KorAP: Find »[drukola/base=corabie & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...250 251 252 ...288 >

7,183 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927

să nu fugi! Când te-a trimis numai cu un soldat prin deșert nu i-a fost frică... Iată, mie nu-mi e teamă pentru tine: eu știu că n-ai fugi. Pentru asemenea lucru, putea să-ți lase o corabie. Cine altul ar fi îndrăznit să ia în mână niște ulcioare căzute din cer? Iată cum căutăm noi să cunoaștem adevărurile firii! Dar înțeleptului Tefnaht îi plac mai mult cântărețele răsăritene, pentru firea lor zvăpăiată. Marele Preot era mânios și

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
munți erau foarte multe peșteri în care-și aveau sălașurile foarte mulți dintre robii regelui. Alți robi erau ținuți în munții din capătul de miazăzi al țării, acolo unde coasta Atlantidei cotea de la miazănoapte spre răsărit. Câteva zile după venirea corăbiilor din lunga călătorie, la poalele Muntelui de Foc se petrecu ceea ce nu ținea minte nimeni să se mai fi petrecut. Într-o dimineață se stârni într-o parte a taberei de lângă peșteri o învălmășeală ciudată, printre soldații și slujbașii regești

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
de primejdie. Se întoarse spre sutaș: - La urma urmei, nu câștigăm nimic dacă ne certăm. Mai bine să ne gândim ce putem face. Sutașul zise, scuipând cu necaz: - Dacă aș izbuti să mă strecor cu cincizeci de soldați pe o corabie până la țărmul celălalt, în două zile vin cu douăzeci de robi noi. Tot nu mai știe nimeni cine erau cei care au fugit. - De știut se știe... Scribul tuturor peșterilor are papirusul cu numele și vârstele tuturor robilor. Nu-i

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
tabăra de lângă peșterile sclavilor, slujbașul regesc era ros de felurite presupuneri. Se plimba încolo și încoace, ca o panteră care încă nu s-a obișnuit să stea în cușcă. Nici nu mâncase. Trimisese un om să vadă dacă este vreo corabie în micul liman din apropiere. După vreo două ceasuri, omul se întoarse cu răspunsul că o corabie este, una singură, dar cam șubredă și fără corăbieri. Numai un bătrân mai stătea în ea, paznicul ei, un fost cârmaci. Slujbașul regesc

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
o panteră care încă nu s-a obișnuit să stea în cușcă. Nici nu mâncase. Trimisese un om să vadă dacă este vreo corabie în micul liman din apropiere. După vreo două ceasuri, omul se întoarse cu răspunsul că o corabie este, una singură, dar cam șubredă și fără corăbieri. Numai un bătrân mai stătea în ea, paznicul ei, un fost cârmaci. Slujbașul regesc scrâșni din dinți. Nu mai voia să trimită și pe alții după sutaș, ca să nu mai piardă

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
Slujbașul regesc nu se mai aștepta să-i vadă. Totuși veniseră, și nu era nimic de făcut. Când văzu soldații dezarmați și auzi întîmplarea, îl cuprinse groaza. Sutașul zise că se va duce numaidecât la liman, să se încarce în corabie cu cincizeci de soldați ca să aducă sclavi de pe țărmul Țării Nisipurilor. Altceva mai bun mintea lui nu găsea. Slujbașul regelui ar fi încuviințat bucuros, căci dacă sutașul aducea sclavi noi, nimeni nu mai putea să afle de fuga celorlalți, iar

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
minciună. Să le spună că nu știe, iarăși nu putea pentru că fusese trimis în această tabără anume ca să știe tot ce se petrece în ea. Ochiul stăpânilor era, aici, el. Lucrurile se încurcaseră rău. În cele din urmă, sutașul luă corabia cu bătrân cu tot și cu cincizeci de soldați și porni în larg. Afară de bătrân, nimeni nu știa să mânuiască o corabie, și nici bătrânul la vârsta lui nu prea se mai putea socoti corăbier de nădejde. Totuși avură noroc

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
petrece în ea. Ochiul stăpânilor era, aici, el. Lucrurile se încurcaseră rău. În cele din urmă, sutașul luă corabia cu bătrân cu tot și cu cincizeci de soldați și porni în larg. Afară de bătrân, nimeni nu știa să mânuiască o corabie, și nici bătrânul la vârsta lui nu prea se mai putea socoti corăbier de nădejde. Totuși avură noroc, căci un vânt ușor îi împinse spre răsărit. Un om trimis de sutaș de pe țărmul limanului veni mai târziu la slujbașul regesc

