13,698 matches
-
pașii trecătorilor, o femeie (mama ei? sora ei?) a venit să o caute și, fără să explice nimic, a luat-o cu ea. Charlotte a ajuns-o din urmă la marginea mahalalei și i-a întins fetiței păpușa mare cu obrajii scorțoși cu care se juca țigăncușa în serile lungi de iarnă... Păpușa aceea venise odinioară de la Paris și, împreună cu ziarele din „cufărul siberian”, era unul dintre ultimele vestigii ale vieții lor de altădată. Adevărata foame, Albertine o știa prea bine
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
sugestive. Era un fel de tabu în jurul căruia se învârtea istorisirea lor descriind astfel decorul. Vedeam mai întâi un râu curgând pe pietricele netede, apoi un drum care străbătea nemărginirea deșertului. Iar soarele începea să se legene în ochii Charlottei, obrajii ei se învăpăiau de la arsura nisipului și cerul răsuna de nechezaturi... Scena căreia nu îi înțelegeam sensul, dar căreia îi percepeam densitatea fizică, pierea. Adulții suspinau, schimbau vorba, își turnau încă un pahar de votcă. Am sfârșit prin a ghici
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
pomul de Crăciun și pe cei doi copii cu măștile lor de carton - el de iepure, ea de veveriță. Iar în mijlocul încăperii - un Moș Crăciun înlemnit, ghicind foarte bine urmarea și aproape fericit că nu-i puteau observa copiii paloarea obrajilor sub barba de câlți. Charlotte, cu o voce foarte calmă, le-a spus iepurelui și veveriței, care-i priveau pe intruși fără să-și scoată măștile: - Haideți alături, copii. O să aprindeți artificiile. Vorbise franțuzește. Cei doi agenți schimbară o privire
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
în rostogolirea asurzitoare a sloiurilor, duceau la vale bărcile, copacii smulși și chiar izbe cu pisici cățărate pe acoperiș... Iar eu vorbeam despre turniruri și cavaleri (tocmai aflasem că războinicii de odinioară, când își scoteau coiful după o întrecere, aveau obrazul acoperit cu rugină: fier amestecat cu sudoare; nu știu de ce, dar amănuntul acela mă exalta chiar mai mult decât însuși turnirul...), da, îi vorbeam despre trăsăturile virile reliefate de dârele roșietice și despre tânărul viteaz care suna de trei ori
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
lui unduiau ușor în adierea rece. Picioarele lui goale înfipte în zăpadă mă fascinau. Nemaiânțelegând nimic, am sărit din barcă și m-am dus la el. Auzind scârțâitul pașilor mei, s-a întors brusc. O strâmbătură de durere îi crispa obrazul. Flăcările focului nostru de lemne se reflectau în ochii lui cu o fluiditate neobișnuită. S-a grăbit să-și șteargă sclipirile acelea cu mâneca. „Ah, fumul ăsta!”, a mormăit el clipind din ochi și, fără să mă privească, s-a
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
acolo, și-a amintit de propriul lui fiu, rămas în sat. Și a strigat: „Cel care se atinge de puștiul acesta o să aibă de-a face cu mine!” Iar ofițerul a trebuit să-i dea drumul... Pașka și-a aplecat obrazul și a început să scoată peștele învelit în lut, răscolind jăraticul cu o creangă. În tăcere, sfărâmam crusta de pământ ars, care se desprindea o dată cu solzii, și mâncam carnea fragedă, presărând-o cu sare grunjoasă. Tăceam și când ne-am
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
cu lacrimile lui, cu mânia lui zadarnică, neputincioasă, cu resemnarea lui. Căci toată lumea știa cum dispăreau femeile acelea. Mi se strângea stomacul într-un oribil spasm de durere. Deschideam ferestruica, adunam un strat de zăpadă lipită pe pervaz, îmi frecam obrazul cu ea. Asta nu îmi calma fierbințeala decât o clipă. Vedeam acum bărbatul acela pitit pe după geamul fumuriu al mașinii. În lentilele pince-nez-ului său se reflectau siluetele feminine. Le tria, le pipăia, le cântărea farmecele. Apoi alegea... Iar eu mă
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
Am început să-mi trag palme cu îndârjire, controlându-mi la început loviturile, apoi fără milă. Îl simțeam în mine pe cel care, în străfundurile tulburi ale gândurilor mele, contempla trupul acela de femeie cu voluptate. M-am lovit până când obrazul meu umflat, udat de lacrimi, m-a dezgustat cu suprafața lui năclăită. Până când celălalt, pitit în mine, a tăcut de tot... Apoi, poticnindu-mă de perna pe care o dădusem pe jos în timpul agitației mele, m-am apropiat de fereastră
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
