15,122 matches
-
de plastic și resturile menajere aruncate pe spațiul verde. Seara, când se întorceau capii de familie beți turtă, începeau răcnetele: erau caftite pirandele și puradeii. Atunci trebuia să pun o casetă cu uverturi wagneriene, să dau volumul la maximum. Limacșii rezistau la orice, numai la acordurile din Aurul Rinului nu. Apartamentul era intim mai ales datorită faptului că Adelina își împrăștia hainele peste tot. Ceștile de cafea din vitrina sufrageriei erau pline cu hârtii mototolite, clame de păr, gumă de păr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
prin anii ’50, înainte de dispariția shillingului și de apariția lui Frank Zappa. Pe la al doilea volum m-a apucat o oboseală dubioasă. Îmi venea să mă întind pe covor, la picioarele clientului, să dorm acolo doi ani, fără vise. Am rezistat o lună, apoi am mărit puțin prețul ședinței. Asta m-a mai trezit puțin. Însă după o altă lună mi-era la fel de somn. Când am ajuns la Past Perfect, aproape leșinasem. Din încurcătură m-au scos niște bolboroseli în bucătărie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
ochii săi căprui-închis, ochi de cerb încolțit de o haită de lupi. - Bine atunci, să descucăm încrengătura. După cum știi, acum doi ani te-am operat de anevrism. O să-ți arăt filmul operației. De asta ziceam să iei pastilele, să poți rezista. - Dă-i drumu! Nici nu mă așteptam la ceva normal din partea ta. C XLIII Iolescu introduse un DVD în unitatea centrală și manevră mouse-ul de câteva ori. Pe monitor apăru interiorul unei săli de operație. Pacientul anesteziat semăna incredibil cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
în livadă, lasă fetița la mine. Nu pot, Agripino, nu pot. — De ce, mă? Stă cu lonuț. Aș muri singur în casă cu gândul la Paulina. Așa îmi mai trece și mie timpul cu fata. — Te înțeleg, dar nu știu cum ai să reziști cu toate. Măcar o vreme să o lași. Mai stă la mine, mai stă la tine, ca să-ți fie mai ușor puțin. Până la urmă trebuie să-ți cauți o nevastă, că nu poți să stai tot așa. Îți refaci familia
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
obraji, am observat o bucurie copilărească ce-i lumina ochii ei frumoși și când am strâns-o în brațe am fost tulburat de căldura corpului ei, dar ce m-a tulburat mai mult a fost farmecul buzelor, încât n-am rezistat ca să nu o sărut. În acel moment, am simțit deopotrivă amândoi, poate eu mai mult decât ea, contopirea glasului inimilor noastre. Am simțit-o atât de aproape de sufletul meu, atât de caldă, atât de dulce pe arțăgoasa asta de fată
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
Cezar! Nu te grăbi! Îi strigă ei cu subînțeles, când cei doi ies pe ușă. Mergând pe aleea dintre blocuri, Cezar o prinde de mână pe Teofana și pentru prima dată i-o sărută tandru. — Ai fost minunată, țâfnoaso, nu rezistă să n-o înțepe dar acum nu din răutate ci din dragoste. Ca să nu-l mai supere chiar de ziua lui, Teofana nu-l face țâfnos, cum de fiecare dată îi dădea replica. — Îți mulțumesc și pentru „minunată” și pentru
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
pare că nu vom mai fi împreună! — Nici eu nu sar în sus de bucurie, dar asta e. Poate la anul pe vremea aceasta, ne vom întâlni din nou la mare, sau la munte, mai știi? — La anul? Crezi că rezist să nu te văd până la anul? — Dar ce-ai să faci?zâmbește Teofana. — Am să te caut. Vin la tine acasă. — Alexandre! Alexandre! — Serios îți spun. Prevăd că nici nu cobor bine din tren și mă prinde dorul de tine
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
ridică, se așează lângă ea pe canapea, o ia în brațe și-o sărută. — Am sărutat de-atâtea ori obrajii ăștia cu gropițe, dar n-am simțit ce simt acum. De buzeleți catifelate nu m-am atins, dar nu mai rezist, i le sărută voluptos, în timp ce Teofana, surprinsă de sentimente neașteptate ce-i cuprind pe amândoi, se lasă dusă de val în brațele lui emoționată de trăirea unei plăceri necunscute până acum, alături de Alexandru. Își revine totuși din asemenea stare de
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
După o vreme le poți spune. Că veni vorba, am o mare rugăminte la tine, surioară. Știu că le vei spune părinților tăi ce s-a întâmplat. E firesc. Te rog însă să le povestești după plecarea mea. N-aș rezista să mai trec o dată prin ce-am trecut la Murgeni. Când au ajuns acasă la Teofana, părinții ei au fost surprinși. — V-ați întors deja? Noi vă așteptam mâine, i-au întâmpinat ei bucuroși. — S-au schimbat planurile, a oftat
