6,807 matches
-
și totuși pentru oricine. Precum e un salt peste natură, e un salt peste spațiu, un salt peste timp, un salt peste individ. Sensul ei e zborul, climatul ei o regiune aeriană, dezmărginită, care aduce cu veșnicia, fără să fie veșnicie. Cu elemente smulse din lumea vremelniciei noastre, din lumea imperfecțiunilor noastre, arta combină după legi proprii imaginea unei alte lumi. de armonie perfectă și nemuritoare. Ea nu e perfecțiunea însăși, ci numai o imagine a perfecțiunii; ca nu e nemurirea
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
a realității terestre. Ea e deopotrivă reală și nereală. Realitatea artei stă în frumusețea ei incontestabilă, care ne trage cu sine în regiuni superioare. Nerealitatea artei stă în faptul că nemaifiind loc sau timp, ea nu izbutește totuși să fie veșnicie și nemurire. Arta nu ne convinge că suntem nemuritori, dar ne sugerează nemurirea; arta nu ne determină să fim fericiți, dar ne sugerează fericirea. Ea e imaginea sensibilă a posibilităților de dincolo de lume. Toată măreția și toată neputința ei stau
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
funcția de simbol al totalității lucrurilor. Funcția simbolului e prin excelență paradoxală. El e sinteza concretă a văzutului cu nevăzutul, a materialului cu imaterialul, a vremelnicului cu veșnicul. Prin natura ei simbolică, arta se situează la intersecția dintre timp și veșnicie: ea face parte din lume prin materialitatea sensibilă, dar participă într-un fel la viața de dincolo de lume prin idealitatea pe care o degajează. Magia pe care ne-o împărtășește nu e mai puțin paradoxală, dar ea corespunde adânc naturii
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
lucrurilor în arhetipurile lor transcendente. Expresia „în sânul lui Avraam” sau „în corturile drepților”, unde nu mai e durere și suspin, vrea să spună regăsirea și recunoașterea fericită a eului personal în propria lui idee, care există în Dumnezeu din veșnicie. Din acest punct de vedere, nefericirea vieții terestre stă în uitarea propriei noastre idei, a propriului nostru arhetip ceresc, uitare ce pe izolează în vremelnicie și în nimicnicie. Arta religioasă e amintirea sensibilă a acestui adevăr de credință. Dacă saltul
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
nu este un imitator al naturii. Prin sensul pe care îl dă creației lui, e imitatorul lui Dumnezeu. Chip al lui Dumnezeu în această lume trecătoare, el plăsmuiește după asemănarea divină, cu elemente luate din această lume, superbul simulacru al veșniciei, care este arta. ARTA îN ARTIST Arta nu există în natură, ci în spiritul omenesc. Ea e o însușire a omului de geniu. Artistul se naște cu ea, iar cine n-o are în sânge e cu neputință s-o
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
e împlinirea în contemplație și în faptă a capacității noastre personale cu darul corespunzător al Duhului Sfânt. Darurile naturale fac parte din existența rațională. Ele sunt în noi după chipul lui Dumnezeu. Existența rațională, creată în timp și durând în veșnicie, zice Maxim Mărturisitorul(Maxim Mărturisitorul: Centuria III, 25) e după chipul lui Dumnezeu; virtutea și înțelepciunea ei se dobândesc prin asemănarea cu bunătatea și înțelepciunea divină Arta existând în inteligența genială și considerată numai ca dar natural e, prin urmare
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
Inspirați printr-o preștiință extatică a gloriilor de dincolo de mormânt, noi ne trudim încercând prin mii de combinații ale lucrurilor și ale gândurilor din vremelnicie să atingem o parte din această Frumusețe, ale cărei adevărate elemente nu aparțin, poate, decât veșniciei. Atunci când Poesia sau Muzica, cea mai îmbătătoare dintre formele poetice, ne-a făcut să ne scăldăm în lacrimi, nu plângem, cum bănuiește abatele Gravina. din exces de plăcere, ci din pricina unei mâhniri pozitive, impetuoase, neliniștite, pe care o simțim din
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
fond dominant e de aur. Și într-un caz și în celălalt, fondul acesta simbolizează cerul, fiindcă toate scenele istorice și toate viziunile zugrăvite nu se mai petrec pe pământ, ci dincolo de condițiile timpului și spațiului, în planul transcendent al veșniciei. Erminiile, după cum am văzut, o spun clar: meșterii artei vor să zugrăvească în frumoasă podoabă nu pământul, dar cerul duhovnicesc al Bisericii. Caracterul dogmatic, adică izvorul cel mai conștient al acestei arte, e acuzat de Erminii cu o tărie ce
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
