56,083 matches
-
va fi vorba despre nici o interpretare „originală”, ci pur și simplu despre o lectură „cu acompaniament”, făcută prin alăturarea Apocalipsei de alte texte, anterioare sau contemporane. Scopul fixat a delimitat, într-un fel, compartimentele studiului: în primele pagini voi circumscrie genul apocaliptic, operațiune fără de care n-ar fi posibilă nici o apreciere ulterioară, de ordin filozofic sau teologic. Sprijinindu-mă pe criteriile definiției, voi purcede, în etapa a doua, la descrierea câtorva texte apocaliptice intertestamentare, încercând să scot în evidență, pe de
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Sprijinindu-mă pe criteriile definiției, voi purcede, în etapa a doua, la descrierea câtorva texte apocaliptice intertestamentare, încercând să scot în evidență, pe de o parte, ineditul relatărilor, iar pe de altă parte, recurența unor teme. Apoi va urma sinteza. Genul apocaliptic, odată definit și exemplificat din abundență, va putea fi caracterizat atât din punct de vedere formal (stil, rețetă literară etc.), cât și substanțial: mesaj teologic, atmosferă ideologică și substrat istoric. După aceste „preliminarii”, voi aborda Apocalipsa lui Ioan. Cititorul
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
etc.), cât și substanțial: mesaj teologic, atmosferă ideologică și substrat istoric. După aceste „preliminarii”, voi aborda Apocalipsa lui Ioan. Cititorul va constata foarte repede un lucru: antrenamentul, contactul susținut cu literatura apocaliptică creează o familiaritate atât de profundă cu acest gen literar, încât abordarea textului ioaneic nu va mai apărea ca un act de eroism hermeneutic. I Voi începe cu un aparent paradox: întreaga Scriptură creștină este o apocalipsă. În accepția lui etimologică, cuvântul apocalypsis înseamnă „dezvăluire”, dezvăluire a unor adevăruri
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
dezvăluite de Dumnezeu. Caracterul inspirat al Bibliei implică și caracterul ei apocaliptic: autorii primesc revelații, au acces direct la misterele divine. Se poate așadar vorbi, fără a cădea în păcatul paradoxului gratuit, despre o „marcă apocaliptică” implicită a întregii Scripturi. Genul literar apare însă abia în secolul al III-lea î.Hr. și nu va căpăta o denumire de sine stătătoare decât în secolul I d.Hr. Într-adevăr, Apocalipsa lui Ioan este primul text cu acest titlu, iar în urma ei vor fi
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
în secolul al III-lea î.Hr. și nu va căpăta o denumire de sine stătătoare decât în secolul I d.Hr. Într-adevăr, Apocalipsa lui Ioan este primul text cu acest titlu, iar în urma ei vor fi numite astfel toate scrierile genului, chiar dacă multe dintre ele îi sunt anterioare. Germenii trebuie căutați în fenomenul profetic 89. Curentul apocaliptic apare după încetarea profețiilor, adică după stabilirea canonului Scripturii iudaice de către Ezdra (la întoarcerea din exilul babilonian, în 538 î.Hr.; ultimii trei profeți, contemporani
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
istoriei de acum merge mână în mână cu revalorizarea „timpului de apoi”. În plus, multe „motive” provin din textele profetice: Ziua Domnului, noua creație, viziunile alegorice interpretate de către un înger (Zaharia 9-14; Isaia 65,17; Amos 5,18 etc.). „Strămoașa” genului este, incontestabil, Cartea lui Daniel, din care și Apocalipsa lui Ioan se va înfrupta copios. Cartea lui Daniel a fost redactată în două etape, prima parte (cap. 1-7) în jurul anului 330 î.Hr., a doua în timpul persecuției lui Antiochos al IV
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
