68,163 matches
-
Departamentul pentru Învățământ cu Frecvență Redusă și la Distanță (D.I.F.R.D)" Organizează programe de studii universitare și postuniversitare destinate calificării absolvenților de liceu și a perfecționării continue sau recalificării absolvenților de învățământ superior prin învățământ cu frecvență redusă și la distanță. "Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic" Asigură pregătirea inițială a personalului didactic și perfecționarea ulterioară a acestei pregătiri. Pregătirea inițială se realizează în perioada studiilor universitare, perfecționarea efectuându-se după absolvire, prin stagii ce se desfășoară sub îndrumarea Departamentului pentru pregătirea
Universitatea Petru Maior din Târgu Mureș () [Corola-website/Science/303980_a_305309]
-
internă a instalației de combustibil a crescut cu 40 la sută, avionul având o autonomie semnificativ mai mare. Raza de acțiune va fi de 1300 kilometri cu șase rachete aer-aer, rezervoare suplimentare acroșate și 30 de minute alocate pentru misiune. Distanța maximă care poate fi parcursă cu rezervoarele interne și externe este de 4070 de kilometri. Noua configurație a trenului de aterizare permite amplasarea a două noi puncte de acroșare ranforsate pe fuselaj. Radarul integrat pe Gripen NG, PS-05/ A, are
JAS 39 Gripen () [Corola-website/Science/303995_a_305324]
-
de la locul de preparare la locul de utilizare trebuie îndeplinite anumite criterii, cum ar fi: asigurarea omogenității betonului, evitarea începutului de priză a cimentului etc. Transportul de la stațiile de preparare la șantier se face de obicei folosind autobetoniere, dar pe distanțe scurte se mai poate face si cu ajutorul unor autobasculante. Pe șantier se transportă în general cu roabe și vagoneți, iar pentru transportul pe verticală se folosesc pompe de beton sau macarale cu ajutorul unor bene speciale. În condiții obișnuite, betonul se
Beton () [Corola-website/Science/304019_a_305348]
-
aristoteliene că universul de dincolo de lună și de planete este fix. De la dezvoltarea telescopului, descoperirile de supernove s-au extins la alte galaxii, începând cu observarea în 1885 a supernovei S Andromedae în galaxia Andromeda. Supernovele aduc informații importante despre distanțele cosmologice. În secolul al XX-lea, s-au dezvoltat modelele de succes pentru fiecare tip de supernovă, și a început să se înțeleagă rolul supernovelor în procesul de formare a stelelor. În anii 1960, astronomii au descoperit că intensitățile maxime
Supernovă () [Corola-website/Science/304000_a_305329]
-
modelele de succes pentru fiecare tip de supernovă, și a început să se înțeleagă rolul supernovelor în procesul de formare a stelelor. În anii 1960, astronomii au descoperit că intensitățile maxime ale exploziilor supernovelor pot fi folosite ca indicatori de distanță. Unele dintre cele mai îndepărtate supernove observate recent par mai slabe decât s-ar aștepta. Aceasta este un indiciu ce sugerează că expansiunea universului accelerează. S-au dezvoltat noi tehnici de reconstituire a exploziilor de supernove despre care nu există
Supernovă () [Corola-website/Science/304000_a_305329]
-
explozie de supernova, și nu sunt absorbiți de gazul și praful interstelar din discul galactic. Căutările de supernove se clasifică în două categorii: cele concentrate pe evenimente apropiate și cele care caută explozii în spațiul mai îndepărtat. Din cauza expansiunii universului, distanța față de un obiect îndepărtat cu un spectru de emisie cunoscut poate fi estimată prin măsurarea deplasării spre roșu; în medie, obiectele mai îndepărtate se îndepărtează cu viteze mai mari decât cele apropiate, și au o deplasare spre roșu mai pronunțată