înaltă de existență, ce ni se refuză: că din această pricină nu putem adera întru totul la condiția mizeriei terestre, în care ne simțim ca exilați; și că, în sfârșit, tot ceea ce în ființa noastră rimează în chip tainic cu veșnicia ne împinge la depășirea modului actual de existență și la cucerirea unui mod superior și desăvârșit, conceput în antinomie cu cel de acum și de aici. Nostalgia paradisului e astfel sentimentul antinomiei noastre existențiale, de făpturi libere în spirit, dar
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
revelație primitivă sau naturală a spiritului dumnezeiesc în lume nimic nu atestă mai cu tărie acest adevăr decât pretutindenitatea și continuitatea ideii de paradis în sufletul omenirii. În cadrul ei, istoria lumii ia parcă aspectul unui fluviu care, izvorând din oceanul veșniciei, se abate prin pământul păcatului turburându-și apele de cleștar cu nămolul lui, pentru a se întoarce în cele din urmă, punficat, să se reverse în același ocean din care a pornit. Dacă conștiința religioasă a păcatului apare mai mult sau
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
înverșunează să acceptăm condiția mizeriei terestre numai ca un provizorat, din care suntem destinați să ieșim prin moarte. Fie că își prelungește antenele spre vârsta de aur de la începutul istoriei omenești, fie că le îndreaptă spre finalul ei transfigurat în veșnicie, nostalgia paradisului e dorul de-a înfrânge distanța blestemată de la imperfecțiune la perfecțiune și de la moarte la nemurire. Torturat de această antinomie a existenței, geniul omenesc n-a descoperit alt mijloc de ieșire decât creațiile de civilizație și de cultură
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
Iadul e durerea de a nu mai putea iubi”. Această definiție genială nu se referă la viața de aici, unde cine urăște nu simte suferința de a nu iubi. Durerea de a nu mai putea iubi e tortura sufletului în veșnicie, când orice putință de reparație este exclusă. Dacă iadul ar fi foc fizic, pedeapsa n-ar fi atât de mare față de focul spiritual al chinului fără leac din mustrarea eternă. în contrast cu flăcările acestui chin se desemnează armonia iubirii cosmice. Când
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
o defecțiune în care cele două principii ale vieții se anulează unul pe altul și care pare o fioroasă ispășire a cine știe căror păcate. Androginul e conceput ca o enigmă sublimă a destinului omenesc, proiectat dincolo de moarte, pe planul veșniciei. El e un arhetip etern din lumea ideilor pure, căruia nimic nu-i corespunde din viața terestră. El plutește mai presus de orice păcat, în zăpada spirituală a unei feciorii fără sfârșit. Urmele acestei idei de unitate simbolică, transcendentă, a
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
doi într-un singur duh. Căsătoria e un mod de viață consacrat în cadrele timpului; ea n-are propriu-zis un model supranatural, ci numai unul figurat în unirea lui Hristos cu Biserica. Ascetismul e un mod de viață consacrat pentru veșnicie; modelul lui e îngerul. A realiza modul existenței îngerești în trupul omenesc e idealul monahismului creștin. Androginul nu există în natura văzută. Patria lui e paradisul ceresc. Și dacă e un domeniu unde nostalgia edenică se exercită cu amploare fără
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
în viziunea mistică a contemplației ceea ce descoperă omul de un preț fără pereche e cunoașterea de sine, e vederea propriei obârșii cerești, e intuirea rădăcinii sale ontologice. Suntem făpturi concrete în timp și în spațiu, dar ca idee trăim din veșnicie în Dumnezeu. Adevărul acesta al existenței noastre ideale metafizice, al nemuririi noastre create, dă perspectivă infinită strofei ce urmează: îngemănând potrivnice silințe, Cobor zâmbind din alba-ntâietate, Din soiul uniefâră de semințe închis în pura mea deplinătate. În idealitatea ei
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
spre direcția superioară a crucii, încotro arată degetul întins ca o lumină către taina nedezlegată de dincolo de tablou. Toată puterea fluidă ce se desface din figură și din gest se ridică și te smulge cu ea spre această taină a veșniciei. Ioan Botezătorul e inițiatorul lumii pe drumul crucii lui Hristos. În enigmatica viziune a lui Leonardo, el nu apare ca o figură istorică, ci ca un înger în trup, coborât aici de sus, ca o revelație în pragul eternității, indicându
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
limpede atât din singurătatea de la început a eroinei cât și din scena unde, fericită cu Cătălin, ea invocă la fel ocrotirea astrului ceresc să-i lumineze viața și norocul. De-a lungul poemei eroina rămâne cu aceeași îndoită sete de veșnicie și de pasiunea pământească, fiindcă ea e o muritoare și trăiește sub legea binelui și a răului, a vieții și a morții. Căci toți se nasc spre a muri Și mor spre a se naște. Ar trebui să spunem mai
