KorAP: Find »[drukola/base=zare & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...249 250 251 ...301 >

7,506 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927

du-te la datoria ta. Auta plecă. Noaptea se lăsase de-a binelea. În urma lui, îngîndurat, preotul își ridică fără să vrea ochii la cer: privirea i se opri asupra stelei ciudate. Tefnaht oftă atunci și întoarse capul spre altă zare. În fața șirurilor lungi de soldați, care începeau în oază și se sfârșeau între nisipuri, bătură tobele. Armata urma să se mute în altă oază, la depărtare de un ceas, spre a rămâne acolo cât timp va merge Auta în cercetarea

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
am găsit eu. - Care, Iahuben? - Cântecul minte! Acesta-i răspunsul. Auta oftă: - Asta-i tot întrebare!... Soldatul îl privi lung și tăcu. Apoi începu să mormăie alt cântec, de la el de-acasă, privind spre gura fluviului și mai departe, spre zarea mării. Dar deodată se întoarse și-l zgâlțâi pe Auta de umăr: - Uite, vin corăbiile noastre! strigă el bucuros. Într-adevăr, zarea mării era plină de mărunte aripi de păsări albe care, fără să fâlfâie, se înmulțeau mărindu-se pe

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
Apoi începu să mormăie alt cântec, de la el de-acasă, privind spre gura fluviului și mai departe, spre zarea mării. Dar deodată se întoarse și-l zgâlțâi pe Auta de umăr: - Uite, vin corăbiile noastre! strigă el bucuros. Într-adevăr, zarea mării era plină de mărunte aripi de păsări albe care, fără să fâlfâie, se înmulțeau mărindu-se pe toată dunga apelor din orizont. Nu se putea ști dacă erau corăbiile Atlantidei, dar erau corăbii. - De unde știi că sunt ale noastre

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
rome. Acum, soldații atlanți își pregăteau armele și sacii, iar scribii făceau socoteala prăzii luată pentru rege și preoți, hotărând câte vite, câți robi și câtă lână să încarce în fiecare dintre corăbiile de povară. De când se iviseră corăbiile în zare, Auta se făcu mai tăcut. Zarva oștească nu-l răscolea. Și nu știa nici el dacă tristețea așezată în sufletul lui are ca pricină părăsirea acestor locuri sau apropierea întoarcerii în Atlantida... Cu asemenea stare sufletească se duse la Tefnaht

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
de sutaș. După câteva clipe veni cu alt rob, căruia îi legă mijlocul cu o frânghie nouă. Iahuben ieși pe punte. Se uită în jur și trase adânc în piept aerul mării. Îl văzu pe Auta în față, nemișcat, privind zarea. Vru să se îndrepte spre el, să-i spună ce se întîmplase. Dar după câțiva pași se răzgândi și se întoarse. Începu să cânte un cântec din țara Ta Kemet, cu gândul dus însă la țara Ta Nuter. În nopțile

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
Și nici nu se mai gândi apoi la asta, căci acum era străbătut de alte gânduri, de niște gânduri care-i mai veniseră în călătoriile lui pe mări, dar nicicând așa de sâcâitoare ca de astă dată. Sclavul Auta privea zarea mării liniștite. Vedea cum îndepărtatele corăbii din față, înainte de a se topi cu totul în zare, își pierd întîi partea de jos și numai după aceea pânza. În schimb, dacă se uita îndărăt, către ultimele corăbii din lungul lor șir

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
de niște gânduri care-i mai veniseră în călătoriile lui pe mări, dar nicicând așa de sâcâitoare ca de astă dată. Sclavul Auta privea zarea mării liniștite. Vedea cum îndepărtatele corăbii din față, înainte de a se topi cu totul în zare, își pierd întîi partea de jos și numai după aceea pânza. În schimb, dacă se uita îndărăt, către ultimele corăbii din lungul lor șir, băga de seamă că fiecăreia pe rând i se ivește întîi pânza și apoi se vede

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
i se ivește întîi pânza și apoi se vede toată corabia. Era încă o taină pe care Auta ar fi vrut s-o dezlege și nu putea. Noaptea îl tulbura steaua nouă și ciudată, ziua ridicarea și căderea corăbiilor în zări. Șirul de corăbii, rămas numai fără două din ele, sparte de valuri, mai fu zbătut de furtuni ușoare. Șirul de corăbii pluti și pe marea liniștită ca lacurile din munții Atlantidei. Șirul de corăbii grele trecu prin strâmtoarea din stâlpi

