60,569 matches
-
era luminat de un neon, 200 de wați descompuși prin toate ungherele; lumina, ca un picamer de spart stâncile, sfredelea ochii a trezire. Pe un perete, proiectorul derula imagini, indicatoare pe ambele sensuri, viața autostradă suspendată de nicăieri. O bulină neagră capul, un dreptunghi pe verticala cerului trunchiul, patru tușe îngroșate ca niște semne de exclamare membrele, o săgeată roșie intenția lui Dumnezeu: halat alb, bonetă, stetoscop, ochelari fumurii. Vezi? Acestea sunt mai vii decât umbra ta, copile. Iubești un contur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
era conectat la realitatea formelor, semi-concretul; trecea prin filtru iluzia cât să îngroașe conturul. O stare de strabism cosmic împletea nimicul. Proiectorul geam deschis în icoană, Dumnezeu ștergea lentilele de praf. Vezi, cât adevăr în culoare? Au ochi verzi, căprui, negri, albaștri; au mameloanele țurțure de gheață, pară, gutuie, măr, cupă, strugure, biberon; au pistrui pe sfârcuri, alunițe pe fund, semne din naștere. Privește blonda: pe umărul drept, îngerul i-a desenat o frunză de pătrunjel. Suedeza nu este epilată, flocii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
continua cu apelurile la trezire fără să implice decorul. Și-a dat seama târziu, nu era posibilă o întoarcere în oglindă. Copile, deschide ochii! Viața este mai mult decât culoare. Te aștept și mâine. Ești ca o pădure de copaci negri, despre ce primăvară vorbești? Petru se ridică, politicos, așeză scaunul la birou, îl trase un pic pe cel de alături, le așeză pe amândouă, se aplecă un pic (parcă sărută o mână, parcă mângâie un obraz, parcă cuprinse un mijloc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
măr, nimic mai bun decât să-ți sapi galerii prin propriile îndestulări. Amintește-ți decorul, patul, soba, laița, lăicerele, cuptorul... fotografiile aliniate într-o ramă albastră, găleata cu apă sălcie, icoana unui sfânt fără nume, calendarul plin de semne, unele negre, altele roșii. Vezi, în sobă arde foc? Patul este așternut? Țoalele sunt curate? Cine se hodinește în fotografie? Apa este proaspătă? Calendarul, în ce an suntem? Hai, fă un efort, în ce an suntem? Le vezi? Ai făcut parte din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
o să vedeți voi purgatoriu! Ana o să vă scoată pula din cap, pui de cățea ce sunteți! Și tu ce te uiți la mine? Marș și te spală la pizdă, că puți cât ca o cherhana! Păi... Nici un "păi", un ceai negru cu o dublă de rom. Tu să nu bei, auzi?! Nu-mi plac femeile care beau, am o alcoolică acasă, îmi ajunge. La 5 dimineața, paznicul atârna de tocul ușii ca o păpușă din cârpe. În jurul lui, fluturi, precum niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
repetat rugăciuni, a citit Psaltirea, a răsfoit Noul Testament, Filocaliile, Sinaxarul, Cazania, Triodul. Fiecare carte bisericească i-a impus sentimentul de nou început. Ascuns după horn, iarna, deschidea romanele copertate în carton pânzat (mereu, prima lecție despre Dumnezeu). Erau căsuțele sale negre pline cu povești dantelate, literele precum niște păsări aliniate pe firile de telegraf, în jurul lor, chenar auriu. Poveștile frumoase, la un moment dat, se amestecă, se omogenizează, se topesc în același tipar al așteptărilor, poveștile frumoase se rostesc singure. Dai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
fotografie color: el și nenea Matei într-un tablou fără ramă: "Evadații de la Socola sunt liberi printre noi." În colțul din stânga, sus, ca o viză de liberă trecere, portretul binevoitor al doctorului Chelemen; dedesubt, la talpa gazetei, într-un chenar negru, fapt divers: paznicul, întins pe un cearșaf alb, își continua somnul, țigara pe jumătate fumată, între degete. Mirosea a piele arsă până în gara Nicolina. (Despre Matei, psihopatul de la Socola, un medic a scris o carte, apoi și-a violat copiii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
și descreșterea. Ce-i de făcut? Înfigem un țăruș în mijlocul inimii, cadranul indică umbra. Partea peste care urmează să treacă soarele încape până și incertitudinea ploilor. Partea peste care a trecut soarele înghesuie lumina în cochilii de melc pentru zile negre. A venit vremea buzunarelor goale, să-i cotrobăim de lumină și-n cur pe grașii pământului. Fraților, țipa Cozma, nepotul cel mare a lui Sterian, a venit vremea să le întoarcem pielea pe dos! Dumnezeii mamii lor de comuniști, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
