67,494 matches
-
Belfast Royal College, 3SAT Frankfurt și RTL Luxemburg. A mai jucat în filme pentru televiziunea publică din Lausanne, Elveția. a promovat în calitatea sa de regizor un spectacol de teatru total, o sinteză a artelor dansului, costumului și mimicii, care amintește experimentele din perioada interbelică a marelui regizor francez Jean-Louis Barrault și teoria "supramarionetei", formulată de regizorul și teoreticianul teatrului E. G. Craig, care s-a bucurat de notorietate în România și a corespuns cu activitatea regizorului român Haig Acterian. În 2008
Dan Puric () [Corola-website/Science/299931_a_301260]
-
în zona în care se află în prezent localitatea, un loc extrem de propice pentru agricultură și creșterea animalelor. Prima atestare documentară a localității datează din 1302, când apare în izvoare sub denumirea de posessia Galfalva. În documente săsești așezământul este amintit sub denumirea Gallendorf, iar mai târziu în anul 1314 apare sub denumirea de Villa terra Gálfalva, denumit astfel după comitele Gál Gálfalvi. De-a lungul istoriei, domeniul Gálfalva a fost în proprietatea mai multor persoane, oameni importanți ale acelor vremuri
Gănești, Mureș () [Corola-website/Science/299938_a_301267]
-
normă, canon, ierarhie și credință într-un ideal permanent de frumusețe. Înseamnă ordine obiectivă, perfecțiune formală (care va fi găsită în acele modele de frumusețe perfecte - modelele clasice), înseamnă superioritate a rațiunii asupra fanteziei și pasiunii. Printre reprezentanții de marcă amintim pe Nicolas Boileau (Arta poetică, tratat de poetică normativă clasică). P. Corneille (Cidul - tragedie), J. Racine (Fedra - tragedie), Moliere (Avarul - comedie), La Fontaine (Fabule) În contrast cu arta barocă, în secolul al XVII-lea, în Europa, se afirmă o artă bazată pe
Clasicism () [Corola-website/Science/299932_a_301261]
-
ceea ar fi în acord cu textele. Această accepțiune vagă ar putea fi interpretată ca reflectând existența unei puteri politice, o uniune de triburi, condusă de agatârși, în perioada 550-450 î.e.n. și care s-a opus expansionismului scitic. Herodot îi amintește pe agâtirși în conflict cu sciții ( IV; 78; 100; 119; 125), fapt ce s-ar opune ipotezei moderne care îi consideră o ramură a sciților. Legendă transmisă de Herodot (IV; 10),după care Skytes și Agathirsos erau fii legendari ai
Agatârși () [Corola-website/Science/299950_a_301279]
-
spune despre el că avea un acut simț al realului și că era văzut adesea purtând costume clasice cu un papillon (în limba engleză, ). Printre studenții săi s-a numărat și scriitorul și teoreticianul Sigfried Giedion. Printre altele, Gropius este amintit nu numai ca unul dintre cei mai influenți arhitecți ai secolului 20, fondator al Bauhaus, realizator de clădiri având o marcă inconfundabilă, dar și prin numele unui întreg complex arhitectural al Berlinului de azi, districtul Gropiusstadt.
