66,081 matches
-
și Boltzmann atunci când caracterizează știința drept un limbaj care descrie prin producerea de „imagini“. A susține, în momentul în care a fost scris Tractatus-ul, că rostul legilor și teoriilor științifice este să ofere o descriere sistematică a faptelor, că aceste teorii nu dezvăluie o realitate ascunsă în spatele fenomenelor, însemna a-i urma pe Hertz și pe Boltzmann, a folosi pentru propria clarificare o mișcare a gândirii acestora. Problema Tractatus-ului a fost să clarifice cum sunt posibile, în genere, propozițiile ca „imagini
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
facem imagini ale faptelor“. Iar dacă propozițiile sunt „imagini“ în sensul caracterizării pe care le-a dat-o Hertz, adică „modele“, atunci domeniul a ceea ce poate fi spus va putea fi delimitat „dinăuntru“. Formularea unui criteriu de delimitare, în cadrul unei teorii generale, va înceta să fie un obiectiv care merită urmărit. Ca și Janik și Toulmin, Griffin subliniază cât de important este pentru o bună înțelegere a Tractatus-ului să nu uităm că tânărul Wittgenstein a ajuns la filozofie venind dinspre inginerie
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
datele experienței, spune ceva despre modul cum este lumea. 6.342: „Astfel, faptul că lumea poate fi descrisă prin mecanica newtoniană nu spune nimic despre lume; ceea ce ne spune ceva despre lume este că ea poate fi descrisă de către această teorie tocmai în felul în care este descrisă. Despre lume spune ceva și faptul că ea poate fi descrisă de către o mecanică într-un mod mai simplu decât de către alta.“ Propozițiile, înțelese ca „imagini“, delimitează „dinăuntru“ domeniul a ceea ce se poate
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
persistentă, impresia că ar exista propoziții ce descriu fapte care ar avea ceva comun cu filozofia. Ceea ce aruncă o lumină asupra unor observații ca acestea: „Psihologia nu este mai înrudită cu filozofia decât orice altă știință a naturii.“ (4.1121); „Teoria darwinistă nu are de-a face mai mult cu filozofia decât oricare altă ipoteză a științei naturii.“ (4.1122) 6. Ce nu se poate spune? Tractatus-ul susține că tot ceea ce se poate spune se limitează la „imagini“, la acele expresii
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
fi atribuită operei de tinerețe a lui Wittgenstein, face însă să scape cu totul vederii ceea ce constituie originalitatea ei. Cei care văd Tractatus-ul, înainte de toate, drept o critică empiristă a metafizicii îl vor citi ca pe o contribuție în domeniul teoriei cunoașterii și al filozofiei limbajului. Ei vor presupune că în centrul lucrării stă formularea unui criteriu al semnificației cognitive pentru expresiile limbajului și delimitarea, pe această bază, a științei pozitive de metafizica speculativă. Și vor considera că Tractatus-ul propune o
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
cunoașterii și al filozofiei limbajului. Ei vor presupune că în centrul lucrării stă formularea unui criteriu al semnificației cognitive pentru expresiile limbajului și delimitarea, pe această bază, a științei pozitive de metafizica speculativă. Și vor considera că Tractatus-ul propune o teorie, una înrudită cu cea kantiană, în măsura în care este tot o teorie a experienței, diferită însă de aceasta prin orientarea ei empiristă. O formulare foarte clară a acestei receptări răspândite a Tractatus-ului a dat-o, cu câteva decenii în urmă, filozoful american
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
centrul lucrării stă formularea unui criteriu al semnificației cognitive pentru expresiile limbajului și delimitarea, pe această bază, a științei pozitive de metafizica speculativă. Și vor considera că Tractatus-ul propune o teorie, una înrudită cu cea kantiană, în măsura în care este tot o teorie a experienței, diferită însă de aceasta prin orientarea ei empiristă. O formulare foarte clară a acestei receptări răspândite a Tractatus-ului a dat-o, cu câteva decenii în urmă, filozoful american Wilfrid Sellars. „Wittgensteinul Tractatus-ului - scria Sellars - este un caz deosebit de
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
beneficiat.“65 Dincolo de aceste deosebiri - apreciază Sellars - ambii au dezvoltat o filozofie transcendentală care se detașează, în egală măsură, de raționalismul dogmatic și de empirismul naiv.66 Cititorul unei cărți de filozofie socotite importante se așteaptă ca autorul să critice teorii consacrate și să propună o nouă teorie. În cazul Tractatus-ului, o asemenea așteptare va fi înșelătoare. Există, ce-i drept, o față mai vizibilă a cărții, care poate sugera că ea ar conține teze teoretice. De exemplu, în 4.111
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