un crin dimineața, desface petalele. În anticamera lui Dumnezeu, îngerii croiesc cămăși cu plata-n avans: Ajunge. Și una, și alta tot deznădejde se cheamă. Nu lașitate, nu eroism, nu obediență, nu frică. Curge prin vene un fel de păcură neagră și nici un înger nu-și aprinde candela. Dumnezeule, trece, te rog, paharul acesta plin de furtună! Dumnezeule, dă-mi putere să-l beau ca pe o furtună până la capăt! Genia, sufletele care nu-și mor moartea se pot locui fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
o livadă desfrunzită, timpul în sat se număra după morminte. Petru, în fiecare sâmbătă, cu bunică-sa, plivea iarba în cimitir. Sub gard erau pierduții, crucile minuscule, mormintele cât o tablă de șah; în cimitirul copiilor Dumnezeu juca cu piesele negre. Petru aprindea mucuri de lumânare printre fire de iarbă, degete de ceară arse pe jumătate. Aici sunt prea multe, bunico! Gheorghiță nici în grădina lui Dumnezeu nu-i singur, Ionel a rămas fără părinți și pe lumea cealaltă. Iau de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
firii, nebunia de a visa nu împiedică gravitația pleoapelor. Închide ochii, în lume, culoarea resuscitează fotografiile, aici Dumnezeu stabilește ordinea în care cad frunzele. La început toamna vine în inimă. Așteaptă până ți se scutură cuiburi din vene, până păsările negre te vor sfâșia ca pe un hoit putred, până se va face târziu în gușile cerului. Coboară înserare peste felia de pâine, noaptea sub aripile îngerilor, întunericul în sticla cu lapte. Așteaptă, dragul meu, așteaptă! Moartea, docilă, îngăduie numărătoarea pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
verzi, albastre, prinse de mână, învârteau cercul. Roata Carului Mare mima intențiile cioplitorului de spițe. Schijele de lumină sfâșiau noaptea. O hemoragie galbenă inunda valea până spre culmi. În mijlocul cercului, în mijlocul bisericii, Petru dănțuia Isaia. Biserica destrăma cusuturile nopții, fâșii negre pansau rănile sfinților; din inima horei, limbi de foc până sub tălpile lui Dumnezeu. În câteva minute, nenorocirea s-a extins precum o ciumă în carnea cetății. Clopotnița, parcă după o anestezie în coloană, s-a clătinat de câteva ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
Cătălina, de înaltul Bartolomeu, toți mi-ați spus că este pământ bun, că este alesul Domnului, că este sămânță roditoare. Of, Cătălina, cum nu mi-am dat eu seama că ți s-a aprins sângele după mucos?! Tânăr, frumușel, ochi negri, păr creț, brațe vânjoase, deștept, "mai rar așa sămânță roditoare"... mama mă-ti de curvă, cu așa sămânță ți-ai umplut pizda! Starețul tremura din toate balamalele: era bătrân, 86 de ani, reumatism, osteoporoză, hepatită, diabet, ulcer, gută, angină, astmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
relaxa hoitul într-un sertar confortabil de morgă (nu avea pe nimeni în lume), posibil urma să fie topit în crematoriu, posibil îl vor tranșa studenții de la chirurgie (așa viață așa moarte!), stârvul hodorogului nu merita un bulgăre de pământ negru în gură. Părintele econom, cenușă sub o grindă arsă pe jumătate; în zori a plouat, funinginea inimii i-a curs la vale; până spre seară, cărări de furnici conturau nimicul, câteva vertebre și o coajă de craniu, într-o galerie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
lună plină, ascundeau între solzi tăciuni aprinși. Bătea vântul; treptele, precum un pulover putred, se destrămau fum către cer. În biserică, lângă ziduri, stranele, îngenunchiate în cenușă, își justificau reciproc handicapurile; herniile nopții strângeau cingători în jurul inimii; catapeteasma, o tușă neagră desenată peste mozaicul făcut țăndări; Ușile Împărătești nu au lăsat nici măcar o urmă de trecere. În fața Tatălui nu ai voie să te înfățișezi cu buzele uscate. Trupurile sfinților erau stafidite în tempera; focul a sărutat diferite nuanțe de sânge, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
în pizda mă-ti! 73. A(casă) este acolo unde ești așteptat. Petru a făcut cale întoarsă în inima muntelui. Drumul între două singurătăți l-a recunoscut cu ochii închiși. Valea Bârgăului, unde cu 7 zile în urmă, un furnicar negru mișuna în ritmul bătăilor de clopot, era precum un tablou după Bacovia: soarele gelatinos se lua după cizme, peste cenușă, bruma, o poleire a nimicului. În munte urmele se șterg primăvara. (După ce a tras ultima tușă, un pictor anonim a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
îngerul, absent, uneori uita să lege noduri sub cruce. Unu, doi, trei: anul trecut a fost secetă, anul acesta au rodit inimile, anul ce o să vină va umple maternitățile. Trei, doi, unu: dragoste, mugure, cenușă. Doi, trei, unu: verde, roșu, negru... Timpul, o succesiune de consemnări, Dumnezeu rupe pagini din calendar, răsucește țigări, trage în piept secunde, scutură scrum peste cimitire, scuipă cenușă. Anul trecut am sădit un pom, anul acesta am înverzit în jurul sufletului, la anul, Doamne, la anul, cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