Walter Gropius () [Corola-website/Science/299958_a_301287]
-
de 3,267,731 locuitori (2006). Acesta a fost creat la 1 ianuarie 1999 din fosta Cracovia, Tarnow, Nowy Sącz și părți din voievodatele Bielsko-Biała, Katowice, Kielce și voievodatul Krosno, în conformitate cu reformele guvernului polonez local adoptate în 1998. Numele provinciei amintește numele tradițional al unei regiuni poloneze istoric, Polonia Mică, sau în limba poloneză: "Małopolska". actual, cu toate acestea, se referă doar la o mică parte din regiunea mai mare, Malopolska vechi, care, împreună cu Polonia Mare (Wielkopolska) și Silezia (Śląsk), formau
Voievodatul Polonia Mică () [Corola-website/Science/299962_a_301291]
-
309 i.en., acestea se răscoală din nou, stipendiate de Ptolemeu Lagos al Egiptului. Callatis este asediat și cucerit în 307 i.en. În 305, Lisimah se proclama rege al Traciei. La aceea vreme se remarcă dintre căpeteniile tracilor Dromichaites, amintit de Strabon, Memnon și Pausianias, Diodor din Sicilia, Trogus Pompeius, Lexiconul Suidas. Diodor din Sicilia detaliază conflictul dintre Dromichaites și Lisimah. Conflictul a izbucnit în 300-297 i.en.. Regele Lisimah este înfrânt și scapă prin fugă din încăierare, dar fiul
Geți () [Corola-website/Science/299936_a_301265]
-
nu avea prea multe date, considerând regiunea dintre Marea Neagră, gurile Dunării și Nistru ca fiind "în întregime șes și fără ape", regiune pe care o numește "puștiul geților". Au existat numeroase neamuri geto-dacice care au locuit în Dacia, insă voi aminti doar neamurile getice. Astfel, piefigii, menționați de Ptolemeu în "Geografia", sunt unii și aceiași cu marea uniune de triburi getice din secolele III-II I.Hr.. Siensii, menționați tot de Strabon, sunt un neam getic care, se pare, după Vasile Pârvan
Geți () [Corola-website/Science/299936_a_301265]
-
se îmbăiau (...). Doamnele erau tolănite pe divanuri acoperite cu perne și covoare bogate. Sclavele le pieptănau." În partea centrală a tabloului recunoaștem figură Femeii care se îmbăiază, cântând la mandolina. Femeia care stă întinsă în partea dreaptă pe perne ne amintește de "Antiope" sau "Odalisca cu scalva". Este soția artistului, Madeleine Chapelle, pe care Ingres a pictat-o de nenumărate ori. Văzută din profil cu mâinile împreunate, femeia cu plete blonde este poate chiar Lady Montagu, care privește cu atenție întreaga
Baia turcească () [Corola-website/Science/299288_a_300617]
-
erau soldați de nădejde, în secolul al XVIII-lea domnii Moldovei erau păziți de oameni tineri cu sâneața (pușcă) aduși din Vicove și din Berhomet pe Siret. În timp de pace vicovenii făceau comerț cu boi în orașul Bistrița, fiind amintit un negustor Vasile Gicovanul (secolul al XVI-lea). Din pricina dărilor către domnii fanarioți, sătul s-a pustiit de câteva ori, dar călugării și domnia l-au repopulat cu o parte dintre oamenii fugiți, dar și cu altii aduși din Transilvania
Vicovu de Sus () [Corola-website/Science/299258_a_300587]
-
Phoenix la sfârșitul piesei, ceea ce s-a și întâmplat. Ulterior acestui turneu teatral a fost cooptat Liviu Butoi, care cânta la flaut și la oboi. Au fost susținute o serie de concerte cu ARIA. Din această perioadă datează melodiile „Dorința”, „Amintește-ți”, „Niciodată” și probabil și „Te întreb pe tine, soare...”. De asemenea compun noi piese cu filon folcloric, încercând să-și creeze un stil specific. Participă la cea de-a doua ediție a Festivalului „Club A”, în mai 1971. Cu
Phoenix (formație) () [Corola-website/Science/299249_a_300578]
-
băț (1881) este poate cea mai caracteristică pictură pentru această perioadă de creație a lui Pissarro. Vederea din perspectivă și planul apropiat demonstrează stilul componistic observat la Degas, fața fetiței, pe care se citesc pacea și îngândurarea, sau aplecarea capului amintesc de unele personaje din picturile lui Millet sau Renoir. Între anii 1870-1880, Pissarro lucrează de mai multe ori împreună cu Cézanne - de care l-a legat o lungă și trainică prietenie, învățând unul de la altul. Această colaborare a dat tonul unuia
