7,756 matches
-
epură a actelor antropice, trebuie să înglobeze substanța estetică și, prin transgresarea acesteia, să se sfârșească pur și simplu pe tărâmul salvării spirituale, dincolo de bine și de rău. Partea a treia OGLINDA Shiki sau cele patru anotimpuri Anotimpurile înfloresc și pier. Alfred Lord Tennyson Japonia este țara celor patru anotimpuri, ți se spune de la bun început. Cum este țara ta este frig iarna? Bate vântul? Dar cireși aveți? Da? Extraordinar, aveți cireși care fac fructe, nu, nu, în Japonia noi avem
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
numai profesori, învățători sau educatoare, iar, pe lângă ei ingineri, economiști sau avocați, ci și elevi, strungari, constructori, lucrători în comerț. Ca un Mesia contemporan, G.P. aduce cu el flacăra unei culturi ce nu trebuie să se stingă, să moară, să piară în neant. Lecțiile pe care le ține nu sunt numai de muzică, ci și de istorie, literartură, filosofie, câteodată, chiar, de matematică, fizică ori chimie, căci, realmente, acest bătrânel plin de viață și nerv, pare a fi o bibliotecă bipedă
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
Noaptea, pe fulgerătură, Or când e negură și ceață Atuncea caii se-nhață... Dar acum, cântecul lui nenea Fănică nu se mai auzea, ca înainte, toată ziua. Glasul bătrânului se dogise, își pierduse mult din farmec. Țăranul cânta din ce în ce mai rar. Pieriseră și voioșia, și zâmbetul de pe chipul său, cu toate că el se căznea să dea măcar impresia că totul începe să fie ca mai-nainte. Sătenii înțelegeau că, în sufletul lui, cântecul se stingea încetul cu-ncetul. Și le părea rău. Căci
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
treptele devenirii noastre. În fapt, aceștia și alți puțini ca ei se pot numi, cu adevărat, oameni. Pe ei i-a reținut istoria, ei au definit natura reală a spiritului uman, ei au direcționat-o și înalțat-o; ceilalți? Hm! "Dar piară oamenii cu toți, S-ar naște iarăși oameni"... ...Nicolae Apostol lucra ca muncitor zilier într-o fabrică din N. Ca să-și mai ajute câștigul, după amiezele și, de multe ori, chiar serile dădea meditații la matematică, fizică, chimie, la desen
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
După un timp, foleștenii observară că Ana Angelescu și-a schimbat ochelarii. Cei noi aveau, parcă, lentilele și mai mari și, lucru aparent ciudat, parcă înțepăturile coanei moașe deveniseră al naibii de dureroase... Ea, care a dat sănătate atâtora, a trebuit să piară, după mai mulți ani, într-un mod cel puțin stupid. Fiica ei, Lenuța, absolventă de liceu și ambițioasă candidată la studenție, păru a se fi vindecat rapid de mania studiilor superioare. Contractase, însă, o alta: într-o perioadă destul de scurtă
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
Dispariție subită. Pantofii tinerilor, așezați corect lângă toaletă și foarte colorați, stăteau mărturie. Mai era și-o carte de poezie. Un Paul Eluard legat în piele, cumpărat, probabil de la vreun anticariat. „Ce s-a întâmplat? Sunați la poliție, ăștia au pierit.“ În câteva minute, poliția a sosit la fața locului. Ofițerul mustăcios, cu chipiul unsuros în dreptul frunții, a mor măit: „Din nou aceeași chestie. Ciudățeniile astea persistă de luni de zile și numai în anumite cartiere ale Parisului. E mâna necuratului
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
să-i spun pe nume. Când, într-un final, a ridicat ochii și s-a uitat la mine, mi-a surprins privirea ațintită spre tăieturi. I-am zâmbit stângaci, ca un cretin ce sunt, și în momentul ăla i-a pierit orice urmă de culoare de pe față, iar expresia aia care mă atrăgea la ea a dispărut. Era la fel de albă și de rece ca foile pe care le ținea în mână. Mă așteptam să explodeze dintr-o clipă ntr-alta. După ce s-
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
întoarcem la gălăgia-curcubeu. Raluca Glodeanu Loco parentis Deschisesem geamul să se risipească damful de amoniac în descompunere. Bătrânul se scăpase pe el. Avea schimburile „de moarte“ în portbagaj. Îl trans por tasem de la un spital la altul, până ce moartea îi pier duse urma. Automobilul lăsa dâre de fum în noapte. Când ai în spate un bătrân surd și pișat pe el, nu pierzi vremea cu descrieri ample. Te gândești cum dracu’ faci să uiți mirosul ăla. Asta făceam și eu. Conduceam
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
