7,719 matches
-
a Creștin-Democraților și a Liberalilor, coaliție bazată pe sprijinul Partidului Progresist. Acest guvern a fost primul care a reușit să rămână în funcție timp de un mandat complet de patru ani, după guvernul de coaliție Per Borten din 1965-1969. O coaliție între Partidul Muncitoresc, Partidul Socialist-Stânga și Partidul de Centru, a preluat guvernul din 17 octombrie 2005, după alegerile generale 2005, în cazul în care această alternativă, așa-numită "roșu-verde", a obținut o majoritate de 87 din 169 de locuri în
Politica Norvegiei () [Corola-website/Science/303266_a_304595]
-
Muncitoresc, Partidul Socialist-Stânga și Partidul de Centru, a preluat guvernul din 17 octombrie 2005, după alegerile generale 2005, în cazul în care această alternativă, așa-numită "roșu-verde", a obținut o majoritate de 87 din 169 de locuri în Storting. Această coaliție a fost o premieră în mai multe aspecte: a fost prima dată când Stânga socialistă a intrat în guvern; prima dată când Partidul Muncii a intrat într-un guvern de coaliție, după guvernul de uniune națională din 1945 (altfel a
Politica Norvegiei () [Corola-website/Science/303266_a_304595]
-
de 87 din 169 de locuri în Storting. Această coaliție a fost o premieră în mai multe aspecte: a fost prima dată când Stânga socialistă a intrat în guvern; prima dată când Partidul Muncii a intrat într-un guvern de coaliție, după guvernul de uniune națională din 1945 (altfel a format mereu singur guvernul), și prima dată când a intrat în guvern Partidul de Centru, împreună cu partidele socialiste (altfel, acesta era mereu în coaliție cu partidele conservatoare și/sau de centru
Politica Norvegiei () [Corola-website/Science/303266_a_304595]
-
Muncii a intrat într-un guvern de coaliție, după guvernul de uniune națională din 1945 (altfel a format mereu singur guvernul), și prima dată când a intrat în guvern Partidul de Centru, împreună cu partidele socialiste (altfel, acesta era mereu în coaliție cu partidele conservatoare și/sau de centru). În urma alegerilor din 14 septembrie, laburiștii au obținut 64 mandate în Storting, iar împreună cu aliații lor dețin o majoritate foarte strânsă de 86 locuri din totalul de 169. Opoziția a obținut 83 de
Politica Norvegiei () [Corola-website/Science/303266_a_304595]
-
locuri din totalul de 169. Opoziția a obținut 83 de mandate, iar Partidul Progresist 40. Premierul laburist al Norvegiei, Jens Stoltenberg, a anunțat că va proceda, după prezentarea proiectului de buget pe 2010, la o remaniere a guvernului sau de coaliție. Norvegia are un Parlament unicameral, Stortingul („Marele Consiliu”), cu membri aleși prin votul poporului pentru 4 ani (perioadă în care nu poate fi dizolvat) cu reprezentare proporțională. Drept de vot au persoanele care au împlinit sau împlinesc 18 ani în
Politica Norvegiei () [Corola-website/Science/303266_a_304595]
-
majorității speciale (2/3 din voturile totale + majoritatea voturilor în fiecare din cele două comunități importante). O serie de guverne creștin-democrate începută în 1958 a fost întreruptă în 1999 ca urmare a unui scandal major de contaminare cu dioxină. O coaliție între liberali, social-democrați și ecologiști a fost formată sub conducerea lui Guy Verhofstadt care până în 2007 a reușit să implementeze o serie de reforme importante, a menținut un buget echilibrat și a programat o renunțare la energia nucleară. Pe plan
Politica Belgiei () [Corola-website/Science/303277_a_304606]
-
serie de reforme importante, a menținut un buget echilibrat și a programat o renunțare la energia nucleară. Pe plan nternațional guvernul a avut o politică de diplomație activă în Africa și s-a opus Războiului din Irak. În iunie 2007 coaliția guvernamentală a pierdut alegerile, moment care a marcat debutul unei crize politice importante. În decembrie 2007 a fost realizat un compromis ce a însemnat formarea unui guvern provizoriu sub conducerea fostului prim ministru, guvern care a făcut tranziția (pe data
