63,386 matches
-
veți învăța aici, ci doar să vă dați seama cînd cineva debitează absurdități și să-l dați în vileag. Asta-i tot în ce privește educația!" Bismarck și MacMillan se refereau la studiile liberale și la studierea istoriei 4 "Răul făcut unei perspective sănătoase a istoriei Americii de lucrările (lui Bancroft) a fost incalculabil, dacă nu ireparabil". H. E. Barnes, History of Historical Writing, New York, 1962, p. 232 5 Ibidem, pp. 232-234 6 "Neamul românesc", 21 august 1916 7 Jean Lacouture, Citations du
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
Op. cit., pp. 10-17. Iorga descrie trecerea sa prin India și pe străzile Havanei cu ajutorul unui ghid englezesc. George Sand l-a purtat prin Veneția lui Orio Soranzo; Daniel Stern în lumea evreilor superstițioși din Alsacia, Emile Souvestre i-a deschis perspectiva vieții de provincie a Franței, iar în tovărășia lui Victor Hugo (Orientale) a trăit distrugerea prin foc a Sodomei și Gomorei și a intrat în palatul lui Ali Pașa 15 Op. cit., p. 61 16 Op. cit., p. 79 17 Șeicaru, op. cit
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
august și 27 octombrie 1918 122 "Neamul românesc", 18 decembrie 1918 123 O viață de om..., vol. II, p. 313; Memorii, vol. II, pp. 120-121 1 Chiar și istoricii români comuniști au prezentat în ultima vreme perioada interbelică într-o perspectivă mai pozitivă. Vezi Mircea Mușat și Ion Ardeleanu, România după Marea Unire, București, 1976 și De la statul geto-dac la statul național-unitar, București, 1983 2 Noua Constituție lăsa intacte puternice prerogative regale. Constituția putea fi suspendată parțial sau în totalitate de către
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
Supt trei regi, p. 326 38 O viață de om..., vol. III, p. 65. Iorga a scris o carte despre Stere, intitulată La trahison de Stere, București, 1921, un bun exemplu de felul în care putea Iorga să piardă atît perspectiva cît și controlul asupra lui însuși atunci cînd erau implicate sentimente personale. Încercînd să-l descrie pe Stere, el uita rolul decisiv jucat de acesta ca să-și convingă basarabenii să voteze revenirea Basarabiei la România. Lui Iorga îi convenea să
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
sau alta era inevitabilă. Întoarcerea la trecutul discreditat era imposibilă. Atunci ce urma să-i ia locul? Comunismul s-ar putea să fi fost soluția greșită, dar dilema căreia Îi răspundea era cum nu se poate mai reală. În Occident, perspectiva schimbării radicale a fost depășită pe neobservate, nu În ultimul rând datorită ajutorului (și presiunii) Statelor Unite. Atracția platformelor de front popular - și a comunismului - a pălit: ambele erau rețete pentru vremuri grele, iar În Occident, cel puțin după 1952, dificultățile
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
a demola „societatea”, lăsând problemele publice În voia unei piețe nerestricționate și a unui stat minimalist. A fost Însă doar o zvâcnire pasageră. După 1989, nici stânga, nici dreapta europeană nu mai aveau de oferit un proiect ideologic global - În afară de perspectiva libertății, care pentru cei mai mulți europeni era deja o realitate. În al treilea rând, ca un substitut modest pentru ambițiile defuncte ale trecutului ideologic european, a apărut Într-un târziu - și mai mult din Întâmplare - „modelul european”. Ivit dintr-un amestec
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În fiecare segment al ei. Dar din anii ’80 Încoace, mai ales după căderea Uniunii Sovietice și extinderea Uniunii Europene, Europa se confruntă cu un viitor multicultural. Refugiații, muncitorii imigranți, locuitorii naturalizați din fostele colonii, atrași Înapoi În metropolă de perspectiva libertății și a unui loc de muncă, sau imigranții voluntari și involuntari din statele eșuate sau represive de la marginile extinse ale Europei - toți aceștia au transformat Londra, Paris, Anvers, Amsterdam, Berlin, Milano și Încă o duzină de alte locuri În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
civil deja În desfășurare. Mai util era să se Încerce restabilirea ordinii și a normalității, să fie lăsată În urmă era fascistă, iar puterea să fie câștigată la urne. Din poziția sa privilegiată În mișcarea comunistă internațională, Togliatti avea o perspectivă strategică mai amplă, În care situația Greciei servea drept avertisment. În Grecia, deși lumea afacerilor și elita administrativă colaboraseră masiv În timpul războiului, epurarea postbelică nu a vizat dreapta, ci stânga politică. Era un caz unic, dar concludent. Războiul civil din
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și al foștilor membri de partid, ceea ce a năruit șansele comunismului În Austria postbelică. Berlinul și-a Învățat lecția: Partidul Comunist German (KPD) a hotărât să-și deschidă larg porțile, oferind ajutor și protecție milioanelor de foști naziști. Cele două perspective - doctrina și calculul - nu sunt neapărat incompatibile. Ulbricht și colegii săi credeau realmente că nazismul nu putea fi extirpat din Germania decât prin realizarea unei transformări socio-economice: ei nu se sinchiseau de responsabilitatea individuală sau de reeducarea morală. Dar au
