8,304 matches
-
rafie, i l-am prins cu cealaltă mână și trag ca de o pănușă. Apoi mă reped la ea cu dinții. Îi mușc bărbia, buzele întărite de frică. O las să geamă, pentru că acum are de ce. Acum, când i-am smuls de pe piept floarea de paiete, când îi strâng sânii slabi și îi frec. Iar mâinile îmi coboară deja între picioarele ei, între oasele ei. Nu participă la furia mea. Își apleacă fața, înalță un braț nesigur în aer, iar brațul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
cască pentru duș. Se prostește imitând mișcările unei cliente pretențioase care a rămas fără apă. Fata durdulie de lângă ea râde cu poftă. Nu știam că Italia este atât de hazlie. O strig, se întoarce, se întorc și cameristele. Italia își smulge casca din cap și vine spre mine. Are fața roșie și se agită ca un copil. — Ești aici..., șoptește. În ultima seară am rugat-o să coboare la restaurant. Aveam chef să o privesc în mijlocul lumii care ne credea străini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
încet, ținându-mă de braț. Am intrat în barul obișnuit. — Ce iei? Nu-mi răspunse. Se sprijinise cu toată greutatea de tejghea. I-am văzut mâna alunecând pe suprafața de metal către șervețelele de hârtie. Cu un gest brusc a smuls câteva și, încovoiată, s-a repezit afară șchiopătând. Am urmat-o, se sprijinise de zid cu capul aplecat. — Ce ai? Își ținea șervețelele între coapse. — Nu mă simt bine, du-mă acasă..., șopti. Era puțină lumină, dar acum vedeam că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
medic, am un infarct, deschideți ușa. Scara se apropie de avion, se deschide ușa. Aer, în sfârșit aer, dau buzna pe scări. Manlio mă urmează. Stewardesa îl cheamă: — Ce faceți, coborâți și dumneavoastră? Manlio ridică brațele în vântul care îi smulge haina: — Sunt un coleg!, strigă. Suntem din nou pe suprafața de asfalt. Un lucrător al aeroportului ne ia cu micul său automobil și ne duce spre ieșire. Nu vorbesc, țin brațele încrucișate, gura strânsă. Inima s-a întors la locul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
un amestec de gusturi, mi-era sete. Ea stătea în picioare lângă perete, sub posterul cu maimuța. — Ca pe vremuri, zise. Își deschise halatul. Era fără chiloți, dar am recunoscut imediat tricoul. Am recunoscut floarea de paiete care atârna strâmb, smulsă de dorința mea în după-amiaza aceea de vară atât de departe acum. Era acolo, lucea sub privirile mele. Își înălță brațul: — Ajutor..., bolborosi. Ajutor..., imitându-se pe ea însăși și râse. Ca o fetiță coruptă și disperată. Apoi vocea i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
rafturi, m-am repezit după ea. Stătea în patru labe, din fundul unui sertar a tras afară o pungă sigilată plină de foarfeci, nimic altceva decât foarfeci. Se uită la mine, habar nu avea ce anume îmi trebuia exact. Am smuls sertarul din mâinile ei și l-am răsturnat pe jos, apoi am răsturnat un altul și încă unul. În sfârșit am găsit ce-mi trebuia: bisturiu rece, pense, depărtător, cauterizator, cleme, ace. Existau de toate. Am luat pungulițele plastificate și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
de strugure sări din farfurioară direct pe gulerul bărbatului. A rămas interzis din cauza micului incident. Își pierduse atâta timp să-și aranjeze șervetul, iar eu, din întâmplare, reușisem să-l lovesc exact în singura zonă neprotejată a cămășii imaculate. Își smulse șervetul de pe piept, îl udă în apa minerală și frecă pata. Nu-i cerusem nici măcar scuze. Priveam părul negru care se întrezărea prin bumbacul ud, lipit de piele. Își scosese ochelarii, îi pusese pe masă, cu brațele deschise. Avea ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
generalului Millán Astray, mare mutilat de război, comandantul Legiunii și locțiitor al lui Franco, însoțit de escorta mecanic vociferantă a falangiștilor înarmați. Au început discursurile oficiale, pe care Unamuno le-a suportat cu stoicism, din rezerva sa politicoasă fiind însă smuls de cuvântarea ofensatoare a lui Millán Astray, plină de izbucniri de ură la adresa bascilor și catalanilor („tumori cancerose în trupul națiunii și pe care le voi extirpa fără milă“). Calm, ferm și viguros a intervenit atunci bătrânul Unamuno. Alocuțiunea lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