Politica Belgiei () [Corola-website/Science/303277_a_304606]
-
I, care a decedat la data de 31 iulie, 1993. Albert a depus jurământul pentru a devenii rege la data de 9 august, 1993. Guvernul federal este format din miniștri și secretari de stat ce reprezintă partidele politice ce formează coaliția de guvernământ. În mod formal miniștrii sunt numiți de Rege, iar numărul acestora este limitat la 15, numărul miniștrilor neerlandofoni și francofoni fiind egal conform Constituției. Miniștrii nu sunt membri ai parlamentului, dar aceștia trebuie să răspundă pentru acțiunile lor
Politica Belgiei () [Corola-website/Science/303277_a_304606]
-
lingvistice și de mediu. Principalele partide politice sunt: Alegerile se desfășoară pe baza votului porporțional în circumscripții, locuire fiind atribuite prin Metoda lui Hondt. Acest lucru face spectrul politic să fie împărțit între mai multe partide inclusiv la nivel regional, coalițiile fiind necesare pentru formarea guvernului. Cu câteva luni înainte de alegeri fiecare partid propune o listă de candidați pe circumscripție. Campania electorală durează aproximativ o lună, cheltuielile și utilizarea afișelor electorale fiind strict reglementate. Votul este obilgatoriu pentru toți cetățenii belgieni
Politica Belgiei () [Corola-website/Science/303277_a_304606]
-
cabinetelor, pe când cei care vor încerca să-l încalce vor risca să abată asupra lor forțele noii uniuni.” Între timp, Napoleon, puțin abătut din cauza ideologiei neobișnuite a autocratului rus, nu a renunțat niciodată la speranța de a-l înlătura din coaliția formată împotriva sa. Nici nu a intrat bine în Viena că a și început negocierile cu el; acestea au fost continuate după bătălia de la Austerlitz (2 decembrie 1805). Rusia imperială și Franța, a stăruit el, erau „aliați geografici”, nu era
Alexandru I al Rusiei () [Corola-website/Science/303292_a_304621]
-
cu Rusia, i-a stârnit pe polonezi, turci și perși să abolească supunerea față de țar. Un grup din Rusia însăși, condus de fratele țarului, Constantin Pavlovici, vocifera în favoarea păcii, dar Alexandru, după o încercare zadarnică de a forma o nouă coaliție, a chemat națiunea rusă la un război sfânt împotriva lui Napoleon, inamicul credinței ortodoxe. Rezultatul a fost înfrângerea de la Friedland (13/14 iunie 1807). Napoleon a văzut șansa și a profitat de ea. În loc de a impune condiții grele, el i-
Alexandru I al Rusiei () [Corola-website/Science/303292_a_304621]
-
parte a efortului european concertat de oprire a marșului continuu către inima continentului a Imperiului Otoman. Mai largul conflict europeano-otoman este cunoscut ca Războiul dintre Liga Sfântă și Imperiul Otoman. Războiul Ruso-Turc a început după ce Țaratul Rusiei s-a alăturat coaliției europene anti-turce (Imperiul Habsburgic, Uniunea statală polono-lituaniană, Republica Veneția) în 1686, după ce Polonia-Lituania a fost de acord să recunoască incorporarea Kievului și a malului stâng al Niprului în Rusia. Conflictul ruso-turc a început după ce Rusia s-a alăturat coaliției antiotomane
Războiul Ruso-Turc (1686–1700) () [Corola-website/Science/303332_a_304661]
-
alăturat coaliției europene anti-turce (Imperiul Habsburgic, Uniunea statală polono-lituaniană, Republica Veneția) în 1686, după ce Polonia-Lituania a fost de acord să recunoască incorporarea Kievului și a malului stâng al Niprului în Rusia. Conflictul ruso-turc a început după ce Rusia s-a alăturat coaliției antiotomane (Austria, Polonia și Veneția) în 1686, în urma acceptului Uniunii Polono-Lituaniene de a accepta recunoașterea anexării Kievului și Ucrainei de pe malul stâng al Niprului de către Rusia. De-a lungul conflictului, armata rusă a organizat campaniile din Crimeea din 1687 și
