6,709 matches
-
doar pedagogii români, ci întreg continentul european privea, terifiat și admirativ deopotrivă, la formidabilul succes al mecanismului de înregimentare a educației în slujba statului pus în mișcare de germani. După înfrângerea catastrofală în fața Prusiei din 1870 care a dus la prăbușirea celui de-al Doilea Imperiu, convingerea francezilor și nu numai era că "învățătorul prusac este cel care a câștigat războiul [franco-prusac]" (Reisner, 1922, p. 82). Educația învânat patriotică își dovedea astfel, pe câmpul de bătălie, finalitățile naționale. "Scóla nu este
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
în instituția votului universal, pluripartidismul - este denunțată violent ca un sistem politic iremediabil viciat, o importație din occidentul decadent moral care alterează organismul social românesc. Rațiunea carteziană este adusă și ea în fața plutonului de execuție discursivă, în sarcina ei reținându-se "prăbușirea intelectuală a Occidentului", care ar "începe cu filosofia carteziană" (Roșu, 1936, p. 126). Același N. Roșu, într-o lucrare ce se dorea a fi "Prolegomene" la Sociologia națiunii, atinge paroxismul mișcării contra-luministe și anti-rațiune. Gazetarul extremist nu se dă în
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
comuniștilor, cărora "li s-a mai imputat că ar voi să desființeze patria, naționalitatea": "Muncitorii nu au patrie. Lor nu li se poate lua ceva ce nu au" (Marx și Engels, 1958, p. 485). Profet al societății comuniste și al prăbușirii sistemului capitalist, care este condamnat la pieire de însăși logica inexorabilă a istoriei, Marx este în același timp și un prooroc al postnaționalismului. Națiunea este continuu săpată la temelii de forțele de producție care nu mai respectă barierele politice. Revoluția
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
orânduirii capitaliste, și "epoca contemporană" reprezentând orânduirea socialistă (Daicoviciu Constantin et al., 1972). Astfel, anul 1972 este decisiv în desprinderea de structurarea tipic marxistă a timpului istoric românesc și introducerea unui sistem "dublu mixt" de periodizare a trecutului, menținut până la prăbușirea regimului comunist. Tranziția va fi încheiată doar în ediția din 1991 (Daicoviciu Hadrian et al., 1991), în care clasificarea standard marxistă pe bază de orânduiri este complet eliminată, tot ceea ce rămâne fiind succesiunea epocilor veche-medie-modernă-contemporană. Dincolo de introducerea unui sistem dublu-mixt
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
Editura Episcopiei Giurgiului, 2010). În privința literaturii religioase care a irumpt pe piața cărții în perioada postdecembristă un inventar exhaustiv este aproape imposibil de întocmit. Cert este că literatura religioasă a cunoscut o creștere spectaculară în noul climat spiritual configurat în urma prăbușirii ateismului oficial de stat promovat de autoritățile comuniste. Totodată, Biserica Ortodoxă Română, odată emancipată din chingile controlului partinic, s-a redefinit pe vechile coordonate identitare și doctrinare ale românismului ortodoxist. În timpul regimului comunist, ca reacție defensivă la politica de ateizare
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
dintre cele două perspective asupra lumii nu au fost niciodată conciliate (Stan și Turcescu, 2007, p. 212, nota 10). În ciuda acestui compromis, BOR a continuat să fie victima predilectă a unei campanii sistematice de demantelare orchestrată de autoritățile statului comunist. Prăbușirea regimului a creat condițiile politice pentru reafirmarea BOR ca unica depozitară instituțională a spiritualității românești. Reapărând pe scena publică în calitate de autoritate morală și călăuză spirituală în vreme de criză, BOR a favorizat totodată tendințele ultranaționaliste ale românismului ortodoxist de sorginte
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
rromi). Antimaghiarismul brevetat de PUNR i se alătură antiseminismul și anti-țiganismul, rezultatul fiind triada xenofobă a românismului PRM-ist. Pe plan social, resurgența naționalismului etnic își are simbolul extrem în reizbucnirea conflictelor etnice pe fondul vacuumului de putere creat în urma prăbușirii sistemului comunist, care vreme de cincizeci de ani a reușit să țină în frâu pulsiunile etnice. În istoricul recent al relațiilor româno-maghiare, ostilitățile interetnice localizate spațial în Târgu Mureș în martie 1990 reprezintă episodul cel mai tensional. Amorsarea și escaladarea
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
prima parte a tranziției românești sub forma partidelor de extremă dreapta, pare a-și fi epuizat energiile și capacitatea mobilizatorie. Diminuarea proeminenței factorului etno-național în conștiința românească (ceea ce echivalează cu tranziția înspre un regim al postnaționalismului) este certificată empiric de prăbușirea dramatică a partidelor de extrema dreapta ulterior anului 2000. Iată cum a evoluat suportul politic pentru partidele de extrema dreaptă, relevat de gradul de încredere declarat de respondenții întrebați în cadrul Barometrelor de opinie publică. Tabel 31. Evoluția suportului politic pentru
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