Camille Pissarro () [Corola-website/Science/299304_a_300633]
-
încadrează în următoarele coordonate geografice: Ca amplasare, localitatea Rebra se află în zona Carpaților Orientali, între munții Rodnei și Țibleșului în partea de nord și munții Suhardului și Bârgăului spre sud-est. Încadrarea teritorială a localității în apropierea munților mai sus amintiți a determinat structural schimbarea funcțiunii economice în special a reliefului și climei. Cei mai influenți sunt munții Rodnei fiind cei mai apropiați de această zonă, având aspect de munți alpini, de munți înalți cu structură zonală. Teritoriul localității se încadrează
Rebra, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/299277_a_300606]
-
Se pare că Vf. Pietriș de pe raza comunei ar fi format după toate probabilitățile din roci calcaro-cristaline pe care timpul le-a fărâmițat și le-a făcut să curgă dinspre bază. Faptul acesta a făcut ca tradiția locală populară să amintească și o legendă despre niște uriași care locuiau aici și a căror palat de marmură ar fi fost sfărâmat de oameni. Ceea ce este adevărat e faptul că agenții externi (vântul, ploaie, îngheț, dezgheț), au erodat dealul, iar urmele de eroziuni
Rebra, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/299277_a_300606]
-
pe sovietici și a dus la o înfrângere de proporții a Armatei Roșii. Pe 19 septembrie 1941, sovieticii au abandonat capitala Ucrainei, după ce Stalin a refuzat îndelung să aprobe retragerea strategică a forțelor sovietice din punga de la Kiev, după cum își amintesc Alexandr Vasilevski și Gheorghi Jukov în memoriile scrise după război. Poziția lui Jukov în privința acestui stadiu al luptelor l-a costat pe general postul de Șef al Marelui Stat Major al Armatei, dar predicțiile lui s-au dovedit corecte. Mai
Bătălia de la Moscova () [Corola-website/Science/299290_a_300619]
-
7.600 de tunuri și peste 650 de avioane. Aceste armate, deși reprezentau o amenințare la adresa germanilor prin mărimea efectivelor, erau totuși prost distribuite în teren, cu cele mai multe trupe plasate pe o singură linie defensivă, fără rezerve în spatele frontului. Vasilevski amintea în memoriile sale că, în timp ce prima linie defensivă era destul de bine pregătită de luptă, plasarea greșită în teren al apărătorilor a fost responsabilă pentru succesele inițiale ale germanilor. Mai mult chiar, mulți dintre soldații sovietici erau recrutați de puțină vreme
Bătălia de la Moscova () [Corola-website/Science/299290_a_300619]
-
puncte critice: Volokolamsk, Mojaisk, Maloiaroslaveț și Kaluga. Frontul Sovietic de Vest, aproape în întregime distrus după încercuirea de lângă Viazma, a fost recreat din resturile altor unități și din trupe proaspăt recrutate. Orașul Moscova a fost transformat într-o fortăreață. După cum amintește Jukov, 250.000 de femei și adolescenți au muncit, construind tranșee și șanțuri antitanc în jurul capitalei, excavând și transportând aproape 3 milioane de metri cubi de pământ doar cu mijloace manuale. Fabricile din Moscova au fost transformate în grabă în
Bătălia de la Moscova () [Corola-website/Science/299290_a_300619]
-
000 de călăreți și 40.000 de pedestrași. Conform lui Arrian, armata lui Darius avea 40.000 de călăreți și 1.000.000 de pedestrași; Diodor din Sicilia vorbește despre 200.000 de călăreți și 800.000 de pedestrași; Plutarh amintește de o armată de 1.000.000 de soldați (împreună cu forțele indisponibile), deși în conformitate cu istoricul Curtius Rufus această forță avea 45.000 de călăreți și 200.000 de pedestrași. Mai mult, conform lui Arrian, Diodor și Curtius, Darius avea și
Alexandru cel Mare () [Corola-website/Science/299226_a_300555]
-