ambii au dezvoltat o filozofie transcendentală care se detașează, în egală măsură, de raționalismul dogmatic și de empirismul naiv.66 Cititorul unei cărți de filozofie socotite importante se așteaptă ca autorul să critice teorii consacrate și să propună o nouă teorie. În cazul Tractatus-ului, o asemenea așteptare va fi înșelătoare. Există, ce-i drept, o față mai vizibilă a cărții, care poate sugera că ea ar conține teze teoretice. De exemplu, în 4.111, după ce se afirmă că filozofia „nu este
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
putea fi înțeleasă în sensul că „deasupra sau dedesubtul științelor naturii“ stau tot propoziții, chiar dacă propoziții diferite de cele ale științelor naturii. În multe lucrări de comentariu și exegeză consacrate Tractatus-ului abundă exprimări semnificative din acest punct de vedere, ca „teorie a imaginii“ sau „doctrina a ceea ce se arată“. Doar prejudecata, pe care am ajuns să nu o mai recunoaștem drept o prejudecată, că orice contribuție filozofică trebuie să fie de natură teoretică poate să explice cum au putut cititori exersați
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
se arată în faptul că limitele limbajului meu (ale limbajului pe care doar eu îl înțeleg) semnifică limitele lumii mele“ (5.62). Că limitele limbajului sunt limitele lumii este ceva valabil, în egală măsură, pentru fiecare vorbitor al limbajului.68 Teoriile metafizicii tradiționale - teorii care pretind că spun ceva despre lume ca întreg - sunt nonsensuri, ca și tezele solipsiste. Lumea nu este decât totalitatea faptelor (vezi l.l). Numai despre fapte, și nu despre lume ca întreg, putem să ne facem
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
faptul că limitele limbajului meu (ale limbajului pe care doar eu îl înțeleg) semnifică limitele lumii mele“ (5.62). Că limitele limbajului sunt limitele lumii este ceva valabil, în egală măsură, pentru fiecare vorbitor al limbajului.68 Teoriile metafizicii tradiționale - teorii care pretind că spun ceva despre lume ca întreg - sunt nonsensuri, ca și tezele solipsiste. Lumea nu este decât totalitatea faptelor (vezi l.l). Numai despre fapte, și nu despre lume ca întreg, putem să ne facem „imagini“, putem spune
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
este contemplarea ei drept întreg - un întreg limitat. Sentimentul lumii ca întreg este misticul“ (6.45). Cel care trăiește acest sentiment va înceta să se întrebe care este sensul vieții și al lumii, să caute răspunsul la această întrebare prin teorii. Asemenea acelor eroi ai lui Tolstoi care l-au fascinat pe Wittgenstein, el înțelege că ceea ce este cu adevărat important nu se poate spune. „Dezlegarea problemei vieții se vede în dispariția acestei probleme. (Nu este, oare, acesta motivul pentru care
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
în anii mai târzii: „Să nu credeți cumva că eu disprețuiesc metafizica. Unele dintre marile sisteme filozofice ale trecutului aparțin, după părerea mea, celor mai nobile înfăptuiri ale spiritului omenesc.“73 Nu se poate sublinia îndeajuns că prin calificarea unor teorii drept „nonsensuri“ nu era contestată însemnătatea și valoarea lor. Când aprecia că „marile probleme“ nu sunt probleme, Wittgenstein viza doar supoziția că sistemele filozofice ale trecutului ar constitui contribuții fundamentale la cunoașterea lumii, adică pretenția lor de a reprezenta știința
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
despre ceea ce e „mai înalt“, despre ceea ce dă sens vieții ființelor care posedă o sensibilitate și o gândire cu adevărat cultivate nu se poate spune nimic, nu se pot face afirmații adevărate sau false, nu se pot formula teze și teorii.84 Imaginea filozofiei ca știință al cărei obiect este analiza teoretică a semnificațiilor și valorilor reprezintă ea însăși o consecință a neînțelegerii logicii limbajului nostru. Abia desprinzându-ne de ea vom putea comunica bine cu ceea ce este „mai înalt“ și
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
face gândirii sale în două părți, intitulate „filozofie I“ și „filozofie II“. El adaugă că până și o comparație a criticii pe care o face Wittgenstein filozofiei sale timpurii cu critica pe care a făcut-o Platon, în dialogul Parmenide, teoriei sale a ideilor este nesatisfăcătoare deoarece Platon, spre deosebire de Wittgenstein, nu ar fi formulat totuși „o teorie filozofică nouă, incompatibilă cu tezele sale anterioare“5. O judecată căreia îi vom atribui o mai mare greutate aparține unor prieteni apropiați. Fostul student
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
și o comparație a criticii pe care o face Wittgenstein filozofiei sale timpurii cu critica pe care a făcut-o Platon, în dialogul Parmenide, teoriei sale a ideilor este nesatisfăcătoare deoarece Platon, spre deosebire de Wittgenstein, nu ar fi formulat totuși „o teorie filozofică nouă, incompatibilă cu tezele sale anterioare“5. O judecată căreia îi vom atribui o mai mare greutate aparține unor prieteni apropiați. Fostul student și succesorul lui Wittgenstein la catedra din Cambridge, finlandezul Georg Henrik von Wright, în schița biografică
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