peste genunchi ca o secure peste un braț de vreascuri putrede; mâinile, picioarele înainte de furtună, Dumnezeu a împletit patru funii din nori și le-a legat parcă de un trunchi de copac, parcă de om; ochii raiul furnicilor, două mușuroaie negre acopereau câteva firimituri de lumină; buzele dâre de pământ în icoană; obrajii: S-au adâncit fântâni, mamă, acolo unde sărutul tău a însemnat izvor, la noapte o să plouă, mâine o să plouă, cealaltă viață o să plouă și o să mâlească intențiile tale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
părăsească această lume". Mărturisesc că nu înțeleg ce înseamnă a fi obligat de a face pe cineva să părăsească această lume, altceva decît a-l trăda, otrăvi, asasina. Iată cum înțelege Doctorul în Crimă să facă inocente acțiunile cele mai negre și mai vinovate: îndulcind termenii. Grecii aveau obiceiul de a se servi de perifraze atunci cînd vorbeau despre moarte, pentru că nu puteau suporta, fără o secretă oroare, tot ceea ce ideea trecerii are mai înfricoșător. Machiavelli perifrazează crimele deoarece inima lui
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
a avut poate audiența mediatică așteptată, dar a interpelat economiști, sindicaliști și pe toți cei care se preocupă de viitorul finanțelor publice. Paradoxal, politicile au un orizont temporal prea impregnat de egoismul generației actuale față de urmașii săi. Această poziție destul de neagră la urma urmei, căci este fondată pe nepăsarea unora față de viitorul celorlalți, nu este împărtășită de toți. O poziție mai optimistă este în mod curios apărată de economiștii Școlii de Stat. Becker și Murphy (1988) introduc noțiunea de "contracte între
Demografie şi societate by Phillippe Barthélemy, Roland Granier, Martine Robert [Corola-publishinghouse/Administrative/1396_a_2638]
-
domnișoară proaspăt Întîlnită. Simte că proximitatea ei mă cutreieră În toate direcțiile și așteaptă răspunsul zîmbind. „Ești... ești șatenă, cu ochii verzi, cu o privire... oarecum Întîrziată, tinzi a mă studia dintr-o parte... Ești...“ „SÎnt foarte brunetă, am ochi negri, mari, gene neobișnuit de lungi, iar acum mă uit direct la tine cam mirată. SÎnt din zodia...“ Se prea poate să arate taman precum pretinde, dar intensitatea simțirii mele aprinde cum Îi vine mai la Îndemînă amănuntele Înfățișării ei ajunse
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
maghiară. Așa că la Zoli am alergat de Îndată ce tata mi-a dat drumul după explicații. Mă chemase de la joacă și mă amenințase că am s-o pățesc, dacă nu stau nemișcat lîngă aparatul de radio cu ochișor verde și cu acumulator negru. Ceva foșnea dinăuntru puternic, sîsÎia, vîjÎia. Am aflat atunci că Gagarin se suise În cosmos, am priceput repede cam ce poate fi cosmosul, și că ne vorbea nouă de acolo În limba rusă, o limbă pe care am s-o
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
ei. Iar Zoli, Îl mai ții minte?... are părul de un blond Închis, le stă foarte bine Împreună, mai ales că ea face o figură de fetiță curioasă. Știi cu ce ochi mari te asculta? Cu ochii ei uimiți și negri, ea ar fi avut tot dreptul să ne descrie nouă Orientul din Mesopotamia pînă În Canaan și ar fi trebuit lăsată să se minuneze În voie, cum Începuse la un moment dat s-o facă, de verdele abundent al centrului
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
chiar dacă le forțez, cu o asemenea culoare a dulapurilor, mesei, spetezelor de scaune, a suportului și a ramei oglinzii de pe peretele din stînga cum intrai. Mă studiam adesea În oglinda aceea: o față albă ca de coală de hîrtie, păr negru, ochiul stîng mai mare decît dreptul, capul Înclinat În stînga tocmai din cauza ochiului drept care vedea mai bine. Îmi corectam mereu poziția capului În oglinda mai Înaltă decît mine, neputînd să spun că, În ținuta corectă, eram mai la largul meu
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
cumva să mă duc Într-acolo. Niciodată Însă nu a știut ori nu a vrut să ne descrie o motohaliță, așa că eu mi-am Închipuit-o pornind de la răsunetul numelui ei, combinație Între matahală, motor și caracatiță. Rezulta o masă neagră, informă, lunecînd pe urmele mele desigur, cam la o jumătate de metru de asupra țărînii, ceea ce Îi dădea o iuțeală deosebită, practic, ca vîntul. Spaimă mare!... Văzînd că ușa postului de miliție e deschisă, am bătut și am intrat grăbit
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]