6,508 matches
-
unește mai târziu cu Muzeul Regional al Olteniei. Expoziții permanente au fost organizate în 1934, 1954 și 1963. Este desființat abuziv în 1974. A fost reorganizat în clădirea fostei tipografii Ramuri. Clădirea este monument de arhitectură datând din 1926 și adăpostește o colecție paleontologică (mamifere cuaternare), colecție malacologică, colecție entomologică, colecție oologică, colecție ornitologică și mamalogică, ierbar, precum și colecții de mineralogie. Închis parțial pentru renovare. Clădirea este monument istoric și de arhitectură (1906), fostă Școală de fete a bisericii Madona Dudu
Muzeul Olteniei () [Corola-website/Science/331343_a_332672]
-
din lemn care te conduce într-un cerdac de unde poți admira monumentele Curții Domnești, Casa Aramă este un exemplu de valoare al construcțiilor tradiționale din zonă. La parterul clădirii, a fost amenajat Muzeul Tiparului și al Cărții Vechi Românești, ce adăpostește mărturii ale civilizației unui popor, exprimată printrunul din cele mai profitabile meșteșuguri - tiparul. Circuitul expoziției începe cu prezentarea primelor forme și suporturi de scriere și continuă cu momentul inventării tiparului cu litere mobile și răspândirea lui în Europa. Introducerea tiparului
Muzeul Scriitorilor Dâmbovițeni () [Corola-website/Science/331341_a_332670]
-
este un muzeu național de arheologie din Cucuteni, județul Iași. Construcție in situ, de protecție a unui mormânt princiar din secolele IV - III a.Chr., adăpostește și elemente de istorie locală, precum și vitrine cu piese de arheologie originale datând din perioada culturii cucuteniene. Situată în marginea de nord a satului Cucuteni, pe dealul Gosan, în punctul „La pietrărie”, necropola tumulară daco-getică este datată în secolul al
Muzeul Sitului Arheologic Cucuteni () [Corola-website/Science/331350_a_332679]
-
fost cercetate sistematic de către arheologi, cea mai mare dintre ele (movila nr. 2, cu înălțimea de 3,30 m și diametrul de 35 m) fiind protejată de o construcție specială ridicată în 1984, cu prilejul centenarului descoperirii culturii Cucuteni. Movila adăpostește un fel de incintă de piatră, în formă rotunjită, prevăzută în partea de SE cu o cale de acces. În cuprinsul incintei s-au descoperit patru morminte de incinerație, unul principal pentru care s-a ridicat movila și trei secundare
Muzeul Sitului Arheologic Cucuteni () [Corola-website/Science/331350_a_332679]
-
în partea de SE cu o cale de acces. În cuprinsul incintei s-au descoperit patru morminte de incinerație, unul principal pentru care s-a ridicat movila și trei secundare. Modul de construcție al edificiului (fără stâlpi de susținere) ce adăpostește movila permite o vedere generală asupra tumulului secționat.
