6,281 matches
-
când am început să vorbim, dar să sperăm că procesul va continua. Tot la partea pozitivă a bilanțului aș înregistra și crearea Comisiei Tismăneanu, care și-a finalizat Raportul și pe 18 decembrie 2006 se va petrece, în sfârșit, condamnarea solemnă și oficială a regimului comunist, ne vom despărți prin urmare simbolic de cea mai sinistră perioadă a istoriei noastre moderne. Și cum românul e atent la "domni", cred că despărțirea nu va fi doar simbolică, ci va avea loc o
by Dorin Popa în dialog cu Liviu Antonesei [Corola-publishinghouse/Science/1051_a_2559]
-
Bartoș (editori), Parohia catedralei "Sf. Ioan" din București, editura Arhivelor Romano-Catolice București, București, 2005, p. 57. 430 Ibidem. 431 Ibidem. 432 R. Netzhammer, Bischof in ..., p. 412. 433 Ibidem, p. 428. 434 În timpul vizitei s-a ținut și o liturghie solemnă la Catedrala "Sf. Iosif" din București, cu predică în limba germană. Abatele a fost primit și la Curtea Regală, regele donând 100.000 lei Mănăstirii Einsiedeln. 435 Bukarester katholisches sonntagsblatt, anul I, nr. special 6 aprilie 1913. 436 Idem, anul
Catolicii în spaţiul public. Presa catolică din România în prima jumătate a secolului al XX-lea by Iulian Ghercă [Corola-publishinghouse/Science/908_a_2416]
-
dar hărnicia dvs. plină de zel pentru cauza catolică, binecunoscutul dvs atașament față de Sfântul Părinte ne asigură că nu am făcut apel în van la intervenția dvs. energică" (Ibidem). 857 "Se restrânge din ce în ce timpul ce precede deschiderea solemnă a Expoziției presei catolice, ce va avea loc în Grădinile Vaticanului, anul viitor este deci necesar să ne ocupăm în mod serios de această afacere. Din partea Uniților fu însărcinat de nu mă înșel, P. Tăutu. Din partea Latinilor socotesc că n-
Catolicii în spaţiul public. Presa catolică din România în prima jumătate a secolului al XX-lea by Iulian Ghercă [Corola-publishinghouse/Science/908_a_2416]
-
birou. Vene și tendoane în relief ca dosul palmei ei; pielea uscată și roșie în palmă care crapă atât de ușor moștenită de la tata. Chiar și fără inele, carnea mâinilor mele e amintirea lor. Nu e nevoie de nimic mai solemn. Nici aur nici platină ori pietre prețioase nu exprimă adevărul mai bine decât aceste două mâini, orfane acum. Durerea e mereu prezentă pentru Fainlight ea e una și aceeași cu intensitatea, poeta e mai degrabă lunară decât solară dar e
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
și, la 1 ianuarie 31 î.H., Roma a declarat război Egiptului. Subjugat afectiv în continuare de Cleopatra, aceasta l-a convins pe amantul ei general roman s-o repudieze pe Octavia. Cei doi s-au căsătorit într-o ceremonie solemnă, deși Antoniu nu divorțase de Octavia. Au și bătut monede cu chipurile lor și le-au trimis la Roma. Războiul dintre Antoniu și Octavian s-a încheiat cu bătălia de la Actium, la 2 septembrie 31, Antoniu a fost zdrobit, făcuse
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
de a-l descoperi ușor și repede, sub deghizamentul pasiunii și al modei, în toate combinațiile în care se amestecă cu alte calități încă și mai rele, sau chiar cu niște calități bune, și chiar în ridurile provocate de gravitatea solemnă. Să recunoaștem că Avarul lui Molière nu a îndreptat niciodată comportamentul vreunui avar, nici Jucătorul lui Regnard pe vreun jucător; să admitem că râsul nu poate corecta felul acesta de nebuni: cu atât mai rău pentru ei, și nu pentru
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
trebuie ca el să pară că vrea să dea pasiunilor aparența rațiunii, unor ieșiri violente aspectul hotărârilor cu judecată. În cel dintâi caz, tonul trebuie să fie ridicat, inspirat; în cel de-al doilea, el trebuie să fie moderat și solemn. Căci, pe de o parte, rațiunea se inflamează și devine pasiune; de cealaltă, pasiunea se răcește și devine rațiune. Majoritatea actorilor fac exact pe dos." (întâia Seară) Lessing se arată admirativ față de arta pantomimei la Antici care dispuneau de un
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
către românii transilvăneni, care cunosc o răspândire imediată. La 14 mai, rostește în catedrala din Blaj un amplu discurs, îndemnându-și conaționalii la luptă pentru dobândirea libertății naționale și sociale și luând atitudine împotriva nobilimii maghiare. Tot el citește jurământul solemn al revoluționarilor. Aproape un an, B. se află în centrul tuturor acțiunilor revoluționare. În martie 1849, după înfrângerea mișcării, se refugiază în Țara Românească, de unde, după arestări și eliberări succesive, ajunge la Viena. Un an și jumătate a urmat aici
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285652_a_286981]
-