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
nu? se împăunează țintașul, lăsând să-i alunece din palmă o a doua piatră, pe care o ținuse de rezervă, în eventualitatea că ar fi ratat vernisajul. À la guerre comme à la guerre! Cel mai eficace mod de-a rezista tentației, este să-i cedezi? Greșit! Altfel, la ce mai sunt buni prietenii? Excelent, excelent! este de părere și Arhanghelul. Acela a fost Belphegor, demonul cel machiavelic și laș, al amăgirilor și al deșertăciunii. Din acest motiv și pentru că orice
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
ca un șarpe, încercând să-și elibereze o mână, pentru a se putea împotrivi destinului. Nici o șansă! Povestea se încheie aici. Nu și pentru mine! De ce nu cântă...? De ce nu cântă cocoșii, pentru numele Atot-Milostivului? șoptește el. Mor! Nu mai rezist! Nu...! Îndurare! Îndurare, Doamne! Doamne Iisuse Hristoase! Doamne-Dumnezeule! Dumnezeul meu...! Te rog! Alungă acest vis malefic și rânduiește-ne nouă, tuturor, ca să ne deșteptăm la masă, la nea Petre, unde... A-hh... În sfârșit! Cu pumnalele colților necruțători ai Poetului, mușcându
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
o vibrație nevăzută, care răspândea împrejur moleșeală și ispită. Se uita la Grigore cu niște ochi blânzi în care palpita o neastîmpărare eternă. Gura ei fină șopti melodios: ― Prostule mic... Nu mă mai iubești? Bărbatul respira aerul ei, căuta să reziste și își dădea seama că se pierde. Îi trecu prin gând cu o fulgerare dureroasă că își bate joc de el. Pe urmă i se topiră toate gândurile în minte într-o singură dorință stăpânitoare. Ea se apropiase și-și
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
legînd-o de destinul lui atât de puțin asigurat din toate punctele de vedere? Cum va fi el în stare să întreție o soție când întreținerea lui în viitor e numai semne de întrebare?... Își găsi îndată scuze: că el a rezistat, că Tanța însăși a venit, că nu orice iubire, cât de mare, trebuie să ajungă la ofițerul stării civile, că și alte cazuri... Își curmă însă gândurile de scuză, scârbit de ele, și-și zise cu dojană: " Ești un ticălos
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
nu era convins deloc, dar cu atât mai ofuscat. Se forța să nu-și arate nemulțumirea. Se despărțiră promițîndu-și că vor mai vorbi, că deocamdată a fost o luare de contact, că... Și Miron avea siguranță că Dumescu nu va rezista până la capăt. " Bietul Costică! își zise în cele din urmă bătrânul. Băiat bun, păcat că-i strâmt la minte, cum a fost de când știu și-l iubesc!" Îi trecu supărarea mai repede decât credea. De fapt, nici n-ar fi
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
există interesul țării, ci numai interesul partidului lor. Sunt stăpânii orașelor, care ne exploatează cum vor. Nu le ajunge. Pe noi nu ne-au putut subjuga nici prin băncile și creditele lor, nici prin industria lor. Numai noi le mai rezistăm. Și, pentru că n-au izbutit să ne doboare altfel, iată-i apărătorii țăranilor împotriva noastră, ei care n-au trecut bariera orașelor lor de frică să nu-și mânjească ghetele. Vor să împartă pământurile noastre țăranilor, dar nu se gândesc
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
proțăpi înaintea Nadinei: ― Cucoană, de ce...? Glasul i se curmă brusc ca și când o mână furioasă i s-ar fi înfipt în beregată. Nadina, în primul moment de spaimă, a început gestul de a se scula în picioare. Genunchii însă n-au rezistat, încît la mijlocul mișcării a căzut înapoi pe marginea divanului. Aripile neglijeului atunci s-au desfăcut, dezvelindu-i sânii, pântecele, picioarele, fără ca ea să-și mai dea seama. Ochii ei îngroziți priveau pe țăranul care năvălise în camera ei. Într-o
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
tăiat mai adânc cu scalpelul, altfel și-ar fi vaporizat acidul în toată infirmeria. Ripley păru impresionată. ― Stratul cu silicați, văzut la microscop, pare să fie o structură moleculară extraordinar de densă și unică în felul ei. Ar putea să reziste și la laser. Știu, știu, se grăbi el să explice când văzu expresia incredibilă a lui Ripley, pare o nebunie. Dar este cel mai tenace țesut organic pe care l-am văzut până acum. Din felul în care sunt aliniate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