bătălia împotriva lui Poros, o cetate care, după numele animalului, s-a numit Bucefala. Se spunea că numele calului provenea de la mărimea capului său ori din faptul că pe spate avea un semn reprezentând un cap de bou. Bucefal este amintit de Plutarh și de Strabon. Alexandru a fost rănit într-o altă bătălie împotriva regatului Malhi, la asediul orașului Multan, din Pakistan. În urma revoltelor și în condiții climatice nefaste pentru invazia Regatului Magadha, Alexandru s-a hotărât în cele din
Alexandru cel Mare () [Corola-website/Science/299226_a_300555]
-
poloneză folosea tunuri fabricate în cinci țări, iar infanteria avea în dotare puști fabricate în șase țări, fiecare model folosind un tip diferit de muniție. Mai trebuie adăugat faptul că tot echipamentul se afla în stare foarte proastă. Piłsudski își amintea: "În divizia a 21-a, aproape jumate dintre soldați defilau prin fața mea în picioarele goale." În mod miraculos, Piłsudski a reușit să ridice moralul trupei în doar trei zile și să-i motiveze pentru eforturile foarte mari care aveau să
Bătălia de la Varșovia din 1920 () [Corola-website/Science/299306_a_300635]
-
fost crescut: chiar și în scrisorile sale folosește expresii specifice Bisericii. Mama romancierului are un stil epistolar mai personal, inspirat mai degrabă din romanul sentimental al secolului al XVIII-lea decât din viețile sfinților. De altfel, Dostoievski și-o va aminti mereu pe mama sa ca pe o femeie grațioasă, mereu capabilă să afișeze afecțiune și căldură. În contrast, personalitatea tatălui se remarcă prin rigiditate, ambiție, dar și un temperament predispus la melancolie. Cu toate acestea Mihail Dostoievski rămâne un tată
Feodor Dostoievski () [Corola-website/Science/299191_a_300520]
-
erau interesați de o carieră militară și nu îi împărășeau interesele pentru literatură. Mai mult, lui Dostoievski îi displăceau știința, matematica și ingineria militară, deși avea o oarecare preferință pentru desen și arhitectură. Konstantin Trutovski, prietenul său de atunci, își amintește cu umor de lipsa de prestanță militară a scriitorului: « Mergea împleticit, dar în același timp cu mișcări smucite. Mundirul îi stătea stingheritor, la fel și ranița, chivăra sau pușca - toate păreau un fel de cătușe pe care trebuia să le
Feodor Dostoievski () [Corola-website/Science/299191_a_300520]
-
timp cu mișcări smucite. Mundirul îi stătea stingheritor, la fel și ranița, chivăra sau pușca - toate păreau un fel de cătușe pe care trebuia să le poarte pentru ceva timp și care cântăreau mult pe el. » Alți foști colegi își amintesc că era foarte credincios și retras, ceea ce i-a și adus porecla « Călugărul Fotie ». Unii prieteni i-au descoperit o latură mai socială: compasiunea pentru cei săraci, slabi și fără apărare , curajul cu care încerca să oprească violența îndreptată împotriva
Feodor Dostoievski () [Corola-website/Science/299191_a_300520]
-
lui Mihail Dostoievski nu se poate oferi un răspuns definitiv. Conform fiicei lui Feodor Dostoievski, Liubov Dostoievskaia, primele crize de epilepsie ale scriitorului ar fi apărut imediat după auzul veștii că tatăl său a murit. Informația este îndoielnică, deoarece Dostoievski amintește de boala sa pentru prima oară într-o scrisoare din 1854. Freud va extrage din acest episod propria interpretare: Dostoievski, dominat fiind de complexul Oedip, a nutrit mereu pentru tatăl său un amestec de dragoste și ură aproape paricidă. După
Feodor Dostoievski () [Corola-website/Science/299191_a_300520]
-
prețios referitor la ceea ce ar fi putut simți scriitorul în acele momente. Eroul narațiunii, prințul Mîșkin, povestește cum a asistat la o execuție în Lyon, Franța, fiind impresionat de tortura psihologică a condamnatului: F.N.Lvov, un membru al grupului, își amintește că, în așteptarea morții, Dostoievski a rostit « Vom fi cu Hristos » (“Nous serons avec le Christ”), moment în care Nikolai Speșnev i-a replicat sarcastic « O mână de praf » (“Un peu de poussière” ). Chiar în ultimul moment un ordin al
Feodor Dostoievski () [Corola-website/Science/299191_a_300520]