Muzeul Sitului Arheologic Cucuteni () [Corola-website/Science/331350_a_332679]
-
Secția „Telecomunicații” prezintă publicului vizitator o serie de exponate originale ce ilustrează evoluția istorică a sistemelor de transmitere a informației la distanță, si este structurată tematic în patru sectoare: telegrafie, telefonie, radio, televiziune. Una din cele mai recente secții, „Mineralogie-Cristalografie”, adăpostește o inedită colecție de flori de mină, donata de dl. Constantin Gruescu, din Ocna de Fier (jud. Caraș-Severin) și care cuprinde 126 de eșantioane reprezentând minereuri polimetalice, oxizi și hidroxizi de fier (hematit, magnetit, lemonit), precum și varietăți de cuarț (de la
Muzeul Științei și Tehnicii „Ștefan Procopiu” () [Corola-website/Science/331352_a_332681]
-
este un muzeu județean din Reghin, amplasat în Str. Vânătorilor nr. 51. Clădirea care adăpostește muzeul este monument istoric () și a fost construită în 1892. O vreme a fost folosită ca locuință și școală profesională. Muzeul a fost înființat de Anton Badea, în dorința conservării și valorificării monumentelor de arhitectură, instalațiilor tehnice și obiectelor de
Muzeul Etnografic din Reghin () [Corola-website/Science/331357_a_332686]
-
din Drobeta-Turnu Severin, amplasat în Str. Independenței nr. 2. În 1912 profesorul Al. Bărcăcilă înființează Muzeul Istoric al Liceului Traian, care se va muta în 1926 în clădirea nou construită de lângă castrul roman, clădire care, încă de la început, trebuia să adăpostească și un muzeu ce se va numi de acum Muzeul de Istorie și Etnografie din Turnu Severin. După 1945 muzeul crește în importanță și își lărgește arealul de cercetare, fiind numit . La 15 mai 1972 s-a deschis muzeul în
Muzeul Regiunii Porților de Fier () [Corola-website/Science/331356_a_332685]
-
vând imobilul Primăriei orașului Ploiești; casa aflată în ruină este remarcată de Nicolae Iorga și arhitectul Toma T Socolescu. La puțin timp după primul război mondial casa a fost reparată și s-a înființat primul muzeu, numit “Muzeul Prahovei”, care adăpostea multă artă religioasă. În anul 1953, prof. Nicolae Simache a înființat Muzeul “Hagi Prodan”. Mai recent (1985-2003), în spațiile ei a fost găzduită expoziția permanentă “Nichita Stănescu”. Casa a cunoscut mai multe etape de restaurare înainte de anul 1953 - an în
Muzeul „Casa de târgoveț din secolele al XVIII-lea - al XIX-lea” (Hagi Prodan) () [Corola-website/Science/331364_a_332693]
-
clădiri aflat la Urlați. În 1953 complexul a intrat în patrimoniul muzeal. Din 1954 a funcționat ca muzeu regional, până când a intrat în componența Complexului Muzeal Prahova. Din 1990 este în componența Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova. Muzeul adăpostește un patrimoniu mixt de artă plastică și decorativă, etnografie (ceramică, țesături, unelte, covoare românești din secolul al XIX-lea), cărți rare în ediții de lux, picturi din secolul al XIX-lea, faianță, mobilier stil din diverse epoci, artă orientală și
Muzeul Conacul „Bellu” () [Corola-website/Science/331368_a_332697]
-
este un muzeu județean din Râmnicu Vâlcea, amplasat în Calea lui Traian nr. 143. Este adăpostit într-o clădire construită în 1898, reamenajată arhitectonic în perioada 1978 - 1981 și declarată monument de arhitectură. Colecțiile expoziției permanente sunt dispuse cronologic, dezvăluind vizitatorilor anii de viețuire neîntreruptă pe aceste locuri, care se întind de-a lungul văii Oltului
Muzeul Județean „Aurelian Sacerdoteanu” Vâlcea () [Corola-website/Science/331380_a_332709]
-
Expoziția de Istoria Farmaciei este un muzeu național din Sibiu, amplasat în Piața Mică nr. 26. Clădirea care adăpostește muzeul este monument istoric, datat 1568, prezentând numeroase elemente arhitecturale specifice perioadei: spații boltite la subsol și parter, o loggie deschisă la parter, decorată în stucatură la plafoane și tâmplărie de epocă. Muzeul ocupă în prezent spațiul de la subsolul imobilului
Muzeul de Istoria Farmaciei () [Corola-website/Science/331375_a_332704]
-
szőttesekkel és népviselettel berendezett tisztaszoba. A második helység a ház bejárata is, itt kapott helyet a helytörténeti kiállítás. A hátulsó helyiség lakószobának van berendezve, bútorokkal, használati tárgyakkal és a szövés eszközeivel. Clădirea muzeului este declarată monument istoric, având . Casă care adăpostește muzeul a fost construită în jurul anilor 1880 - 1885 de meșteri populari din Cristur, județul Sălaj, si este compusă din două camere dispuse de o parte și de alta a tindei.
