6,476 matches
-
amplasarea în modernitate a dramaturgiei lui Caragiale se referă la deosebirea esențială dintre râsul vesel și relaxant, declanșat de comedia clasică, și cel stârnit de piesele sale, un râs crispat, înghețat, "în doi timpi", similar cu cel derivat din comicul absurdului, specific farselor tragice moderne. Așadar, elemente care țin de forma dramatică și de conținutul generator de un mesaj compatibil cu acest râs angoasat, pledează pentru amplasarea pieselor lui Caragiale la o distanță aproximativ egală între cele clasice și cele din
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
farselor tragice moderne. Așadar, elemente care țin de forma dramatică și de conținutul generator de un mesaj compatibil cu acest râs angoasat, pledează pentru amplasarea pieselor lui Caragiale la o distanță aproximativ egală între cele clasice și cele din teatrul absurdului. Eugen Ionescu însuși remarca modernitatea imaginarului caragialian: " Distanța dintre un limbaj pe cât de obscur pe atât de elevat și șiretenia meschină a personajelor, dintre politețea lor ceremonioasă și necinstea lor funciară, adulterele grotești ce se amestecă cu toate acestea, fac
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
mai bine propriului său teatru, ceea ce spune mult despre înrudirea celor doi autori în plan artistic. Dar, așa cum precizam la începutul capitolului, dacă la Caragiale, în ciuda grotescului și a caricaturii, realitatea rămâne recognoscibilă, la Eugen Ionescu și la toți scriitorii absurdului, substituirea artei ca mimesis prin arta ca fantezie, face ca, prin parabolă și alegorie, stilizarea personajului sau a situației cu valoare de arhetip să fie extremă, justificând unicitatea viziunii și impresia că realul este invadat de ireal. Așadar, pe când Caragiale
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
ca mimesis prin arta ca fantezie, face ca, prin parabolă și alegorie, stilizarea personajului sau a situației cu valoare de arhetip să fie extremă, justificând unicitatea viziunii și impresia că realul este invadat de ireal. Așadar, pe când Caragiale are intuiția absurdului, deține acel simț al detectării sale în formele ridicolului absolut și îl expune cu o obiectivitate care îi maschează amărăciunea și dezgustul, Eugen Ionescu îl produce deliberat, forțează limitele posibilului pentru a crea un univers absurd terifiant, de nesuportat ca
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
umanitate care se pierde în stereotipii de conduită și de limbaj, în preocupări derizorii și în verbiaj. Un caz singular și derutant este cel al personajului Anghelache. Dacă resimțirea stării de angoasă ar fi un criteriu de recunoaștere a eroului absurd, enigmaticul casier ar avea statut de precursor al acestuia. El nu s-a sinucis, cum descifra Călinescu, "de frică"51 , întrucât nu avea cunoștință de pericolul real și imediat care-l pândea ne amintim că amicii nu l-au putut
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
sisifice de continuare a farsei, mărește considerabil distanța dintre personajul caragialian și antipersonajul ionescian, văzut în esență drept un "clown supralucid care ia în derâdere propria tragedie"52. 5.7. În lipsa comicului Prin cazul lui Anghelache pășim deja în domeniul absurdului care nu mai are nevoie de veșmântul comicului pentru a revela tragicul. O zonă intermediară în care melanjul dintre comic și tragic ia forma absurdului, este cea a nuvelelor de tipul Două loturi și Ion. În ipostaza sa serioasă, nedisimulată
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
propria tragedie"52. 5.7. În lipsa comicului Prin cazul lui Anghelache pășim deja în domeniul absurdului care nu mai are nevoie de veșmântul comicului pentru a revela tragicul. O zonă intermediară în care melanjul dintre comic și tragic ia forma absurdului, este cea a nuvelelor de tipul Două loturi și Ion. În ipostaza sa serioasă, nedisimulată prin comic, putem spune că absurdul se întrevede la Caragiale îndeosebi în drama Năpasta. Considerăm că raportarea la estetica absurdului se dovedește fructuoasă în analiza
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
comic și tragic ia forma absurdului, este cea a nuvelelor de tipul Două loturi și Ion. În ipostaza sa serioasă, nedisimulată prin comic, putem spune că absurdul se întrevede la Caragiale îndeosebi în drama Năpasta. Considerăm că raportarea la estetica absurdului se dovedește fructuoasă în analiza acestei piese care a stârnit nedumerire și a dat cele mai multe prilejuri de reproșuri critice, nu doar din partea detractorilor operei caragialiene, ci și din partea celor mai obiective condeie exegetice. Paul Zarifopol, de exemplu, descalifică Năpasta pe
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
a dat cele mai multe prilejuri de reproșuri critice, nu doar din partea detractorilor operei caragialiene, ci și din partea celor mai obiective condeie exegetice. Paul Zarifopol, de exemplu, descalifică Năpasta pe temeiul convenționalismului, a inautenticității timbrului artistic și, mai cu seamă, a comportamentului absurd al personajului-marionetă Ion: "Monoloagele și aparte-le din Năpasta sunt printre cele mai nenorocite efecte ale teatrului tradițional. Cred că nicăieri în opera lui Caragiale convenția răsuflată n-a anulat în așa măsură talentul artistului ca în această de tot
