7,611 matches
-
care i le mai spui or să-i mai pară inocente și cu atât mai puțin o expresie a iubirii (deși după marea ta scenă de la botez, când am rămas singuri, te-a pufnit râsul și mi-ai spus că nebună mai ești și tu și dacă nu m-ai fi iubit, n-ai fi făcut ce-ai făcut, adică să arunci cu vasul în mine și să-mi sfâșii obrazul, fără să mai vorbesc de cuvintele care ți-au ieșit
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
cu putere această magică inițiere și nici o clipă nu mă gândii și nu simții că Nineta nu mai era aceeași. Scena se repeta aievea și pentru ea. Îmi dădeam seama, se uita la mine cu mii de sticliri de speranță nebună în privirea ei mistuită realmente de focul ei interior, parcă nestins, nestins de vânturile și furtunile care suflaseră atâta vreme în el. De ce nu? gândeam cu o adâncă convingere pe care mi-o insufla trupul ei minunat, de ce n-am
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
spui?" Păi acum mergem și noi undeva unde e deschis până la trei și unde sânt amici și bem și noi cu ei un pahar." Amici? Era curioasă, deși îi era somn. "Bine", zise resemnată. Da, amicii ăștia aveau un haz nebun, dar pe la orele trei pica de somn. "Fănică, mergem..." Nu, cum să meargă, protestară toți, acuma se vor deplasa la gară, acolo e deschis până la șapte. "Pînă la șapte? N-o să stăm până la șapte", zise ea îngrozită. Nuuu! o asigurară
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
țicneală. Cum să-i spun eu așa ceva? Doamne iartă-mă! se închină Matilda. Poate o fi auzit de la alta, că se întîlnesc între ele și discută..." " Dar istoria cu bijuteriile?" o întrebai. "Ce istorie?!" Îi povestii. "Formidabil, zise Matilda, e nebună, o dau afară." " Păi asta și vrea, zisei, cică n-o lăsați!" N-o lăsăm?!! E de-o prezumție stupidă, nu ne-a spus niciodată că ar vrea să plece. Acum îmi dau seama, fată ca Ana n-o să mai
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
mai mulți inși, printre care și un profesionist, și că a fost distracție mare. Nimeni nu reușea, încercînd s-o redea, decât să emită un soi de răcnete caraghioase și atât de grotești încît îi apuca pe toți un râs nebun. Nu poți prinde secretul unei rase necunoscute chiar dacă îl ai la îndemînă zgâriat cu fidelitate pe o placă. Tot astfel era și ea. O vedeam zilnic, prezența ei îmi încînta sufletul, dar vorba lui Hamlet, dacă nu poți cânta la
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
Ar trebui să le dea tuturor scenariile, inclusiv împricinatului. Ar fi mai simplu să le zică ce vor să audă decât să încerce să-și memoreze faptele. Știi ce cred ei? ― Îmi închipui. Și mușcă din gogoașă. ― Cred că sunt nebună. ― Ești, zise el vesel. Ia o gogoașă. Ciocolată sau frișcă? Ea privi cu dezgust inelul de cocă pe jumătate coaptă pe care i-l întindea. ― Care-i diferența? ― Culoarea. Ea nici nu zâmbi. "Deliberările" nu se prelungiră. N-aveau nici un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
ea. (Micuța Ferro, care-și ștergea pântecul, plat și dur ca o placă de oțel, își accentuă expresia și forță tonul pentru a adăuga:) A văzut un extraterestru. Așa se zice, în orice caz. Hudson se strâmbă. ― Uaaa! Nu mă-nebuni! Am căzut în cur. Apone îi chemă la ordine. Se afla deja în cabina de uscare și-și ștergea umerii. Nu avea mai multe șunci decât soldații de douăzeci de ani. ― Mișcați-vă. O să secați reciclatoarele, chiulangiilor. Hai, afară. O să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
puternic. Ripley se dădea înapoi secerând toiul în preajmă. Căută să ridice o baricadă înaintea acestei grozăvii, dar aceasta ocolea, se urca și se strecura pe sub cel mai mic obstacol întâlnit în cale. Picioarele articulate se mișcau cu o iuțeală nebună. Niște gheare se prinseră de gheata lui Ripley și porniră în sus pe picior. Femeia înlătură încă o dată monstrul: contactul cu pielea vâscoasă o îngrețoșă. Creatura era dotată cu o forță ieșită din comun. Atunci când sărise pe ea, de pe sfera
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
pășiră în grădină, omul zise: - Ei bine, domnule Gosseyn, acum știi care e problema adulților aflați la bordul flotei Dzan. Trebuie să ne petrecem orele de veghe într-o servitute umilitoare, care ne înfurie și ne îmbolnăvește, față de un copil nebun care dispune de un control special asupra energiei brute. Neașteptate vorbe. Dar, pe de altă parte, nu foarte neașteptate. Predecesorii Gosseyn întâlniseră și-i observaseră pe veterani. Așa că, acum, tăcut, când auzi cuvintele pline de amărăciune, Gosseyn dădu din cap