trăit cu mult înainte, la sfârșitul exilului babilonian (545-535 î.Hr.). Rețeta citirii evenimentelor contemporane prin grila unor evenimente asemănătoare petrecute odinioară va fi aplicată sistematic de către autorii apocalipselor. Plecând de la Cartea lui Daniel, se poate încerca o definire minimalistă a genului. Acest lucru este extrem de important, întrucât, prin stabilirea criteriilor definitorii, se defrișează și, implicit, se delimitează teritoriul cercetării ulterioare. Ce vom alege din masa de texte intertestamentare pentru a ilustra genul respectiv: de exemplu, toate textele referitoare la sfârșitul lumii
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
lui Daniel, se poate încerca o definire minimalistă a genului. Acest lucru este extrem de important, întrucât, prin stabilirea criteriilor definitorii, se defrișează și, implicit, se delimitează teritoriul cercetării ulterioare. Ce vom alege din masa de texte intertestamentare pentru a ilustra genul respectiv: de exemplu, toate textele referitoare la sfârșitul lumii trebuie considerate „apocaliptice”? De fapt, ce este o apocalipsă? Iată prima chestiune care trebuie lămurită. Noi folosim astăzi cuvântul „apocaliptic” marcați inconștient de episoadele eshatologice, de cutremurătoarele descrieri din textul ioanic
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
poate fi cunoscută prin intermediul revelației care scoate direct la lumină tainele dumnezeiești. Prin urmare, a vorbi despre apocaliptică înseamnă a ne concentra asupra comunicării directe a tainelor cerești în toată diversitatea lor”91. „Comunicarea directă a tainelor cerești”, iată esența genului apocaliptic! Faptul că printre tainele respective se numără și sfârșitul lumii rămâne un aspect secundar. Nu sfârșitul lumii caracterizează genul, ci viziunea, inclusiv aceea despre sfârșitul lumii. Înarmați cu o asemenea definiție, putem discerne scrierile cu caracter apocaliptic de celelalte
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
ne concentra asupra comunicării directe a tainelor cerești în toată diversitatea lor”91. „Comunicarea directă a tainelor cerești”, iată esența genului apocaliptic! Faptul că printre tainele respective se numără și sfârșitul lumii rămâne un aspect secundar. Nu sfârșitul lumii caracterizează genul, ci viziunea, inclusiv aceea despre sfârșitul lumii. Înarmați cu o asemenea definiție, putem discerne scrierile cu caracter apocaliptic de celelalte, neapocaliptice (în care, așadar, nu intervine nici o revelație directă). Tot Rowland propune lista următoare: 1Enoh sau Enoh în etiopiană; 2Enoh
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
oamenilor care s-au lăsat ademeniți de tertipurile lor. După cum vedem, structura temporală e cât se poate de arbitrară. Enoh a trăit înaintea lui Noe, dar autorul nostru scrie din perspectiva unui Enoh postdiluvian. Nimic mai firesc pentru un asemenea gen literar. Granițele temporale și spațiale se frâng, iar noi am dovedi o mare naivitate căutând o coerență logic-argumentativă într-un „discurs” de tip metonimic și paratactit. Apocalipsele nu sunt altceva decât poeme, am zice astăzi, „științifico-fantastice” cu încărcătură psihic-teologică profundă
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
30). Dar judecata nu culminează cu izbânda lui Israel, ci cu nașterea noului Adam („un taur alb, cu coarne mari”) și convertirea tuturor națiilor (păsările și animalele se transformă în tauri albi). „Apocalipsa cu bestiar” stă la originea unui întreg gen literar, ilustrat și în cultura română, printre altele, de Istoria ieroglifică a lui Cantemir. 4Ezdra Tradiția rabinică îl consideră pe Ezdra „al doilea Moise”. Într-adevăr, se poate spune că întoarcerea din exil (458 î.Hr.) echivalează cu o a doua
