicia. Iată o nuanță pe care Denis de Rougemont n-o observă În literatura erotică a Occidentului. Orientul a subțiat și I corupt simțurile sau le-a adaptat unei mentalități care face din femeie un obiect exclusiv erotic. Un obiect ce trebuie corupt prin daruri, cucerit printr-un complicat ceremonial. Ceremonialul prevede, s-a putut
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
el Își strigă netrebnicia. Iată o nuanță pe care Denis de Rougemont n-o observă În literatura erotică a Occidentului. Orientul a subțiat și I corupt simțurile sau le-a adaptat unei mentalități care face din femeie un obiect exclusiv erotic. Un obiect ce trebuie corupt prin daruri, cucerit printr-un complicat ceremonial. Ceremonialul prevede, s-a putut constata și din analiza versurilor lui Ienăchiță și Alecu Văcărescu, mai multe probe, cea dintîi și cea mai importantă fiind micșorarea voită a
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
fiind micșorarea voită a seducătorului (o voluptate a umilinței, un cult al defăimării!). Este o strategie la mijloc și strategia constă În răsturnarea raporturilor reale dintre subiect și obiect. Subiectul (seducătorul) se constituie În victimă potențială, În timp ce adevăratei victime (obiectul erotic) i se atribuie puteri dominatoare. Don Juan leapădă, la porțile orientului, teribila lui insolență. Nu i-ar sluji la nimic. Pentru a cîștiga, el trebuie să se identifice cu un Tristan năpăstuit. Pentru a ajunge mai repede la țintă trebuie
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Îndrăzneală vorbind, În cîteva locuri, de petrecerea „În brață” și de o „năvală” pe care intenționează s-o facă soției. Poemul ce sugerează această dulce violență se cheamă Mergînd către preaiubită și merită a fi citat ca document de curaj erotic Într-o epocă În care curajul este să păstrezi tăcere asupra lucrurilor delicate. Conachi nu-și mai ascunde impaciența: „Aleargă, suflet’, aleargă, La soțîia ta cea dragă, Căci te-așteaptă cu dor mare, Ca să-i duci a mea suflare. GÎndule
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
plînsului contenire, Du guriței bucurie De sărutări cu trufie. SÎnul, peptul dezvălește, ȚÎțișoare rumenește, Rădică di pi picioare Orice feli de-nvălitoare Și spune cu Îndrăzneală C-oi să fac mare năvală.” Este prima oară, după știința mea, cînd un poet erotic Îndrăznește să vorbească de astfel de lucruri și să arunce o privire concupiscentă spre trupul femeii. A dezveli sînul, a vedea țîțișoara rumenită, a ridica „di pi picioare orice fel de-nvălitoare” - constituie un imens curaj. Va mai trece aproape un
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Îndrăgostitul incurabil. Revenind la pasiunea pe care o reclamă versurile lui Conachi, constatăm că ea se menține În sfera sufletului (adică a emoției) și a unei senzualități decente. O deschidere, dar nu prea mare, are spre agape și spre mania erotică, amestecînd miturile Într-un lirism În esență ceremonial. Totul e cum spui, Înainte de orice este mimarea unei mari umilințe În fața obiectului erotic. Dragostea este, repet, văzută ca o teribilă boală, Însă oamenii aceștia văicăreți de la 1820 s-au instalat confortabil
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
emoției) și a unei senzualități decente. O deschidere, dar nu prea mare, are spre agape și spre mania erotică, amestecînd miturile Într-un lirism În esență ceremonial. Totul e cum spui, Înainte de orice este mimarea unei mari umilințe În fața obiectului erotic. Dragostea este, repet, văzută ca o teribilă boală, Însă oamenii aceștia văicăreți de la 1820 s-au instalat confortabil În boală și petrec fără gînd să iasă din ea. Boala este o metaforă a vitalității pasiunii. Mai este ceva: iubirea lui
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]