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
goale” și „marmoreele brațe”. În tot restul poesiei lui, aceste brațe marmoreene sunt atribuite femeilor pe care le cântă poetul. În viziunea Luceafărului, descoperim, deci, același procedeu artistic pe care îl întrebuințează Leonardo da Vinci în reprezentarea simbolului androgin al veșniciei. Geniile se întâlnesc nu o dată la această limită extremă a viziunii artistice. Și e încă o notă finală, care îl înfrățește pe Eminescu în aceeași viziune cu Dostoievski și cu Leonardo. După magnifica imagine a veșniciei, pe care ne-o
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
reprezentarea simbolului androgin al veșniciei. Geniile se întâlnesc nu o dată la această limită extremă a viziunii artistice. Și e încă o notă finală, care îl înfrățește pe Eminescu în aceeași viziune cu Dostoievski și cu Leonardo. După magnifica imagine a veșniciei, pe care ne-o dă în contrast cu lumea noastră, Căci uncie-ajunge nu-i hotar, Nici ochi spre a cunoaște. Și vremea-ncearcă în zadar Din goluri a se naște. Nu e nimic și totuși e O sete care-l soarbe, E
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
aproape de zei sau de Dumnezeu decât de lume. Punctul din care se deschid perspectivele contemplației lui artistice e așezat într-o regiune de dincolo de lume și existența terestră e proiectată într-un văzduh ideal, ce seamănă cu nemărginirea și cu veșnicia, ca din largul acesta să-i înțelegem mai bine proporțiile închise în timp și în spațiu. De aceea geniul se socotește chemat și ales de sus și învocă puterile supranaturale ale inspirației. Misiunea de a ne descoperi lumea vremelnică sub
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
de chemare a harului dumnezeiesc. Concepută fie mitologic, fie haric, ideea inspirației implică un plus de puteri adăugate geniului, o depășire a omenescului, o dilatare a viziunii ca să poată considera obiectul concret și limitat al artei în lumina nemărginită a veșniciei. Toate operele prin care culminează cultura omenirii respiră aceste aderențe la cealaltă ordine de existență ce transcende condiția terestră prelungind destinul omului peste limitele acestei vieți. Geniul adevărat se cunoaște după forța gigantică cu care sparge tavanele și podelele închisorii
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
destinul omului peste limitele acestei vieți. Geniul adevărat se cunoaște după forța gigantică cu care sparge tavanele și podelele închisorii unde se zbate mizeria umană, și proiectează pe om între lumina paradisului și bezna iadului, cele două dimensiuni extreme ale veșniciei. în epopeea și în tragedia greacă și în general în arta antică, valul existenței se repercutează pe planuri felurite până când, în cele din urmă, se izbește de marginea de sus a Destinului, a tainicei și insondabilei Moira, care încinge laolaltă
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
fantezia poetică. în orice caz, antropomorfismul poetic-religios al Olimpului, intuire genială a unui plan de existență dincolo de timp și spațiu, e locul ideal după care suspină sufletul greco-roman. Fruct al libertății haotizate de păcat, Olimpul e imaginea foarte aproximativă a veșniciei, dibuită de geniul antic deasupra lumii noastre, dar nu mai puțin o imagine frumoasă de sub a cărei boltă eterică se puteau înțelege mai limpede, prin contrast, proporțiile și semnificația vremelniciei omenești. Condiția terestră trăită de omul antic cu atât mai
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
formală perfectă, geniul e torturat de imaginea perfecțiunii substanțiale, pe care, negăsind-o în lumea concretă, o caută în ordinea transcendentă, lucru pe care l-am văzut studiind simbolul androgin. Pentru artă, paradisul creștin reprezintă icoana perfectă spiritualmente, transpusă în veșnicie, a lumii noastre devastate de durere și de moarte. Geniul nu se mai trudește acum să inventeze această imagine, ca în păgânism, căci e dată în revelația credinței ca un triumf final al vieții în nemurire. Aderând la revelație, artistul
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
pe urmele omului îndumnezeit, care e sfântul, decât pe urmele Dumnezeului înomenit, care e Mântuitorul, fiindcă în natura ei stă să transfigureze realitatea terestră ridicând-o către perfecțiunea teoformă. Dacă prin această tendință fundamentală orice artă năzuie în simboluri către veșnicie, muzica poate că răspunde îndeosebi dezmărginirii sufletului din tufișurile contingențelor. Armonia sonorităților pure și ritmul ce pulsează în ele ca un suflu care le dă viață creează vag, dar adânc, sentimentul infinit al paradisului. Toți marii compozitori s-au ridicat
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]