nici măcar încerca să-l imit). Asta explică, poate, de ce preocuparea mea permanentă pentru Wittgenstein a fost consacrată, în principal, împrejurărilor și caracteristicilor exterioare ale scrierilor sale, și nu nucleului propriu zis al gândurilor lui.“19a În general, filozofii care dezvoltă teorii ale semnificației și atribuie filozofiei limbajului o poziție centrală nu acceptă contestarea radicală a posibilității unor asemenea teorii, care este atât de caracteristică pentru filozofia mai târzie a lui Wittgenstein. Unul dintre aceștia, englezul Michael Dummet, își încheie cartea sa
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
principal, împrejurărilor și caracteristicilor exterioare ale scrierilor sale, și nu nucleului propriu zis al gândurilor lui.“19a În general, filozofii care dezvoltă teorii ale semnificației și atribuie filozofiei limbajului o poziție centrală nu acceptă contestarea radicală a posibilității unor asemenea teorii, care este atât de caracteristică pentru filozofia mai târzie a lui Wittgenstein. Unul dintre aceștia, englezul Michael Dummet, își încheie cartea sa consacrată originilor filozofiei analitice cu următoarea reflecție semnificativă: „În special pentru cei care aderă la axioma fundamentală a
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
axioma fundamentală a filozofiei analitice este esențial să se ajungă la o decizie cu privire la un model corect al conceptelor de «semnificație» și «înțelegere». Iar această problemă nu poate fi soluționată decât printr-o cercetare explicită cu privire la forma corectă a unei teorii a semnificației.“ Într-un interviu ulterior, Dummet a insistat asupra respingerii unui punct de vedere central în gândirea târzie a lui Wittgenstein, acela „că filozofia nu poate modifica practica lingvistică“. „Practica noastră lingvistică poate fi greșită, evidențieze acest lucru.“ Dummet
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
gândirea târzie a lui Wittgenstein, acela „că filozofia nu poate modifica practica lingvistică“. „Practica noastră lingvistică poate fi greșită, evidențieze acest lucru.“ Dummet apreciază drept dăunătoare ideea căreia i-a conferit autoritate autorul Cercetărilor, aceea că străduința de a formula teorii filozofice nu poate fi justificată.20 Argumente convingătoare în favoarea susținerii existenței unei reorientări radicale a gândirii lui Wittgenstein au adus și autori care, spre deosebire de Russell sau Dummet, nu înclină câtuși de puțin să subaprecieze însemnătatea operei lui mai târzii. Greu
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
fost reluate de acea autoritate în exegeza wittgensteiniană care este David Pears. Din comentariul lui Pears rezultă clar că opoziția dintre perspectivele schițate în cele două lucrări va fi considerabil accentuată dacă acceptăm supoziția că în Tractatus este elaborată o teorie filozofică pretinzând, ca orice teorie, că pătrunde dincolo de fenomene și dezvăluie structuri profunde.24 În acest caz, Tractatus-ul va putea fi socotit tot atât de reprezentativ pentru o gândire inspirată de idealul științei ca și marile opere ale filozofiei tradiționale 25. Pears
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
în exegeza wittgensteiniană care este David Pears. Din comentariul lui Pears rezultă clar că opoziția dintre perspectivele schițate în cele două lucrări va fi considerabil accentuată dacă acceptăm supoziția că în Tractatus este elaborată o teorie filozofică pretinzând, ca orice teorie, că pătrunde dincolo de fenomene și dezvăluie structuri profunde.24 În acest caz, Tractatus-ul va putea fi socotit tot atât de reprezentativ pentru o gândire inspirată de idealul științei ca și marile opere ale filozofiei tradiționale 25. Pears apreciază că acea critică a
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
scrierea postulează o realitate subiacentă, situată dincolo de fenomene. Pears însuși nu este însă sigur în această privință. Tractatus-ul - crede el - ar conține și aluzii (hints) „că filozofia este atât de diferită de știință, încât rezultatele ei nu pot fi socotite teorii de nici un gen“26. Și Paul Engelmann, cel care a fost interlocutorul favorit al lui Wittgenstein în faza finală a elaborării Tractatus-ului, a avut impresia că prietenul lui s-a îndepărtat, mai târziu, destul de mult de modul de a face
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
spune ar constitui o temă perenă a gândirii lui Wittgenstein. Din perspectiva filozofiei târzii a lui Wittgenstein cu greu s ar putea vorbi despre „ceea ce nu se poate spune“ în genere. Autorul Cercetărilor „a avut problema de a arăta sterilitatea teoriilor filozofice, fără a trebui să afirme, în același timp, că ceea ce vor să spună acestea nu se poate spune în mod absolut. El a încercat să dezvolte în mod consecvent acest gând în filozofia lui mai târzie“29. 2. Limitele
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]