8,189 matches
-
caraghioși în defilarea lor arogantă dinaintea „mulțimii“, ei pierd, cu aere de învingători, toate bătăliile. Hipersensibili la lingușeală și opaci (cu o mină ofensată) la orice observație critică, asemenea indivizi sunt greu de ajutat. Nu pricep cum de te poți îndoi de excelența lor, de anvergura lor pro vidențială. Oricum, ei știu mai bine decât oricine ce au de făcut. Curățată de toxina vanității, intervenția lor în viața publică ar putea fi, într-adevăr, esențială, salvatoare. Dar sabotată de vanitate, ea
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
care le stăpânește sunt greaca veche și neogreaca, latina, germana, franceza și valaha; el înțelege chiar și italiana. Din cunoștințele de politică el face o adevărată profesie și ele constituie baza cunoștințelor sale. Nu și-a permis nicicând să se îndoiască de faptul că știința despre om și despre afaceri face parte din atributele esențiale ale unui funcționar. Zelul fără cunoaștere a cauzat adesea chiar pagube; martor este istoria experienței umane. K. Aceste mărturii și acțiuni garantează chiar pentru caracterul său
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1474_a_2772]
-
dea răspuns, fiindcă nu trebuie justificate motivele pentru care Moș Crăciun le place copiilor, ci cele care i-au împins pe adulți să-l inventeze. Oricum ar sta lucrurile, aceste reacții sînt atît de unanime încît nu ne-am putea îndoi că există în această privință un divorț între opinia publică și Biserică. În ciuda caracterului neînsemnat al incidentului, faptul este unul de importanță, deoarece evoluția franceză de la Ocupație încoace arătase o reconciliere treptată cu religia a unei opinii publice caracterizate în
Toţi sîntem niște canibali by Claude Lévi‑Strauss () [Corola-publishinghouse/Memoirs/613_a_1373]
-
o tehnică dificilă, pentru care aveai nevoie de ani de zile ca să o stăpînești. Țepii, de lungime și rezistență variabile în funcție de care parte din corpul animalului proveneau, trebuiau mai întîi aplatizați, înmuiați și vopsiți. Apoi trebuia să știi să-i îndoi, să-i înnozi, să-i împletești, să-i întrețeși, să-i coși. Vîrfurile lor ascuțite puteau provoca răni dureroase. Aceste broderii în stil geometric, pur decorativ în aparență, prezentau o semnificație simbolică. Erau niște mesaje cu un conținut și o
Toţi sîntem niște canibali by Claude Lévi‑Strauss () [Corola-publishinghouse/Memoirs/613_a_1373]
-
despre care am vorbit, precum și transplanturile de organe devenite practică curentă astăzi țin indiscutabil de această ultimă categorie. Atît de variate sînt așadar formele particulare ale canibalismului, atît de diverse sînt funcțiile lui reale sau presupuse, încît ajungem să ne îndoim că noțiunea de canibalism, așa cum este folosită în mod curent, poate fi definită cît de cît precis. Ea se dizolvă sau se risipește de îndată ce încercăm să o înțelegem. Canibalismul în sine nu are o realitate obiectivă. Este o categorie etnocentrică
Toţi sîntem niște canibali by Claude Lévi‑Strauss () [Corola-publishinghouse/Memoirs/613_a_1373]
-
ceea ce explică probabil faptul că a încercat un sentiment de stînjeneală în fața bogăției și supraabundenței operelor produse în această epocă. El vede aici, într-un fel, un fenomen patologic, efect al unor zadarnice încercări de depășire a contradicțiilor. Ne putem îndoi totuși că, dacă ar fi convertit Italia la pozitivism și ar fi dat astfel artei italiene „adevărata ei menire”, ar fi știut să-i propună și altceva decît bizarul aparat de reguli sub formă de șarade, de versuri pe rime
Toţi sîntem niște canibali by Claude Lévi‑Strauss () [Corola-publishinghouse/Memoirs/613_a_1373]
-
dreaptă este învecinat cu aria lui Broca și că cei doi centri s-au dezvoltat împreună. Nimic nu ne permite să afirmăm că Homo habilis vorbea, însă el avea primele mijloace necesare în acest sens. în schimb, nu ne putem îndoi în pri vința lui Homo erectus, predecesorul nostru direct, care, acum o jumătate de milion de ani, cioplea unelte din piatră cu o simetrie studiată, necesitînd peste douăsprezece operații succesive. Este inimaginabil ca aceste tehnici complexe să se fi putut
Toţi sîntem niște canibali by Claude Lévi‑Strauss () [Corola-publishinghouse/Memoirs/613_a_1373]
-
“Am ajuns să mă îndoiesc de timpuriu de mitul nemuririi sufletului, dar l-am recunoscut oarecum atunci când mi-am spus că putem trăi de-a pururi prin ceea ce introducem în circulația morală a omenirii, nu numai prin opere de seamă, dar și prin fapta de
Un dascăl în memoria timpului by Mariana Tofan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91674_a_93225]
