6,868 matches
-
răvășită, a pornit spre casă, dar pe drum și-a tras de seamă și a cotit-o spre crâșma lui Prispă. Se însera. Simțea că din urmă vine 122 cineva grăbit. A întors capul și nu mică i-a fost mirarea când a dat cu ochii de goarză. Ce-i cu tine, Cotârlă? Unde te silești așa? Veneam după matale. De ce? Ca să te întreb... Ce? Dacă te-o pus să dai declerație scrisă. Păi nu m o pus. Atunci îi bine
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
că câinele îi animal cuminte... Mergi sănătos, Toadere, și să trăiești! Toaibă și-a luat cele două sticle cu rachiu pe care le aruncase lângă poartă. Înfruntând zloata neostoită, a pornit la drum. Ajuns acasă, nu mică i-a fost mirarea când de afară a văzut lampa aprinsă: „Da’ ce s-o întâmplat de Maranda nu s-o culcat?” Da’ de ce ai stat așa târziu, Toadere? Doamne, câte mi-au mai trecut prin cap... Că pe urgia asta de afară îi
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
vorbii, care e ca un album, mă gîndeam că tatăl tău a văzut toate aceste minunății, sînt sigur că le-a văzut... nu se poate altfel. Ce om a fost și tatăl tău!” Ea se uită În ochii mei cu mirare de parcă m-ar fi văzut Întîia dată. - „SÎntem În iunie, Îmi spuse, mîine se Împlinesc șapte ani de cînd am murit. M-ai așteptat În după-amiaza acelei zile pînă tîrziu, erai neliniștit și Încă mă așteptai. La ora aceea cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
Încă lumina de vară, - nemaiputînd rezista tentației, mă dusei acasă la ea unde mă primi doamna aceea mică și grasă, noua stăpînă a locuinței; zîmbi bucurată de venirea mea, eu-i sărutai mîna, și cînd intrai În casă observai cu mirare că mobila nu fusese schimbată cu alta care ar fi trebuit să aparțină noii proprietărese, cum credeam că se Întîmplase Între timp. Dar ea nu voise să facă nici o schimbare În timpul acesta de patruzeci de zile. O deferență pioasă față de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
deopotrivă autori, actori și spectatori. Așa gîndea. Dar viața interioară, mult mai autentică, pentru că ne aparține total, și ne individualizează, ce se Întîmplă cu ea? se Întreba. Nici ea nu poate fi prevăzută? „De unde așa, fără veste?”... În timp ce Își rostea mirarea, el se ivi din nou la marginea patului, stătea În picioare, o privea ca Înainte, nemișcat, ei i se păru mai tînăr. „Care e adevărata lui viată? gîndi. Ce se Întîmplă În substanța ființei lui? Nu se poate să trăiască
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
Binele cu cîntarul dreptății și adevărului În mînă. Keti are dreptate”. „La vîrsta ei, observai, nu cunoștea nimic din aceste lucruri, nici eu, cum se explică o asemenea evoluție pentru ea? CÎnd și unde a avut loc?” - „Nu-i nici o mirare, Îmi răspunse. Din lumea ei toate se văd și se Înțeleg perfect. S-a apropiat de tine să te sărute; a și făcut-o, dar tu i-ai simțit obrazul doar ca o adiere. Ți-a vorbit...” - „Și-atunci care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
de fiica ce stătea alături zîmbind, purtînd, uluitor, asemănarea și frumusețea din tinerețe a mamei, Încît În clipa În care aceasta se desprinse de mine, privii cu năuceală la ele ca la două realități asemeni fotografiilor mișcate. Ea Îmi observă mirarea. și puse asta pe seama emoției revederii, o seamă de modificări secrete ale spiritului, și nu era În afara adevărului a cărui arie se dovedi mult mai cuprinzătoare decît credeam. Fiica (trecuseră ani de cînd n-o văzusem), deși Își terminase liceul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
îmi spun că Galba nu-l va numi pe Otho urmașul lui - aruncă ficatul în foc. Și totuși, peste puțin timp Otho va ajunge împărat. Cocoșatul se întoarse la sturzii lui. — Ne păcălești ca să ne lași cu gura căscată de mirare. Vrei să ne uimești inventând profeții după ce l-ai uimit pe Vitellius cu păsările tale - în glasul ascuțit al bucătarului-șef se simțea invidia. — Otho a fost un bun conducător în Lusitania, declară paharnicul. Cinstit. Dacă la moartea lui Galba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
el este, așa închis, insignifiant și tangențial invizibilul gluon al atomului româ nism ului, care face legătura trainică dintre personalitățile oponente ale etniei. Ca un adevărat schimnic al vremurilor tumultoase, el arareori în dialog cu confrații s-a desprins din mirare în interogație, a ascultat și ascultă cu ochii larg întredeschi și o piniile, gândurile și ideile celora cu mult har în vorbire sau cu mult „stuchit la furcă”. Ce crede el despre lumea de azi și de mâi ne nu
