7,219 matches
-
afla fix în fața mea. Pe ușa ei, era atârnată o bucățică de carton, înrămată, pe care scria: „Dra Hazel Duffy/ Helena“. Din impuls, am bătut la ușă. Intră, se auzi vocea lui Hazel. Am deschis ușa, mi-am vârât capul înăuntru și am spus, fără a fi complet nesinceră: Eram în trecere și voiam să știu dacă ești bine. Cabina era micuță, asemenea majorității celorlalte cabine de la teatrul Cross. Existau și câteva cabine mai mari, unde oamenii stăteau doi câte doi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
scot dopul cu zgomot. E așa de nașpa. Să-l fi văzut pe Lurch, cât de mândru era când scoase cu grijă dopul și văzu vaporii ridicându-se la gura sticlei. Înclină sticla cu delicatețe, de parcă ar fi fost nitroglicerină înăuntru. —Toarn-o ca pe bere, îi dădui eu instrucțiuni, pe marginea paharului. Urmărea rezultatul foarte mândru de el. Am ridicat paharul în cinstea lui. — Mulțumesc că m-ai ajutat cu sculpturile, Lurch, zisei eu. Ai fost genial. O, un fleac, zise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
deblochează. Am împins ușa, luptându-mă o clipă cu greutatea ei surprinzătoare; ai fi zis că e întărită cu beton. Îi compătimeam pe toți locatarii clădirii care nu trăgeau de fiare de cel puțin trei ori pe săptămână. Odată aflată înăuntru, am ezitat, privind ușile liftului, intransigente, gri, cu îndoituri, apoi am apăsat butonul să chem liftul, spunându-mi că mă voi hotărî după ce voi vedea cum arată interiorul cabinei. Când ușile s-au deschis, am descoperit, într-adevăr, că mulți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
vremea potrivită și părea un pic exagerat să-mi decorez casa în funcție de mașină. Nu foarte mult. Eram nebună după mașini. Doar un pic. Am sunat și ușa s-a deschis imediat, fără nici un cuvânt, doar cu un bâzâit al interfonului. Înăuntru era o liniște mormântală astfel că, în timp ce urcam scările către primul etaj, pantalonii mei de piele și scârțâitul scândurilor de lemn făceau un zgomot infernal, care ar fi trezit și morții. Ușa apartamentului lui Hugo era întredeschisă, ceea ce nu m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
m-am aplecat, destul de bănuitoare. Era plin ochi cu margarita de căpșune cu gheață și părea că fusese adus de la barul Finca Tapas 1 de pe Pentonville Road. Am cochetat cu ideea de a înșfăca urciorul și de a mă strecura înăuntru, unde aveam să-l golesc în liniște, făcând o pauză care - speram eu - era îndeajuns de lungă încât să-l facă să intre în panică, după care am spus: —Hugo? Poți să ieși din ascunzătoare. S-a ivit de după colțul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
argint preferată, iar pe față i se putea citi în același timp mulțumirea de sine - pentru că știa că nu pot refuza o stacană de margarita cu gheață - și rușinea, pentru că știa că sunt încă supărată pe ea. M-a urmat înăuntru, închizând ușa în urma lui. Eu eram deja lângă dulapul din bucătărie, din care scoteam două pahare. — Știi episodul ăla din Cheers 1 în care Sam e în vacanță în Mexic? zise el, acceptând un pahar plin. Îl sună cei de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
am riscat și l-am rugat să trimită vreo doi polițai care să stea la pândă. Erau acolo când am ajuns, așteptau după colț. Le-am lăsat deschisă ușa de la intrare. —După care a apărut Violet, care s-a năpustit înăuntru, zise Hugo. Zicea că a stat să asculte la ușă o vreme, după care a hotărât că acela era momentul dramatic potrivit să-și facă intrarea. Presupun că polițaii n-avea nici o șansă s-o oprească dacă ea își pusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
atât de aproape de casa noastră. Vizita ne-a dus de data asta la o locuință somptuoasă, situată nu departe de palatul sultanului. Încăperea în care am fost primiți era mare și înaltă, cu un tavan zugrăvit în azuriu și aur. Înăuntru erau mai multe femei, toate grase și înfășurate în văluri, care n-au părut deloc încântate să mă vadă. Sporovăiră câteva clipe în legătură cu prezența mea acolo, apoi una dintre ele se ridică greoaie, mă luă de mână și mă instală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