Supernovă () [Corola-website/Science/304000_a_305329]
-
diagrame Hubble și pentru a face predicții cosmologice. La deplasări spre roșu mici, spectroscopia supernovelor este mai practică decât la deplasări mari, și este folosită pentru a studia fizica supernovelor. Observațiile la deplasare spre roșu mică dau și capătul de distanță mică al curbei Hubble, un grafic al deplasării spre roșu în funcție de distanță pentru galaxiile vizibile. Descoperirile de supernove se raportează la Biroul Central de Telegrame Astronomice al Uniunii Astronomice Internaționale, care trimite o circulară cu numele pe care i-l
Supernovă () [Corola-website/Science/304000_a_305329]
-
mici, spectroscopia supernovelor este mai practică decât la deplasări mari, și este folosită pentru a studia fizica supernovelor. Observațiile la deplasare spre roșu mică dau și capătul de distanță mică al curbei Hubble, un grafic al deplasării spre roșu în funcție de distanță pentru galaxiile vizibile. Descoperirile de supernove se raportează la Biroul Central de Telegrame Astronomice al Uniunii Astronomice Internaționale, care trimite o circulară cu numele pe care i-l asignează. Numele este format din anul descoperirii, urmat imediat de o denumire
Supernovă () [Corola-website/Science/304000_a_305329]
-
și va începe să se contracte. Opinia actuală este aceeea că limita aceasta nu este atinsă în mod normal; creșterea temperaturii și a densității din interiorul miezului duc la declanșarea fuziunii carbonului pe măsură ce steaua se apropie de limită (la o distanță de aproximativ 1%), înainte de declanșarea colapsului. În câteva secunde, o porțiune substanțială din materia piticei albe intră în fuziune nucleară, eliberând suficientă energie (1-2 × 10 jouli) pentru a dezlega steaua într-o explozie supernova. Se generează o undă de șoc
Supernovă () [Corola-website/Science/304000_a_305329]
-
toate supernovele de tip Ia (din care marea majoritate se formează cu aceeași masă, prin mecanismul de acreție), cu o magnitudine absolută de aproximativ -19.3. Aceasta le-ar permite să fie folosite ca o unitate standard secundară pentru măsurarea distanței până la galaxia gazdă. Descoperiri mai recente au arătat, însă, că lungimea acestei curbe standard evoluează, și deci și luminozitatea intrinsecă a supernovelor, dar că această evoluție poate fi găsită doar prin studiul supernovelor pe o gamă largă de valori ale
Supernovă () [Corola-website/Science/304000_a_305329]
-
maximă a supernovelor de tip II nu este constantă, ele fiind mai slabe decât cele de tipul Ia. De exemplu, SN 1987A, cu luminozitate joasă, a avut o magnitudine absolută vizuală maximă de -15,5 (magnitudine aparentă +3 pentru o distanță de 51 kpc), prin comparație cu -19,3 cât este pentru cele de tipul Ia. O problemă demult nerezolvată în ce privește supernovele o constă necesitatea unei explicații pentru viteza mare de îndepărtare de centru a obiectului compact rămas după explozie. (s-
Supernovă () [Corola-website/Science/304000_a_305329]
-
viitorul apropiat. Cea mai apropiată stea-candidat de supernovă este IK Pegasi (HR 8210), aflată la 150 ani-lumină. Acest sistem binar cu orbită mică constă dintr-o stea din secvența principală și o pitică albă, aflate una de alta la o distanță de 31 milioane de kilometri. Pitica are o masă estimată de 1,15 ori masa Soarelui. Se estimează că după câteva milioane de ani, pitica albă ar putea aduna prin acreție masa critică pentru a deveni o supernovă de tip
Supernovă () [Corola-website/Science/304000_a_305329]
-
