62,876 matches
-
a urmat a fost mai puțin demonstrativă, dar foarte eficace. Au fost evitate procesele publice, dar, În următorii doi ani, Partidul Comunist Cehoslovac a fost curățat de elementele „nesănătoase” (nouă din zece excluși erau cehi). Cei care fuseseră activi sau jucaseră un rol important În Primăvara de la Praga au fost „intervievați” și puși să semneze declarații prin care Își renegau acțiunile și condamnau reformele lui Dubček. Cei mai mulți au semnat. Cei care au refuzat și-au pierdut slujbele și, Împreună cu copiii și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
incredibil de sigure - lucru subliniat frecvent de cei care comparau societatea europeană atent reglementată cu individualismul galopant și crud din America urbană. Cât despre „revoltele” studențești din anii ’60, ele nu făceau decât să confirme acest diagnostic: tineretul european se juca de-a revoluția. Cei care „luptau În stradă” nu riscau, de fapt, mai nimic. În anii ’70, viitorul a devenit dintr-odată sumbru. Dacă Europa de Est, după invazia de la Praga, abia mai sufla În Îmbrățișarea frățească a patriarhilor Partidului, Europa de Vest părea
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
beneficiat masiv de ajutorul american, atât după prezentarea „doctrinei Truman”, cât și prin Planul Marshall. țara a fost admisă În NATO În 1952, iar forțele armate grecești au fost ajutate din plin cu strategii și echipament militar. Armata avea să joace un rol decisiv. Britanicii au sperat inițial să lase Greciei eliberate forțe de ordine moderne și o armată depolitizată, fapt care s-a dovedit imposibil În circumstanțele din acea zonă și perioadă. După opt ani de război, armata greacă era
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de a fi rapidă. Ea a precipitat - În urma confruntărilor violente care au avut loc după retragerea armatei În Luanda, capitala Angolei - Întoarcerea În țară a 750.000 de europeni. Mulți dintre ei s-au stabilit În nordul conservator al țării, jucând În anii următori un rol politic semnificativ. Aceste transformări rapide Îl tulburau pe Spínola (instinctele lui conservatoare erau la antipodul proiectelor radicale ale colegilor lui mai tineri) - așa Încât, În septembrie 1974, a demisionat. În următoarele paisprezece luni, Portugalia a părut
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
o Constituție, iar puținele drepturi și proceduri respectate erau praf În ochii țărilor occidentale. Dictatorul, care era oficial „regent” al monarhiei suspendate, Îl desemnase ca succesor pe tânărul Juan Carlos (nepot al ultimului rege spaniol), dar pentru cei mai mulți observatori monarhia juca un rol insignifiant În treburile Spaniei. Chiar și Biserica, o prezență majoră În viața cotidiană a spaniolilor, avea doar un rol limitat În politică. Deși rolul tradițional al Spaniei ca bastion al civilizației creștine și pavăză În calea ateismului și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
fost așadar asigurată chiar de miniștrii și oamenii de Încredere ai lui Franco, ceea ce Îi explică succesul și rapiditatea. În prima fază a ieșirii Spaniei din era franchistă, forțele tradiționale ale schimbării democratice În Spania - liberalii, socialiștii, comuniștii, sindicatele - au jucat un rol secundar. Juan Carlos a fost Încoronat la două zile după moartea dictatorului. La Început, el l-a păstrat În funcție pe prim-ministrul franchist Carlos Arias Navarro alături de colegii săi de cabinet, vrând să asigure armata și pe
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
această transformare a fost mult exagerat, că circumstanțele ar fi Împins oricum Marea Britanie Într-o direcție „thatcheristă”; că pactul social postbelic era deja pe moarte. Posibil. Dar, chiar și retrospectiv e greu să ne imaginăm cine altcineva ar fi putut juca rolul de gropar. Merită recunoscută amploarea transformării, fie ea bună sau rea. Dacă ai fi adormit În Anglia anului 1978 și te-ai fi trezit după douăzeci de ani, țara ar fi fost de nerecunoscut: nu semăna nici cu Anglia
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
partidelor din stânga oficială, Mitterrand nu era defel candidatul lor și a avut grijă să mențină distanța. Abia după implozia vechiului Partid Socialist În 1969 (În urma umilinței electorale suferite În 1968), el a Început să orchestreze renașterea În care urma să joace un rol principal: transferul a avut loc În 1971, prin apariția unui nou Partid Socialist condus de Mitterrand și o nouă generație de tineri ambițioși recrutați pentru a-l sprijini. Între Mitterrand și rămășițele orgoliosului socialism francez s-a stabilit
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