Carte ..., vol. I by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/492_a_1296]
-
nu s-a născut o reală prietenie, n-a fost timp suficient, era noapte și așa mai departe. Dar a existat o acea empatie inscrutabilă ce se ivește Între doi oameni suferind de boli oarecum nervoase, bazată pe lecturi comune, mirări, perfuzii, creație și un constant crescător respect. L-am vizitat pe Cristi acasă de cîteva ori, lucru care nu mi s-a Întîmplat cu prea mulți scriitori sau oameni, și recunosc că afirmația televizată a lui Cristian Tudor Popescu este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
unui român, Înjunghierea lor nefilmată, mi-a amintit de scena cu meșterii zidari ai lui Tarkovski, cărora li se scot ochii În pădure. Și mai crudă decît la Tarkovski, tocmai pentru că nu e explicită. Sau, altfel, pentru că surprinde, pune semnul mirării În pupila lui Mitică. Neavîndu-și rostul Într-o asemenea lume. Ar mai fi și căința românească a lui Vișan Înfricoșat de gîndul morții În bucătărie, rugăciunea spusă disperat printre oale, cu fața ascunsă de castroane, Îngenuncherea care nu poate fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
jumătate, lipsind partea cu „Dumnezeule, nu”. Nici nu mai știi cine-i mai inteligent, spectatorul sau regizorul. Păcat că regizorii scriu asemenea cărți de unde cineva rău intenționat poate pricepe exact cît Îl duce mintea, fără să priceapă Însă de ce atîta mirare artistică, În definitiv publicul (și actorii) este același, cel din Începutul Odiseei spațiale, neschimbat, maimuțele sînt sentimentale, pun mîna pe femur, reacționează identic de la facerea lumii pînă-n ziua de azi. Mărturisesc că de multe ori mă apucă și pe mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
a Întors de-acolo de unde se desprinde ideea că revoluția a fost făcută de miile de sugative disperate din fabrici și uzine se tem pe Înserat parveniții senatori, dați afară tot la revoluție din șantierul naval. Așa că nu-i de mirare că lui Fane i se pune gînd rău. Care i se și aplică, spre sfîrșitul filmului, prin Împușcare În inimă din elicopter. Între timp, cuplul proletar se destramă. De ce se destramă: pentru că băiatul cel mic fură, apoi ajunge-n București
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
evreii și arabii-n cap, În Africa, cînd totul este atît de masiv, la scară planetară, mai ales cinematograful american din nord și televiziunea sudului cu Antonele ce parcă nu-s aievea și-un umor xerografiat care-ți dilată glanda mirării, În zilele noastre deraiate cînd nu te mai așteptai să se acorde pe peliculă ca și-n realitate nici cea mai mică importanță lucrurilor gingașe fiindcă desuete, regulilor de circulație pe potecuța meditației, instrucțiunilor de folosire a scoarței cerebrale alături de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
să privească la televizor și să aibă grijă de grădină și apasă, cu figura unui om care știe ce vrea, un buton, apoi altul, voia să schimbe canalul, ăsta cu negrii supărați nu-i plăcuse defel, spre marea lui legitimă mirare imaginea nu se schimbă, afro-americanii rîd și el o pornește pe mijlocul autostrăzii spre casa albă din fundal cu melonul pe cap. Scenariul capătă viteză În clipa-n care bietul grădinar este lovit nu prea tare de mașina lui Shirley
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
Bennent, Mario Adorf, Angela Winkler (nu știu cine pe cine interpretează, n-are importanță, numele lor sună urît), Daniel Olbrychski. Marele premiu la Cannes, Oscar pentru cel mai bun film străin al anului. Premii care ridică semne de Întrebare dacă nu de mirare. În primul rînd, ca să te Încumeți să faci film după o carte monumentală, În care elementul fascinație este dat de o voce, ar trebui să ai cîteva scăpărări de geniu. Dacă nu le ai, și Schlndorff nu le are nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
așa ceva În carte, o puteți Întreba pe Nora Iuga, excepționala traducătoare a lui Gnter. Oskar nu este, mai Întîi de toate, un personaj obișnuit neobișnuit, ci o cutie de rezonanță care povestește, se miră și nu se miră de ce vede, mirarea are proporții naționale, e bolnav de nervi la modul teoretic, practic și nesfîrșit ironic, e pitic, poate suferă, poate nu, se pare că nu iubește pe nimeni din jurul său, exceptînd-o oarecum pe Maria, căreia Îi provoacă stări euforice turnîndu-i praf