Războiul Ruso-Turc (1686–1700) () [Corola-website/Science/303332_a_304661]
-
în limba rusă: "Крымские походы"), au fost campanii militare ale armatei ruse împotriva Hanatului Crimeii. Aceste campanii au fost parte a războiului ruso-turc din 1686-1700. După semnarea taratului de pace eternă din 1686 cu Polonia, Rusia a devenit membră a coaliției antiotomane ("Sfânta Ligă" - Austria, Republica Veneția și Polonia), care s-a angajat în luptă împotriva Imperiului Otoman și a aliatului și vasalului său, Hanatul Crimeii. În luna mai 1687, cneazul Vasili Golițîn, în fruntea unei armate de aproximativ 100.000
Campaniile din Crimeea () [Corola-website/Science/303333_a_304662]
-
mai mici. Acest sistem încurajează teoria votului util: diminuează șansele unui partid mic deoarece raționamentul spune că un vot pentru un partid care nu are șanse să câștige cursa electorală este un vot irosit. Sunt mai puțin competitive și generează coaliții de guvernământ, care sunt mai puțin eficiente, dar iau în considerare opțiunile întregului electorat. Sistemele electorale cu reprezentare proporțională prezintă 3 forme distincte de organizare: Sisteme RP pe liste de partid, sisteme RP forma mixtă membru proporțională și sisteme RP
Sistem de vot () [Corola-website/Science/303335_a_304664]
-
câteva înfrângeri după Austerlitz. Căsătoria ficei sale Maria Luiza de Austria cu Napoleon din rațiuni de stat pe 10 martie 1810 este cu certitudine cea mai severă înfrângere. După abdicarea lui Napoleon ca urmare a războiului celei de-a șasea coaliții, Austria a participat drept statul proeminent al "Sfintei Aliate" la Congresul de la Viena, care a fost marcat vizibil de Kemens Wenzel, cancelarul lui Francisc, prinț de Metternich. Epilogul acesteia este trasarea unei noi hărți a Europei și restaurarea domeniilor străvechi
Francisc I al Austriei () [Corola-website/Science/303343_a_304672]
-
I Bonaparte. Prin Tratatul de la Campo-Formio (27 octombrie 1797), cedează Franței teritoriile de la stânga Rinului, în schimbul Veneției și Dalmației. Semnează Tratatul de la Lunneville (9 februarie 1801), care dizolva Sfanțul Imperiu Român de Națiune Germană. Apoi, în timpul celei de-a Doua Coaliții Antinapoleoniene, înfrunta din nou Franța suferind o severă înfrângere în bătălia de la Austerlitz (2 decembrie 1805). La 11 august 1804 se declară împărat ereditar al Austriei, iar la 6 august 1806, în urma creării Confederației renane și dispariției Sfanțului Imperiu Român
Francisc I al Austriei () [Corola-website/Science/303343_a_304672]
-
din ai lui au picat.”" În aceste condiții a fost încheiat un tratat de alianță între cele două state impotriva otomanilor, momentul reprezentând și primul contact la nivel înalt dintre români și poporul azer. Legătura directă dintre acțiunile militare ale coaliției antiotomane, mai ales ale lui Uzun Hasan, și lupta lui Ștefan cel Mare contra Imperiului Otoman, a fost înțeleasă și de contemporanii evenimentelor. Candiotul Elia ben Elona Capsali menționează: "„S-a întâmplat ca atunci când toți principii supuși stăpânului" (Mehmet II
Uzun Hasan () [Corola-website/Science/303380_a_304709]
-
Ștefan în Țara Românească. În 29 septembrie 1474 Ștefan cel Mare, care în urma Bătăliei de la Baia era în relații reci cu regele Matia al Ungariei, s-a adresat papei Sixtus al IV-lea cu scopul ca acesta să organizeze o coaliție creștină antiotomană. Aflând de planurile lui Mehmed al II-lea, Ștefan cel Mare trece din nou în Țara Românească, unde îl înscăunează pe Laiotă Basarab, Radu cel Frumos pierind în luptele care se dau cu acest prilej. Așteptându-se la
