7,390 matches
-
cum textul nu poate fi înțeles decât în interiorul operei, nici prezentul nu capătă substanțialitate decât din prisma trecutului: "Dumnezeu este imaginea vie si emblematică a acestei nevoi de legitimare. E sensul și nevoia de sens, e autoritatea și nevoia de fundament, e limita și nevoia de limitare, e limbajul și substanțialitatea sa, e originea și nevoia de întemeiere, e trecutul și legătura sa indestructibilă cu prezentul"58. Este binecunoscut faptul că gândirea generală de sfârșit de secol XX era una a
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
instituții sau de societate este un fapt natural, ci că totul are o origine și o limită, care, la rândul lor, trebuie privite și înțelese doar într-un anumit context. Absența centrului nu ar reprezenta, în consecință, absența existenței unui fundament, a unui punct de reper, ci absența absolutizării acestui fundament, fără o permanentă recontextualizare a sa. La o primă privire, afirmațiile lui Derrida rămîn parțial enigmatice. Ca de obicei, filosoful se rezumă să ofere o descripție negativă: deconstrucția nu este
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
totul are o origine și o limită, care, la rândul lor, trebuie privite și înțelese doar într-un anumit context. Absența centrului nu ar reprezenta, în consecință, absența existenței unui fundament, a unui punct de reper, ci absența absolutizării acestui fundament, fără o permanentă recontextualizare a sa. La o primă privire, afirmațiile lui Derrida rămîn parțial enigmatice. Ca de obicei, filosoful se rezumă să ofere o descripție negativă: deconstrucția nu este o filosofie, nu este o metodă, nu este o tehnică
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
versuri ale acestei autoare, din perspectiva deconstrucției canonului, percepută, din prisma filosofiei derridiene, nu ca o dărâmare a valorilor trecutului, specifică unor compartimente ale modernității precum avangarda, de la futurism și dadaism, la suprarealism -, ci ca o reconsiderare a realității, păstrând fundamentul și intervenind doar în câteva elemente de structură. În acest sens, avem în vizor deconstrucția ca reconstrucție sau ca reconsiderare a texului, printr-o analiză mai profundă a acestuia. Și, cum poetica este intim legată de orientările din lingvistică, "atât
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
există în planul vieții se realizează în planul artei", nu exclude rolul salvator pe care poezia îl joacă în fața vieții. Exponentă a generației sale, Ana Blandiana "respinge ideea de frivolitate și își asumă condiția prin înțelegerea rostului superior"54, păstrând fundamentul originar pe care să se sedimenteze evoluția. Cine ar putea să mă jignească?/ Măduva surâsului mi-e caldă/ Chiar și-atunci când înghețat pe buze/ Și-ntărit îmi fac din el unealtă.// Însă fericirea-i apă gravă,/ Și în albia mea copilărească-
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
de întoarcere spre trecut. Neomodernismul îi urmează aridei perioade lozincarde, încercând o resurecție a lirismului și să recupereze tradiția, pe care modernitatea o ignorase. Un rol similar îl are și deconstructivismul care, printre altele, urmărește o relansare a întregului, păstrând fundamentul și reomntând structura în funcție de cerințele noului. El ignoră vechile interpretări, lansând altele noi, pe baza îmbinării într-o altă formă a celor vechi. Și, cum stilul scriitoricesc diferă de la scriitor la scriitor, la fel și modul de interpretare diferă de la
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
nu la nivelul formei, ci la nivelul fondului. În consecință, deconstrucția devine o încercare a poetului, sufocat de contextul ideologic apăsător, de a reconstrui o nouă realitate, fără a o dărâma pe cea existentă deja, ci a o folosi drept fundament și a lucra cu ea și deasupra ei. Reconstrucția unei noi realități interioare ar deveni, astfel, șansa de salvare prin poezie (văzută ca o formă de cultură) și prin ceea ce promovează ea. Marcată de filonul ideologiei comuniste, poezia Anei Blandiana
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
gânditori sunt cei care alcătuiesc canonul, până azi, și până în momentul scrierii ultimei opere relevante. În afara acestui mod de alcătuire a canonului, există doar liste aproximative sau ideologice, a căror autoritate e, întotdeauna, mai devreme sau mai târziu, criticabilă, căci fundamentul lor nu e Tradiția și Memoria comunităților (culturale), ci scopul imediat, fie el curricular, didactic sau de altă natură". 30 Harold Bloom, op. cit., p. 7. 31 Luigi Bambulea, art. cit., p. 7. 32 Ibidem, p. 7. 33 Vezi Mircea Martin
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
nu are acțiune. Se mai Întîmplă foarte puține lucruri - totul se petrece de-acum În narator. Miza evidentă rămîne subiectul, definit În raport de excludere cu ceilalți și deci singur În fața provocărilor propriilor pulsiuni. Ca și pentru fenomenologii existențialiști post-hegelieni, fundamentul alterității este conștiința ei. Vrînd să-l elibereze din chingile dialecticii spiritului, Gilles Deleuze a numit omul „mașină dezirantă”, dar pentru naratoare a atare regresie e acum cu neputință. După moartea lui A***, mai mult sau mai puțin credibilă, „mașina