2000) ș.a. Una dintre cărți îi apare și în dialectul aromân (Botsili di Didindi, 1993). Exponent al unei comunități străvechi din Munții Pindului, M. poartă încrustată în efigia sa noblețea și puterea de rezistență a strămoșilor săi viforoși. O lume solemnă și gravă, ocrotită de zeii locului domină confesiunea poetului, care se simte chemat, ca altădată Orfeu, să oficieze un cult al cuvântului ca pe un ritual cu virtuți sacerdotale: „Poezia pentru mine este o stare orfică a vieții și o
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288111_a_289440]
-
Pind/ Și Pirus taciturnul, întunecat suind/ Fruntariile Romei ... Priam-bătrânul soare;/ Ei sunt statornicia, albastrele-mi ponoare” (Meteorii). O arheologie blândă, cu aer de fast și demnitate istorică transpare în aceste versuri corecte, cu trimiteri la peisagistica pillatiană sau la stampele solemne ale lui V. Voiculescu. Respiră din ele un vitalism profund, de tip dionisiac, în care figurile Turiei natale vin să îmbogățească panteonul clasic al Daciei romane sau al Transilvaniei în care poetul s-a reîmpământenit. El se rebotează orfic, zăcământul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288111_a_289440]
-
citat În primul rând, mitul sumero-akkadian despre Coborârea lui Inanna/Iștar În Infernxe "Infern". Mitul povestește că marea zeiță, dornică să cunoască secretele surorii sale Ereșkigalxe "Ereșkigal", regina infernului, se hotărăște să coboare În regatul subpământean. Se Înfățișează mândră, Împodobită solemn cu Însemnele sale divine. Însă paznicul infernului, după ce se consultă cu regina sa, Îi spune vizitatoarei cerești că nu poate fi primită atât de solemn În regatul infernului care este păzit de șapte porți. Astfel, paznicul Îi scoate rând pe
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Ereșkigalxe "Ereșkigal", regina infernului, se hotărăște să coboare În regatul subpământean. Se Înfățișează mândră, Împodobită solemn cu Însemnele sale divine. Însă paznicul infernului, după ce se consultă cu regina sa, Îi spune vizitatoarei cerești că nu poate fi primită atât de solemn În regatul infernului care este păzit de șapte porți. Astfel, paznicul Îi scoate rând pe rând toate Însemnele (coroana, cerceii, colierul, agrafele, etc), În timp ce o conduce prin cele șapte porți ale infernului. La ultima poartă, zeița ajunge complet goală. La
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Marduk și Îi ridică prestigiosul templu din Babilon, numit Esagila „Casa/Templul care Își ridică fruntea În Înălțimi”. Zeii Îi acordă apoi oficial „domnia (asupra) zeilor” și „stăpânirea cerului și pământului”. În final, Îl preamăresc cu cele 50 de nume solemne ale sale, care reprezintă o sinteză a tuturor prerogativelor divine primite. În poemul En¿ma eliș se afirmă că Mardukxe "Marduk", după ce l-a ucis pe Kinguxe "Kingu", „i-a luat „Tablele Destinelor”, care nu i se cuveneau”. Așadar, Marduk
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
pe Kinguxe "Kingu", „i-a luat „Tablele Destinelor”, care nu i se cuveneau”. Așadar, Marduk este acum cel care conduce lumea și se crede că Își exercită stăpânirea din sanctuarul său babilonian Esagila. Aici se celebrează În fiecare an sărbătoarea solemnă a Anului Nou (akștu), În timpul căreia se citește În public En¿ma eliș: cu această ocazie, Marduk hotărăște pentru tot anul destinele Babiloniei. Mardukxe "Marduk" este preamărit și ca zeu al Înțelepciunii, al sfatului, al magiei și al vindecărilor. În
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
și de toamnă, se desfășurau, În general În afara zidurilor cetății, jocuri și Întreceri sportive. Sunt atestate Întreceri de mers, de aruncare a greutății, lupte, box, chiar și curse de cai, iar Învingătorilor erau acordate premii (Archi, 1978). Momentul cel mai solemn al sărbătorii era Însă procesiunea, care se putea desfășura În diferite feluri. De exemplu, În timpul sărbătorilor de primăvară procesiunea Însoțea statuia divinității de la templu la stela sa, care se afla În afara orașului, de cele mai multe ori Într-o pădurice, lângă un
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
care, după ce rămâne fără familie din diferite motive (boală, război, accidente), este ajutat de El și Baalxe "Baal" să-și găsească o nouă soție. După ce soția este dobândită În urma unei expediții militare aventuroase, Keret obține descendența dorită și Își sărbătorește solemn succesul. Un vot făcut anterior zeiței Athiratxe "Athirat" și nerespectat Îi provoacă imediat o boală cumplită care e pe punctul de a-l ucide, dacă nu ar fi intervenit zeii care l-au salvat trimițând o entitate tămăduitoare care să
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
protejarea regelui, a dinastiei și a comunității În ansamblul său, asigurarea păcii și prosperității, apărarea de dușmani externi, de calamitățile naturale. Pentru a obține toate aceste lucruri se atribuia divinității un cult specific, administrat de preoți și sărbătorit În contexte solemne, precum templele urbane sau alte sanctuare publice. În acest tablou, exigențele individului dispăreau total sau parțial În fața nevoii sociale. Era așadar firesc ca individul să aleagă anumite căi de devoțiune personală pentru a fi auzit. În cultul privat, mai puțin
