8,611 matches
-
simplu cel corupt care nu mai caută o astfel de iertare. Faptul că la rădăcina oricărei atitudini corupte există o oboseală față de transcendență însemnă, deci, că „în fața lui Dumnezeu care nu obosește să ierte, coruptul se prezintă autosuficient în expresia mântuirii sale”. În plus, coruptul este în așa măsură inserat în autosuficiența sa, căci are bani, bogății, case, lux, putere de șantaj, etc., că în cele din urmă nici nu-și dă seama de „starea sa de corupție”. Coruptul se fixează
Corupţia by Lorenzo Biagi () [Corola-publishinghouse/Science/100970_a_102262]
-
autosuficiența sa, căci are bani, bogății, case, lux, putere de șantaj, etc., că în cele din urmă nici nu-și dă seama de „starea sa de corupție”. Coruptul se fixează pe lucruri, nu înțelege milostivirea și pietatea; nu se deschide mântuirii pline de iubire a lui Dumnezeu, dimpotrivă caută să-i păcălească pe Dumnezeu și pe alții. Și iată aici celălalt motiv pentru care cel corupt nu poate fi iertat: încă o dată pentru că este în așa măsură „obișnuit” să acționeze corupt
Corupţia by Lorenzo Biagi () [Corola-publishinghouse/Science/100970_a_102262]
-
pământești nu poate fi considerată o victorie a nimicului, adică a lipsei de sens. În realitate aceasta reprezintă o recuperare conștientă a ideii de contingență umană. Aceasta nu indică nicidecum un naufragiu în absurd, ci mai degrabă conștientizarea faptului că mântuirea de absurd nu este o construcție omenească și că acel sens care, omenește, nu poate fi construit, poate fi, omenește, invocat. De la lipsa sensului la invocație: convinși, ca să spunem cu Heidegger, că «de acum doar un Dumnezeu ne poate mântui
Actualitatea gândirii franciscane : răspunsurile trecutului la întrebările prezentului by Dario Antiseri () [Corola-publishinghouse/Science/100957_a_102249]
-
în inima omului: de fapt de răspunsul la astfel de întrebări depinde orientarea care se dă existenței». Și aici enciclica, deși insistă pe puterea rațiunii omului, subliniază de mai multe ori și limitele ei. De altfel spune foarte clar că mântuirea nu este dată de rațiune. Rațiunea omului pune o întrebare - întrebarea metafizică - la care doar Cristos dă un răspuns satisfăcător. Se întreabă, și întreabă Sfântul Părinte: «Unde ar putea omul să caute răspuns la întrebări dramatice, cum ar fi cele
Actualitatea gândirii franciscane : răspunsurile trecutului la întrebările prezentului by Dario Antiseri () [Corola-publishinghouse/Science/100957_a_102249]
-
mistică, devine izvor de erori. Așadar Bonaventura nu este împotriva filosofiei în general, ci împotriva acelei filosofii incapabilă să primească tensiunea de la finit la infinit, de la om la Dumnezeu, ce se află în ființa noastră concretă și care năzuiește spre mântuire, dar care este expusă constant răului. Propunerea lui Bonaventura nu este aceea de a elimina folosirea rațiunii și a întregii filosofii, ci de a face deosebirea «dintre o rațiune și o filosofie sau teologie creștină și o filosofie necreștină, dintre
Actualitatea gândirii franciscane : răspunsurile trecutului la întrebările prezentului by Dario Antiseri () [Corola-publishinghouse/Science/100957_a_102249]
-
în sfârșit [Bonaventura gândește] mai ales datorită angoasei de a vedea că opera creației, reparată de sângele lui Dumnezeu, este în fiecare zi ignorată și disprețuită». Gilson mai observă că, pentru sfântul Bonaventura, rațiunea «trebuie să fie un instrument de mântuire și nimic altceva; faptul că el îl pune pe Cristos în centrul istoriei noastre, așa cum El este în centrul istoriei universale, îl face să nu uite niciodată că un creștin nu poate să gândească nimic ca și cum ar gândi dacă nu
Actualitatea gândirii franciscane : răspunsurile trecutului la întrebările prezentului by Dario Antiseri () [Corola-publishinghouse/Science/100957_a_102249]
-