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
posturi TV l-au prezentat pe Cofariu de naționalitate maghiară, și se revoltă, scandalizat, „unde s-a mai pomenit ca o lume Întreagă să fie mințită de televiziune?” Cum unde, În decembrie ’89. Deducem că Nicodim n-are televizor (de mirare cîți oameni de presă au pierdut deodată acest aparat electric de respirat sub apă, 625 de linii, nu mai au nici linie). Nu mai posedă el televizor, Însă crede că „Europa ne e datoare cu scuze pentru atitudinea de minciună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
multe vrednicii În vecii aceștia viitori. „Să nu cumva să lipsească din șahul electoral al acestei primăveri”, șuruie acest al nost’ al treilea Iorga. Neputincios lucru să poți cuprinde și scorni cu mintea omeniască treburi atât de subțiri și de mirare ca acestea. Căci, iaca, În altă carte, trimete iară Învățătură nemuritoriul Neacșu, tot Întru apărarea comunismului cu orișice chip și vârstă, scriind: „Dac-am fi făcut pact cu China, Occidentul ar fi umblat cu noi precum cu ouăle de păun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
va prelua Coreea de la tata și căruia „un horticultor japonez i-a făcut cadou floarea numită Kimanjangilia”. Ce gest frumos. Catch 22. O fi otrăvitoare. Precum o proză semnată de Florin Jugravu, ce te umple instantaneu de cea mai lugubră mirare, mostră: „Am coborît din omida neagră, așa-i spunem dubei cu care se fac transporturile și cu care au plecat Iepurele Roșu și cu Tiflă și nu s-au mai Întors, În fața unei uși care a intrat În zid, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
al modei nu se Înalță la Întîmplare, ci respectă În surdină anumite linii, unghiuri, cornișe, umbre, inserții, continuîndu-le cuantificat, astfel Încît ceea ce pare la Început extravaganța nucilor În pereți se dovedește a fi păstrare discretă a echilibrului, proporțiilor. Cu o mirare În plus, am mai constatat că belgienii Încă n-au inventat gardul. Am colindat toată Flandra Orientală și n-am zărit nicăieri asemenea Împrejmuiri, nici măcar o ulucă, nici măcar formală. Și azi mă mai Întreb uneori cum izbutesc să evite kitsch
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
aceasta s-a întîmplat în 1929, iar eu întîlnisem pe Maitreyi cu cel puțin zece luni mai înainte. Și dacă sufăr oarecum începînd această povestire, e tocmai pentru că nu știu cum să evoc figura ei de-atunci și nu pot retrăi aievea mirarea mea, nesiguranța și turburarea celor dintâi lntîlniri. Îmi amintesc foarte vag că, văzînd-o o dată în mașină, așteptând în fața lui "Oxford Book Stationary" ― în timp ce eu și tatăl ei, inginerul, alegeam cărți pentru vacanțele de Crăciun ― am avut o ciudată tresărire, urmată
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
curios, fața ei și fața d-nei Sen se împlineau una pe alta în memoria mea, și gura înroșită de pan a mamei trecea alături de ochii mari și părul negru, adunat pe ceafă, al fetei). Rămăsei câteva clipe contemplînd-o, cu o mirare și o dulce suferință ispitindu-mi sufletul (să fi fost absența ei. să fi fost teama că în curînd-va trebui s-o văd și poate să-i vorbesc?). Prezența lui Harold mi se păru deodată o impietate, și nu știam
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
pijama streină care mă defavorizează, că, în sfârșit, sunt ridicul. Am strâns mâna inginerului, prefăcîndu-mă suferind (ca să-mi acopăr orice eventuală inepție), și am dus palmele la frunte, salutând cu o comică seriozitate pe Maitreyi. Dar care nu-mi fu mirarea când, prezentînd-o felelor, se îndreptă hotărât către ele și la strânse mâinile, întrebîndu-le politicos: ― How do you do?... ― Fiică-mea cunoaște două coduri de eleganță, râse inginerul (trăgînd cu ochii la Geurtie, pe care a spionat-o apoi tot timpul
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
pare-se foarte bine dispusă: ― Haide, nu te mai preface! Trebuie s-o întrebi și pe ea înainte de a te muta la mr. Seri, Nu e așa? ― Fără îndoială, încuviință, încercînd să rânjească, inginerul. Maitreyi o privea cu o adevărată mirare, apoi își pironi privirile în ochii tatălui. ― Ți-am adus ceva de citit, Allan, vorbi inginerul repede, ca să curme scena. Fiica mea a ales Out of the East a lui Lafcadio Hearn. Dar acum e prea târziu ca să-ți mai
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]