Muzeul Etnografic Maghiar „Sipos Lászlo” () [Corola-website/Science/331373_a_332702]
-
arhitectului austric Johann Buchner. Lucrările au început în primăvara anului 1902 și au fost finalizate în aprilie 1903. Inițial, destinația edificiului era de sediu administrativ al Căpităniei Districtului Suceava. Pe lângă rolul de sediu al Căpităniei Districtului Suceava, clădirea a mai adăpostit Oficiul poștal și telegrafic și pe cel vamal. După Unirea Bucovinei cu România în anul 1918, clădirea a servit ca sediu al Prefecturii județului Suceava, iar după 1944 aici a funcționat Sfatul popular al orașului Suceava. Acum i se adaugă
Muzeul Bucovinei () [Corola-website/Science/331377_a_332706]
-
a servit ca sediu al Prefecturii județului Suceava, iar după 1944 aici a funcționat Sfatul popular al orașului Suceava. Acum i se adaugă o nouă aripă, pe latura de nord, ocupată în prezent de Arhivele Statului. Începând din anul 1968 adăpostește Secția de Istorie a Muzeului Județean Suceava. Între anii 1976-1979 edificiul a fost supus unor ample lucrări de renovare și de reamenajare interioară, cea mai mare parte a etajului fiind modificată pentru a corespunde cerințelor găzduirii Muzeului de Istorie din
Muzeul Bucovinei () [Corola-website/Science/331377_a_332706]
-
Cel care reușește o primă inventariere a patrimoniului adunat, încă nesistematizat, este Alfred von Peyersfeld. Acesta realizează primele registre de inventariere, iar ca urmare a activității întreprinse, este astăzi considerat a fi primul muzeograf din Suceava. Între primele spații care adăpostesc exponatele muzeului sunt două săli din cadrul noului hotel de la acea vreme al orașului Suceava, iar apoi, din 1906, câteva încăperi din cazarma orașului. La 6 august 1906 aici se deschide prima expoziție, primul ghid fiind numit Alfred von Peyersfeld. Datorită
Muzeul Bucovinei () [Corola-website/Science/331377_a_332706]
-
a Muzeului orășenesc. Între exponate se numără violoncelul artistului, portrete, fotografii de epocă, partituri, scrisori, obiecte personale. După Primul Război Mondial colecțiile muzeului sunt mutate în clădirea Liceului de Fete (astăzi Corpul A al Colegiului de Artă „Ciprian Porumbescu”). Sunt adăpostite aici timp de zece ani, până în 1928, când sunt din nou mutate, de data aceasta în clădirea Primăriei (astăzi Palatul Administrativ). Se resimte lipsa unor spații corespunzătoare atât pentru "„muzeul nomad”" (după cum l-a numit profesorul Alexandru Leca Morariu), cât
Muzeul Bucovinei () [Corola-website/Science/331377_a_332706]
-
-lea.. Balduin al V-lea, susținut de regele Robert al II-lea al Franței, socrul său, a fost convins să facă pace cu tatăl său în 1030 când Ducele Robert promisese bătrânului Balduin sprijinul său militar considerabil. Robert l-a adăpostit pe Henric I al Franței împotriva mamei sale, regina Constance, care l-a favorizat pe fiul ei mai mic, Robert, să acceadă la tronul Franței după moartea regelui Robert al II-lea. Pentru ajutorul lui Henric I l-a răsplătit
Robert I, Duce de Normandia () [Corola-website/Science/334070_a_335399]
-
culturi și vii învecinate cu biotopul principal. Ca adăposturi servesc galeriile pe care le sapă la adăpostul vegetației de arbuști: tufelor de păducel ("Crataegus") sau chiar în masive de ciulini. Uneori folosește galeriile de rozătoare părăsite. În zonele stâncoase se adăpostește în fisuri și pe sub pietre. Gușterii vărgați dobrogeni se întâlnesc de obicei izolați, indivizii păstrând distanțe suficient de mari între ei, dar fiind însă destul de numeroși în biotopul respectiv. Hibernează din octombrie până în aprilie, fiind activi din aprilie până în octombrie
Gușter vărgat () [Corola-website/Science/334046_a_335375]