timpului religios. O a doua revenire vizează reluarea sintagmei "Istoria românilor" în detrimentul "Istoriei României" din titlurile manualelor școlare. Apoi, din nou cu excepția manualului lui H. Daicoviciu et al. (1991), care aparține structural perioadei comuniste chiar dacă temporal a fost publicat după prăbușirea regimului, numele autorilor textului reapar pe copertele manualelor. Nu în ultimul rând, semnificativă este importanța simbolică acordată celor două momente de unitate națională, 1600, respectiv 1918. Prin marcarea temporală a momentelor unificatorii, fibra naționalistă este din nou întrețesută în narațiunea
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
după această dată fie nu mai conțin niciun sistem de clasificare periodică a istoriei, fie abandonează relatarea cronologică a evenimentelor în favoarea unei structurări tematice a materiei. Pare să se producă ceea ce F. Jameson (1991, p. 27) consideră a fi o "prăbușire a temporalității", ca urmare a faptului că expunerea istoriei își pierde liniaritatea narativă și serialitatea epocală. "Idolul cronologic", atacat de F. Simiard (cf. Burke, 1992, p. xvi) ca sursă primă a erorii interpretării istorice, a fost finalmente renegat. "Cronofonismul", ca
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
cronologică a istoriei, este astfel destructurată, odată cu intrarea discursului istoriografic în condiția postmodernă. Implicațiile pentru ideologia naționalistă sunt majore: "căderea în desuetudine a dispozitivului metanarativ de legitimare" (Lyotard, 1993, p. 15), adică a periodizării cronologice a istoriei, antrenează mai departe prăbușirea funcției narative a istoriei, care înseamnă că istoria își "pierde functorii, marele erou, marile primejdii, marile aventuri și marele scop" (Lyotard, 1993, p. 15). Renunțarea la prezentarea teleologică a istoriei, abandon evidențiat prin restructurarea non-cronologică a informației istorice, semnalează delimitarea
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
prin restructurarea non-cronologică a informației istorice, semnalează delimitarea de o filosofie evoluționistă a istoriei, care prezenta contemporaneitatea ca încununarea inexorabilă a destinului istoric al "ființei naționale românești". Ca atare, concentrația de naționalism prezentă în discursul istoric suferă o diluare considerabilă. Prăbușirea cronologică a temporalității românești, pe care am semnalat-o ca producându-se prin restructurarea tematică a materialului istoric, invită la o succintă reflexie epistemologică asupra periodizării ca procedeu analitic. Întrebarea la care dorim să răspundem este dacă, în privința periodizării timpului
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
a edificat pe fundamentul ideologiei naționaliste. Înscriindu-se pe placa turnantă înspre naționalism (post-1964), regimul comunist s-a repoziționat identitar în matca tradițională a naționalismului românesc. Re-naționalizarea trecutului românesc s-a făcut încă din interiorul regimului comunist, astfel că, la prăbușirea acestuia, slavismul și rusofilia au fost deja decapate din procesul etnogenetic românesc. Primele generații postcomuniste de manuale de istorie, până la pluralizarea discursului despre trecut odată cu introducere manualelor alternative începând cu 1998, exhibă încă o evidentă rezidualitate comunistă. Elemente reziduale ale
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
redus la acela de "contribuție militară". Conturându-se între cele două, discursul reflexiv-europenist se rezumă la o prezentare mai degrabă factologică-descriptivă, fără o emisiune ideologică prea pronunțată. Spiritualitatea I. Discursul monofonic (1991-1997). În ciuda resurgenței ortodoxismului în sfera publică românească de după prăbușirea comunismului, manualele de istorie au fost refractare la încorporarea masivă a factorului religios în narațiunea istorică românească. Logica inerției discursive a prevalat și în materie de spiritualitatea românească. Referințele la Biserica Ortodoxă sau la Biserica Unită și la rolul lor
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
istoriei, fie abandonează relatarea cronologică a evenimentelor în favoarea unei structurări tematice a materiei. Liniaritatea cronologică este frântă, iar materialul istoric este reorganizat după alte criterii decât cele ce se închină acelui "idol cronologic" contestat de F. Simiard. Are loc o prăbușire a temporalității, așa cum e înțeleasă ea în mod convențional, ca o succesiune de evenimente ordonate cronologic. Odată cu renegarea periodizării clasice, simțul istoric românesc pășește în condiția postmodernă. Drept consecință, istoria - devenită deșirată din punct de vedere cronologic - își pierde din
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
ani de la căderea comunismului, ce trebuia, în perspectiva narativei liberale, să ocazioneze o aniversare celebrativă a anticomunismului s-a petrecut sub auspiciile nostalgiei colective. După cum o arată studiul realizat în decembrie 2014 de către INSCOP, la o pătrime de veac de la prăbușirea regimului comunist, viața în România este evaluată per general ca fiind "mai rea" de 40,5 la sută dintre cei 1,076 respondenți, în timp ce doar 32,9 la sută apreciază situația lor actuală de viață ca fiind "mai bună". "La
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