coroane largi de arbori seculari, un amestec de culori, forme și linii frânte întins până departe și privit cu nesaț de pe terasă în fiecare dimineață; nu numai înfiorându-se de zbaterea țuguiului care se chircea asupră-și, strângându-se și pierind, ci și de respirația flăcărilor care, în ciuda distanței, părea că se aude, ca și de trosnetul lemnului și de șuierul jeturilor de apă ale pompierilor sosiți în sfârșit, jeturi lovind cu brutalitate în ziduri, în acoperiș, fărâmând ce nu fusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
însă puterea să gândească până la capăt și în clipa următoare uită cu totul ce gândise. E ca și cum ar cugeta la oribila moarte care o așteaptă, fie că avea să se trezească, fie că nu, întrucât se poate foarte bine să piară și în salonul acesta. Dar, știute o clipă, ca o umbră, toate acestea n-au mai fost știute și doar târziu, foarte târziu, ar fi putut fi singurul lucru pe care să și-l amintească din acea stare de treziebețiesomn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
coroane largi de arbori seculari, un amestec de culori, forme și linii frânte întins până departe și privit cu nesaț de pe terasă în fiecare dimineață; nu numai înfiorându-se de zbaterea țuguiului care se chircea asupră-și, strângându-se și pierind, ci și de respirația flăcărilor care, în ciuda distanței, părea că se aude, ca și de trosnetul lemnului și de șuierul jeturilor de apă ale pompierilor sosiți în sfârșit, jeturi lovind cu brutalitate în ziduri, în acoperiș, fărâmând ce nu fusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
în ovalul ciocolatiu, parcă tristă, zâmbindu-i cât a stat în dreptul ferestrei peste care el se aplecase puțin, înainte ca trenul să plece, apoi mergând în pas cu trenul care a depășit-o în câteva clipe, atunci ea oprindu-se, pierindu-i zâmbetul și desfăcându-și brațele încrucișate să-i facă un semn, strigându-i vorbe care nu s-au mai auzit, evitând să se gândească la imaginea asta, pe care a derulat-o de mai multe ori, ca în filmele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
se vor mai repeta, dar punându-le capăt cu credința că și asta e necesar, spațiul umplut înlăuntru și în afară de prezența celuilalt fiind pecetluit definitiv și devenit istorie odată cu clipa trecută și, prin urmare, imposibil să se altereze sau să piară Îdar astea, din nou, negândindu-le nici unul) și atunci el a zis: „Nemaipomenită liniștea asta de aici, îți trec tot felul de bazaconii prin cap, aici ar fi de mine, să stau să scriu“. Lângă ei, flutura ușor perdeaua albă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
altă femeie, pe umeri cu același fel de halat vișiniu, probabil o altă pacientă a clinicii. I l-a prezentat pe Andrei Vlădescu drept băiatul ei cel mic și cealaltă femeie l-a privit câteva clipe, apoi interesul i-a pierit și a continuat să povestească despre un doctor care se îmbătase nu știu unde și-un cor de copii ce urma să câștige un premiu. Oarecum stingherit, Andrei Vlădescu a înaintat în parcul mai mult grădină, cu gutui și piersici amestecându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
ca un tăvălug gata s-o zdrobească, abia reușea să respire, era ca o gheară nevăzută ce scormonea sub pielea ei, îi venea să țipe de durere, dar n-avea glas, s-a străduit să țipe și atunci durerea a pierit și era ca și cum ar fi căzut de foarte sus, epuizată, leșinată aproape, transpirând și tremurând, fără glas; iar o clipă mai târziu - poate o fi fost după multă vreme, dar ei i se părea că se întâmplă exact în clipa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
simțit, în clipa aceea te priveam, albiseși, îți strângeai buza de jos între dinți și îți plecaseși capul ușor pe umărul stâng, ai privit roată în jur, fără să vezi pe cineva anume, ca și cum ai fi cerut ajutor, dar îți pierise glasul de nedumerire, când Panaite, ăla, a spus că, înainte de discuții, vrea să dea citire hotărârii Biroului Comitetului de Partid Presă și Edituri cu privire la retragerea confirmării biroului organizației de bază a revistei, propunând pe ordinea de zi a adunării un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