Miguel) nu era lipsit de o anumită ingeniozitate și par a se indigna de atare necuviință; alteori reflecțiile sale melancolice despre căderea frunzelor îi sunt întâmpinate cu duioșie; ba se entuziasmează de strigătul „război războiului!“ pe care i l-a smuls durerea de a vedea oameni murind chiar fără a fi uciși; ba i se reproduce mănunchiul acela de adevăruri deloc paradoxale publicate de el după ce le-a cules de prin toate cafenelele, cercurile și bisericuțele, unde putreziseră de prea multă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
dreptul să pretindă ca anumite chestiuni să fie tratate cu seriozitate. Dacă s-au găsit unii care să-l ia peste picior pe Dumnezeu, de ce să nu luăm peste picior Rațiunea, Știința și chiar Adevărul? Și dacă ni s-a smuls cea mai scumpă și mai intimă nădejde vitală, de ce oare n-am face totul o apă și-un pământ ca să omorâm timpul și eternitatea și ca să ne răzbunăm? Se prea poate și ca vreunul să spună că-n cartea asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
pune la probă... o fi temporar... — Și de ce nu mi-ai spus? — Dacă nu m-ați întrebat... — Așa e. Dă-i totuși scrisoarea asta chiar în mână, pricepi? Vom lupta. Și ia încă un duro! — Mulțumesc, domnule, mulțumesc. Anevoie se smulse de-acolo Augusto, deoarece conversația cețoasă, cotidiană a Margaritei portăreasa începea să-i placă. Nu era oare un fel de a-și omorî timpul? „Vom lupta! - își tot zicea Augusto, făcând cale-ntoarsă -. Da, vom lupta. Vasăzică are alt iubit, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
de neliniște, îl strângea la piept și, cu o litanie redusă la „fiul meu!, fiul meu!“, îl boteza cu lacrimi de foc. Plânsese și el, ghemuindu-se lângă maică-sa și necutezând să-și întoarcă fața sau să și-o smulgă din întunericul blând al sânului ei fremătător, de teamă să nu dea de ochii devoratori ai lui Baubau. Și astfel se scurseră zile de plânset și înnegurare, până când lacrimile se retraseră în adâncuri și casa își risipi întunecimile. Era o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
ridicându-se la rându-i în picioare, și la fel făcură și unchiul și mătușa -; dar nu a fost altceva... Cât despre chestiunea ipotecii și despre abnegația și pasiunea dumneavoastră pentru muncă, eu unul n-am făcut nimic ca să-i smulg doamnei mătușa dumneavoastră informații atât de interesante; eu... — Da, dumneavoastră v-ați mărginit să aduceți canarul la câteva zile după ce mi-ați adresat o scrisoare... — Într-adevăr, nu neg. — Ei bine, domnule, răspunsul la scrisoarea aceea vi-l voi da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
să-l prefere pe celălalt, cu alte cuvinte pe singurul, eu sunt capabil de o hotărâre eroică, de ceva neapărat uluitor prin mărinimie. Înainte de toate, indiferent dacă mă iubește sau nu, treaba aia cu ipoteca nu poate rămâne așa!“ Îl smulse din solilocviu o explozie de veselie țâșnind parcă din seninul cerului. Două fete râdeau lângă el și râsetul lor era parcă trilul a două păsări într-un frunzar înflorit. Își aținti o clipă ochii însetați de frumusețe asupra acelei perechi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
don Augusto, calmează-te și să stăm de vorbă în liniște. — Permite-mi însă... - și-i prinse în cele două mâini ale sale dreapta albă și rece ca zăpada, cu degete fusiforme, numai bune să mângâie clapele pianului, să le smulgă arpegii suave. Cum dorești, don Augusto. Acesta îi duse mâna la buze și-o acoperi de sărutări, care abia-abia îi mai încălziră alba răceală. — După ce termini, don Antonio, hai să stăm de vorbă. Dar ascultă, Eugenia, vino... — Nu, nu, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
dezlănțuia și cu cât lovea ea mai abitir în clape, cu atât mai tare cânta și el, și cânta... Cred că de-asta a și murit, a plesnit... — Până și animalele domestice se molipsesc de viciile noastre! - adăugă unchiul -. Am smuls până și animalele care conviețuiesc cu noi din sfânta lor stare naturală! Oh, omenirea, omenirea! — Și ai avut mult de așteptat, don Augusto? - întrebă mătușa. — O, nu, doamnă; nu, deloc, deloc, o nimica toată, o clipită. Cel puțin, așa mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
poate pe două coloane - ca să aleagă cititorul. Dar cititorul nu acceptă așa ceva, nu admite să fie scos din visul său și cufundat în visul visului, în teribila conștiință a conștiinței, adică problema cea mai angoasantă. Nu vrea să i se smulgă iluzia realității. Se povestește despre un predicator de țară care descria pătimirea Domnului Nostru și, auzindu-le pe țărăncile evlavioase cum plângeau cu lacrimi cât pumnul, a exclamat: „Nu mai plângeți așa, că toate astea s-au întâmplat acum peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