în fabuloase amănunte. E aici splendoarea din "Terra Nostra" a lui Fu-entes, demonismul din "Abbaddon exterminatorul" și impostura din "Hotelul lunii". Logica mare a filmului este pe cât de exemplară, pe atât de subțire. Viață în contingent, inițiere, călătorie cu obstacole, mântuire. Fantastică e însă invenția imagistică. Personajul (generic, așa cum se cuvine să fie în alegorii) este un Crist ratat, un înger al cruzimii, într-o cetate semi-medievală, semibudistă, pe un fundal muzical de templu asiatic, el organizează spectacole demente: se lasă
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
că "pogorîrea" lui Dumnezeu în creație fiind liber consimțită, iar nu din necesitate făcută reprezintă "darul și jertfa" pe care Dumnezeu îl face lumii, în ansamblu ei. Același gen de dăruire și jertfire va oferi Hristos lumii umane, în scopul mîntuirii ei. Nimic egocentric, nimic pentru sine în această jertfire, ci totul pentru celălalt. Mintea noastră omenească, modelată după legi care sînt altele decît cele ale existenței divine, nu poate să priceapă logic atare manifestări. Căci, adevărurile omului nu se identifică
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
a îngăduirii lui. Simbolic privită, truda omului asupra pămîntului echivalează cu lucrul asupra lui însuși, cu o (auto)perfectare pe care în generozitatea lui Dumnezeu i-a îngăduit-o. Se ascunde în această generozitate germenele unei alte predeterminări: aceea a mîntuirii omului căzut în păcat. Conchidem, o dată cu Leszek Kolakowski, că prin negativare, prin păcat, prin minciună, îndată ce în locul Creatorului a fost așezată creația, în locul binelui a fost plasat păcatul originar și în locul adevărului a fost plasată minciuna, se petrece o dublă
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
mai puțin fidele "structura profundă" a scenariului biblic. Această ipoteză este deosebit de importantă, întrucît acreditează atitudinea culturală conform căreia simbolistica povestirilor biblice (scenariul simbolic al creației, al păcatului originar și al căderii, al exodului, ieșirii și întemeierii, al răstignirii și mîntuirii, al îndepărtării definitive a răului și identificării lumii cu împărăția lui Dumnezeu, în cele din urmă) se constituie ca un arhetip pentru înțelegerea esenței unei anumite societăți, întrucît: " Condiția înțelegerii unei civilizații este examinarea povestirilor ei; ea nu supraviețuiește secolelor
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
alegere. • Semioza mundană urmărește etapa manifestării răului la nivelul existenței căzute a omului, fiind rezultatul faptului că "toți am fost recapitulați în păcatul lui Adam și participăm la trupul morții lui fără să vrem, după cum toți am fost recapitulați în mîntuirea săvîrșită de Hristos și participăm la viața Lui, dacă vrem" [Popescu, Costache, 1997:136]; sau, cu alte cuvinte, existența noastră omenească oscilează fundamental între rău și minciună, pe de o parte, între bine și adevăr, pe de altă parte. Dacă
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
11. Zeului îi va face plăcere să citească inscripția trasată pe coapsele lui și-mi va fi recunoscător. La fel, donatorul creștin pune să i se înscrie numele și silueta pe retablu, alături de sfânt, spre a-și spori șansele de mântuire. Mai întâi sculptată, apoi pictată, imaginea este la origine și ca funcție mijlocitoare între vii și morți, între oameni și zei; între o comunitate și o cosmologie; între o comunitate de supuși vizibili și societatea forțelor invizibile care-i supun
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