-
de fag din Cephalanthero-Fagion; Păduri din Tilio-Acerion pe versanți abrupți, grohotișuri și ravene" și "Păduri aluviale cu Alnus glutinosa și Fraxinus excelsior") ce favorizează condiții de hrană și viețuire mai multor specii de mamifere, păsări, reptile, amfibieni și insecte; și adăpostește o mare diversitate de ierburi și flori rare. La baza desemnării sitului se află câteva specii faunistice (mamifere, reptile, amfibieni, păsări, pești, insecte); dintre care unele enumerate în anexa I-a a "Directivei Consiliului European" 92/43/ CE din 21
Pădurea Bogății (sit SCI) () [Corola-website/Science/334038_a_335367]
-
Hotărârea de Guvern nr. 1284 din 24 octombrie 2007 privind declararea ariilor de protecție specială avifaunistică ca parte integrantă a rețelei ecologice europene Natura 2000 în România. Situl se suprapune rezervației biosferei Delta Dunării și include rezervația naturală Agighiol care adăpostește resturi de faună fosilă (amoniți, cefalopode, scoici, crustacee; depozitate în substrate calcaroase) atribuită erei geologice a Triasicului Mijlociu. Aria protejată reprezintă o zonă naturală încadrată în bioregiunea stepică a Dealurilor Tulcei ("Dealurilor Beștepe-Mahmudia"), subunitate geomorfologică a Podișului Dobrogei, constituită din
Beștepe - Mahmudia () [Corola-website/Science/334048_a_335377]
-
punct decolorat și singuratic în marele întuneric cosmic atotcuprinzător. În toată imensitatea să nu este nici un semn că ajutorul ca să ne salvăm de noi înșine va veni de altundeva decât de la noi. Pământul este singura planetă cunoscută până acum care adăpostește viața. Specia noastră nu are, în viitorul apropiat cel putin, unde să migreze. Să viziteze, da. Să se stabilească, nu încă. Ne place sau nu, Pământul este locul unde trebuie să trăim. S-a spus că astronomia este o profesie
Un punct azuriu () [Corola-website/Science/334085_a_335414]
-
ce aparține lanțului carpatic al Orientalilor). Aria protejată dispune de două clase de habitate naturale ("Tufărișuri de foioase ponto-sarmatice" și "Stepe ponto-sarmatice") ce favorizează condiții de hrană și viețuire mai multor specii de mamifere, păsări, reptile, amfibieni și nevertebrate; și adăpostește o mare diversitate de ierburi și flori rare. La baza desemnării sitului se află câteva specii faunistice (mamifere, reptile, amfibieni, păsări, insecte); dintre care unele enumerate în anexa I-a a "Directivei Consiliului European" 92/43/ CE din 21 mai
Dealul Istrița (sit SCI) () [Corola-website/Science/334073_a_335402]
-
aspră a lui Fityan. Al-Shafi’i avea 54 de ani la moartea sa, care a avut loc pe data de 20 ianuarie 820/204AH în al-Fustat, Egipt, și a fost îngropat în Banū ‘Abd al-Hakam, lângă Muntele al-Muqattam. Mausoleul care adăpostește mormântul lui Al-Shafi’i a fost construit în 1212/608AH de Ayyubid Al-Kamil. Școala Shafi’ită recunoaște autoritatea a cinci surse de jurisprudență islamică. Acest madh’hab se bazează pe următoarele surse de legislație islamică: Școala Shafi’ită respinge alte
Al-Shafi‘i (Imam) () [Corola-website/Science/334119_a_335448]
-
Este pe lângă Luvru și Palatul Versailles unul din cele mai faimoase castele din istoria Franței. Donjonul castelului are 52 m înălțime: este una dintre cele mai înalte fortărețe de câmpie din Europa, împreună cu donjonul castelului de la Crest din departamentul Drôme. Adăpostește începând din anul 1948 serviciul istoric al apărării și este în prezent deschis publicului. Mai întâi o proprietate publică, Bois de Vincennes a intrat progresiv în posesiunea a regilor Franței în cursul secolului al XVI-lea. Prima cabană de vânătoare
Castelul Vincennes () [Corola-website/Science/334144_a_335473]