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
CÎnd fiziologicul Își calmează manifestările, psihicul se dezvăluie În libertatea sa dramatică. Transparența sa nu face decît să-i revele lipsa de margini, infinitul. Literatura de douăzeci de grade este de fapt mediul ideal pentru revelația metafizică a lipsei de fundament. Aici Heidegger, În Ce este metafizica?, s-a Înșelat, fiind Înșelat de fapt de o literatură care Încercase să-l convingă de imposibilitatea revelației altfel decît În condiții de restriște existențială. Nu angoasa forte face ontologia posibilă ca experiență, ci
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
de asemenea, că interpretările "generalizante" sînt constituite doar de la cîteva caracteristici ale noilor practici mediatice, dar are ambiția de a cuprinde toată comunicarea plecînd de la o problematică limitată și suprapune nelegitim informatizarea și comunicarea, iar paradigma calculului este transformată în fundament suficient pentru a analiza ansamblul fenomenelor comunicaționale. Deși în bună măsură aceste observații sînt pertinente, cartea lui Lucien Sfez rămîne cu multe puncte de atracție, mai ales prin semnalizarea exceselor societății comunicaționale, a fenomenelor patologice. Parcă răspunzînd metodei de investigare
Comunicarea by Lucien Sfez [Corola-publishinghouse/Science/922_a_2430]
-
pe modelul bilei de biliard, ale cărei traseu și impact asupra receptorului sînt întotdeauna calculabile. Cauzalitate liniară. Subiect și obiect rămîn separate și foarte reale. Realitatea este obiectivă și universală, exterioară subiectului care o reprezintă. Reprezentarea și caracteristicile sale constituie fundamentul însuși al acțiunii și al percepției. Poziție dualistă, dragă lui Descartes, orice ar spune susținătorii unei inteligențe foarte artificiale. Și nu va fi singurul lor paradox distanțarea de dualismul cartezian, făcînd uz din plin tocmai de schema lui Descartes, reprezentativă
Comunicarea by Lucien Sfez [Corola-publishinghouse/Science/922_a_2430]
-
Extensiile în timp și unele temeiuri teoretice ale abordării de bază au fost condensate în capitolul final. Nu se poate spune că s-a încheiat căutarea celei mai potrivite terminologii. Termenul centricitate este, în mod evident, cel mai propriu pentru fundamentul celor două sisteme compoziționale. În prima versiune a cărții, celălalt sistem fusese denumit rețea carteziană, însă, cu toate că rețelele sunt prezente în compoziție, îndeosebi în proiectarea de edificii și orașe, acestea vizează doar cazul vectorilor dispuși cât mai regulat. Întrucât forțele
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
început de-abia simțită, devenea tot mai explicită. Anumite fenomene fundamentale ale percepției, corelate cu elementele artei în cartea publicată anterior, își manifestau prezența la nivelul compoziției. În sfârșit, conexiunea a devenit atât de directă, încât cititorii care au explorat fundamentele formei vizuale în Arta și percepția vizuală pot trece ușor la compoziție ca nivel succesiv. Principiul gestaltist al simplității, descris în cartea anterioară drept organizator al formei și spațiului, folosește în genere pentru modelele vizuale. Acesta marchează de asemenea compoziția
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
sale, mutând o parte din greutatea compozițională în spațiul exterior. Observați că efectul este atât de violent nu numai pentru că știm că fața este o parte indispensabilă a capului. Cunoașterea însăși ar necesita completarea dacă rotunjimea capului n-ar suscita fundamente pur formale. Dacă, de exemplu, rama secționează mâna unui braț, efectul poate fi la fel de neplăcut, dar necesitatea de completare ar fi mai puțin stringentă, deoarece mâna posedă îndeajunsă integritate ca formă de sine stătătoare ca să nu fie neapărat necesară pentru
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
are bastionul în arte, filosofie și științele sociale, dar se oprește în mod necesar la științele naturale, în care universalitatea legilor naturii predomină, ca o premisă indispensabilă. Se ajunge la întrebarea dacă schemele organizării vizuale discutate în această carte aprofundează fundamentul funcționării omului, pentru a extrage ceea ce toți oamenii au în comun, sau dacă aceste scheme operează la un nivel atât de ridicat al complexității umane, încât diferența depășește asemănarea. În următoarea secțiune voi oferi câteva sugestii cu privire la baza fizică a
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
a câștiga bani, a arăta altfel sau de dragul popularității. Aceste preocupări pot sau nu folosi procedeele compoziționale analizate mai înainte. Dacă n o vor face, ele nu pot fi menționate drept negări ale regulilor noastre, din moment ce urmăresc obiective diferite. Un fundament fizic Dacă se descoperă că un principiu al experienței sau al comportamentului uman are o aplicabilitate universală, nu putem spera să-l explicăm ca pe o simplă convenție, ca pe ceva transmis de la o cultură la alta și de la generație