cerință de profunzime, refugiindu-se în grosimea materială a "muncii" lor. Asta înseamnă a merge împotriva curentului. Într-adevăr, semnul are în prezent de un asemenea prestigiu, încât toate imaginile vor să fie semne. Nu se va bucura de considerație, mântuire ori înălțare cel care artist, videast ori saltimbanc vrea să dea ceva de văzut, dacă nu articulează cel puțin niște semnificanți, o scriitură, o gramatică. În secolul al XII-lea, la Paris, știința nobilă era teologia și în umbra ei
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
are o audiență, nu o clientelă. Unul mare are apostoli, sacerdoți și fideli, galeriști, colecționari și amatori, în ordine descrescătoare. Buna promovare nu împinge la cumpărare prin reproducerea fotografică a unui obiect original seducător. Ea propune, în schimbul unor finanțe, o mântuire prin promisiunea euharistiei. Priviți, această pânză este trupul lui, acest tablou monocrom este sângele lui. Intrând în posesia lui, veți comunica prin privire, în orice clipă, cu această Ființă de neînlocuit. În fond, imaginea mentală a unei Persoane unice, inefabile
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
imaginile sanctificante și vivificante ale Mântuitorului. Exteriorul este totodată interior. Răsturnare a "corpului spiritual". Izbăvirea rușinii: pântecele servește la cântat, gâtul la vorbit, iar suflul lui Dumnezeu trece prin gura mea. Nu mai există incompatibilitate între plăcerea sensibilului și asceza mântuirii. Nu orice glorie este o gloriolă, putem accede la invizibil prin ochii noștri de carne, mântuirea se hotărăște încă din istorie. Darul catolicului pentru militantism este una cu darul lui pentru imagini, pentru fabricarea și înțelegerea lor. Reabilitarea cărnii fondează
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
pântecele servește la cântat, gâtul la vorbit, iar suflul lui Dumnezeu trece prin gura mea. Nu mai există incompatibilitate între plăcerea sensibilului și asceza mântuirii. Nu orice glorie este o gloriolă, putem accede la invizibil prin ochii noștri de carne, mântuirea se hotărăște încă din istorie. Darul catolicului pentru militantism este una cu darul lui pentru imagini, pentru fabricarea și înțelegerea lor. Reabilitarea cărnii fondează un activism neîncetat și neîngrădit. Pe calea deschisă de Bizanțul schismatic, Biserica apostolică și romană a
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
un suflet fără trup n-a mântuit niciodată pe nimeni, dilema nu-i ușor de tranșat. Este un fapt recurent al transmiterilor doctrinare: când Cuvântul sau textul purtător de adevăr generează instituția corespondentă, biserică, stat sau partid, când mesajul de Mântuire sau de Revoluție (echivalent profan al împărăției de o mie de ani) se propagă în afara perimetrului intelectual în care a luat naștere, practicile legate de imagine reintră în scenă și se accentuează. Ca și cum trecerea la practică i-ar obliga pe
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
împăratul iconoclast voia puteri depline, fără a ține cont de o anumită distincție între temporal și spiritual, Imperiu și Biserică. Nichifor vedea astfel în iconoclasm ceea ce am numi astăzi o "tentație totalitară", dublată de un afront la lucrarea divină de mântuire. Ca mediere între cer și pământ, imaginea ne ferește atât de monolitism cât și de anarhie. Ea garantează unitatea celor două puteri, pentru că face legătura între ele; dar nu permite confuzia lor, pentru că lasă loc între ele. Medierea imaginii ar
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
ca acel obiect să existe. De el depindeau sănătatea, bunăstarea lor, nemurirea sufletului lor. Aceste opere pe care le receptez și le percep ca opere de artă au fost fabricate pentru a constitui un mijloc sigur de vindecare sau de mântuire, un gaj de securitate fizică, pe scurt, obiecte uzuale indispensabile supraviețuirii. Ca și cum, peste cinci sute de ani, s-ar goli sertarele unui scriitor de azi pentru a pune în vitrină, sub titlul de opere literare, călimara lui, o scrisoare către
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