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Is Over) Soluția este să rupem cercul vicios și să le redăm popoarelor europene Încrederea În viitorul economic al țărilor lor și al Întregii Europe. George C. Marshall Calamitatea din Europa a avut o asemenea amploare, Încât a deschis noi perspective. Războiul schimbase totul. Aproape nicăieri nu se punea problema Întoarcerii la situația dinainte de 1939. Nu era numai părerea celor tineri și radicali, ci și a observatorilor perspicace din generațiile mai vechi. Charles de Gaulle, care avea 54 de ani la
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
să constrângă Marea Britanie să renunțe la colonii și să adopte convertibilitatea monedei și comerțul liber; 3) să se retragă rapid din Europa. Dintre acestea, numai al doilea a fost atins; al treilea a căzut victimă imposibilității primului. Britanicii aveau altă perspectivă. În 1944, un subcomitet ministerial subliniase patru aspecte de interes maxim În tratativele cu Uniunea Sovietică: 1) petrolul din Orientul Mijlociu; 2) bazinul mediteranean; 3) „comunicațiile maritime vitale”; 4) menținerea și protecția forței industriale a Marii Britanii. După cum se poate vedea, nici unul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
mult pentru Stalin, devenit liderul unui imens bloc eurasiatic: pentru a consacra acest nou statut, URSS a insistat asupra unui sistem de veto În noul Consiliu de Securitate al Națiunilor Unite. Teritoriile aduceau nu numai prestigiu, ci și securitate. Din perspectiva sovietică, un glacis la vest, o fâșie largă de pământ pe care germanii trebuiau s-o traverseze ca să atace Rusia, era un atu militar vital. La Yalta și la Potsdam, Stalin a insistat ca teritoriile dintre Rusia și Germania, dacă
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În timp ce Stalin crease Kominformul, instruise partidele comuniste din Franța și Italia să adopte o poziție intransigentă În afacerile interne și devenise mult mai drastic În țările din noul bloc sovietic, controlate de comuniști. Miniștrii au discutat, ca și În trecut, perspectiva unui guvern exclusiv german sub control aliat și alți termeni pentru un eventual Tratat de pace. Dar, În absența unui acord privind planurile pe termen lung și administrarea comună a Germaniei, Întâlnirea s-a terminat fără programarea unor reuniuni viitoare
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
stângă În noi mișcări comuniste și denunțându-i pe ceilalți ca reacționari depășiți de mersul istoriei. Când partidele comuniste s-au trezit În minoritate În următoarele două decenii, Moscova a schimbat abordarea, iar comuniștii le-au prezentat socialiștilor (mai numeroși) perspectiva unificării stângii sub egida comunistă. După eliberare, În circumstanțele specifice Europei de Est, propunerea le-a părut socialiștilor perfect rezonabilă. Chiar și În Vest, membrii mai radicali ai Partidelor Socialiste Francez și Italian au fost seduși de invitațiile comuniștilor de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
lupta de gherilă Împotriva autorităților comuniste, dar și cauza lor era pierdută. URSS avea un interes atât de evident În coloratura politică a Poloniei, Încât speranțele polonezilor din timpul războiului - Înainte și după Yalta - pot părea absurde. În Ungaria Însă, perspectiva unei „căi maghiare spre socialism” nu era complet fantezistă. Pentru Moscova, Ungaria postbelică prezenta interes doar ca un posibil culoar pentru trupele Armatei Roșii, dacă trebuiau să se deplaseze spre vest către Austria (sau, mai târziu, spre sud către Iugoslavia
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
drept pionierii balcanici ai modelului bolșevic de revoluție și guvernare. După spusele lui Milovan Djilas, „toți Înclinam, În spirit, către URSS. și i-am fi rămas devotați de n-ar fi fost pretențiile de extremă loialitate ale Marii Puteri”. Din perspectiva lui Stalin, devotamentul iugoslav față de bolșevism a fost dintotdeauna puțin cam prea aprins. După cum am văzut, lui Stalin Îi păsa mai puțin de revoluție și mai mult de putere. Moscova era cea care trebuia să hotărască strategia partidelor comuniste, Moscova
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Tito nu deranja Uniunea Sovietică doar În relațiile diplomatice cu Aliații din Vest, ci crea probleme și În sânul mișcării comuniste internaționale. Pentru observatorii din exterior, comunismul era o singură entitate politică, structurată și condusă de la „Centru”, din Moscova. Din perspectiva lui Stalin Însă, lucrurile erau mai complicate. Între sfârșitul anilor ’20 și Începutul războiului, Moscova reușise Într-adevăr să-și impună dominația asupra comuniștilor din lumea Întreagă, cu excepția Chinei. Dar războiul a schimbat totul. În lupta Împotriva nemților, Uniunea Sovietică