perna pe care o dădusem pe jos în timpul agitației mele, m-am apropiat de fereastră. O semilună foarte îngustă brăzda cerul. Stelele delicate, înfrigurate, răsunau ca zăpada ce scârțâia sub pașii unui somnambul care traversa curtea. Aerul rece îmi calma obrazul tumefiat. Sunt rus, am spus eu pe neașteptate, cu jumătate de glas. 2 M-am vindecat datorită unui trup tânăr, de o senzualitate încă naivă. Da, în ziua aceea de aprilie, m-am crezut, în sfârșit, eliberat de iarna cea
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
lungă evoluție sentimentală, de mii de vorbe, de un flirt ingenios. Tăceam, simțind cum se turtește de brațul meu un sân mic de femeie. Iar tovarășa mea nocturnă, vorbind fără șir cu însuflețire, respingea avansurile unei năluci întreprinzătoare, își umfla obrajii pentru câteva clipe, arătând că face nazuri, apoi îl învăluia pe iubitul ei imaginar într-o privire pe care o credea languroasă și care era doar încețoșată de vin și de surescitare. Am dus-o spre singurul loc care ne-
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
m-a salvat? Sau, mai degrabă, cine m-a salvat... Nu ți s-a povestit încă? O priveam. Nu, povestea violului nu lăsase nici un semn pe trăsăturile ei. Doar freamătul umbrei și al soarelui în frunzișul sălciilor îi atingea ușor obrazul. Fusese salvată de un saigak, antilopa deșertului, cu nări enorme, asemănătoare unei trompe de elefant tăiate scurt, și - într-un surprinzător contrast - cu ochi mari, temători și tandri. Charlotte văzuse adesea turmele lor alergând prin deșert. Când a putut, în
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
simplitatea lui: „Uite ce-mi trebuie. Izbitura asta, ciocnirea asta cu metalul, dar mult mai violentă. Izbitura asta care mi-ar zdrobi capul, gâtul, pieptul. Izbitura asta și liniștea imediată, definitivă”. Câteva fluierături au străpuns pâcla febrilă care îmi ardea obrajii. Cu totul absurd, m-am gândit la un polițist care s-ar năpusti pe urmele mele. Am grăbit pasul, bâjbâind pe un gazon ud. M-am sufocat. Vederea mi s-a fărâmițat într-o mulțime de fațete tăioase. Mi-a
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
ostaș de-al lui vodă Țepeș nu minte, pașă ! În fața lui Țepeș, Mândricel povesti totul. Apoi Își scoase pumnalul și și-l Înfipse adânc În inimă. Căzu cu brațele desfăcute, Încercând parcă să cuprindă tot pământul țării. Țepeș Îi sărută obrajii și porunci alor săi ca viteazul Mândricel să fie Îngropat cu mare cinste : În inima codrului, La poalele muntelui, Sub albastru cerului În murmurul apelor, Cum e drag voinicului. UN OSTAȘ DE-AL LUI ȚEPEȘ În timpul luptelor de hărțuială pe
Istoria românilor prin legende şi povestiri istorice by Maria Buciumaş, Neculai Buciumaş () [Corola-publishinghouse/Science/1126_a_1952]
-
de ce ucide copii? de ce dă foc satelor? Nu se pot apuca năvălitorii de munca pământului, să nu mai fie spaimă pentru țara Moldovei? Întrebându-l, Ștefăniță Își limpezea, de fapt, primejdia tătarilor și necazurile oamenilor. Își strânse pumnii. În lungul obrazului Îi aluneca o lacrimă, Întâia lacrimă de ciudă. Văzuse cu ochii lui sate arzând și carele Moldovei În pribegie. Văzuse corbi zburând spre stârvurile oamenilor. Zărise și tătari, pe un deal, departe, și-n urma lor cerul era Înroșit de
Istoria românilor prin legende şi povestiri istorice by Maria Buciumaş, Neculai Buciumaş () [Corola-publishinghouse/Science/1126_a_1952]
-
pe capul meu ! Văzând eu de la o vreme că nu mai Încetează cu jafurile, mi-am luat inima-n dinți și m-am dus la boieriu să mă jeluiesc. Și boierul, În loc de un cuvânt bun, m-a scuipat drept În obraz, de față cu slugile sale,[...] Încât am crezut că a căzut ceriul pe mine de rușine !... Și cu rânduiala asta, Măria ta, În câțiva ani de zile m-au calicit cu desăvârșire și mi-a ridicat și cinstea, care pentru
Istoria românilor prin legende şi povestiri istorice by Maria Buciumaş, Neculai Buciumaş () [Corola-publishinghouse/Science/1126_a_1952]
-
nou ochii de lacrimi și, sărutând mâna lui vodă, ca semn de mulțumire, zise oftând: Dar cu rușinea ce mi-a făcut, cum rămâne, Măria ta ? Cu rușinea, iaca așa rămâne, moș Ioane, zice Cuza-Vodă, sărutându-l și pe un obraz și pe altul, În fața mulțimii adunate acolo. Du-te și spune sătenilor dumitale, moș Ioane, că pe unde te-a scuipat boierul, te-a sărutat domnitorul țării și ți a șters rușinea. Cuvinte: falce = veche măsură de suprafață; ghiorlan = bădăran
Istoria românilor prin legende şi povestiri istorice by Maria Buciumaş, Neculai Buciumaş () [Corola-publishinghouse/Science/1126_a_1952]