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
perete decorat. Nu fu prea surprins când decorațiunea se dovedi a fi câmpul de joacă pentru jocul de scroob. Ce caut eu aici? se-ntrebă el, cu amărăciune. Dar știa ce caută. Se salvase de la o confruntare cu un băiat nebun prin introducerea elementului joc. Și acum, același băiat era nerăbdător să-i prezinte o suprafață lăcuită de perete unde, când apăsai pe un mic motiv de desen, partea aceea schimba culorile. Erau acolo majoritatea culorilor pe care le cunoștea; și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
superbă, cu milioane de invitați doborâți de solemnitatea momentului. Singurii cu care mă înțelegeam rămăseseră prietenii, niște zevzeci parcă scoși din romanele de aventuri interbelice: Mihnea, matematicianul ratat, care putea să-și schimbe culoarea ochilor; Cezar, desenatorul politehnist, bâlbâit și nebun (în timpul meciurilor de fotbal, își părăsea poarta din senin și fugea pe stradă strigând: „Băi, băi, mi-a venit o-o idee!“); Andrei, rockerul blajin de doi metri, care colecționa mașinuțe; Cătălin, spaima cartierului (umbla cu-o șurubelniță în mâini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
plan stupid, demodat. L-am pus pe prietenul Paul, colegul meu de grupă, să-i scrie o scrisoare (ea a ajuns, mai târziu, la Securitate). Învățasem la „Comparată“ cât de devastatoare pot fi efectele unei epistole aranjate; profesoara, o mamaie nebună, cu ochelarii săriți de pe nas, trepida de nervi când venea vorba de Stendhal sau Laclos. Tovarășă Popescu“, zicea scrisoarea, sunteți somată să vă prezentați de urgență la sediul Biroului de Partid de sector, pentru a vă ridica Diploma de membru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
căderea lor liberă. Începea o rotire nemaiântâlnită de degete, ciorapi, periuțe de dinți, fotografii și bucăți de reactor; sângele, apa și kerosenul se-amestecau în bule monstruoase, de care ochiul camerei virtuale se-apropia indecent. Mă uitam cu-o poftă nebună la dârele negre-aurii de combustibil, parcă aprindeam un foc de artificii în noaptea de Crăciun, viu și înspăimântător. Nenorocirea altora era norocul meu, cu fiecare accident mi se prelungeau șansele de supraviețuire, mă simțeam împlinit și revigorat. Aș fi putut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
fiecare dimineață, a introdus plăcuța în unitate. Făcând mișcarea asta, mi-a întors pentru o clipă spatele și-am simțit nevoia să o apuc de șolduri și să mă lipesc de ea, să uit de toate necazurile și de viteza nebună în care intrasem de câteva ore (sau poate zile) și în care, cine știe de ce, nu mă recunoșteam. M-am abținut. „Ia să vedem ce-avem aici...“ N-am lăsat-o pe Maria să continue. Am împins-o la o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
al fricii, paralizându-mi întâi voința, apoi centri locomotori. Liniile de forță ale luminii și culorii mă țintuiau pe scaun, privirea încremenea, în așteptarea stingerii. Mă simțeam ca o broască înainte de disecție. Și mai era un lucru. Cine desenase harta nebună de creiere, imagini și întâmplări, unde carnea se-amesteca cu hârtia și sângele cu cerneala, cotrobăise departe, prin cotloanele cele mai adăpostite ale pământului și neuronilor. Nu numai că nu mai știam cine sunt, dar nu-mi mai găseam nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
parcă și-actorii. Acum, în intervalul de care unii au nevoie să clipească, iar alții să modifice un roman, lucrurile fuseseră date peste cap. Două secole de respect național se năruiseră într-o fracțiune de secundă. Trebuia să fii al naibii de nebun numai ca să te gândești la chestia asta, darămite s-o încerci. Sau al naibii de deștept. „Ești sigur că tipul ăsta are vreo legătură cu noi?“, s-a interesat Maria. „Nu suntem chiar rude, da’ uite-aici...“ Mihnea a tras cartea spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
un om fără prieteni, fidel unei femei care m-a părăsit, urăsc tristețea și înjurăturile, refuz realitatea și-o-nchid sub obloanele bucuriei, dar nimic nu durează, nici mingea împinsă în poartă, nici palma lipită de stâncile Moldoveanului, nici îmbrățișarea nebună în care viețile noastre tremurau în spirtul felinarelor. Ascult Radiohead. Dar cine va mai ști de ei nu peste un secol, ci peste douăzeci de ani? Atunci eu voi fi soțul devotat al unei Adine cu fire de păr pe-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