spre cel privat. Problema nu era doar cine e proprietar la ce fabrică sau cât de reglementată trebuie să fie cutare ramură; era o schimbare mult mai profundă. Timp de aproape jumătate de secol, europenii văzuseră statul și autoritățile publice jucând un rol din ce În ce mai important În problemele lor. Acest proces devenise atât de banal, Încât premisa lui - că implicarea statului este o condiție necesară a creșterii economice și a progresului social - era practic subînțeleasă. Fără destrămarea cumulativă a acestei prezumții În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În polemici marxiste, tranziția a fost mult mai ușoară. Fiu al unui prosper om de afaceri praghez a cărui familie fusese expropriată de guvernul comunist după 1948, Havel nu manifesta entuziasmul revoluționar tineresc al contemporanilor săi angajați și nici nu jucase un rol foarte activ În eforturile lor reformiste Înainte de 1968. Relațiile lui Havel cu autoritățile comuniste fuseseră dintotdeauna antagonice, În mare parte datorită originilor sale burgheze, dar niciodată de natură politică. De-a lungul anilor ’70 și ’80, fiind hărțuit
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
lui Brejnev. În acest sens, Mihail Gorbaciov era un comunist reformist clasic: nu e o coincidență faptul că, la Începutul anilor ’50, ca student la Facultatea de Drept a Universității din Moscova, fusese prieten apropiat cu Zdenìk Mlynáø, care a jucat apoi un rol central În Primăvara de la Praga din 1968. Dar, ca toți comuniștii reformiști din generația sa, Gorbaciov era În primul rând un comunist și abia după aceea un reformator. Într-un interviu din februarie 1986 acordat ziarului comunist
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Károly Grósz. Consecințele practice ale acestei lovituri interne de partid se limitau la un program economic de austeritate menit să Întărească „forțele pieței”, Însă forța ei simbolică era imensă. János Kádár conducea Ungaria de la revoluția din 1956, la Înăbușirea căreia jucase un rol major. În ciuda imaginii destul de favorabile pe care o avea peste hotare, pentru maghiari el era personificarea minciunii oficiale pe care se baza „comunismul de gulaș”, și anume aceea că mișcarea de reformă maghiară nu fusese nimic altceva decât
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
s-a făcut În Întregime din interior. Al doilea lucru demn de remarcat este faptul că, dacă În Polonia (ca mai târziu În Cehoslovacia și În alte părți) evenimentele din 1989 au avut doar efecte locale, tranziția din Ungaria a jucat un rol vital În disoluția unui altui regim comunist, cel din Germania de Est. Din exterior, Republica Democrată Germană părea unul dintre regimurile comuniste cel mai puțin vulnerabile - și nu doar pentru că toată lumea credea că Moscova nu va permite vreodată
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
aveau șanse să câștige. Dar nu trebuie să conchidem că popoarele captive din Europa de Est tânjeau să devină... americani și cu atât mai puțin că Încurajarea sau sprijinul american sunt factorii care le-au precipitat sau facilitat eliberarea 34. Statele Unite au jucat un rol remarcabil de modest În Întâmplările dramatice din 1989, cel puțin până când faptul s-a consumat. Iar modelul social american - „piața liberă” - era invidiat sau emulat de oameni doar ocazional. Pentru cei care trăiau sub comunism, dorința de eliberare
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
sovieticilor (și ale polonezilor) privind iredentismul german, angajându-se solemn să accepte drept permanente frontierele estice ale țării, angajament inclus anul următor Într-un tratat cu Polonia. După ce obținuse cât mai multe avantaje, Moscova a abandonat RDG. Uniunea Sovietică a jucat o mână proastă cum a putut mai bine și l-a cedat pe tovarășul ei est-german mărunt și nemulțumit cu protestele de rigoare, dar cu puține regrete reale. Era mai Înțelept să construiască o relație strategică cu o nouă Germanie
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
fusuri orare și zeci de popoare distincte, Rusia a fost dintotdeauna prea mare pentru a fi redusă la o identitate unică sau un țel unitar 14. În timpul marelui război de apărare a patriei, dar și după aceea, autoritățile sovietice au jucat cu aplomb cartea rusă, făcând apel la mândria națională și preamărind „victoria poporului rus”. Dar rușii nu au fost blagosloviți niciodată cu un caracter „național” de felul celui atribuit după cutuma sovietică cazacilor, ucrainenilor sau armenilor. Nu exista nici măcar un
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Pentru unele cercuri politice și de afaceri din Praga, Slovacia era o moștenire Împovărătoare. Între timp, Opinia Publică Împotriva Violenței s-a destrămat din motive similare. Cea mai marcantă personalitate a sa era acum Vladimir Mečiar, un fost boxer care jucase un rol relativ minor În evenimentele din 1989, dar care ulterior se dovedise mai iscusit decât confrații săi la jocul politic democratic. După alegerile din iunie, el formase un guvern al Consiliului Național Slovac, dar stilul lui rebarbativ a divizat