-
se ridicase deasupra munților, poleind cu razele sale de aur panglica pârâului. Tânărul Gheorghe urca mereu. Curând ajunse aproape de un luminiș. Lăsă pe pajiște sacul de merinde În care avea muniția, Își rezemă arma de un copac și Își răcori obrazul cu apă rece. Apoi porni mai departe. Dar abia făcu câți pași și adierea ușoară a vântului Îi aduse În urechi un zgomot suspect. Se trânti la pământ. Își controlă arma. Începu să Înainteze târâș, cu multă grijă. Iscodi atent
Istoria românilor prin legende şi povestiri istorice by Maria Buciumaş, Neculai Buciumaş () [Corola-publishinghouse/Science/1126_a_1952]
-
același joc vechi de glorie și cădere, de viață și de moarte. Ești un om comun, împărate. [ÎMPĂRATUL] Fie. [CELSUS] A fost odată un om pe-acest pământ... Acela a spus: cine-ți va [da] o palmă, întinde-i [celălalt] obraz, cine-ți va lua mantia, dă-i și cămașa. Și acesta a fost, trebuie să fi fost ca toți. Dar a fost sătul, sătul de privirea acestei vieți omenești, etern aceeași, etern nefericită. E un păcat această viață, și el
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
EminescuOpVIII 92} Pe buze cu sfială, cu focul în priviri, ..................... nici mare nici prea mică La piept mai potrivită, la mijloc subțirică Așa că de la mijloc și până la picioare Curată-i ca de ceară o albă lumânare Cu buze ca rubinul... obrazul gingas, roș, Un dulce întuneric în ochii sfiicioși. Ai prins-o de mânuțe atât [de] reci și mici Ș-o vorbă la ureche tu ai voit să-i zici. Atuncea ea îți zise" Bogdane, deși prinț, Aici ne vede lumea
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
Ca tu s-o știi... n-aș spune-o pentru nimic în lume Nici tatii și nici mamei, nici nimărui... doar ție... [BOGDAN] Ce taină e aceea? [VERENA] Ce taină?... Este-n lume Un om cu ochii negri și cu obrajii roși, El are miere-n gură ș-are venin în ochi Și are brațul tare și-n piept un suflet cald Și are tot ce poate un om frumos să aibă, Mă are chiar pe mine... Să nu crezi că
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
privește, Pe tabla nălucirei adânci îl zugrăvește. Și acest chip preadulce din minte nu îl șterg, În somn el mă urmează, în mine-i dacă merg. Astfel mă asuprește dormind sau fiind treaz Și vecinic văd nainte-mi al tău frumos obraz... Cum umbra mi-e alături de dorm sau de-s deștept, Mă supără oriunde și-mi tremură în piept. Bătrân de-oi fi, în umbra vieți-mi va veni, Cu dânsul în vedere-mi voi fi de voi muri. 4 2262
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
mai fi să fie. ȘT[EFAN] 2262 O, sufletu-mi e-o noapte fantastică și brună Un vis fără de noimă, un cer fără de lună Și inima e stearpă când capul îmi e treaz, În ochi s-ascunde moartea, paloarea în obraz. Nu voi să scurtez calea a morții triste, rece, Voi să petrec cum ziua surâde și petrece Fără ca să-și dea seama, olimpica regină, De ce petrece-n lume frumoasă și senină. Nu știu la ce simt Vodă, nu știu de ce
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
de seamă că viața a trecut. 2254 O, sufletu-mi e-o noapte fantastică și brună, Un vis fără de noimă, un cer fără de lună Și inima e stearpă când capul îmi e treaz În ochi s-ascunde moartea, paloarea în obraz. Nu voi să scurtez calea a morții triste, rece, Voi să petrec cum ziua surâde și petrece, Fără ca să-și dea seama, olimpica regină, De ce petrece-n lume frumoasă și senină. Nu știu la ce sânt Vodă! Nu știu de ce
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
tău glas. Spune-ne cântecul ce-n nopți lunatece Adese-l cânți Când luna tremură pin ceți apatece, Pin codrii sfinți. Vin iubite! Cungiura-voi Cu-al meu braț al tău grumaz Și lipi-voi a mea față De-arzătorul tău obraz. SIRENA Vin iubite, căci zăpada Dulce-a sânului păstrez! Ah! tot visu-mi, ah! tot dorul E ferice să te vezi. Vin iubite, ah, te cheamă Al meu suflet îndrăgit, Nici visezi cât poți în lume Tu să fii de fericit
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
Și să mor de foame, totuși de-ar veni vrounu-aice. Să te ieie cu [de-a] sila... iară mintea, ea, mi-ar zice Dă-o, dă-o pe mamaie... nu te dau de știu că mor! [ANA] (îl bate pe obraz) Îndărătnicule! [MUȚI] Vezi tu, pentru tine, un odor, Dau război cu toată lumea, ca Bogdan Vodă cel Chior. [ANA] Aide, mergi, iubire chioară, mergi la Maria, dă-mi pace, Astăzi încă treacă-meargă! dar altdată nu mai face. [MUȚI] Nu mă duc
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]