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
doi soldați de încredere și un ajutor de sutaș să i-o ducă în orașul cel mare al țării. Trebuia luate măsuri în fața cărora slujbașul singur nu mai avea nici pricepere, nici tărie. CAPITOLUL XIV Trecuseră cincisprezece zile de la sosirea corăbiilor în Marele Oraș. Auta era în sala cu cărți din palatul de pe Piscul Sfânt. Bătrânul încă nu coborâse din odaia de dormit. Sclavul său citea în acest timp o cronică foarte veche în care se vorbea despre începuturile neamului atlant

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
călări și ei pe același fel de animale. Până la Marele Oraș coborâse pe apele iuți ale Râului Rece, într-o luntre ușoară. Dar după acest drum de nici o săptămână și după alte trei zile de drum pe mare într-o corabie bine mânată de vânt și vâsle, alt mijloc nu mai rămânea decât asinul. Pe temeiul unui semn de recunoaștere, Auta schimba asinii de câte două ori pe zi, luând mereu alții odihniți. Drumul părea însă foarte lung, în asemuire cu

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
cei mai mulți credeau că stâncile căzute din cer sunt zei. Auta știa că nu sunt decât bolovani de piatră, chiar dacă nu era în stare să priceapă de unde veneau. Poate din stele? Dar stelele sunt atât de mici... sau, cine știe, și corabia regească de două sute de coți se vede de departe cât o floare de iarbă-neagră... Curajul i se întoarse. Porni să ocolească piatra sau turnul. Poate că ceea ce i se păruse că erau ferestre luminate nu erau decât niște pietre de

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
de pe ulițe se clătinară pe rând ca lanul aplecat de valul vântului și căzură la pământ neîndrăznind să privească nici cerul, nici temeliile zidurilor în clipa aceasta rară. ... Spre dimineață, Marele Preot se urcă însoțit de Tefnaht pe o mare corabie cu soldați, robi, hrană, corturi și asini. Marea lăuntrică a Atlantidei fu străbătută când cu ajutorul vântului, când cu al sutelor de lopeți. Acum, când se apropiaseră mult de țărmul țintei lor, bătrânul era frământat de gânduri și neliniște mai tare

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
Atlantidei fu străbătută când cu ajutorul vântului, când cu al sutelor de lopeți. Acum, când se apropiaseră mult de țărmul țintei lor, bătrânul era frământat de gânduri și neliniște mai tare ca oricând. Iarăși stătea de vorbă în încăperea sa din corabie cu Tefnaht, care încă necrezând că vestea ciudată putea să fie altceva decât nălucă, începea totuși să se tulbure și el. Marele Preot nu-i arătase scrisoarea primită de la Auta; îi spuse numai ce îi scria sclavul. Tefnaht se uita

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
nu știu ce este un zeu! - Dar soldații, robii, slujitorii care au venit cu noi? zise Auta. - Ei știu că străinii sunt zei. Și ca nu cumva să se gândească la ceea ce nu s-au gândit niciodată, îi vom trimite cu o corabie în ostrovul pustiu de la apus, după care corabia va fi arsă. Auta se cutremură. - Nu este mai bine să-i ucidem, slăvite? întrebă Tefnaht. - De ce să-i ucidem noi? Vor muri singuri după ce vor mânca cele din urmă rădăcini de pe

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
care au venit cu noi? zise Auta. - Ei știu că străinii sunt zei. Și ca nu cumva să se gândească la ceea ce nu s-au gândit niciodată, îi vom trimite cu o corabie în ostrovul pustiu de la apus, după care corabia va fi arsă. Auta se cutremură. - Nu este mai bine să-i ucidem, slăvite? întrebă Tefnaht. - De ce să-i ucidem noi? Vor muri singuri după ce vor mânca cele din urmă rădăcini de pe ostrov. Acolo bântuie furtuni dese și înotînd nu

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
iar Tefnaht îi făcu semn să tacă. Sclavul însă născoci un răspuns: - Bătrânul e obosit... cred că doarme. - Auta, zise Tefnaht (și Auta tresări), am văzut cu ce ați venit. Nu amețești în ea? - Nu, stăpâne. Mai curând amețesc pe corăbii. În văzduh nu sunt valuri. - Și nu cade? întrebă preotul din nou. - Nu, stăpâne, plutește ca fulgul și se lasă pe pământ mai lin decât pajura când zboară în rotogoale. După un răstimp de gândire, Tefnaht porunci: - Spune-le să

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
nu cade? întrebă preotul din nou. - Nu, stăpâne, plutește ca fulgul și se lasă pe pământ mai lin decât pajura când zboară în rotogoale. După un răstimp de gândire, Tefnaht porunci: - Spune-le să mă ia și pe mine în corabia lor, dacă cumva se duc în Marele Oraș. Să le spui că au ce vedea acolo și că aș fi bucuros să le fiu călăuză. Auta le tălmăci această rugăminte a preotului și străinii nu se împotriviră. Ieșind ultimul, Auta

