KorAP: Find »[drukola/base=neamț & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...249 250 251 ...256 >

6,387 matches

Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286

permisii. Infanteriștii și tanchiștii au Întors soarta luptei În trei ani teribili, printr-o serie neîntreruptă de marșuri și bătălii În vestul Uniunii Sovietice, prin Rusia și Ucraina. Pe parcurs, au avut parte de dovezi consistente ale atrocităților comise de nemți. Tratamentul aplicat de Wehrmacht prizonierilor de război, civililor, partizanilor și, În general, oricui le ieșea În cale (când au avansat spre Volga, până la porțile Moscovei și Leningradului, precum și Înapoi, În retragerea lor cruntă și sângeroasă) lăsase urme adânci pe fața

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
costul conflictului decât spre sfârșit. Germania din timpul războiului era o lume urbană, electrificată, cu alimente, haine, magazine, bunuri de consum, cu femei și copii relativ Îndestulați. Pentru soldatul sovietic, diferența față de patria lui distrusă trebuie să fi fost incomensurabilă. Nemții săvârșiseră fapte cumplite În Rusia; acum era rândul lor să sufere, să li se răpească averea și femeile. Cu consimțământul tacit al comandanților, Armata Roșie s-a dezlănțuit asupra populației civile din teritoriile germane proaspăt ocupate. În drumul său către

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
de transfer rasial și genocid În teritoriile estice cucerite făcea parte din proiectul nazist de reîntregire a Reichului, prin alipirea tuturor așezărilor - chiar și a celor mai Îndepărtate - Întemeiate de germani În Evul Mediu (precum și ocuparea pământurilor victimelor, proaspăt depopulate). Nemții i-au gonit pe slavi, i-au exterminat pe evrei și au importat muncitori-sclavi din Est și Vest deopotrivă. Numai Stalin și Hitler la un loc au dezrădăcinat, mutat, expulzat, deportat și dispersat - Între 1939 și 1943 - peste 30 de

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
din Est și Vest deopotrivă. Numai Stalin și Hitler la un loc au dezrădăcinat, mutat, expulzat, deportat și dispersat - Între 1939 și 1943 - peste 30 de milioane de oameni. Când armatele Axei au intrat În retragere, procesul s-a inversat. Nemții recent mutați și milioanele de comunități germane mai vechi din tot estul Europei au fugit mâncând pământul din calea Armatei Roșii. Celor ajunși cu bine În Germania li s-au alăturat o sumedenie de refugiați de tot felul. William Byford-Jones

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
din timpul războiului, ocolind acum mânia partizanilor lui Tito3. În Germania și Austria, pe lângă milioanele de soldați ai Wehrmachtului deținuți de Aliați și soldații aliați proaspăt eliberați din lagărele germane de prizonieri, erau mulți străini care luptaseră Împotriva Aliaților, alături de nemți sau sub comanda lor: armata antisovietică a generalului Andrei Vlasov (compusă din ruși, ucraineni ș.a.), voluntarii din Waffen SS (proveniți din Norvegia, Olanda, Belgia și Franța), personalul auxiliar din armata germană și angajații lagărelor de concentrare (recrutați din Letonia, Ucraina

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
acasă. Iar lucrătorii sovietici (peste 2 milioane munceau În Germania În septembrie 1944), chiar dacă fuseseră aduși cu forța, nu erau neapărat nefericiți - cum povestea după război una dintre muncitoare, Elena Skriabina: „Nimeni nu se plângea că a fost luat de nemți să lucreze În industria germană. Era singura noastră ocazie să ieșim din Uniunea Sovietică”. Nu toate persoanele strămutate erau la fel de Încântate. Supraviețuitorii lagărelor de concentrare au avut de suferit pentru felurite „crime”, precum opoziția politică sau religioasă Împotriva nazismului ori

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Înainta. Nu s-au mai Întors niciodată. Deși plecarea lor nu a fost dictată de lege sau organizată de autoritățile locale, nu aveau de ales. În alte zone, Încă dinainte de sfârșitul războiului funcționa o politică oficială. Inițiativa le aparținea, bineînțeles, nemților, care ordonaseră exterminarea evreilor și expulzarea În masă a polonezilor și a altor popoare slave. Sub dominația germană, românii și maghiarii s-au mutat dintr-un loc În altul Între 1939 și 1943, În funcție de noile frontiere ale Transilvaniei aflate În

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
război populația germană din regiunea sudetă, iar rușii și americanii li s-au alăturat În anul următor. Pe 19 mai 1945, președintele cehoslovac Edvard Beneš decreta: „Am hotărât să eliminăm o dată pentru totdeauna problema germană din republica noastră”5. Proprietatea nemților (ca și a ungurilor sau a altor „trădători”) urma să fie pusă sub controlul statului. În iunie 1945, aceștia au fost expropriați, iar pe 2 august li s-a retras cetățenia cehoslovacă. Aproape trei milioane de germani, majoritatea din regiunea