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Vulgata, asigurându-i-se o largă popularitate 99. Textul se compune din șapte părți: primele trei sunt dialoguri între Ezdra și Dumnezeu prin intermediul îngerului Uriel; următoarele trei sunt viziuni; ultima reprezintă o ars apocalyptica, întrucât conține toate elementele definitorii ale genului. Nu mă voi opri aici decât asupra episoadelor apocaliptice, lăsând descrierea conținutului teologic pentru capitolul de sinteză. Să spun totuși că textul pare să fi fost zămislit în siajul mișcării eseniene. O dovedesc coincidența mai multor expresii („inimă rea”; „Fiul
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
timp vindecat de abisurile ei absurde. Testamentul lui Abraham Una dintre cele mai tulburătoare scrieri intertestamentare îl are ca protagonist pe Abraham, modelul credinței nestrămutate din Vechiul Testament. Textul e construit după principiile mai mult sau mai puțin evidente ale unui gen literar apărut în această epocă, și anume „testamentul”. Genul respectiv se dezvoltă în prelungirea unor fragmente canonice: discursul de rămas-bun al lui Iacob din Geneza 49 sau Deuteronomul, considerat de către Johannes Munck 106 ca fiind testamentul lăsat de Moise poporului
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Una dintre cele mai tulburătoare scrieri intertestamentare îl are ca protagonist pe Abraham, modelul credinței nestrămutate din Vechiul Testament. Textul e construit după principiile mai mult sau mai puțin evidente ale unui gen literar apărut în această epocă, și anume „testamentul”. Genul respectiv se dezvoltă în prelungirea unor fragmente canonice: discursul de rămas-bun al lui Iacob din Geneza 49 sau Deuteronomul, considerat de către Johannes Munck 106 ca fiind testamentul lăsat de Moise poporului său după exod. Munck stabilește, în urma analizei textelor, patru
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
dezvoltă în prelungirea unor fragmente canonice: discursul de rămas-bun al lui Iacob din Geneza 49 sau Deuteronomul, considerat de către Johannes Munck 106 ca fiind testamentul lăsat de Moise poporului său după exod. Munck stabilește, în urma analizei textelor, patru trăsături specifice genului sau mai degrabă patru momente care alcătuiesc scenariul maximal 107. În primul rând, avem de-a face cu un personaj important din Vechiul Testament, care-și ia rămas-bun înainte de a fi ridicat la ceruri (precum Ezdra, Enoh sau Baruh) ori înainte de
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
constituie „competența profetică” a celui care urmează a fi luat la ceruri. El este învestit, în ceasul binecuvântat al morții sau răpirii extatice, cu funcția de revelator al viitorului unui grup sau a întregii omeniri. „Ne aflăm în prezența unui gen literar compozit, care purcede deopotrivă din legenda haggadică, din exortația morală (parenetică) și din apocaliptică”108. Testamentul lui Abraham se deosebește de celelalte lucrări ale genului tocmai prin segmentul apocaliptic, deosebit de important, pe care îl include. Asupra acestui segment se
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
revelator al viitorului unui grup sau a întregii omeniri. „Ne aflăm în prezența unui gen literar compozit, care purcede deopotrivă din legenda haggadică, din exortația morală (parenetică) și din apocaliptică”108. Testamentul lui Abraham se deosebește de celelalte lucrări ale genului tocmai prin segmentul apocaliptic, deosebit de important, pe care îl include. Asupra acestui segment se va concentra și prezentarea de față. După o scurtă introducere „tehnică”, voi purcede la analizarea pas cu pas a textului, oprindu-mă în special asupra viziunii
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
special asupra viziunii descrise în capitolele 10-14. Testamentul lui Abraham face parte dintr-o trilogie care mai cuprinde un Testament al lui Isaac și un Testament al lui Iacob 109. Dincolo de aparenta lor înrudire (formală, structurală, toate trei aparținând aceluiași gen literar), între prima scriere și ultimele două există o deosebire fundamentală, de ordin teologic. Testamentul lui Abraham aparține fără îndoială curentului literaturii apocaliptice 110, în vreme ce Testamentele lui Isaac și Iacob aparțin literaturii parenetice, moralizatoare. Cât despre locul de origine și