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
simți plictisit. Priveliștea fusese măreață, chiar pentru ochii obișnuiți cu toate minunile ai oamenilor veniți din planeta îndepărtată. Iahuben îl tot întreba pe Auta dacă mai este mult până în pisc. Auta însuși, care văzuse atâtea mii de robi purtați în corăbii pe mările lumii sau în convoaie fără capăt prin nisipurile fierbinți, era acum îmbătat de această priveliște nemaivăzută. Și nimeni dintre pământeni nu știa mai bine ca el ce preț nemăsurat are libertatea. Se uita cu nesaț la mișcarea pe

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
mai mari... - A, elefanți! M-am gândit eu la elefanți, dar cei sălbatici nu sunt de folos, iar cei îmblînziți sunt puțini și sunt numai ai regelui. N-avem cum să-i luăm... Dar uite la ce mă gîndesc: o corabie foarte mare pe apă și o turmă de măgari pe uscat. Hor începu să rîdă: - Noi avem mijloace lesnicioase, însă numai acolo... și arătă cu mâna spre cer. Am socotit greșit, am fost pripiți. Trebuia să ne lăsăm de-a

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
Noi avem mijloace lesnicioase, însă numai acolo... și arătă cu mâna spre cer. Am socotit greșit, am fost pripiți. Trebuia să ne lăsăm de-a dreptul pe un vârf de munte. Nici nu mai speriam oamenii... Și de unde luăm o corabie atât de mare? Auta se gîndi: - Luntrea voastră are vreo sută de coți lungime. Corăbiile atlante de război au până la o sută cincizeci de coți. Dar este corabia regelui, care e mai lungă de două sute și făcută din lemn foarte

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
greșit, am fost pripiți. Trebuia să ne lăsăm de-a dreptul pe un vârf de munte. Nici nu mai speriam oamenii... Și de unde luăm o corabie atât de mare? Auta se gîndi: - Luntrea voastră are vreo sută de coți lungime. Corăbiile atlante de război au până la o sută cincizeci de coți. Dar este corabia regelui, care e mai lungă de două sute și făcută din lemn foarte tare, încheiat cu aramă. - Așadar nu putem face nimic. - De ce? se miră Auta. E prea

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
vârf de munte. Nici nu mai speriam oamenii... Și de unde luăm o corabie atât de mare? Auta se gîndi: - Luntrea voastră are vreo sută de coți lungime. Corăbiile atlante de război au până la o sută cincizeci de coți. Dar este corabia regelui, care e mai lungă de două sute și făcută din lemn foarte tare, încheiat cu aramă. - Așadar nu putem face nimic. - De ce? se miră Auta. E prea mică? - Nu e mică. Bănuiesc că e foarte bună, dar corăbii nu putem

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
Dar este corabia regelui, care e mai lungă de două sute și făcută din lemn foarte tare, încheiat cu aramă. - Așadar nu putem face nimic. - De ce? se miră Auta. E prea mică? - Nu e mică. Bănuiesc că e foarte bună, dar corăbii nu putem lua de la nimeni, dacă nimeni nu ni le dă. Iar la ceea ce numiți voi rege (noi nici n-avem astfel de cuvînt) nu mă pot duce; înțelegi ce s-ar întîmpla... - Dar e corabia regelui, nu e a

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
e foarte bună, dar corăbii nu putem lua de la nimeni, dacă nimeni nu ni le dă. Iar la ceea ce numiți voi rege (noi nici n-avem astfel de cuvînt) nu mă pot duce; înțelegi ce s-ar întîmpla... - Dar e corabia regelui, nu e a unui om sărman! îl întrerupse Auta înciudat. N-a făcut-o el, au făcut-o robii... - Atunci e a robilor! spuse Hor. Dacă robii care s-au răsculat vor învinge, va intra în stăpânirea lor. Ei

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
da-o, însă pentru noi va fi prea târziu. Noi n-avem dreptul să răpim nimănui nimic. Dreptul acesta îl au numai robii de pe pământ. Auta se frământa, neștiind ce să facă. Încercă din nou: - Să folosim altă cale: luăm corabia regelui, și după ce mutăm luntrea voastră, trimitem corabia înapoi în limanul ei. Hor nu primi ușor, dar primi. În lanul de grâu din câmpia caldă le era din ce în ce mai greu să rămână. A doua zi de dimineață, Hor, cârmaciul străin și

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]