6,730 matches
-
o teribilă boală, Însă oamenii aceștia văicăreți de la 1820 s-au instalat confortabil În boală și petrec fără gînd să iasă din ea. Boala este o metaforă a vitalității pasiunii. Mai este ceva: iubirea lui Conachi și a celorlalți poeți erotici se nutrește din contestarea iubirii (suferință, chin, moarte), Însă, „orice pasiune (citim În Denis de Rougemont) se hrănește din negație”. Asta s-ar traduce astfel: orice pasiune veritabilă Întîmpină un obstacol (un rege Marc), iar obstacolul (negația) incită și mărește
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
mărește pasiunea. Caracteristica lui Conachi e că el este cu premeditare nefericit și, prin o mie de tertipuri, mărește nefericirea pentru a fi mai ușor crezut. O bizară (dacă n-am ști cît de prefăcută!) voluptate mazochistă există În pasiunea erotică a Marelui Logofăt. Denis de Rougemonl ne mai propune un test pentru a putea distinge cele patru culori ale dragostei. E vorba de o schemă filozofică abstractă, cu punct de plecare În cele patru funcții fundamentale ale lui C.G. Jung
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
care mișcă soarele și alte stele (Dante), penetrația, elanul gîndirii, pasiunea descoperirii, producerea de concepte, sentimentul limitelor, stăpînirea de sine, echilibrul etc... Schema propusă de Denis de Rougemont combină, cum se poate ușor temarca, formele philiei grecești cu formele sensibilității erotice trubadurești. Într-un arhetip recunoaștem pasiunea de ordin spiritual, În altul platonismul, În tipul emoțional se ascunde Afrodita Pandemos ș.a.m.d. Aplicînd-o, cu titlu experimental, la stihuitorii noștri, ce observăm? Că erosul lui Conachi stă sub semnul cupei, fiind
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
ibovnica slăvită”, cosmosul nu-i grija lui cea mai mare. Deși vorbește de firea Îngerească, ochiul caută lacom bucuriile pămîntești ale iubirii. Senzualitatea lui funciară corupe conceptele spiritului. Poziția lui Conachi față de aceste categorii nu este singulară. Mai toți poeții erotici din epocă stau sub semnul cupei și, prin nomadismul lor sentimental, intră și În sfera de influență a treflei. Trăiesc cu plăcere În chinuri și văd În moarte o izbăvire. Conachi, Iancu Văcărescu, Grigore Alexandrescu au și o viziune intuitivă
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
de plăceri ascunse. Erotismul se consumă, de regulă, În priviri sau se oprește, cum sugerează Heliade, la un sacru „baciu”: „Un baciu! și iar altul...” La Alecsandri (prin poezia populară) și la Eminescu (printr-o filozofie de tip naturist), aventura erotică se termină În codru: o ieșire din raza civilizației, un mister În lumea elementelor, o adormire din care sexualitatea este complet eliminată. 4. Este interesant de văzut imaginea obiectului erotic la primii noștri poeți. Din analizele făcute poeziei lui Ienăchiță
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
și la Eminescu (printr-o filozofie de tip naturist), aventura erotică se termină În codru: o ieșire din raza civilizației, un mister În lumea elementelor, o adormire din care sexualitatea este complet eliminată. 4. Este interesant de văzut imaginea obiectului erotic la primii noștri poeți. Din analizele făcute poeziei lui Ienăchiță și Alecu Văcărescu s-a putut constata că femeia este În genere idealizată, acorporală, o sinteză, de cele mai multe ori, de grație și simțire. Un „dar de sus”, zice și Conachi
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
capabilă să descopere În sine calitatea de al doilea factor al universului” (Poezia „realelor”). Criticul nu dovedește Însă cum. Punctul de vedere universal, dacă există, este al bărbatului care, după cum fericit zice același G. Călinescu, suferă de „suficiență virilă”. Discursul erotic vorbește În exclusivitate despre suferințele bărbatului. Rareori este sugerat și chinul femeii Îndrăgostite. Conachi, Într-un loc (Amoriul prin prieteșug), prezintă pe Zulnia desculță și despletită, fugind ca o deznădăjduită: „Zăludă, ca vai de dînsa, pe pămînt și la cer
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
zicîndu-ți Dumnezău, M-apropii de-a ta ființă, Pent-aceea mă-nchin eu ȚÎe cu-atîta credință.” O nehotărîre, bineînțeles, strategică, un dramatism prefăcut. Toate Însușirile ce pot Împodobi femeia sînt de preț. Idealizarea femeii, copleșirea ei cu laude intră În protocolul erotic al timpului. Conachi este cel mai perseverent dintre toți și, scriind mai mult, dă impresia că a epuizat toate formele de adorație amoroasă. Dintre Însușirile profane ale femeii, grația este cel mai des invocată. Adică nurul. C. Conachi Îi dedică
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