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
revendică drepturile conferite prin Duhul Sfânt direct de Dumnezeu. În noile condiții, rolul profetului scade, iar valoarea inspirației este socotită îndoielnică și arbitrară. Urcarea la cer a lui Isaia este o zvâcnire de durere, nostalgie și orgoliu. Trăsături definitorii ale genului apocaliptic După cele șase prezentări, putem încerca o descriere fenomenologică a literaturii apocaliptice. Voi urma grosso modo excelenta introducere a lui P. Vielhauer la capitolul „Apocalipse” din ediția E. Hennecke, W. Schneemelcher, R. Wilson 128. Patru sunt caracterele formale, de
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
cele șase prezentări, putem încerca o descriere fenomenologică a literaturii apocaliptice. Voi urma grosso modo excelenta introducere a lui P. Vielhauer la capitolul „Apocalipse” din ediția E. Hennecke, W. Schneemelcher, R. Wilson 128. Patru sunt caracterele formale, de compoziție ale genului: recurgerea la pseudonimie, importanța acordată viziunilor, vaticinium ex eventu și combinarea formelor (caracter hibrid). Apocalipsele pot fi considerate reacții individuale și revizioniste la canonul biblic. Conform tradiției iudaice, profeția a încetat odată cu secolul al V-lea î.Hr. Dumnezeu nu mai
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
pentru obținerea viziunii (9,23-25): Ezdra trebuie să petreacă singur, vreme de șapte zile, în deșert; va consuma numai flori și ierburi (probabil halucinogene; carnea și vinul sunt interzise); de asemenea, se va ruga neîntrerupt. Al treilea element al strategiei genului îl constituie așa-numitul vaticinium ex eventu („prezicerea după ce evenimentul prezis a avut loc”). Autorul real, istoric al lui 4Ezdra trăiește în secolul I d.H., în vreme ce autorul fictiv, Ezdra însuși, trăise în secolul al V-lea î.H. Prin urmare
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
imaginar a prevestit cu atâta precizie trecutul, care poate fi verificat din punctul de vedere al cititorului, atunci înseamnă că și viitorul se va petrece după cum îl prezice el”131. Analizele anterioare ne-au demonstrat, printre altele, două lucruri: 1. genul apocaliptic nu există în stare pură (deseori a trebuit să dau deoparte multe pasaje care nu conțineau nici o viziune) și 2. literatura apocaliptică și cea sapiențială prezintă nu puține elemente comune. În Enoh sau în Testamentul lui Abraham, viziunile sunt
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
lor, citind mereu Legea lui Dumnezeu. Căci oricine cunoaște Legea lui Dumnezeu va fi respectat și nu va fi niciodată un străin, oriunde se va duce” (13,1-3). Așadar, discurs de adio și apocalipsă: specii diferite, dar coexistând în același gen (spre deosebire de așa-zisa Apocalipsă a lui Moise, care, în realitate, nu este decât un lung discurs de despărțire). Pe lângă pareneze, apocalipsele conțin și rugăciuni. Am văzut importanța lor în economia voiajului extraterestru: prin rugăciune, vizionarul își menține echilibrul psihic, ce
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
putut să-l cucerească pe tânărul român 179; Grigore Papamihail (1874-1956), profesor de teologie fundamentală și autor al uneia dintre primele monografii moderne despre Palamas, publicată la Alexandria în 1911180; în fine, Constantin Dyovouniotis (1872-1943), faimos scriitor al unor diferite genuri, autor a peste 250 de cărți și broșuri 181. Polemica acestuia cu Androutsos, pe care-l considera prea scolastic și prea occidental în maniera de abordare a teologiei, l-ar fi putut determina pe Stăniloae să se distanțeze de profesorul
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]