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
La stânga Muntelui Vulturilor, peste o vale nu prea adâncă era altul, înfățișîndu-se pe alocuri verde, pe alocuri stâncos. Pieziș, către jumătatea arcului dintre miazănoapte și răsărit, se zărea aburind un munte rotund și pieptos, mai puțin înalt, iar departe spre zarea răsăriteană se contopea cu albăstrimile cerești al treilea munte, lung și crestat ca un pieptene. Mai spre miazăzi, numai ochii buni puteau desluși, dacă le cunoșteau dinainte, trei piscuri scunde așezate în triunghi. Iar întorcînd privirea pe dunga dintre miazănoapte

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
câștigați în locuri străine. Acum, Iahuben își făcea fără îndoială meseria în cazărmi, iar Mai-Baka fusese dus la peșteri ca să învețe meșteșugul de a clădi ziduri de oraș sau palate. Auta stătea țintuit în nesomn de ciudata stea coborâtă pe zarea dintre miazăzi și răsărit și privea pierdut cerul nopții atlante. Noaptea era plăcută, călduță, cu aer clar de munte înalt și cu miros zdravăn de iarbă înrourată. Totul era cum a fost totdeauna în această Atlantidă cu care sclavul negru

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
acum pentru el cea din urmă nădejde a dezlegării tainei din cer... După un somn adânc de om sănătos, Auta ieși în zori din baraca de bârne. Dimineața își ridica tocmai atunci aburii din prăpăstii. Munții se vedeau frumoși peste zări, albaștri și scunzi. Cei mai depărtați păreau nori. Sclavul își scutură amorțeala și se duse la izvorul rece. Asinii rumegau. Soldatul încă dormea, aici nefiind trâmbiță. Auta privi muntele în sus, unde printre stâncile golașe se pierdeau cărări. Vârful muntelui

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
sclav să pornească la drum. Sclavul se sculă, ca în vis, și se duse să-și pregătească asinul. Pe drum nu mai privi ca până atunci tufele și stâncile, nu se mai aplecă să culeagă flori. Se uita numai către zări. Dar soldatul nu-l băgă în seamă; el își urma ca și în ajun mersul pe jumătate adormit în legănarea liniștitului asin. Înaintau în pasul modest al măgarilor și nu schimbau nici o vorbă. Auta nu se mirase nici în întîia

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
stăpâne. Cu voia și din porunca stăpânului, am călătorit în anii din urmă foarte mult și am băgat de seamă că, cu cât mă îndepărtam mai spre miazăzi, stelele pe care aici în pisc le văd sus, se lăsau spre zarea de miazănoapte, iar dacă m-am dus în țara depărtată Sumer, le-am văzut coborând spre apus. Unele stele care sunt văzute de-aici din piscul stăpânului, de pe palat, spre marginea zării de miazănoapte, din țara oamenilor negri nu le-

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
în pisc le văd sus, se lăsau spre zarea de miazănoapte, iar dacă m-am dus în țara depărtată Sumer, le-am văzut coborând spre apus. Unele stele care sunt văzute de-aici din piscul stăpânului, de pe palat, spre marginea zării de miazănoapte, din țara oamenilor negri nu le-am mai văzut de loc. Însăși steaua ciudată acolo o vedeam la miazăzi și mai sus, iar de-aici o văd mai spre răsărit și mai jos. Și când băiatul de păstor

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
plin de miresme tari. La miazănoapte se vedea Steaua Păstorului. Se întoarseră amândoi cu fața spre locul știut dintre răsărit și miazăzi și încremeniră. Steaua necunoscută nu mai era. Cât era de bătrân, Marele Preot se întoarse pe călcâie scrutând zarea de jur împrejur: steaua nu era nicăieri. Își ridică apoi privirile în sus, spre zenit, dar steaua nu era nici acolo. Atunci Marele Preot se lăsă greoi într-un jilț și rezemîndu-și bărbia în piept stătu așa, mut și nemișcat

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
altul, apoi ieșiră amândoi din baracă. Sutașul își strigă ajutoarele și începu să le dea porunci. Slujbașul regesc se duse după câini. Puțin mai târziu, se împărțiră în patru cete, împrăștiindu-se în căutarea robilor spre cele patru părți ale zării. Dar după câteva ceasuri trei cete se întoarseră fără să fi aflat nimic. Doar a patra ceată, în fruntea căreia se dusese sutașul, nu se întoarse. Câinii luați de el mirosiseră urma sclavilor fugiți, numai că această urmă ducea departe

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
să coboare mai jos. Auta se uită prin ocheanul puternic și începu să deslușească aproape și fețele oamenilor. Oștile mai stătură un timp, fiecare parcă așteptând să înceapă cealaltă. Armele zecilor de mii de soldați ai Atlantidei, răspândiți până dincolo de zare, străluceau aurind câmpia. Robii erau de cincizeci de ori mai puțini. Auta văzu cum deodată, din fruntea armatei de robi, se desprinde un om. Îl privi cu mai multă luare aminte și simți că i se taie răsuflarea. Nu putea