-
te înșele diavolul. Refuză deci lucrarea duhurilor, punându-se în ascultare de Ioan Ianolide, căruia îi cere îndrumare. Ianolide dă la rândul său dovadă de mare smerenie și-i dă răspuns abia după trei zile de rugăciune, astfel: „Nu mă îndoiesc de minuni, însă nu cred că ne sunt de neapărată trebuință pentru mântuire. Să ne ferim de ispite”. Iată, deci, la ce nivel înalt i-au adus smerenia și rugăciunea pe aleșii lui Dumnezeu. 1.3.2. Botezul Și cum
Poezia închisorilor by Cristian Filip () [Corola-publishinghouse/Memoirs/822_a_1750]
-
și soluții de avangardă la alte probleme - de astă dată existențiale - care au apărut Între timp. „Radioalmanah“, 15 martie 1997, ora 15,02 11. Dacă n’ai piper... Continui cu Încă o „rețetă Împotriva sărăciei“. Una parțială desigur, căci mă Îndoiesc că se poate da una generală, dar puțin cu puțin face multul. Și dacă de rețete e vorba, să Încep cu una culinară. De post. Peste două cepe unduite puțin În ulei, pun un kilogram de urzici, ce pot fi
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
ceea ce a făcut cândva Ford, reproducând un automobil În milioane de exemplare identice; numai că n’a putut reproduce și șoferii. Omul este În fond o unică integrare a unui organism biologic și a unui suflet. Putem clona sufletul? Mă Îndoiesc ca cercetător, deși las altora să speculeze un control divin În această latură a umanului, precum că Cel de sus n’ar Îngădui o imixtiune a Celui de jos, interzicându ne accesul la esența sufletească; sau că, creator al sufletului
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
nevoie de beci, care de altfel nici nu se obișnuiește pe acolo. Și iată cum vinul a cucerit lumea pe toată lățimea ei... Omul a sfidat Întotdeauna ecologia. Ca de exemplu, de ce să bea vinul zonei, puțin dar după ce e Îndoit cu apă ca’n Mediterana, sau mult dar slab ca’n nord la noi? Mai mult, de ce să nu fie sigur de conservare când, scos din beciul obârșiei lui, e hurducat pe drumuri pentru a fi vândut? Să-l tehnologizăm
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
Așa am scăpat, de exemplu, de obsesia multora: sfârșitul lumii e exclus În acest moment, căci istoria vieții biologice arată că există mulțime de feluri de organisme care n’au atins Încă apogeul, pentru a-și Începe declinul, și mă Îndoiesc că au apărut doar ca să fie martore Apocalipsei, câtă vreme tot ceea ce există În Natură Își joacă un rol până la capăt. Istoria ne mai arată ceva: omul a abordat Întru exploatare cam tot ceea ce-l Înconjura, indiferent de complexitatea intrinsecă
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
cuprinde mulți alți „pepeni“: bostanul - turcesc și porcesc -, dovlecelul, tigva și... Cu toții Cucurbita, care chiar bostan Înseamnă, deși romanii nu l’au cunoscut, acești „pepeni“ fiind de fapt americani; Cucurbita maxima, pepo, moscata... Și, atribuindu-le, În dicționar, culori, mă Îndoiesc că ar ajunge spectrul solar. Chiar dacă’s de fapt cu toții albi, cel mult galbeni pe dinafară, iar pe dinăuntru doar galbeni... Nici cu ei limba literară n’a vrut să fie prea culantă, că’s numiți laolaltă, deși mai nuanțat
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
adică ce spun poate obsesiv, despre rolul nostru de a transforma - evolutiv - substanța În informație. Toate Însă posibile doar ca venind din partea unui prieten, chiar a unuia fără grai. Copilul sărac știe s’o facă, știind ce-i lipsa. Mă Îndoiesc de acela bogat, căci sătulul nu crede flămândului; flămândului, adică aceluia care răspunde prezent taman caracteristicii esențiale a acelei lumi informaționale. Așteptați poate și antiteza? Ca de obicei, ea există: am văzut, și nu o dată, Într’un alt cartier, unul
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
demult, fără vlagă În lăbuțele dindărăt. Și e atât de drăgălașă și tristă... Dar poate are oleacă de noroc: căci poate ea crede că așa e normal; și că poate s’o găsi careva să-i poarte de grijă. - Mă Îndoiesc. Căci voi ați instituționalizat grija, dar ați făcut-o doar pentru voi. Iar noi nu putem cunoaște așa ceva, căci În Natură nu se poate manifesta handicapul; vorba ceea: „oaia care nu-și poate purta lâna“... Se pare Însă că vă
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
amplasamentul acelui ipotetic castel e unul de care Natura e mai puțin interesată. În principiu, nu vă Înțeleg În Întreprinderea voastră; dar, dacă tot vreți s’o faceți, barem alegeți un astfel de loc, unde să nu agresați Natura. Mă Îndoiesc c’ar exista așa ceva, motiv pentru care v’aș expedia deja, cu proiect cu tot, În iad, dar să devin Înțelegător. Ce n’aveți destule terenuri degradate - tot de voi - ba chiar semideșerturi, ca prin Oltenia? Pentru ce vreți să