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
trei guverne „recunosc că trebuie realizat transferul populației sau al elementelor germane din Polonia, Cehoslovacia și Ungaria În Germania”. Era o justificare a deplasărilor deja efectuate, dar și o recunoaștere oficială a consecințelor extinderii Poloniei spre vest. șapte milioane de nemți trăiau acum În Polonia, iar autoritățile poloneze (și forțele de ocupație sovietice) voiau să-i Înlăture - pentru ca polonezii și alte etnii dezmoștenite prin includerea regiunilor estice În URSS să poată ocupa, la rândul lor, pământurile din vest. Efectul a fost

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
179.000 de kilometri pătrați la est și a fost recompensată cu 104.000 de kilometri pătrați În teritorii germane de mai bună calitate, la est de râurile Oder și Neisse) a fost spectaculoasă și a avut numeroase consecințe pentru nemții, ucrainenii și polonezii din teritoriile afectate. Dar era neobișnuită În contextul din 1945 și trebuie Înțeleasă mai degrabă ca o componentă a amplei ajustări teritoriale impuse de Stalin la marginea vestică a imperiului său: a recuperat de la români Basarabia, a

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
le-a convenit: belgienii flamanzi care erau prizonieri de război au fost eliberați În 1940, la Încetarea ostilităților, În timp ce valonii francofoni au rămas În lagăre de prizonieri până la sfârșitul războiului. În Franța și Belgia, ca și În Norvegia, rezistența Împotriva nemților a fost reală, mai ales În ultimii doi ani de ocupație, când tinerii au ales riscul luptei clandestine În maquis („hățișuri”) În locul muncii forțate În Germania impuse de naziști. Dar abia la sfârșitul ocupației numărul partizanilor activi a depășit numărul

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
naziștii, din convingere, pentru bani sau din interes - În Franța, se estimează că numărul celor realmente implicați era aproape același de ambele părți: Între 160.000 și 170.000. Iar dușmanii lor, cel mai adesea, erau conaționalii din tabăra adversă: nemții erau aproape absenți. În Italia, circumstanțele erau mai complicate. Când Mussolini a fost detronat, prin lovitura de stat din iulie 1943, fasciștii se aflau la putere de 20 de ani. Poate că din această cauză rezistența locală Împotriva regimului era

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
comuniști. Rezistența antifascistă a fost, În realitate, una dintre taberele unui conflict civil, a cărui amintire s-a estompat fericit din memoria italienilor În deceniile următoare. În Europa de Est, situația era și mai complicată. Slovacii și croații au profitat de prezența nemților pentru a Înființa state teoretic independente, conform proiectelor de suflet ale partidelor separatiste din perioada antebelică. În Polonia, germanii nu aveau nevoie de colaboratori, dar mai la nord - În țările baltice și chiar În Finlanda - Wehrmachtul a fost Întâmpinat favorabil

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
forțele britanice aflate de partea monarhiștilor. După armistițiul semnat În februarie 1945, luptele au reizbucnit În 1946 și au durat Încă trei ani, până când comuniștii au fost dibuiți În ascunzișurile lor din nordul muntos al țării. Deși rezistența greacă Împotriva nemților și a italienilor a fost mai eficientă decât renumitele mișcări din Franța sau Italia (numai Între 1943 și 1944 au fost uciși sau răniți peste 6.000 de soldați germani), ea a făcut și mai mult rău grecilor. Gherila comunistă

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Hitler la istoria societății europene. Germanii intenționau să distrugă evreii și intelighenția locală din Polonia și Uniunea Sovietică și să reducă restul popoarelor slave la neoservitute, punând teritoriile și puterea statală În mâinile germanilor recent sosiți. La sosirea Armatei Roșii, nemții au fost expulzați, iar noua situație s-a dovedit ideală pentru proiectele extreme ale Uniunii Sovietice. și asta pentru că anii ocupației au adus nu numai o mobilitate socială rapidă, scăldată În sânge, ci și colapsul legii și dispariția unui mod

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
și În primii ani de război, ca măsură preventivă Împotriva penetrării economice germane. În Europa de Est, economia dirijată de stat nu a Început În 1945. Exproprierea după război a etnicilor germani, din Polonia până În Iugoslavia, a completat transformarea radicală inițiată de nemți prin mutarea evreilor. Comunitățile germane din regiunea sudetă, Silezia, Transilvania și nordul Iugoslaviei dețineau proprietăți funciare semnificative. Confiscarea lor de către stat, În vederea redistribuirii, a avut un impact imediat. În Cehoslovacia, bunurile și proprietățile luate de la germani și de la colaboratorii lor

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
chiar un cataclism, ca În Est. Dar și acolo legitimitatea autorităților constituite a fost zdruncinată. Administrațiile locale din Franța, Norvegia și țările Beneluxului nu erau tocmai acoperite de glorie. În general, ele Îndepliniseră prompt dorințele forțelor de ocupație. În 1941, nemții conduceau Norvegia ocupată cu un personal administrativ de 806 oameni. Pentru administrarea Franței au fost suficienți 1.500 de germani. Poliția franceză era atât de serviabilă, Încât naziștii au menținut În teritoriu (pe lângă personalul administrativ) doar 6.000 de polițiști