Bătălia de la Vaslui () [Corola-website/Science/303399_a_304728]
-
produsele secundare ale modernizării conservatoare a fost militarismul. Pentru a uni clasele superioare ale societății - atât a aristocrației militare cât și a industrialiștilor, militarismul s-a dovedit calea necesară de continuare a modernizării fără schimbarea structurilor socio-politice. Fiecare dintre elitele coaliției conducătoare din imperiu a găsit anumite avantaje în expansiunea externă: monopolurile în continuă dezvoltare doreau sprijin imperial pentru asigurarea apărării investițiilor din străinătate împotriva concurenței și a tensiunilor politice de peste graniță; birocrația dorea mai multe posturi și putere; mica aristocrație
Imperiul German () [Corola-website/Science/302427_a_303756]
-
1890. Partidul Social Democrat din Germania (SPD) s-a dezvoltat până la a deveni cel mai puternic partid socialist din lume, cucerind în ianuarie 1912 o treime din voturile alegătorilor pentru "Reichstag" (palamentul imperial). Totuși, guvernul a rămas in mâinile unor coaliții conservatoare succesive sprijinite de liberalii de dreapta sau de clericii catolici și dependente în mare măsură de bunăvoința kaizerului. Echilibrul european instabil al puterii a fost distrus în momentul în care Austro-Ungaria, aliatul Germaniei încă din 1879, a declarat război
Imperiul German () [Corola-website/Science/302427_a_303756]
-
Conflictul arabo-israelian nu a fost însă un centru important al atenției președintelui Nixon în primul său mandat—în principal pentru că el considera că indiferent ce ar fi făcut, evreii americani se vor opune realegerii sale. La 6 octombrie 1973, o coaliție arabă în frunte cu Egipt și Siria, susținută cu tone de armament și provizii de Uniunea Sovietică, a atacat Israelul în ceea ce astăzi este denumit Războiul de Yom Kippur. Israelul a suferit pierderi grele și Nixon a ordonat reaprovizionarea aeriană
Richard Nixon () [Corola-website/Science/302377_a_303706]
-
de exemplu, populația localității Eureka Springs din ținutul Carroll a crescut la de oameni, devenind destinație turistică și al patrulea oraș al statului. Spre sfârșitul anilor 1880, înrăutățirea situației agriculturii a încurajat mișcări populiste, care au dus la crearea unor coaliții interrasiale. În anii 1890, democrații din Arkansas au avut dificultăți în a se menține la putere și au imitat alte state din Sud, adoptând legi și amendamente constituționale care au privat de drepturi electorale pe negri și pe albii săraci
Arkansas () [Corola-website/Science/302461_a_303790]
-
fost deportați ca cetățeni străini. Aproape 75.000 de etnici unguri au fost transportați cu trenul în Ungaria la sfârșitul anului 1945. În total 600 de maghiari au fost acuzați de crime de război. Beneš a prezidat un guvern de coaliție al Frontului Național, condus din 1946 de liderul comunist Klement Gottwald ca prim-ministru. La 21 februarie 1948, doisprezece miniștri necomuniști au demisionat pentru a protesta față de refuzul lui Gottwald de a opri politica de încorporare a comuniștilor în forțele
Edvard Beneš () [Corola-website/Science/302901_a_304230]
-
zvonurilor că Armata Roșie îl va susține militar pe Gottwald, Beneš a cedat pe 25 februarie. El a acceptat demisiile miniștrilor necomuniști și a numit un nou guvern în conformitate cu specificațiile lui Gottwald. Era vorba nominal tot de un guvern de coaliție, dar era dominat de comuniști și de alți tovarăși de drum ai acestora, oferind legalitate "loviturii de stat comuniste". La scurt timp după aceea au avut loc alegeri în care votanților li s-a prezentat o listă unică a Frontului
Edvard Beneš () [Corola-website/Science/302901_a_304230]