groazei de nedescris pe care am resimțit-o acolo. Imamul ne primise foarte corect și ne oferise ca loc de dormit o colibă din lemn în preajma moscheii, având alături un țarc pentru animale. Warda și cu Mariam s-au culcat înăuntru; tatăl meu și cu mine am preferat să dormim pe acoperiș, unde puteam profita de răcoare pe timpul nopții de vară. Așadar acolo ne găseam când, către miezul nopții, doi lei enormi, atrași de mirosul cailor și al catârilor, veniră la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
că parcă ar fi niște grote. Se povestește că unul dintre ele are mai multe etaje, având în interior săli zidite, unele mari, altele mici, dar toate amenajate. De aceea, căutătorii de comori vin special de la Fès, pentru a coborî înăuntru cu ajutorul unor funii și înarmați cu lămpașe. Mulți dintre ei nu mai ies niciodată la suprafață. La o săptămână de când părăsisem orașul Fès, am trecut printr-o localitate numită Um Junaiba, în care persistă o ciudată datină: se află pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
pe dedesubt îmi înnodasem o basma în jurul părului; aveam în picioare sandale din lemn și mă înfășurasem într-un ștergar. Aveam pe atunci unsprezece ani și nici un fir de păr pe trup care să-mi trădeze sexul. Mă plimbam așadar înăuntru, când am dat peste Warda și Mariam. Ochii ei s-au încrucișat cu ai mei și am înțeles pe dată că mă recunoscuse. Ne văzuse adesea împreună și nu se putea înșela. Eram ca paralizat, așteptându-mă să aud un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
înconjurată de ziduri înalte, iar sultanul a interzis vizitarea ei spre a ocroti o minune a naturii: unicul arbore din lume care produce balsam, adevărata rășină parfumată. O monedă de argint strecurată în palma paznicului ne-a îngăduit să pătrundem înăuntru. Aplecată deasupra arborelui de balsam, Nur își dădu vălul la o parte și stătu astfel vreme îndelungată, fără să se miște, fascinată, visătoare. Repetă, parcă doar pentru ea însăși: — În lumea întreagă nu există decât tulpina asta. E atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
stat un lung moment nemișcat, în anticameră, la adăpost de strigătele lui îndărătul canaturilor grele și cizelate. Însă elvețianul din garda papală care mă însoțea primise anumite porunci. Așa că a deschis ușa biroului fără să mai bată, m-a împins înăuntru și a închis-o iute în urma mea. Când m-a văzut, papa a încetat să mai strige. Însă a rămas încruntat, iar buza de jos încă îi mai tremura. Cu degetele-i netede, care băteau febril darabana pe masă, mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
mea nenorocită și tu le-ai aruncat pur și simplu? Maggie ieși în goană pe ușa de la intrare. Dar simțind, cu siguranță, pericolul, gunoierul își luase tălpășița. Apăsa încontinuu pe butonul liftului, înjurând. „Haide, haide“, mârâi cu fălcile încleștate. Odată înăuntru, nu-și dorea decât să ajungă mai repede jos. Imediat ce liftul se opri la parter și ușa se întredeschise, se strecură prin acel spațiu, ieșind în fugă pe stradă. Se uită în stânga și-n dreapta și din nou în stânga și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
Doar zece minute în birou, cât să ia actele și să plece. Doar că „birou“ nu era cuvântul potrivit. Cele două lacăte grele care blocau ușa metalică o dovedeau cu prisosință. „Cameră de lucru“ era mai potrivit sau chiar „depozit“. Înăuntru mirosea ca într-un grajd. Becurile fluorescente pâlpâiau și puneau astfel în lumină rafturi în care nu se găseau hârtii, dosare sau dischete, ci cutii de carton. Și în ele erau fragmente de vase antice, materiale pe care Ahmed Nour
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
și într-un colț uitat de lume, cum e Beitinul, puteai vedea istoria lumii, strat peste strat. Asta i-a dat o idee. Se întinse după una din cutiile mai noi, una care conținea ultimele descoperiri de pe sit. Se uită înăuntru, strâmbând din nas din cauza mirosului de îmbâcsit: cranii umane din epoca timpurie a bronzului, de acum aproximativ cinci mii de ani, alături de borcane de depozitare și oale de gătit. Zâmbi, știind că poate face mai mult de atât, că se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
întinse spre minibar. Cu un pahar și o sticlă de whisky în miniatură, se așeză la birou și începu să privească pe fereastră. Văzu un bărbat ieșind din magazinul luminat cu neon de peste drum. Cărând o pungă subțire, de plastic: înăuntru, o sticlă cu lapte, poate și un borcan cu miere. Un bărbat care se ducea să-și petreacă seara acasă. Era o imagine atât de banală, dar o fascina totuși pe Maggie. Dintr-un motiv sau altul, nu avusese niciodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