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
genul celor care au „purificat” Polonia sau Ungaria cu zeci de ani În urmă), țara oferea oportunități excelente pentru demagogi ca Miloševiæ sau omologul lui croat, Franjo Tudjman. Formând o nouă bază electorală, ei și-au aranjat ieșirea din comunism jucând o carte etnică indisponibilă În restul Europei - pe care au substituit-o dezideratului democrației. În Ucraina, Slovacia sau țările baltice, politicienii de după 1989 au putut face apel la independența națională pentru a lăsa În urmă trecutul comunist (clădind concomitent un
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
informare și opinie. La mijlocul anilor ’90, unele periodice odinioară influente ale vechii generații de intelectuali deveniseră, din păcate, marginale. Revista literară Zeszyty Literackie, editat la Paris de Barbara Toruñczyk (o exilată poloneză din generația ’68) și mult admirat Înainte de 1989, jucase un rol major În dialogul cultural din Polonia. Acum, după ce revenise triumfal În capitala patriei eliberate, se lupta să-și păstreze cei 10.000 de cititori. Literární noviny, cel mai vechi și mai influent săptămânal de cultură ceh, o ducea
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În acele privințe care afectează direct viața cotidiană a cetățenilor: educația, cultura, mediul, turismul, posturile publice locale de radio și televiziune. Dacă nemții ar fi avut vreo aplecare către politica identitară pe bază teritorială - dar aici trecutul aparte al Germaniei juca, probabil, un rol inhibitor -, landurile reprezentau un surogat perfect satisfăcător. Separatismul național a atins concentrarea maximă nu În cea mai mare țară europeană, ci În una dintre cele mai mici. Belgia, de mărimea țării Galilor și Întrecută ca densitate a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și mai e ceva. În termeni relativi, așa-zisul element „social” din bugetul UE este minuscul - mai puțin de 1% din PNB-ul mediu În zona europeană. Dar, de la sfârșitul anilor ’80, bugetul Comunității și apoi al Uniunii Europene a jucat un rol redistributiv incontestabil, transferând resurse din regiunile prospere spre cele sărace și contribuind la reducerea constantă a distanței dintre bogați și săraci: În practică, el a luat locul programelor social-democratice la scară națională din generația precedentă 13. În ultimii
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
firme germane au transformat nevoia În virtute, impunând engleza ca limbă utilizată În mediul corporatist. Politicienii și managerii germani se mișcau remarcabil de ușor În cercuri anglofone. Cu totul altceva era declinul limbii franceze. Pentru uzul zilnic, ea nu mai jucase un rol important În Europa de la declinul aristocrațiilor imperiale din vechile regimuri. În afara Franței, doar pentru un milion sau două de belgieni, luxemburghezi și elvețieni și câteva comunități izolate din Alpii italieni și Pirineii spanioli mai era limba maternă - mulți
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Germania (ca să dezvoltăm imaginea voltairiană) era țara care „cunoștea” cel mai bine Europa, nu-i de mirare că țările ce doreau cel mai aprig să fie „cunoscute” la Începutul secolului XXI erau alte două foste state imperiale. Rusia și Turcia jucaseră cândva, ca și Germania, un rol imperial În Europa. Numeroși turci și ruși au avut soarta tristă a comunităților de etnici germani din Europa: moștenitori dislocați ai unei puteri autocratice, reduși acum la rolul de minorități vulnerabile și antipatizate Într-
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
publice frapa prin amploare În Franța și Germania, dar În Întreaga Europă statul era principalul (și adesea unicul) mecena al artelor. „Cultura” era ultimul sector important al vieții publice În care statul național (și nu Uniunea Europeană sau Întreprinderile private) putea juca un rol inimitabil, deținând cvasimonopolul finanțării. Chiar și În Europa de Est, unde generația mai vârstnică Își aduce aminte cu tremur ce Înseamnă să Încredințezi guvernului controlul vieții culturale, vistieria publică prin care bătea vântul era singura alternativă la impactul malefic al
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
efortului de a-l face mai animat - și de a pune capăt jocurilor de cinci zile, relaxante, dar dezastruoase din punct de vedere comercial. Ceea ce unea cu adevărat Europa era fotbalul. Nu fusese Întotdeauna așa. În toate țările europene se juca fotbal, dar În primele decenii postbelice carierele jucătorilor nu Îi purtau departe de casă. Spectatorii urmăreau meciurile din campionatele interne; jocurile internaționale, relativ rare, erau considerate În unele locuri reeditări simbolice, cu Încărcătură afectivă, ale istoriei militare. În acea perioadă
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]