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
călcată În picioare: așadar nu aveau mult de pierdut. Creștin-democrați, toți erau preocupați de coeziunea socială și responsabilitatea colectivă, ceea ce Îi făcea să Încline În favoarea unei Înalte Autorități transnaționale care să exercite puterea executivă pentru binele comun. Mai la nord, perspectivele erau Întrucâtva diferite. Pentru regiunile protestante ale Scandinaviei și Marii Britanii (sau În abordarea protestantă a unui neamț din nord precum Schumacher), CECO avea un iz autoritarist. Social-democratul Tage Erlander, prim-ministru al Suediei Între 1948 și 1968, chiar Își motiva
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
mai mult, comerțul britanic cu Europa era mult mai redus În 1950 decât În 1913. În ochii oficialilor britanici, țara avea așadar mai mult de pierdut decât de câștigat dacă se implica În aranjamente economice obligatorii cu țări ale căror perspective erau incerte. Cu un an Înainte de propunerea lui Schuman, poziția Marii Britanii, exprimată În particular de funcționari publici importanți, era următoarea: „Nu ne interesează cooperarea economică pe termen lung cu Europa. În cel mai bun caz ne-ar greva resursele; În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
populare, care puteau eroda serios legitimitatea statului „muncitoresc și țărănesc”. În primii ani, Însă, democrațiile populare nu erau deloc nepopulare În rândul celor pe care pretindeau că Îi reprezintă. Dimpotrivă: distrugerea claselor de mijloc și expulzarea minorităților etnice au deschis perspective de ascensiune socială pentru țărani, muncitori și copiii lor. Oportunitățile abundau, mai ales pentru săraci și pentru funcționari: posturi de ocupat, apartamente de Închiriat la prețuri reduse, locuri În școli rezervate copiilor de muncitori și refuzate copiilor de „burghezi”. Competența
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
le amintea cititorilor săi că nu e nimic rău În a-ți ucide dușmanii politici. Cusurul Pragăi era că „ceremonia prin care sunt uciși șprocesul-spectacolț nu Înseamnă nimic pe lângă ce ar trebui să vedem dacă violența ar fi justificată din perspectiva comunistă. La urma urmei, acuzațiile sunt, la prima vedere, cât se poate de plauzibile”. Intelectualii francezi care vizitau blocul sovietic se extaziau mai mult decât oricine dinaintea comunismului În construcție. Suprarealistul Paul Éluard se adresa În 1948 unui public bucureștean
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
următorii cinci ani la Moscova. Partidul Comunist Francez era, pe scurt, un partid-satelit de Încredere, chiar dacă oarecum rigid: un vehicul perfect pentru ideile și practica staliniste. Generația de studenți de după război, sedusă de lideri și directive, de disciplină și de perspectiva acțiunii cot la cot cu „muncitorii”, a fost atrasă tocmai de rigiditatea PCF - cel puțin În primii ani, la fel cum partidul ceh sau polonez i-a entuziasmat inițial pe tinerii din Est. Dar intelectualii francezi consacrați se vedeau amenințați
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și singurul politician local din Germania postbelică ce putea servi drept reper moral pentru conaționali. Dar Schumacher, deși plin de calități, nu a Înțeles imediat noul regim internațional din Europa. Născut la Kreisstadt, În Prusia, el nu voia să abandoneze perspectiva unei Germanii unite și neutre. Nu avea Încredere În comuniști, care Îi displăceau, și nu Își făcea iluzii cu privire la ei; dar credea sincer, se pare, că o Germanie demilitarizată va fi lăsată să-și hotărască soarta și că acest lucru
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Încurajat o abordare evident necritică a trecutului recent al Germaniei. În 1955, Ministerul de Externe a protestat formal Împotriva selecționării documentarului Nuit et brouillard (Noapte și ceață) de Alain Resnais la Festivalul de Film de la Cannes din acel an. În perspectiva apropiatei intrări În NATO a Germaniei de Vest ca partener cu drepturi depline, filmul ar fi putut dăuna relațiilor cu alte state (cum spunea protestul oficial, „va tulbura armonia internațională a festivalului prin evocarea emfatică a unui trecut dureros”). Guvernul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Saigon, urmate de francezi o lună mai târziu. În schimb, francezii au primit În februarie 1946 districtele din nordul Vietnamului, aflate până atunci sub controlul Chinei. În acel moment, cum autoritățile din Paris inițiaseră discuții cu reprezentanții naționaliștilor, se contura perspectiva unei autonomii negociate sau a independenței. Însă, la 1 iunie 1946, amiralul Thierry d’Argenlieu, reprezentantul plenipotențiar francez, a proclamat separarea unilaterală a Cochinchinei (partea de sud a țării) de Nordul dominat de naționaliști, sabotând astfel eforturile propriului guvern de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]