organic pe care l-am văzut până acum. Din felul în care sunt aliniate celulele și compoziția lor, sfidează toate regulile biologiei clasice. Aceste celule de silicați, de pildă. Sunt metalice și legate între ele. Această combinație îngăduie creaturii să reziste unui mediu advers. ― Nimic altceva în afară de silicați și dubla epidermă? ― Tot nu știu cum respiră, nici dacă respiră în mod obișnuit. Trebuie să modifice cumva atmosfera ambiantă, poate absorbind gazele de care are nevoie printr-un anumit număr de pori. Nu are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
Ea nu a făcut de fapt nimic, se împotrivi Ash. Acidul este probabil absorbit de celulele moarte, devenind inert. Creatura nu a făcut nici un rău. ― Nu încă. Ash se uită implorator la Dallas. ― Nu a făcut nici o mișcare, nu a rezistat în nici un fel când am sondat-o pe toate părțile, inclusiv ochiul. Aparatele ne asigură că este moartă de-a binelea și cred că sunt în măsură să afirm că nu este un zombi. Dallas, trebuie să păstrăm acest specimen
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
după ea. ― Trebuie neapărat s-o găsim! exclamă Ripley. Erau cu toții de aceeași părere. ― Dacă ne-am întoarce în congelatoare? sugeră Brett. Și mai înainte am pompa tot aerul spre rezervoare s-o sufocăm? ― În primul rând, nu știm cât rezistă această formă animală fără aer! răspunse masterul Ripley cu însuflețire. Poate că nici nu are nevoie de aer. N-am văzut decât o gură, fără nări. ― Nimic nu poate exista fără o atmosferă oarecare, argumentă Brett, deși prea puțin convins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
suntem treji! ― Ce idee sublimă, îl luă peste picior Lambert. ― Da' ce are? ― Dispunem de patruzeci și opt de ore de provizii de aer în rezervoarele costumelor... iar călătoria până la pământ va dura zece luni, explică Ash. Dacă această creatură rezistă patruzeci și opt de ore, ne întoarcem de unde am plecat, dar fără două zile de oxigen. ― Hai! Cine are o idee mai bună? întrebă Lambert. O idee nemaipomenită? Parker? Caută ceva mai deosebit! Nici el și nici Brett nu aveau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
din cap și-i adresă inginerului o uitătură sceptică. ― Pui pariu? E mai ieftin pentru Companie să-l cumpere pe inspector! Și e mult mai simplu. Parker nu reușea să-și ascundă dezamăgirea. Altă idee de-a lui care nu rezista analizei, prea mult. Cel mai greu de înghițit în povestea asta era faptul că logica lui Ripley, ca de obicei, era inatacabilă. Resentimentul și admirația pentru ea crescură proporțional. ― Apropo de revizie și de curățenie, continuă ea, ce-au luminile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
fost rodnică atunci când am operat prin ECIU. Faimosul apel de naufragiu care nu prea era așa ceva. ― Îmi mintesc, zise el, respectuos. Poate că ai dreptate. Plecă. Lambert făcea o mutră de îngropăciune. Ripley veni și se așeză lângă ea. ― Mai rezistă. Știi că Dallas ar fi hotărât la fel. Cu siguranță că n-ar fi abandonat nava fără să fie sigur că am murit cu toții. Lambert nu dădu semne de înseninare dintr-atît. ― Ce știu eu e că ne ceri să rămânem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
-i răstoarne mașina sau chiar să-l și bată. Înainte de urca în mașină a auzit din mulțime pe unul care spunea: - Părinte, tot ai tras cu Directiva Hue, dar astăzi cei care au bani își fac cavouri în cimitire să reziste sute și sute de ani, adevărate palate, cum am văzut la televizor. Ba, își pun în sicriu și obiecte de lux, pe capacul sicriului își fac geam ca să privească cerul, dacă îl mai pot privi, li se pune și celular
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]
-
uit la el și chipul lui de copil așteaptă nerăbdător răspunsul meu. - Bine, nepoate, astăzi voi începe a-ți spune povestea vieții mele, căci am trăit multe și am trecut prin vârtejurile vieții ca un pom răsărit care dă roade, rezistă la căldura soarelui, la gerul aspru al iernii, la vânturile care-l bat uneori liniștit sau la furtunile care se dezlănțuie ca și la vifornițele iernii. Ca să ți le spun pe toate, miar trebui 1001 de nopți ca în basmul
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]