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
din monoloagele Ancăi, în replicele sărace de temperament și falșe în ton ale lui Dragomir ori Gheorghe nu se mai află urmă de Caragiale. Iar pitorescul nebunului, singura substanța artistică din această disparată ticluire teatrală, face o figură supărător de absurdă, încadrată cum este în intriga artificială, cu evoluția și concluzia ei exasperantă de jucărie mecanică"53. Suntem tentați să vedem chiar în defectele depistate de Zarifopol argumente pentru înțelegerea acestei piese drept prefigurare a "farsei tragice" absurde. Sensul propriu al
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
figură supărător de absurdă, încadrată cum este în intriga artificială, cu evoluția și concluzia ei exasperantă de jucărie mecanică"53. Suntem tentați să vedem chiar în defectele depistate de Zarifopol argumente pentru înțelegerea acestei piese drept prefigurare a "farsei tragice" absurde. Sensul propriu al sintagmei rezumă, de altfel, deznodământul sinistru al răzbunării prin "năpastă pentru năpastă". Alte câteva elemente care țin de construcția piesei și de cea a personajelor, duc cu gândul la transgresarea intenționată a limitelor presupuse de drama tradițională
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Două loturi, mizează în principal pe acest efect șoc, violent, grotesc, produs prin inversarea justei răzbunări în revelatoare pedepse. Deși recunoaștem că argumentele menționate nu sunt suficiente pentru a demonstra compatibilitatea dramei Năpasta cu concepția teatrală ulterioară identificată în cadrul literaturii absurdului, ele sunt, credem, suficiente pentru a înlătura stigmatul eșecului, prin reconsiderarea apartenenței acestei piese la estetica dramatică tradițională și acceptarea ipotezei unei alte forme dramatice intenționate, apropiată prin câteva elemente de "farsa tragică" din secolul trecut. Am depistat astfel în interiorul
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
de tip pragmatic am demonstrat că, mai ales la nivelul limbajului, termenul de absurd definește corespunzător numeroase texte caragialiene și am descoperit în carnavalescul asociat motivului "lumii răsturnate", încadrabil regimului nocturn al imaginarului, o posibilă explicație a devenirii comice a absurdului. Opera lui Caragiale, complexă și caleidoscopică, se dovedește așadar generoasă și în resurse de modernitate pe direcția impusă de absurd în lumea postbelică. 5.8. Absurdul în literatura românească postcaragialiană Identificabil, așa cum am văzut, în proza și în dramaturgia caragialiană
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
regăsește și într-o bună parte a dramaturgiei lui Tudor Arghezi, Teodor Mazilu și Marin Sorescu unde poartă încă, într-o măsură mai mare sau mai mică, amprenta viziunii caragialiene. Nu putem concepe o panoramă a literaturii române cu implicații absurde fără cel mai solid reper al său: Eugen Ionescu. Chiar dacă ne limităm la scrierile de tinerețe redactate în limba română, catalogate, pe nedrept 55 de Gelu Ionescu drept un "eșec"56, ele constituie totuși, fără îndoială, o neîntrecută reprezentare artistică
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Eugen Ionescu. Chiar dacă ne limităm la scrierile de tinerețe redactate în limba română, catalogate, pe nedrept 55 de Gelu Ionescu drept un "eșec"56, ele constituie totuși, fără îndoială, o neîntrecută reprezentare artistică în ceea ce s-ar putea numi literatura absurdului la noi. E suficient să ne gândim la faptul că piesa Cântăreața cheală a cunoscut o primă versiune în românește, cu titlul Englezește fără profesor, scrisă deja în 1943, așa cum declara autorul însuși în Căutarea intermitentă.57 Revendicată pentru literatura
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
în românește, cu titlul Englezește fără profesor, scrisă deja în 1943, așa cum declara autorul însuși în Căutarea intermitentă.57 Revendicată pentru literatura noastră, această piesă este de ajuns pentru a face din Eugen Ionescu scriitorul român cel mai reprezentativ în privința absurdului. Ar fi insă ineficient să ne raportăm doar la această "eboșă" dramatică și nu la întreaga creație ionesciană atunci când analizăm alte manifestări literare subsumate absurdului din literatura noastră. De altfel, a fost subliniată continuitatea 58 în succesiunea marcată onomastic diferit
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
este de ajuns pentru a face din Eugen Ionescu scriitorul român cel mai reprezentativ în privința absurdului. Ar fi insă ineficient să ne raportăm doar la această "eboșă" dramatică și nu la întreaga creație ionesciană atunci când analizăm alte manifestări literare subsumate absurdului din literatura noastră. De altfel, a fost subliniată continuitatea 58 în succesiunea marcată onomastic diferit (Ionescu-Ionesco) prin adâncirea celor câteva obsesii deja bine conturate în pamfletele din Nu, în fragmentele de jurnal, în proiectele de romane, în publicistica și chiar