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
un potop de flacără, de scântei și de fum. Fumul se îngroșă repede într-un stâlp care se vedea bine și din depărtare, iar apoi capătul de sus al acestui stâlp se umflă, alcătuind o ciupercă uriașă ce acoperi curând zarea. Apoi creasta muntelui se despică și din uriașa crăpătură (călătorii cunoșteau bine Muntele de Foc și priveau îngroziți, cu fălcile încleștate) începu să curgă un fel de apă de foc, când argintie și sticloasă, când ca arama călită. Se auzi

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
După un număr de ceasuri (nimeni nu știa cîte), începu alt șir de bubuituri care acum parcă se auzeau din fundul mării. Călătorii văzură cu uimire că alte mănunchiuri de fum negru sau roșu începeau să se înalțe pe bănuita zare a apusului. Marea era turbată. Vântul sălbatic îi mâna întruna spre răsărit, aruncîndu-le corăbiile de pe un munte de apă pe alt munte de apă. Cerul era negru. Marea era neagră. Felinarele de pe catarg se stinseseră de mult. Marea și vântul

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
apelor. Cei rămași plutiră mult timp (trebuia să fi trecut o zi și o noapte), până văzură iar lumină. Se uitară cu frică îndărăt. Deasupra lor era zi, dar la apus era noapte. Altceva nu se mai vedea nimic în zarea de la apus. Numai în noaptea următoare, cei câțiva călători scăpați de înec pe zdruncinata lor corabie zăriră între apus și miazănoapte o stea mare țâșnind spre cer, unde rămase apoi o vreme ca un ochi mare, deschis. - Zeii s-au

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
o albi toată și în oglindă nu se mai văzu nimic, nici munți, nici luntre. Hor sări în picioare și strigă înspăimîntat: - Iată de ce m-am temut! Ieșiră cu toții afară cât putură de repede. Mâna lui Hor arătă cerul dinspre zarea unde trebuia să fie Muntele de Foc. Tot cerul părea prins acolo într-un grătar de nourași lungi și subțiri sau de raze lăptoase și încet începu să se ridice sus, tot mai sus, o uriașă ciupercă de fum sau

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
Muntelui de Foc. Dar ce putea fi în toate acestea atât de cumplit încît să-l înspăimînte până și pe Hor?! Parcă auzindu-i gândurile, Hor îi făcu semn să vină în partea cealaltă a piscului, de unde priviseră adineauri. Dar zarea de la miazăzi se întunecase. Nu se mai vedea nimic. Hor și ceilalți străini intrară în luntrea lor. Nefert nu-și dădea seama ce se petrece, dar era neliniștită. Auta nu apucase să afle nimic și, văzîndu-i pe străini atât de

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
și lespezile din palatul Marelui Preot erau acum praf de scântei. Apoi se lăsă seara. Cu oarecare timp înainte de aceste două întîmplări, cele unsprezece corăbii lungi ale Marelui Preot ieșiseră în larg. Tăcut, pe punte, bătrânul privi acum încremenit în zare spre locul unde cu o secundă înainte se mai răsfățase în lumină neasemuitul său palat. Se stârnise vântul, bătând spre răsărit. Marele Preot ședea împietrit pe punte și privea îndărăt. Vâslașii primiseră porunca sa de a vâsli din răsputeri, cu toate că

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
era în frunte. Nimeni nu îndrăznea să-i tulbure tăcerea, numai o singură dată cârmaciul, în genunchi, l-a întrebat încotro să plutească și bătrânul i-a răspuns numai atît: - Ta Kemet. Departe, pe țărmul părăsit și acum amestecat cu zarea, se zăreau uneori fântâni de foc, apoi numai zare înroșită. Valurile mării vuiau cumplit aruncând corăbiile ca pe niște semințe. Soarele apunea acum la zenit, apusul fiind cotropit de întuneric. Un slujitor veni la Marele Preot cu fructe și cu

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
tăcerea, numai o singură dată cârmaciul, în genunchi, l-a întrebat încotro să plutească și bătrânul i-a răspuns numai atît: - Ta Kemet. Departe, pe țărmul părăsit și acum amestecat cu zarea, se zăreau uneori fântâni de foc, apoi numai zare înroșită. Valurile mării vuiau cumplit aruncând corăbiile ca pe niște semințe. Soarele apunea acum la zenit, apusul fiind cotropit de întuneric. Un slujitor veni la Marele Preot cu fructe și cu vin spunîndu-i că trecuse o noapte și o zi

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]