însă, din cauza grosimii sticlei, pot apărea imagini duble. Filtrul ideal, numit filtru Mylar, este o peliculă aluminizată care oprește radiațiile periculoase. Formal și tranzitul (trecerea) planetei Venus prin fața Soarelui produce o eclipsă de Soare, dar de proporții mult mai mici. Distanța Pământ-Lună variază cu până la 6% față de distanța medie. Din această cauză, mărimea aparentă a Lunii diferă ca efect al distanței până la Pământ, iar de aici apare diferența dintre o eclipsă totală și o eclipsă inelară. Distanța Pământ-Soare variază și ea
Eclipsă de Soare () [Corola-website/Science/304033_a_305362]
-
duble. Filtrul ideal, numit filtru Mylar, este o peliculă aluminizată care oprește radiațiile periculoase. Formal și tranzitul (trecerea) planetei Venus prin fața Soarelui produce o eclipsă de Soare, dar de proporții mult mai mici. Distanța Pământ-Lună variază cu până la 6% față de distanța medie. Din această cauză, mărimea aparentă a Lunii diferă ca efect al distanței până la Pământ, iar de aici apare diferența dintre o eclipsă totală și o eclipsă inelară. Distanța Pământ-Soare variază și ea în cursul unui an (o rotație completă
Eclipsă de Soare () [Corola-website/Science/304033_a_305362]
-
periculoase. Formal și tranzitul (trecerea) planetei Venus prin fața Soarelui produce o eclipsă de Soare, dar de proporții mult mai mici. Distanța Pământ-Lună variază cu până la 6% față de distanța medie. Din această cauză, mărimea aparentă a Lunii diferă ca efect al distanței până la Pământ, iar de aici apare diferența dintre o eclipsă totală și o eclipsă inelară. Distanța Pământ-Soare variază și ea în cursul unui an (o rotație completă a Pământului în jurul Soarelui), dar această diferență nu influențează prea mult tipul de
Eclipsă de Soare () [Corola-website/Science/304033_a_305362]
-
proporții mult mai mici. Distanța Pământ-Lună variază cu până la 6% față de distanța medie. Din această cauză, mărimea aparentă a Lunii diferă ca efect al distanței până la Pământ, iar de aici apare diferența dintre o eclipsă totală și o eclipsă inelară. Distanța Pământ-Soare variază și ea în cursul unui an (o rotație completă a Pământului în jurul Soarelui), dar această diferență nu influențează prea mult tipul de eclipsă. În medie, Luna apare ceva mai mică decât Soarele (pe bolta cerească, în acest caz
Eclipsă de Soare () [Corola-website/Science/304033_a_305362]
-
1848 a primit denumirea ' de la William Lassell, deși el a folosit o vreme numerotarea lui William Herschel (în care Titania și Oberon sunt II respectiv IV). În 1851 Lassell a numerotat toți cei patru sateliți cunoscuți de el în ordinea distanței față de planetă, cu cifre romane, și de atunci Titania are numele de '. Titania orbitează pe Uranus la o distanță de aproximativ , fiind al doilea ca distanță față de planetă între cei cinci sateliți majori ai acesteia. Orbita Titaniei are o mică
Titania (satelit) () [Corola-website/Science/304018_a_305347]
-
Titania și Oberon sunt II respectiv IV). În 1851 Lassell a numerotat toți cei patru sateliți cunoscuți de el în ordinea distanței față de planetă, cu cifre romane, și de atunci Titania are numele de '. Titania orbitează pe Uranus la o distanță de aproximativ , fiind al doilea ca distanță față de planetă între cei cinci sateliți majori ai acesteia. Orbita Titaniei are o mică excentricitate și este înclinată foarte puțin în raport cu ecuatorul lui Uranus. Perioada sa orbitală este de aproximativ , aceeași cu cea
Titania (satelit) () [Corola-website/Science/304018_a_305347]
-
În 1851 Lassell a numerotat toți cei patru sateliți cunoscuți de el în ordinea distanței față de planetă, cu cifre romane, și de atunci Titania are numele de '. Titania orbitează pe Uranus la o distanță de aproximativ , fiind al doilea ca distanță față de planetă între cei cinci sateliți majori ai acesteia. Orbita Titaniei are o mică excentricitate și este înclinată foarte puțin în raport cu ecuatorul lui Uranus. Perioada sa orbitală este de aproximativ , aceeași cu cea de rotație. Cu alte cuvinte, Titania este