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
pene, iar suspectele din Franța au fost dezbrăcate și rase În cap În piața publică, chiar În ziua eliberării de sub ocupație sau la scurt timp după aceea. Frecvența cu care femeile erau acuzate - adesea de alte femei - de relații cu nemții e revelatoare. Multe dintre acuzații nu erau complet false: prestarea de servicii sexuale În schimbul mâncării, al hainelor sau ajutorului reprezenta deseori singura salvare pentru femeile și familiile aflate la strâmtoare. Dar popularitatea acuzei și plăcerea dușmănoasă pe care o suscitau

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
putea fi imputată? Conturul acestei enigme varia de la stat la stat, dar dilema fundamentală era una singură: nu exista un precedent pentru experiența europeană din ultimii șase ani. În primul rând, orice lege referitoare la actele celor care colaboraseră cu nemții avea să fie fatalmente retroactivă - Înainte de 1939, delictul „colaborării cu inamicul” nu exista. În războaiele anterioare, armatele de ocupație ceruseră și obținuseră cooperare și sprijin de la popoarele cucerite, dar, cu excepția unor cazuri speciale - cum au fost naționaliștii flamanzi În Belgia

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
și agenții care lucrau cu puterea) erau victimele unei confuzii reale. Era drept, de exemplu, să acuzi pe cineva că a rămas după 1940 membru al unui partid politic ce fusese reprezentat În parlament Înainte de război, dar care colaborase cu nemții În timpul ocupației? Anticipând acest impas, guvernele În exil francez, belgian și norvegian au emis Încă din timpul războiului decrete ce anunțau represalii postbelice dure. Menite să descurajeze cooperarea cu naziștii, ele nu tratau Însă chestiuni mai ample, precum jurisprudența și

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
a atins cam 350.000 de persoane, Însă celor mai mulți nu le-a afectat dramatic viața sau cariera. Nimeni nu a fost pedepsit pentru ceea ce numim astăzi crime Împotriva umanității. Responsabilitatea pentru acestea și alte crime de război a revenit integral nemților. Cazul italian era aparte, din mai multe motive. Deși făcuse parte din Axă, Italia a fost autorizată de guvernele aliate să-și organizeze singură procesele și epurarea - la urma urmei, italienii Întorseseră armele În 1943. Dar nu era deloc clar

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
ne Îndreptăm atenția asupra represaliilor postbelice oficiale din Europa Centrală și de Est. Fără Îndoială că, din punctul de vedere al lui Stalin și al autorităților de ocupație sovietice din teritoriile controlate de Armata Roșie, pedepsirea colaboraționiștilor, a fasciștilor și nemților reprezenta În primul rând un mod de a curăța peisajul social și politic local de posibile impedimente În calea comunismului. La fel și În cazul Iugoslaviei lui Tito. Numeroase persoane au fost acuzate de crime fasciste, când singura lor vină

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
exprimate de Giannini, resimțite spre sfârșitul anului 1945 În toată Europa, au permis evoluția rapidă a mentalității. După ce Împărțiseră vina pentru trecutul recent și sancționaseră cazurile cele mai scandaloase sau psihologic gratifiante, cei din regiunile ocupate până nu demult de nemți doreau mai degrabă să uite amintirile dureroase sau neplăcute și să-și reia viețile Întrerupte de război. În orice caz, puțini erau pe atunci dispuși să-și acuze compatrioții de crimele cele mai sângeroase. Responsabilitatea acestora, considerau toți la unison

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
ocupate, majoritatea În zona controlată de americani. Acolo, autoritățile au declarat „inculpabili” 3,5 milioane de locuitori (un sfert din populația zonei); până la urmă, majoritatea nu au fost aduși În fața tribunalelor de denazificare create În martie 1946 și conduse de nemți, sub ochiul atent al Aliaților. Civilii germani au fost duși În vizite obligatorii În lagărele de concentrare și puși să privească pelicule ce ilustrau atrocitățile naziste. Profesorii naziști au fost concediați, bibliotecile reaprovizionate, iar proviziile de hârtie au fost atribuite

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
chestionarele au fost ridiculizate. Nu făceau decât să scoată basma curată niște indivizi altfel suspecți, procurându-le certificate de bună purtare (poreclite „Persil”, de la detergentul cu același nume). Reeducarea a avut un impact redus. Una era să-i obligi pe nemți să meargă să vadă documentare, alta să-i faci să se uite Într-adevăr și să reflecteze. Mulți ani mai târziu, scriitorul Stephan Hermlin descria o scenă dintr-un cinematograf din Frankfurt, unde germanii trebuiau să urmărească documentare despre Dachau

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]