adăuga că era „un act mârșav al contrarevoluționarilor sioniști, care trebuiesc pedepsiți cât mai repede“. Abdel-Aziz își sorbea în continuare cafeaua, pipăind din când în când rucsacul lui Salam pentru a se asigura că descoperirea fiului său mai era încă înăuntru. Se afla acolo cam de cincisprezece minute când un bărbat mai tânăr, probabil de vreo treizeci și cinci de ani, intră zâmbind încrezător. —Bună ziua, frații mei! spuse el radiind. Cum merge treaba? Râse zgomotos. Unii dădură din cap în direcția lui, alții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
dolari. Mahmud trebuie să fi înnebunit: nu-i iese nimic din afcerea asta. Te face pe tine bogat, în schimb! Își strânseră mâinile. Mahmud se ridică și îi ceru patronului cafenelei o pungă de plastic. Imediat ce o primi, strecură tabla înăuntru, scoase douzeci și cinci de dolari americani dintr-un teanc gros și murdar și i-i dădu lui Abdel-Aziz, care ieși imediat din cafenea, rucsacul fiului său, acum ușor și în întregime gol, atârnându-i de umăr. Capitolul 16 Ierusalim
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
înjunghie aici, să-mi ia geanta și nici c-o să afle cineva vreodată. În schimb, Nawaf bătea ușor într-unul din obloanele de oțel. După o secundă sau două, acesta începu să se ridice, acționat parcă de un mecanism electric. Înăuntru străluceau lumini fluorescente, dezvăluind ceea ce părea a fi un magazin de suvenire: vitrine mari de sticlă și, în spatele lor, o grămadă de fleacuri. Haide, haide. Niște ceai? Mahmud încuviință din cap în timp ce studia marfa. Cadrane de ceas pe fâșii de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
de argilă și lăsau o semnătură. Ingenioase pentru vremea lor, dar nu mai ingenioase ca ascunzătoarea pe care o găsise Jaafar pentru ele. Băgă mâna în cutia mare de carton maro, care venise de la Neuchâtel, din Elveția, acum o săptămână. Înăuntru era o grămadă mare de case de jucărie din lemn, toate cu ferestre vopsite și înconjurate de gărdulețe din bețe de chibrit. Dacă ridicai acoperișul, descopereai că șemineul ornamental avea și altă funcție. Începea o melodie lentă, ușoară, produsă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
să meargă. Dar ar fi putut s-o facă mult mai repede dacă ar fi avut ajutorul necesar. Se uită la lada de ceai de lângă sulul mare de bandă adezivă. Numai ea reprezenta cam trei luni de muncă grea, solitară. Înăuntru se aflau sutele de tăblițe de lut pe care le strânsese din aprilie 2003. Avea un plan și pentru ele. Nu unul obositor, dar care lua timp. Se uită la calendarul cu portretele prost încadrate ale regelui și ale superbei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
engleză. Eu mă apuc de teancurile astea. Maggie se instală în scaun și apăsă butonul de pornire. —Hei, Uri, poți să-mi mai dai o dată telefonul mobil? Scoase punga transparentă pe care o ridicase de la spital în drum spre Psagot. Înăuntru erau „bunurile personale ale decedatului“, lucrurile pe care le avea tatăl lui asupra sa când a fost ucis. Intră în căsuța cu mesaje primite. Goală. Apoi în cea cu mesaje trimise. Goală. —Și ești absolut sigur că tatăl tău avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
să evite așchiile de la aceste lăzi de ceai, cu care te puteai înțepa la degete. Iar în mintea lui încolți acea întrebare încântătoare pe care și-o pun toți copiii rupând panglicile și ambalajul în dimineața de Crăciun: ce e înăuntru? Al-Naasri îi spusese la telefon că ar trebui să primească suvenire pentru turiști. Henry fusese intrigat, presupunând că acesta e un cod pentru lucrurile aduse în Iordania din alte părți. Dar cum dezlipi primele straturi de spumă și bandă adezivă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
complice. Prea grăbit ca să-și mai caute trusa de scule, Henry apucă un cuțit de bucătărie și scoase piesele primei cutii muzicale. Erau îndărătnice - prea meticuloase, prea elvețiene, asta era problema lor, dar în cele din urmă ieșiră. Și acolo, înăuntru, era într-adevăr un exemplar perfect de sigiliu cilindric. —O, văd acum ce vrei să spui în legătură cu aceste cutii muzicale, Jaafar. Mecanismele sunt splendide! Nu ar putea să vină decât din locul de naștere al, ă..., cutiei muzicale. Locul unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]