sau mă nemuresc în sfârșit, deși eternitatea și imortalitatea nu sunt unul și același lucru. Iată-mă în fața acestor pagini albe, viitorul meu, încercând să-mi revărs în ele viața ca să continui să trăiesc, să-mi dau viață, să mă smulg morții de fiecare clipă. Încerc, totodată, să mă împac cu desțărarea mea, cu exilul eternității mele, cu desțărarea asta pe care vreau s-o numesc des-cerul meu. Exilul! Proscrierea! Și ce experiențe intime, chiar și religioase, îi datorez! Întâi acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
acolo, pe podul acela total neînsemnat și sărăcăcios, a trecut, în a doua zi a Carnavalului din 1875, pretendentul don Carlos de Borbón y Este, pentru carliști Carol al VII-lea, la sfârșitul războiului civil anterior. Iar eu am fost smuls din casa mea spre a fi azvârlit în surghiunul de pe Fuerteventura exact în aceeași zi, 21 februarie 1924, când în urmă cu cincizeci de ani auzeam căzând lângă casa mea natală din Bilbao una din primele bombe lansate de carliști
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
și ca om politic, un poet, nimic mai mult decât un poet. Umbră, nu trup al durerii. Aici e însă fondul tragediei romanești, a romanului tragic al istoriei: durerea este umbră, nu trup; durerea cea mai dureroasă, cea care ne smulge strigăte și lacrimi ale lui Dumnezeu este umbră a plictisului: timpul nu e corporal. Kant spunea că e o formă a priori a sensibilității. Ce somn cel al vieții...! Fără trezire? [Și citesc în acel număr, aici, în munții mei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
lor. Să cadă disprețul asupră-le! Voi suferi, dar nu vreau să mă lepăd de sufletul meu; nu vreau să-mi fac rău ca să le fac lor pe plac, dar mi-aș face rău, extrem de rău, dacă mi s-ar smulge ceea ce ei numesc poezie, dat fiind că, de mult ce-au prostituat numele poeziei cu ipocrizia, s-a ajuns la o îndoială generalizată. Dar pentru mine, care văd și numesc lucrurile în felul meu, poezia este virtutea, dragostea, pietatea, afecțiunea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
meșterească lucruri, bravo, Peter, bravo. Stăteam în parcarea supermarketului și îl auzeam pe tata murmurându-mi în ureche, în timp ce mă uitam la cartea rezemată de volan. Părea scăpată din bătălie, cu coperta ruptă fiindcă o azvârlisem pe șine, cu paginile smulse în urma căzăturii. M-am întins, am deschis torpedoul și am scos o rolă de bandă adezivă. Și așa cum aș bandaja genunchiul lui Abigail sau cum aș pupa buba lui Betsy, am început să pansez rănile cărții. Fredonam în timp ce lucram. Madeleine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
încercat să îmi trag mâna. El mi-o prinse mai bine. Nu aveți de ce să vă temeți, spuse fără să își ridice privirea. Nu veți simți nimic. Am tras din nou. —Trebuie să stați nemișcat, domnule van Pels. Mi-am smuls brațul din strânsoarea lui. M-am răzgândit. —E o operație minoră. Așa cum am spus, nu veți simți nimic. M-am răzgândit. Nu avusesem de gând să țip. Nu vreau să îl șterg. Nu aveți nici un drept să îl ștergeți. Puse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
la inimă. Un oftat străbătu sala. Asta își dorise publicul. Triumful spiritului uman, cum îl numea soția mea. Asigurarea că, în ciuda a tot ce se întâmplase - oameni mergând cu milioanele spre moarte doar fiindcă se născuseră evrei, oameni dornici să smulgă plombele de aur din gura altor oameni înainte de a-i împinge în cuptoare, experimente oribile făcute pe indivizi neanesteziați în interesul științei medicale -, în ciuda complicității unui întreg popor însetat de sânge și dornic să curețe lumea de un alt popor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
Antropologie 101 cu asta? întrebă Susannah. —Explică-i, Peter. Nu a trebuit să îi explic lui Susannah. Știa la ce făceam aluzie eu și sora ei. La superstiții, practici primitive și chipuri cioplite. Cuvintele pluteau în aer, gata să fie smulse de acolo. O înspăimântau pe Susannah. O intrigau pe Madeleine. Faptul că le invocasem o înfiorase. De asta nu a obiectat când i-am adus florile. Noaptea trecută ieșise din dormitor și dăduse peste un soț al cărui univers se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]