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
precum templele urbane sau alte sanctuare publice. În acest tablou, exigențele individului dispăreau total sau parțial În fața nevoii sociale. Era așadar firesc ca individul să aleagă anumite căi de devoțiune personală pentru a fi auzit. În cultul privat, mai puțin solemn, zeii erau percepuți ca fiind mai aproape și mai disponibili să primească cereri care priveau sănătatea indivizilor, a fiilor acestora, bunăstarea materială, necazurile zilnice. O astfel de devoțiune populară se afirma În contexte simple, În mici sanctuare rurale sau În
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Zeițe din Andania și Megalopolis, dacă nu chiar cele ale Herei la Argo. Totuși, modelul suprem, tà mystèria, tout court, pentru atenieni, erau Misteriile de la Eleusis, un târgușor la câțiva kilometri de Atenaxe "Atena", unde cetățenii atenieni mergeau În procesiune solemnă pentru a le celebra pe Demetraxe "Demetra" și Coraxe "Cora" În fiecare an, În luna boedromion, la Începutul toamnei, Între septembrie și octombrie. Sărbătoare panelenică din calendarul atenian, misteriile erau așezate sub jurisdicția arhontelui-rege. În prezența hierofantului și a daducului
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
plus, nu se poate considera că preotul ar fi fost străin de sacrificiul uman care avea loc după ritual: sclavii care spălau tot ceea ce luase parte la procesiune erau mai apoi Înecați În lac. De asemenea, se poate opina că solemna jertfă umană oficiată de semnoni (Germania, XXXIX) necesita, Într-un fel sau altul, prezența unui preot. În acest caz, trebuie să ne Întrebăm care a fost motivația afirmației lui Cezar. Motivul este probabil de ordin psihologic. Cezar avea În fața ochilor
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
cealaltă de origine daneză; totuși acestea sunt, În linii mari, identice. Baldrxe "Baldr" are vise care Îi prevestesc apropierea morții. Le povestește Aesiri-lor despre temerile sale, iar aceștia țin sfat și În final, hotărăsc să ceară fiecărei entități să jure solemn că nu Îi va face nici un rău lui Baldr. Așadar, Friggxe "Frigg", mama lui Baldr, obține acest jurământ de la foc, apă, fier, metal, animale, păsări, plante etc. Astfel, Baldr pare să fi devenit intangibil, iar Asii, pentru a arăta În
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
că Îi vor sacrifica lui Martexe "Marte" și Mercurxe "Mercur" toți prizonierii pe care Îi vor fi făcut, iar Orosius (V,16) atestă același obicei la cimbri. Practica sacrificării prizonierilor a continuat În timp. În 405, principele got Radagais promite solemn să sacrifice prizonierii romani (cf. Orosius, VII, 37), iar În 539, femeile și copiii goților sunt sacrificate, la rândul lor, de franci prin Înecare În Pad (cf. Procopius, II, 25, 9). Chiar și după convertirea la creștinism, unele populații germanice
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
de popoarele de același sânge se adună Într-o pădure sfințită prin riturile străvechi și, acolo, ucigând un om În numele obștii, Împlinesc rânduielile Îngrozitoare ale acestei ceremonii barbare (Tacitus, Germania, XXXIX). De asemenea, după cum am văzut deja, la sfârșitul procesiunii solemne a zeiței Nerthusxe "Nerthus" erau sacrificați prin Înecare sclavii care spălaseră carul și statuia zeiței. Este interesant că aceste jertfe aveau cel mai adesea o formă „nesângeroasă”, cel puțin În cazurile În care cunoaștem detalii; acestea se desfășurau fără vărsare
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
-se capăt abia În momentul În care morala creștină a fost adânc Înrădăcinată, făcând acest obicei inacceptabil. Este așadar firesc faptul că, În lumea nordică, jertfele umane au continuat până Într-o perioadă foarte târzie, Într-o formă publică și solemnă. Avem informații despre mari sacrificii Împlinite la Lejre, În Danemarca, la Skíringssalr, În zona de coastă. Și cunoaștem, mai ales datorită lui Adamxe "Adam" din Brema care o relatează pe larg, un tip de jertfă care era practicată la Uppsala
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
care era practicată la Uppsala. Acest lucru se Întâmpla o dată la nouă ani, dura nouă zile și În fiecare zi erau sacrificate nouă victime, adică opt animale diferite și un om; a fost pusă În evidența analogia cu alte rituri solemne care, de asemenea, aveau loc la nouă ani, cum ar fi sărbătoarea de la Delfi. Nu cunoaștem modul În care aceste jertfe erau Împlinite sub aspect ritual; existau, desigur, ritualuri foarte precise, lucru dovedit de două versuri din strofa 144 din
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]