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
de romane, în publicistica și chiar în poeziile scrise înainte de părăsirea țării. Așa încât se impune cel puțin o scurtă trecere în revistă a ionescianismului ca viziune estetică unitară, remarcabilă nu doar pentru literatura română, ci pentru tot ce înseamnă literatura absurdului. Din această perspectivă globală, e greu de precizat dacă, în pofida protestelor lui Eugen Ionescu, opera sa ilustrează perfect estetica teatrului absurdului sau dacă aceasta, rezultată din dorința de a pune, cu orice preț, ordine în lumea artelor, prin etichetarea oricărei
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
revistă a ionescianismului ca viziune estetică unitară, remarcabilă nu doar pentru literatura română, ci pentru tot ce înseamnă literatura absurdului. Din această perspectivă globală, e greu de precizat dacă, în pofida protestelor lui Eugen Ionescu, opera sa ilustrează perfect estetica teatrului absurdului sau dacă aceasta, rezultată din dorința de a pune, cu orice preț, ordine în lumea artelor, prin etichetarea oricărei manifestări, oricât de hibride sau de originale, s-a mulat tocmai pe inclasabila viziune ionesciană pentru a se configura. Cu certitudine
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
de hibride sau de originale, s-a mulat tocmai pe inclasabila viziune ionesciană pentru a se configura. Cu certitudine însă, deși susține că preferă sintagma "teatru al deriziunii", deplasând accentul de pe conținut pe modalitate, Eugen Ionescu este un scriitor al absurdului pentru care deriziunea este, de fapt, simptomul expus prin comic al tragicului existenței absurde, deci al temei care l-a preocupat constant, încă din frămîntata și răzvrătita adolescență. În fragmentele de Jurnal din această perioadă și chiar în paginile pamfletelor
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
a se configura. Cu certitudine însă, deși susține că preferă sintagma "teatru al deriziunii", deplasând accentul de pe conținut pe modalitate, Eugen Ionescu este un scriitor al absurdului pentru care deriziunea este, de fapt, simptomul expus prin comic al tragicului existenței absurde, deci al temei care l-a preocupat constant, încă din frămîntata și răzvrătita adolescență. În fragmentele de Jurnal din această perioadă și chiar în paginile pamfletelor din Nu, găsim expresii timpurii ale acestei obsesii:" Problema rimelor încrucișate este tot atât de importantă
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
semnificativ este faptul că majoritatea studiilor consacrate ineditului fenomen teatral apreciază că premiera piesei Cântăreața cheală la Theatre des Noctambules în 1950, a constituit punctul de plecare al unei dramaturgii de avangardă care aduce în prim plan o problematică subsumată absurdului. Ulterior, întreaga creație dramatică ionesciană, în ciuda sau poate chiar datorită surprinzătoarelor metamorfoze formale și a inepuizabilelor năstrușnice mecanisme de iritare, consternare, dar și de trezire a conștiințelor, este simultan o punere în scenă și o defulare a propriei angoase a
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
ar fi în același timp, între ființă și neființă[...]"60, și căruia pare că i se lasă abandonat atunci când are luciditatea unui erou camusian, "sfâșiat între oroarea de a trăi și oroarea de a muri"61. Faptul că pe tărâmul absurdului literar românesc triada Caragiale-Urmuz-Eugen Ionescu a câștigat drept de proprietate nu mai trebuie demonstrat. Asupra înrudirii artistice dintre Caragiale și Urmuz se cuvine să insistăm într-un capitol separat, dat fiind faptul că multiplele relații structurale și de viziune dintre
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
se numește Caragiale ", însă, preciza Eugen Ionescu în continuare, "Caragiale însuși era influențat de autorii care m-au influențat pe mine, de Flaubert din Idei de-a gata, de Henri Monnier, de Labiche. Mai era un scriitor, un scriitor al absurdului, un scriitor presuprarealist care-mi plăcea, Urmuz, el însuși îi datora mult lui Jarry"64. Faptul că precizează în același timp rețeaua mai amplă de determinări, nu minimalizează, din punctul nostru de vedere, impactul scriitorilor români asupra devenirii sale scriitoricești
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
a unui nou limbaj"66. În ceea ce ne privește, am evidențiat deja acele concrete reilustrări ale motivelor de esență caragialiană în dramaturgia și în proza lui Eugen Ionescu și am punctat și reperele de pe traseul invers, respectiv acele ipostaze ale absurdului redat prin intermediul comicului sau în forma serioasă din unele nuvele și din drama Năpasta, care trimit cu gândul la literatura ionesciană. În consecință, ceea ce ne propunem în acest subcapitol este să evidențiem în ce măsură scriitorii care s-au aventurat în această
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]