grăbesc. Am împins mulțimea și, fără să-mi mai pese de nimic, am început să alerg spre hotel. Viena strălucea de tristețe și sărbătoare. Orașul se desfăcea în benzi cortextuale, intersecțiile de străzi și gânduri se succedau într-o viteză nebună, de GPS: Schottenring, Maria, Hörlgasse, Mihnea, Berggasse. Întâmplările și stările care le declanșaseră începeau să se desprindă unele de altele. Asfaltul îmi fugea de sub picioare, rotund și interminabil, ca-n copilărie. Căderea era inevitabilă; pluteam pentru o clipă în aer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Dar scriitorașul nostru?“ „Stratificarea memoriei sau transplanturile succesive de memorii nu sunt un fenomen spontan. Îți poți imagina că nu te culci seara cu un creier și te trezești dimineața cu trei. Așa ceva nu poți face singur, decât dacă ești nebun sau genial. Și scriitorașul nostru nu e nici una, nici alta.“ „Și-atunci?“ „Și-atunci, m-am luat după altă ipoteză. Am mers pe firul întâmplărilor, am pus cap la cap informațiile pe care le-aveam cu cele pe care le-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Ce, eu sunt de vină că ai șutit din grăunțele colegelor de coteț? Sau că ai o relație extraconjugală cu cocoșul cel pintenos? Ca sa nu mai vorbim de dosarul cu gripa aviară, că-l știi pe Brînzan, o dată te scoate nebună... Aud? Așadar, draga mea moțată, înțeleg că ai ales... PSD? Bravo, știam eu că ai apucături social-democrate!" (Cum a convins Năstase găina să voteze PSD, Evenimentul Zilei, 5 octombrie 2004) Dincolo de aspectul anecdotic și de fabulă al textului de mai
Discursul jurnalistic şi manipularea by Alina Căprioară [Corola-publishinghouse/Science/1409_a_2651]
-
Aglaia. Toate trei izbucniră în râs. Prințul râse și el împreună cu ele. — Foarte urât din partea voastră, le dojeni generăleasa. Scuzați-le, prințe, să știți că sunt bune la suflet. Mă cert mereu cu ele, însă le iubesc. Sunt frivole, ușuratice, nebune. De ce spuneți așa? întrebă prințul râzând. Nici eu, în locul lor, n-aș fi scăpat prilejul. Însă sunt totuși de partea măgarului: măgarul e un om bun și folositor 16. — Dar dumneavoastră sunteți bun, prințe? întrebă generăleasa. Vă întreb din curiozitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
ascultă mâinile! îi răspunse stupefiat Ferdâșcenko. — E-eh! strigă Nastasia Filippovna, înșfăcă vătraiul, răscoli două bucăți de lemn care ardeau mocnit și, de îndată ce răbufniră flăcările, aruncă pachetul în ele. Se auziră țipete; mulți chiar își făcură cruce. A înnebunit, e nebună! se auzea din toate părțile. — Oare n-ar... trebui s-o legăm? îi șopti generalul lui Ptițân. Sau să trimitem după... E clar că și-a ieșit din minți, nu-i așa? Și-a ieșit? — N-nu, poate că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
nu-i așa? Și-a ieșit? — N-nu, poate că nu-i tocmai nebunie, răspunse Ptițân, care era alb la față ca varul și tremura, nefiind în stare să-și ia ochii de la pachetul care începuse să ardă. — Nu-i nebună? Nu-i așa că-i nebună? se repezi generalul la Toțki. — V-am spus doar că e o femeie pitorească, bâigui Afanasi Ivanovici, care pălise și el puțin. — Dar, totuși, sunt o sută de mii! — Doamne, Doamne! se auzea din toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
ieșit? — N-nu, poate că nu-i tocmai nebunie, răspunse Ptițân, care era alb la față ca varul și tremura, nefiind în stare să-și ia ochii de la pachetul care începuse să ardă. — Nu-i nebună? Nu-i așa că-i nebună? se repezi generalul la Toțki. — V-am spus doar că e o femeie pitorească, bâigui Afanasi Ivanovici, care pălise și el puțin. — Dar, totuși, sunt o sută de mii! — Doamne, Doamne! se auzea din toate părțile. Toți se îngrămădiseră împrejurul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
planuri, cu colierul de perle, pe care totuși generalul nu uitase să-l ia cu el. Printre planuri, îi licări de vreo două ori imaginea seducătoare a Nastasiei Filippovna; generalul oftă: — Păcat! Regret sincer! E o femeie pierdută! O femeie nebună!... Ei bine, de-acum prințului nu Nastasia Filippovna îi trebuie... Câteva cuvinte de același fel, moralizatoare și de bunrămas, rostiră alți doi convivi dintre oaspeții Nastasiei Filippovna, care se deciseseră să meargă pe jos o bucată de drum. — Știți, Afanasi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]