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
În mâini un volum intitulat chiar așa. Dar să revin la desfășurătorul cărții de față. Capitolul 1. „Antume“, adică difuzate Să mă recomand. Sunt chiar dracu’, acela care n’are nici o treabă cu recomandarea „crede și nu cerceta“, ci scormonește, Îndoindu-se chiar de el Însuși. Firesc, vă ispitesc: vreți să trageți cu ochiul la lexiconul meu? 1. Artificialism Cunosc o pisică tare drăgălașă și miloasă din fire câtă vreme Îngăduie unui bun prieten al meu să locuiască În casa ei
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
pregătirea medie și care s-au perfecționat mai departe la nivel universitar. Mai departe consemnăm din amintiri proprii, din amintirile unor oameni de sat precum și din cele două volume ale luptătorului-scriitor Ion Gavrilă Ogoranu «Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc. Rezistența anticomunistă în munții Făgărașului», apărută în Editura Marineasa, Timișoara 1995. Se conturase în această zonă, în partea apuseană a Țării Făgărașului existența unei mișcări anticomuniste, conduse de profesorul Olimpiu Borzea din Viștea de Jos, nepot al notarului Gheorghe Borzea
Cârțișoara: monografie; vol. II - OAMENII by Traian Cânduleå, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/412_a_1339]
-
acestea s-au petrecut, probabil, și în casa Eminoviceștilor; Raluca era o atentă păstrătoare a tradiției în tot ceea ce avea ea mai autentic. Învățătura nu l-a îndepărtat nici pe căminar de cultivarea vechilor obiceiuri, chiar dacă în sinea-i se îndoia de unele, ironizându-le. Așadar, structural, gospodăria familiei Eminovici de la Ipotești oricât s-ar fi ținut ei de boieri tot gospodărie țărănească era, cum le era și neamul din care se trăgeau. Casa avea un hol pe mijloc și camere
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
zidirea monumentalei biserici. Să nu-și aducă aminte P. Irimescu tocmai de Nicolae Iorga? Tot Petre Silveanu a mărturisit cu puțini ani înainte de a muri că exista în fundația vechii școli un înscris similar cu cel găsit în casa memorială, îndoindu-se că numele lui Irimescu ar fi înscris acolo. Învățătorul susținea că prefectul a fost un "șnapan" și că altul a fost comitetul pentru construcția școlii. Din datele adunate și coroborate, concluzia ar fi că destui bani s-au strecurat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
din bătălia cu... broaștele. Deocamdată, iubita este prezentată firesc: Ea cântă și pocnește în crengi c-o vargă lungă./ O ploaie de flori albe se scutură pe ea,/ Un flutur se înnalță, cu sete ea-l alungă,/ Cu mâna crengi îndoaie și glasu-i răsuna 154. Dar iată că, mai în joacă, mai în serios, ea îl așteaptă: Ca Margereta din Faust ea ia o floare în mână/ Și șoptea: mă iubește... nu mă iub... mă iubește 155. Sigur că se desprinde
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
reflectă în imagini de o gingășie rar întâlnită. În Freamăt de codru − spre exemplu iubita va avea parte de tot atâta alint din partea pădurii ca din partea propriului ei iubit: Teiul vechi un ram întins-a,/ Ea să poată să-l îndoaie,/ Ramul tânăr vânt să-și deie/ Și din brațe-n sus s-o iee,/ Iară florile să ploaie/ Peste dânsa 136. Asemănări izbitoare apar între cei doi. Ca și codrul, poetul răspunde la rândul său: "Pădure dragă,/ Ea nu vine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
la cuminția trecutului, la acele vești din bătrâni 241. Pendularea aceasta între aducerea trecutului în prezent, dar și reversul, a întoarcerii personajului în trecut, este constantă pe întreg parcursul operei, constituind un laitmotiv al structurii eminesciene: El nu se mai îndoia... de o mână nevăzută el era tras în trecut 242 așa încât, personajul ajunge la o teribilă dedublare; trăitor în vremea lui Alexandru cel Bun, El nu mai era el. I se părea atât de firesc că s-a trezit în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
dictate de interesul călăuzirii acțiunii, a țintei la care vrea să ajungă poetul-prozator: Între mulțimea de colegi era cu deosebire unul de-o frumusețe femeiască. Palid, delicat, era cu toate astea capul tuturor esceselor de student. La beție el bea îndoit cât orișicare din noi, numai că pe când ceilalți cădeau în toate lăturile și nu știau ce vorbesc, chiuiau și se sărutau ca și când ar fi amanți el singur sta în mijlocul lor senin, surâzând, și singurul semn că beuse era că paloarea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]