Titania (satelit) () [Corola-website/Science/304018_a_305347]
-
interiorului, care ar fi putut fi răspunzătoare pentru formarea canioanelor. Deocamdată, singurele imagini de aproape cu Titania sunt cele provenite de la sonda "Voyager 2", care a fotografiat acest satelit în timp ce trecea pe lângă Uranus în ianuarie 1986. Întrucât cea mai mică distanță dintre Voyager 2 și Titania a fost de doar , cele mai bune imagini cu acest satelit au rezoluția spațială de aproximativ 3,4 km. Imaginile acoperă aproximativ 40% din suprafață, dar doar pentru 24% din suprafață sunt de calitate suficientă
Titania (satelit) () [Corola-website/Science/304018_a_305347]
-
70 de km se înalță Muntele Meru având 4.562,13 m. În masivul se află cel mai înalt vârf al Africii, "Uhuru Peak" cu "5.895" m. Masivul muntos pe locul doi ca înălțime, Batian, se află la o distanță de 325 km în , urmat de Margherita Peak, situat la nord-vest de Kilimanjaro, la 898 km depărtare, în munții Ruwenzori. Înființat în anul 1973 și deschis în anul 1977 cuprinde pe teritoriul său Masivul Kilimanjaro și păduri ecuatoriale, muntele Kibo
Kilimanjaro () [Corola-website/Science/304042_a_305371]
-
Longitudinile pe Titan sunt măsurate la vest de meridianul care trece prin acest punct. Excentricitatea sa orbitală este de 0,0288 și planul orbital este înclinat cu 0,348 grade în raport cu ecuatorul lui Saturn. Privit de pe Pământ, satelitul are o distanță unghiulară de aproximativ 20 de raze saturniene (în jur de peste 1,2 milioane de kilometri) față de Saturn și subscrie un disc de 0,8 secunde de arc în diametru. Titan este blocat într-o rezonanță orbitală de 3:4 cu
Titan (satelit) () [Corola-website/Science/304016_a_305345]
-
și gravitația atât de scăzută încât oamenii ar putea zbura prin ea prin bătaia unor „aripi” atașate la brațele lor. Gravitația mică a Titanului face ca atmosfera să fie mult mai extinsă decât cea a Pământului, chiar și la o distanță de 975 km, sonda Cassini a trebuit să facă ajustări pentru a menține o orbită stabilă împotriva forțelor de frecare atmosferice. Atmosfera Titanului este opacă la numeroase lungimi de undă și un spectru de reflexie complet al suprafeței este imposibil
Titan (satelit) () [Corola-website/Science/304016_a_305345]
-
cursul unui an titanian (peste 30 de ani tereștri). Această celulă Hadley creează o bandă globală de joasă presiune, ca un efect terestru al variației . Spre deosebire de Terra unde oceanele sunt limitate în această zonă către tropice, pe Titan, zona traversează distanța dintre cei doi poli, cărând norii de ploaie cu ea. Acest lucru face că Titan, în ciuda temperaturilor scăzute, să aibă un climat tropical. Numărul lacurilor de metan vizibile în apropierea polului sud este mai mic decât numărul de lacuri de lângă
Titan (satelit) () [Corola-website/Science/304016_a_305345]
-
este de așteptat ca etanul să înceapă să se condenseze deasupra Polului Sud. Modelele de cercetare care se potrivesc bine cu observațiile efectuate sugerează că norii de pe Titan se grupează la coordonatele preferate și că stratul de nori variază în funcție de distanța de la suprafață pe diferite părți ale satelitului. În regiunile polare (la peste 60 de grade latitudine) apar pe scară largă nori permanenți de etan și mai sus, în troposferă. La latitudinile mai joase norii principali de metan se găsesc între
Titan (satelit) () [Corola-website/Science/304016_a_305345]