uniți cu sîmțîre”... Femeia să fie, dar, nurlie, Înaltă la fire, să aibă duh, vorba-i să fie mereu drăgălașă, simțirea puternică. Pentru ca frumusețea să fie desăvîrșită mai trebuie și hazul, pe care Conachi Îl amintește mereu În reveriile lui erotice: „frumuseță, nur și haz”. Nu-i place femeia „ciudoasă”, cu umoarea schimbătoare. Într-un poem (Ești nurlie, ești frumoasă) ceartă, În stilul de mai tîrziu al lui Eminescu (stilul Învinuirii tandre!), femeia capricioasă care omoară fără simțire călcînd peste firea
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
un Înger din ceri supt chip femeiesc, Dar n-au fost decît femeie din iad supt chip Îngeresc”, poezia lui Conachi se menține Într-o perpetuă laudă a femeii, transformată astfel Într-un obiect de cult. Așa și este obiectul erotic conachian: obiect de Închinăciune, obiect de adorație. Formula „ibovnică slăvită” spune totul. Există În legătură cu această relație sentimentală și un cod protocol) al iubirii din care am citat pînă acum cîteva paragrafe. Nu trece, de pildă, neobservat faptul că bărbatul se
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
nici un moment ei nu simt voluptatea stingerii și nu cred cu adevărat În soluția neantului. 5. A crede Însă că „ibovnica slăvită” este Întruchiparea pură a amorului platonician este o exagerare. Platonismul pe care Petrarca l-a ilustrat În poezia erotică este o inspirație a sufletului, o atracție ce acționează dinafară noastră. Denis de Rougemont Îl definește (În L’amour et l’Occident) ca un „rapt indéfini de la raison et du sens naturel [...] «délire divină, transport de l’âme, folie et
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Și la milă la chinuri sînt porniți și Înfocați. Dar, vai mia, vro nădejde pute-mă-va bucura, C-oi dobîndi fericirea de-a-i slăvi ș-a-i săruta?” Interogația de la sfîrșitul poemului este, se Înțelege, pur tactică. Rațiunea poetului erotic este să nu triumfe. CÎntecul s-ar opri de Îndată ce obstacolul ar cădea. Poezia iese dintr-o strategie a răspunsurilor amînate. Puterea ochilor (tema poemului citat) stă În misterul lor niciodată dezvăluit pînă la capăt. Conachi concentrează, aici, toate temele lui
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
valori a lui Conachi vine sînul sub forma, uneori, mai Îndrăzneață a țîțișoarei. Complexitatea simbolică a ochiului s-a putut constata. Vocația sinului e să „Înghie”: „Spre sînul cel de albcțc, Alunei patima mă-nghie”... Ochiul provoacă pasiunea, sînul naște delirul erotic. „SÎnuri cu mici țîță” (Cine-i Amoriul?), „țîțișoara dezvelită” cutremură, smintesc simțurile. Farmecul lor (unul dintre...) vine din albețea lor. Din sin izvorăsc nurii, blindera și dulceața, trei din componentele pasiunii erotice. Aerul ce aburește I Dintr-un sîn... zice
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
patima mă-nghie”... Ochiul provoacă pasiunea, sînul naște delirul erotic. „SÎnuri cu mici țîță” (Cine-i Amoriul?), „țîțișoara dezvelită” cutremură, smintesc simțurile. Farmecul lor (unul dintre...) vine din albețea lor. Din sin izvorăsc nurii, blindera și dulceața, trei din componentele pasiunii erotice. Aerul ce aburește I Dintr-un sîn... zice În chip tulburător poetul. Mai departe, Conachi, totuși, nu merge. Veșmintele retoricii sale poetice acoperă bine restul corpului. Restul se dezvăluie În iatac, dar poezia n-are acces acolo. Senzualitatea rămîne În
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
și Însușirea ei cea dintîi este răbdarea. Așteaptă, plînge, suspină, dar nu fuge niciodată. Și răbdarea este, de obicei, răsplătită. Poezia română nu mai cunoaște un caz asemănător de tenacitate. Dublu record: În durată (Conachi nu Încetează să scrie versuri erotice nici la bătrînețe) și În intensitate: pasiunea trăiește intr-o perpetuă stare de delir. Curios, inima nu explodează niciodată. S-a obișnuit cu acest puls infernal. Menirea ei este să trăiască pe culmile durerii, așteptînd milostivirea. Anton Pann antrenează, Într-
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
arăta mai tîrziu, pentru Anton Pann ibovnica nu-i o imagine abstractă. Vorbește și el de „nur osebit”, de „rumenețea” care este semnul știut al sensibilității, Însă criteriile lui de valorificare nu rămîn pe acest plan. Femeia care provoacă pasiunea erotică este „nostimă” la mers, are „cătare” bună, glas „mieros”, este delicată, are adică, un ce, determinabil. Pann dă realului ce este al realului. Idealitatea Îndelungată Îl obosește. 6. Chin, foc, mîhnaciune mare, năcaz mare, durere otrăvită, lacrimi curgînd pîrău și
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Ea zdruncină temeliile lumii și precipită omul spre un „noian de cufundare, de mormînt Întunecat”... . Cele trei lungi poeme discursive: Jaloba mea, Scrisoarea către Zulnia și Amoriul din prieteșug, la care am putea adăuga și un alt poem dinafară temei erotice (Moartea părintelui dumisale Vornicului Costache Conachi la 1803, Mart În 7), pun În chip mai direct În fața omului, ființă slabă, perspectiva dispariției. Jaloba mea În cepe cu un vers ce nu lasă nici o speranță: „Lume, astăzi să desparte de tine