medievală. Sfântul Toma din Aquino include Frumosul într-o metafizică a Ființei care exclude noțiunea de artă (concepută pe linia aristotelică drept recta ratio factibilium). Universul formelor rămâne subordonat unei ordini de valori eterogene: cele ale cunoașterii sau cele ale mântuirii scolastica voia să le unească. De unde marginalizarea socială a creatorilor de imagini. Cum subliniază Umberto Eco: "La drept vorbind, filosofii scolastici nu s-au ocupat niciodată ex professo de artă și de valoarea ei estetică; Sfântul Toma însuși, când vorbește
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
o ființă FIZICĂ Imaginea este un lucru VIRTUALĂ Imaginea este o percepție REFERENT CRUCIAL (SURSĂ DE AUTORITATE) SUPRANATURALUL (Dumnezeu) REALUL (natura) PERFORMANTUL (mașina) SURSĂ DE LUMINĂ SPIRITUALĂ (din interior) SOLARĂ (din exterior) ELECTRICĂ (din interior) SCOP ȘI AȘTEPTARE PROTECȚIE (și mântuire) Imaginea capturează DELECTARE (și prestigiu) Imaginea captivează INFORMARE (și joc) Imaginea este captată CONTEXT ISTORIC De la MAGIE la RELIGIOS (timp ciclic) De la RELIGIOS la ISTORIC (timp linear) De la ISTORIC la TEHNIC (timp punctual) DEONTOLOGIE EXTERIOARĂ (direcție teologico-politică) INTERNĂ (administrare autonomă
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
este permis spiritul de sistem: guvernarea artei aparține, în fiecare epocă, grupului mediator central. Prin asta înțelegând grupul social care dă, la un anumit moment, spiritul și stilul Occidentului pentru că administrează sacrul momentului. Biserica l-a administrat pe Dumnezeu și mântuirea, curțile princiare, puterea și gloria, burghezia, Națiunea și Progresul, firmele multinaționale, Profitul și Creșterea. Purtătorul valorilor de unificare, adică al sacrului social, este totodată cel care își însușește cel mai bine surplusurile economice. Principalul colector de plus-valoare colecționează Imaginile cele
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
asupra solitudinii indivizilor și anihilării voințelor prin mașinile moderne de vise și alte mașini de evadare. Iată deci momentul când desacralizarea lumii se transformă în sacralizarea artei; când, emancipată de religios, arta devine ea însăși religie, ca principiu al unei mântuiri seculare, dar universale. Întâlnirea imaginilor nemuritoare nu înseamnă deja apropierea de nemurire? Pentru autorul Muzeului imaginar, reproducerea permite chiar transsubstanțierea de la distanță a ostiei: o capodoperă fotografică îi deschide calea profanului spre ceea ce este mai profund în om, "partea lui
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
rămas aceleași. De ce? Garantă a unei conversii imediate, opera de artă era presupusă a-și transmite puterea de la distanță, precum o relicvă către credincios. De unde vocabularul lui Malraux legat de sortilegiu (revelație, fior, întâlnire, comuniune, iradiere etc.). Cum bunurile de mântuire operează singure, se punea doar problema căii către ele. Era de ajuns să se asigure accesul la muzee și albume, sanctuare ale empatiei, pentru a spori numărul practicanților, pentru "a transforma un privilegiu în bun comun". Democrația prin cultură ar
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
dezinformare, e în natura acestei mașini de văzut să-i facă pe operatorii ei să basculeze de la cea mai mare credibilitate la cel mai mare discredit, într-o clipă, iar pe noi, telespectatorii, de la încântare la dezgust. Dumnezeu sau diavol, mântuire sau damnare, sfântă sau păcătoasă, nu acestei sfâșieri nevrotice destinau originile ei religioase imaginea artificială din Occident? Ca și cum Părinții bizantini de la Conciliul Niceea II și-ar continua disputa în fața micului ecran, balansându-ne ad vitam aeternam de la o extremă la
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]