Comitetului de Partid Presă și Edituri cu privire la retragerea confirmării biroului organizației de bază a revistei, propunând pe ordinea de zi a adunării un nou punct - alegerea unui nou birou al organizației -, și ne-am privit cu toții și nu pricepeam, ne pieriseră glasurile și pe urmă s-a iscat brusc o rumoare, fiecare vorbind mai tare sau mai încet că ce-i asta, că nu se poate, cum așa, dintr-odată? și fără să ne fi anunțat nimic? și încă altele și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
încât nu se poate să nu apară și o umbră de îndoială că nu și-ar fi băgat și el coada în toată povestea aceea, cine știe cum, prin oameni de felul colonelului? Tocmai de aceea așteptând să văd ce spune - îmi pierise dintr-odată oboseala și-mi ascuțisem memoria când se pregătea să ia cuvântul - și n-aveam să fiu dezamăgit în nici una din supozițiile mele: a scăldat-o ca de obicei. Vrei să-ți spun toate astea? Desigur că vrei, ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
culoare se desprindeau de ce ar fi trebuit să fie pereții camerelor, fluturând spre pământ câteva clipe și brusc transformându-se, pe rând, în izbucniri violente de cercuri și linii, răspândite pretutindeni ca focuri de artificii. Liniile lor colorate nevrând să piară, ci întrețesându-se în cercuri, spirale, elipse vibrând luminos în jurul lui, apoi vuind și strângându-se în jurul lui, rămas nemișcat în spațiul răpit în cuburi de umbre. Nu știa ce înseamnă, dar nu avea curajul să întindă mâna și simțea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
mai de aproape, și șoptea iarăși „O, Doamne!“, abia auzit printre vorbele cântate ale lui Armstrong. „Ce-i cu tine?“, l-a întrebat. El a ridicat din umeri. Nici n-ar fi știut să-i spună. Căldura aceea mare nu pierise încă din el și nodul se mai afla în gât. Încă nu se gândea, dar simțea că o să gândească: am făcut-o, am făcut-o, dar în modul cel mai penibil, de parcă aș fi încheiat un târg, și n-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
care îl învelea cu una din acele haine de blană parfumată, îl întreba cum se mai simte, și-a întins mâna înțepenită sub cap, și-a pipăit cu cealaltă fruntea pe care sudoarea înghețase, s-a ridicat, durerile cele mari pieriseră, mai persista doar o jenă leneșă. Cât dormise? „La ce te gândești?“, îl întrebă Ioana Sandi, vârându-și în buzunare mâinile înmănușate și așezându-și capul pe umărul lui. A ridicat din umeri. „La atât de multe...“, a zis într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
întors și ceilalți spre el, însă în urechile mele mai răsuna murmurul lui stângaci și fals, dar care nu era minciună și spunea mai mult decât orice vorbă și orice șir de fraze sforăitoare. Și căldura aceea blestemată nu mai pierea din mine. Pe urmă l-am văzut pe Iuliu Sofronie pregătindu-se din nou de plecare și Andrei Vlădescu i-a zis să ne ia cu el și am plecat toți trei. Vlad Dumitrescu ne-a condus până la ușa liftului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
îi păreau minime. Mă străduiam să mă imaginez iarăși în cloître-ul benedictin, într-o pauză a studiului literelor clasice, meditând la fortuna imperatrix mundi, eventual cu niște fructe sau licori parfumate și reci alături de mine, dar nu mai reușeam sau pierise orice farmec. Mă cuprindea tristețea pe care o accentuau cântecele medievale și simțeam o și mai mare nevoie să beau ca să uit. Îl ascultam cu o ureche pe Cemeilă, fără să mă străduiesc să înțeleg ce spune. Cita ceva în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
care nu se încheiase și era ca și cum în acea clipă ar fi simțit în umăr împunsăturile zvâcnite ale bețișorului ce-l îndemna să răspundă. Dar toate erau inutile, pentru că nici una din amintirile astea nu reușea să rămână cu el și pierea și mușchii obrazului îi palpitau nervos, gustul de cocleală îi cuprindea gura și gâtlejul și el aluneca absorbit de un gol cu margini lustruite. „Stai o clipă! Stai o clipă!“ Se simțea ca un pește în aer. Era convins că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
I-am văzut și i-am auzit chinurile și în capul meu încă mai răsună urletele lui de durere care mă făceau să-mi frâng mâinile neputincioase și să-mi acopăr urechile îngrozită. L-am văzut cum se liniștește și piere. Și atunci am suferit, dar știam că pentru el totul se sfârșise mai înainte. Și mi-a fost și mie clar, cum îmi spuneai, că suferința nu e atât pentru cel care se duce, cât pentru noi, cei care rămânem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]