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
pentru că ea este o probă de dragoste. Cufundarea este Întăritoare pentru că ea ilustrează existența unei pasiuni incontrolabile. Figura catastrofei se transformă, astfel, printr-o abilă răsturnare de perspectivă, Într-o figură a crosului acaparator, totalizant: o figură a paroxismului pasiunii erotice. 7. A doua figură a crosului curtenitor de tip Conachi, Văcărescu (Ienăchiță, Alecu) este aceea a vasalități (domnei, donnoi, cortezia din poezia trubadurescă). Rougemont o pune În legătură cu erezia Catharilor și dogma „Bisericii Amorului” (L’Amour et l’Occident), descoperind astfel
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
este o slăbiciune, nu e ridicolă pentru un Îndrăgostit, ci un semn de forță: cu cît dependența, aservirea este mai mare, cu atît pasiunea Își afirmă forța și identitatea. În limbajul lui Conachi, Momuleanu și În limbajul general al poeziei erotice din secolul trecut, această dependență voluntară se cheamă robire. Este cea mai răspîndită și cea mai puternică dintre figurile iubirii. Oriunde am deschide cărțile, dăm peste voința, am zice scelerată de n-am cunoaște bine resorturile ei, de sclavie. Relația
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
voluntară se cheamă robire. Este cea mai răspîndită și cea mai puternică dintre figurile iubirii. Oriunde am deschide cărțile, dăm peste voința, am zice scelerată de n-am cunoaște bine resorturile ei, de sclavie. Relația dintre subiectul amoros și obiectul erotic este aproape În exclusivitate relația dintre slugă și stăpînă (cu varianta tiran). A deveni rob, a căpăta statutul de vasal sentimental este cea dintîi și cea mai nerăbdătoare dorință a Îndrăgostitului: „Stăpîna mea, Încetează A unui rob chinuire... Robește cu
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
nu se stinge la el niciodată, inima continuă, În decepție și În bucurie, să ardă. Din scrum se naște o inimă nouă gata s-o ia de la Început, să Întrețină, ca vastelele, focul sacru. SÎnt și alte forme de tortură erotică În afara arderii, pîrjolirii eterne. Poeții noștri au o fantezie inepuizabilă la acest capitol. Unele chinuri sînt abstracte, Începînd cu chinul Însuși, invocat În toate Împrejurările. O formă de manifestare a lui este suspinul. Există o Întreagă mitologie a suspinului la
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
nu mai funcționează, Îndrăgostitul Ieșitul. Leșinul este o moarte provizorie, o ieșire, pe termen scurt, din spațiul suferinței. O anticipare a adevăratei, ireversibilei dispariții. Leșinul intervine În clipe de depresiune și În clipe de extaz, În prezenți sau absența obiectului erotic. Formula Văcărescului (Alecu): „CÎnd nu te văz, am chinuri Iar cînd te văz leșinuri’’, este generală În poezia erotică a timpului și indică o suspectă complicitate În durere. Conachi cumulează Într-un poem (În lipsa ei) toate formele chinului (focul, plînsul
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
anticipare a adevăratei, ireversibilei dispariții. Leșinul intervine În clipe de depresiune și În clipe de extaz, În prezenți sau absența obiectului erotic. Formula Văcărescului (Alecu): „CÎnd nu te văz, am chinuri Iar cînd te văz leșinuri’’, este generală În poezia erotică a timpului și indică o suspectă complicitate În durere. Conachi cumulează Într-un poem (În lipsa ei) toate formele chinului (focul, plînsul, ieșirea din „simțire”, tremurul, simularea morții), Între ele leșinul: „CÎt mi-i de urît sînt fără tine, Toate pre
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
La sînu-ți mă strîngi, caz și Îmi dau duhul.” Este, poate, poezia În care se concentrează toate forțele infernului amoros, poezia, În fine, În care universul dinăuntru și universul dinafară comunică sub puterea unei energii extraordinare. O energic de natură erotică, un univers totalmente erotizat: pămîntul se pustiește, cerul se deschide cînd vorbește ibovnica, văzduhul fulgeră cinci „În brață-ți mă țîi”... În poemul citat este indicată, ca simptom al bolii de origine erotică, pierderea simțurilor. În alt loc (Omule, slabă
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
unei energii extraordinare. O energic de natură erotică, un univers totalmente erotizat: pămîntul se pustiește, cerul se deschide cînd vorbește ibovnica, văzduhul fulgeră cinci „În brață-ți mă țîi”... În poemul citat este indicată, ca simptom al bolii de origine erotică, pierderea simțurilor. În alt loc (Omule, slabă ființă) suferința ia o formă mai concretă: inima „se despică”, În Scrisoare către Zulnia aceeași inimă se sfarmă „de săgeți și de cuțite”. Conachi Înregistrează și amețeala („dar ce-i amețeala asta de
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]