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
probabil să fi determinat o asemenea solicitare. Contextul a făcut însă ca modalitatea de exprimare a acestei dorințe să aibă un sens mai profund, ce coincide cu o orientare fundamentală a modernității: a face din Om obiectul oricărei cercetări și fundamentul tuturor orientărilor. Situația, discret melodramatică, mi-a orientat atenția asupra raporturilor pe care egoismul justificat al copilului meu le releva ca fiind de fapt ale omului modern, acesta dorind să se bucure de toată atenția, să fie subiectul și obiectul
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
ar fi eul în toată povestea? * G. Liiceanu sugerează (Ușa interzisă, p. 179) două forme de raportare a existenței la trecerea timpului (cu mențiunea că existența înglobează deja o raportare la timp): împlinirea și destrămarea. Cred că ele pot constitui fundamentele unei construcții axiologice. * Am avea nevoie de o redefinire a conceptului de artist (și, în mod subsecvent, poate chiar a celui de artă). O definiție care să-i prezinte rolul, să-i descrie intervenția esențială în câmpul "vederii" spirituale, deschiderea
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
o aduce cu sine știința. * Omul este prins între biologie și cultură. O cultură este caracterizată și de locurile comune pe care ea le vehiculează; pe baza lor oamenii își fundamentează deseori opiniile, uitând să le mai pună în discuție fundamentele. Poate de aici derivă și farmecul fenomenologiei, ca meditație asupra cotidianului, deci a unei regiuni de locuri comune. * Contopim mult prea ușor termenii evoluție și progres, luând drept capăt final al evoluției starea noastră actuală și considerând (ajutați și de
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
rânduri, ci modulațiile ființei pe diferite intervale. * Descoperirile științei aruncă în aer categorii tradiționale. Spre exemplu, termenul de mamă încetează să mai aibă o definiție precisă odată cu apariția mamelor surogat, donatoarelor de ovule etc., semn că știința își înghite treptat fundamentele metafizice, deschizând către alt tip de întemeiere. * Perspectiva ustensilică pe care o avem continuu asupra lucrurilor, lansată ca interpretare a cunoașterii omenești de M. Heidegger, pare să fie limitată, știința fiind una din excepții. Mă gândesc, spre exemplu, la numeroasele
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
că ideatica (poate chiar ideologia) propusă prin intermediul criticii ar putea să nu fie evidentă pentru cel care o promovează ar trebui să slăbească aderența etichetei pe care ne grăbim să i-o lipim. * În intertextul actualelor critici pot fi regăsite fundamentele unor viitoare așezări sociale. Costumul este simbolul caracterului: odată îmbrăcat ar trebui să reamintească respectarea tuturor regulilor. El constituie "uniforma" civilizației. * Forța, consensul și manipularea sunt trei dintre ingredientele necesare oricărei puteri politice. De modul dozării fiecăreia dintre ele ține
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
unor plăceri ce-și au geneza în "comportamentul corect evolutiv". Dintr-o perspectivă metafizică putem observa că Frumosul își are geneza în zona Binelui. Mă simt mai apropiat de teoria inteligent design-ului decât de cea creaționistă, în special pentru fundamentele explicative pe care le găsesc în teoria evoluționistă. Teoria inteligent design-ului reușește să împace (deocamdată) abordarea predominant emoțională (de unde-mi vine orientarea către credință) cu cea pretins rațională, aflată în căutare de teorii explicative. (Cu mențiunea că mă atrage
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
nefiresc, numele de progres. Tăria credinței în Dumnezeu stă exact în faptul-de-a-crede, care donează un centru de orientare și constituie un factor stabilizator al ființei. Absența credinței nu are chipul ateismului, ci al anarhiei, omul fără de credință fiind lipsit de fundament. De aceea, modernitatea a avut nevoie de umanisme care denotă, toate, încercările omului de a-și fi propriul fundament. Heidegger consideră că un ustensil iese în evidență, rupând șirul trimiterilor cotidiane, abia când se strică. Motivul pentru care nu ne
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
constituie un factor stabilizator al ființei. Absența credinței nu are chipul ateismului, ci al anarhiei, omul fără de credință fiind lipsit de fundament. De aceea, modernitatea a avut nevoie de umanisme care denotă, toate, încercările omului de a-și fi propriul fundament. Heidegger consideră că un ustensil iese în evidență, rupând șirul trimiterilor cotidiane, abia când se strică. Motivul pentru care nu ne putem plictisi în România: e plină de oameni care sar în ochi, de existențe țipătoare, de strident. * Critica românilor
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]