cineva și-a petrecut o mai mare parte a vieții în regimul comunist, cu atât este mai probabil ca acea persoană să valorizeze pozitiv fostul regim. Un caz special merită însă investigații suplimentare. Este vorba de categoria adolescenților născuți după prăbușirea sistemului dictatorial în decembrie 1989, al căror întreg traseu biografic se desfășoară în posteritatea socio-politică a comunismului. Pentru majoritatea populației României, chiar și la un sfert de veac de la momentul de cotitură ocazionat de Revoluția din 1989, regimul comunist a
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
am constatat-o în rândul generațiilor care au trăit în comunism în rândul generațiilor care nu au experiențiat direct realitatea fostului regim: cu cât indivizii au trăit mai puțin în comunism, sau cu cât s-au născut mai târziu de prăbușirea comunismului, cu atât aceștia vor aprecia mai negativ regimul comunist în comparație cu sistemul socio-politic actual. Testul Pearson Hi-Pătrat arată că între anul de studiu al elevilor și evaluarea comunismului există o relație semnificativă statistic, X2(4, N=5.598)=10.84
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
Sentința lui K. Marx și F. Engels (1958) [1848] din deschiderea Manifestului Partidului Comunist, care anunța că "o stafie umblă prin Europa - stafia comunismului", se dovedește a fi profetică în contextul societal românesc actual, la un sfert de secol de la prăbușirea ordinii comuniste: o stafie bântuie România contemporană, stafia nostalgiei comuniste. 4.6. Tipologia reglării de conturi între prezent și trecut Nu putem pune punct acestei analize fără a plasa modul în care societatea românească a gestionat trecutul totalitar într-un
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
a postcomunismului, de la Revoluția din 1989 până la acceptarea României în Uniunea Europeană începând cu anul 2007, gestiunea social-politică a comunismului românesc a fost caracterizată de un tratament evitaționist și de politici amnezice. Pentru mai bine de un deceniu și jumătate de la prăbușirea regimului totalitar, vocile care au cerut confruntarea oficială a trecutului comunist au rămas fără ecou în coridoarele puterii politice, populate în mare parte de foști membri ai Partidului Comunist convertiți la o formă sau alte de social-democrație și extremist naționalist
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
germană. Umbra nazismului și a Soluției Finale, pe fondul cărora continua să fie profilată figura lui Hitler, a continuat să cadă peste întreaga ființă a statului Federal German. În fapt, Republica Federală Germană (RFG) își are ca moment fondator tocmai prăbușirea celui de-al Treilea Reich, astfel că alături de milionele de tone de moloz rămase în urma bombardamentelor aeriene ale aliaților, noua Republică Federală a moștenit și milioanele de victime produse de aparatul instituțional de exterminare în masă pus în funcțiune de
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
ultimul rând, amânarea asumării critice a trecutului s-a datorat și unor motive sociopsihologice: generația postbelică a fost cea care l-a votat pe Hitler în 1933 și a susținut (explicit sau implicit, fervent ori prin non-intervenție) regimul nazist până la prăbușirea sa din 1945. Participarea directă (activă sau pasivă) la regiumul nazist a generației adulte care a supraviețuit războiului este un factor suplimentar pentru care confruntarea trecutului s-a lăsat așteptată. Pendulul s-a deplasat de la evitare spre confruntare în turbulentul
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
capitol al comunismului românesc se remarcă prin repunerea în drepturi depline a ideii naționale, ajunsă din nou în miezul identității colective. Simțul istoric românesc se concretizează acum în memoria național-comunistă, caracterizată prin desovietizare, autohtonizare și hiperbolizare a trecutului indigen; vi) prăbușirea regimului comunist în decembrie 1989 a produs efecte minimale asupra restructurării memoriei elaborate în național-comunism, din care au fost extirpate doar stridențele evident comuniste. În compensație, etnicitatea a fost complet reabilitată pe fondul resurgenței pasiunilor etnice în politica românească imediat
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
intelectuală sau o educație îngrijită: o femeie modestă, de o naivitate uluitoare, care păcătuiește cu un stareț și încearcă să-i găsească soțului un remediu împotriva geloziei (III, 8), o alta capabilă de crimă și care aduce în urma gestului ei prăbușirea unei întregi familii (V, 3), un alt personaj feminin - Ghita (VII, 4) - își blamează soțul cu injurii și amenințări, are un limbaj neaoș, vulgar, presărat cu invective, este certăreață și vicleană, „o femeiușcă simplă, pe care fără îndoială numai iubirea
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
reliefată vanitatea bunurilor pământești. Deși această secțiune este mai scurtă, tratează teme îndrăgite de Boccaccio, pe care le va aborda în două din operele sale mai târzii: precaritatea gloriei umane și decăderea celor faimoși altădată. Naratorul rememorează în aceste pasaje prăbușirea Tebei și a Troiei, a lui Alexandru, Cezar, Nero și mulți alții. Aceste exemple ale unei fortuna labilis par a-l aduce pe călător pe calea cea bună. Acum îi spune femeii care îl însoțește că o va urma oriunde
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]