7,211 matches
-
explozia de la BASF. Depoziția celui care a asistat la evacuarea biroului avariat de explozie, În care fusese rănit Hermann, a fost o piesă centrală În dosarul de pensie. Își amintește prima dată când a Întrezărit acest episod din viața acesteia: șoaptele Christei și piciorul ei Încolăcit Între picioarele lui, mâna lui, jucându-se cu părul mătăsos al sexului ei, cearșafurile umede și bâzâitul unui țânțar rezistent la Autan. O tragedie, un serial de televiziune, cu un deus ex machina salvator: până
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
care depășeau măsura și În privința slugărniciei, și În privința obrăzniciei. Depinde doar cu cine vorbeau. Poate era obsesia paranoică, pe care o au mulți dintre cei de acolo, că sunt urmăriți. Cristian se uita tot timpul În toate părțile, vorbea În șoaptă, făcea semne bizare cu mâna, de atenționare. La ora la care ieșeam de obicei din hotel dădeam de Cristian, patrulând pe trotuar, disperat că a Întârziat la serviciu, dar și mai disperat la gândul că ar putea rata ocazia să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
lui mică și scumpă a apărut cel mai magnific zâmbet din lume. Sunt așa de fericită că exiști! micuțul meu prinț... cum n-o să-ți poți imagina vreodată. Nicoleta și-a strecurat capul pe ușă și m-a strigat În șoaptă: Diana! Te așteptăm În sufragerie. Avem o surpriză pentru tine. Flori, șampanie, prăjituri și o mulțime de confeti - ca un zbor de fluturi - m-au Întâmpinat la intrare. De asemenea, erau acolo părinții mei, Nicoleta cu soțul ei și fiul
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
și apariția ei a făcut ca cele două bătrâne aflate Înăuntru să o privească curioase și cu insistență. Vânzătorul a avut o reacție neașteptată. Se uita consternat, mut de uimire și tulburat peste măsură. „Ea a murit, de unde?”... se auzeau șoaptele În italiană și, tot ce a mai putut Înțelege - era numele Ana... A căutat În buzunar hârtiuța pe care avea notat cuvântul magic, și cu glas tremurat, a cerut o pâine. A primit pâinea și cei câțiva cenți, rest la
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
ceva... precum cel care se Îneacă, plutind o vreme... crezând și sperând că mai există o salvare. După zbuciumul chinuitor În căutarea unui punct de sprijin - mă prăbușeam din nou În valuri. „Hei! E cineva la mal?” Niciun sunet, nicio șoaptă nu străbate clipa. Încă mai plutesc În stare de agonie. Nu văd nimic, nu sunt nimic! Plutesc Între viață și moarte și nu mă pot hotărî... Nu știu cine m-a pus să intru În direct Într-o emisiune la radio. Emisiunea
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
se roteau ... deasupra criptei negre și pe fruntea mea, arsă de dor, se topeau! Mi-am culcat sufletul pe lespedea tăcută și rece. Și lacrimile iubirii, ca-ntr-un vis, livezi de cireși, Înfloreau. Mi s-a părut c-aud șoapte, voie bună și râs?! Era doar rătăcita-mi umbră, amar zguduită de plâns, de plâns... ... născut cu strigăt - când toamnele plângeau ... și plecat În mare taină, când fulgi albi sărbătoreau ...” File de jurnal. (10 oct. 2001) Iubire și neant... ( din
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
de talentat, care să scape întru totul de trac, iar Carosse simți acest lucru din plin pe când trecea prin fața casei spre bucătărie. Replicile rolului i se încurcau în minte, gâtul i se uscase, iar sunetul clopoțelului răsună doar ca o șoaptă timidă de data asta, comparativ cu zăngănitul autoritar de la prima sa vizită. Își ținea o mână în buzunar strângând cu putere revolverul, simțind că bărbăția lui are nevoie de un sprijin. Când ușa se deschise, de-abia reuși să rostească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
-
17 Madame Mangeot muri în noaptea aceea. Chemaseră din nou preotul și din camera sa de la etaj Charlot urmărise zgomotele care însoțeau scena morții: pași trecând încolo și încoace, clinchetul unui pahar, clipocitul apei curgând la robinet, vorbe rostite în șoaptă. Ușa se deschise și Carosse băgă capul înăuntru. Se instalase în ceea ce numea dormitorul lui, dar se ferea din calea străinilor. —Slavă Domnului, totul o să se sfârșească în scurt timp. Mă trec fiori, nu alta, șopti el. Moartea nu este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
-
se ferea din calea străinilor. —Slavă Domnului, totul o să se sfârșească în scurt timp. Mă trec fiori, nu alta, șopti el. Moartea nu este un eveniment privat, nu se cuibărește pur și simplu într-un trup și cu asta basta. Șoapte, clinchete, scrâșnet de podele, apă curgând în chiuvetă. Moartea e ca o operație făcută în regim de urgență și fără personal calificat... sau ca o naștere. Te aștepți să auzi din clipă în clipă țipătul nou-născutului, dar în final nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
-
orice-am spune, ne-nvârtim între sârme ghimpate, așteptăm să s-ntâmple-o minune, dormim pe furiș, mâncăm pe-apucate. Stăm ceasuri la cozi, pentru-o sticlă cu lapte de cu noapte, ne mai rânduim, suntem muți, s-aud doar șoapte, facem efort să mai fim. De obicei, ne ferim unii de alții, schimbăm trotuarul, întoarcem capul, chiar și brazii, înalții nu-s siguri că nu-i taie satrapul. Atmosferă apăsătoare de mal surpat, de plumb, lumea se calcă-n picioare
Cerul iubirii e deschis by CONSTANTIN N. STRĂCHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/556_a_1346]
-
pe gânduri, pe tăișuri de trebări cu răspunsurile sumbre; geamul e dublat de scânduri nicio rază, dinspre zări nu pătrunde printre umbre. Zi și noapte, becu-n centru din arcada beciului, ne veghează și-n somn pentru a ne pedepsi de șoapte - le coșmarului... Aerul, vai! Aerul este îmbâcsit și greu, îmi stă-n gât ca un cuțit care nu mai taie pâine învelit în caierul părului, de la un leu, părului de la un câine. Se aud pe culoar vorbele majurului... s-a
Cerul iubirii e deschis by CONSTANTIN N. STRĂCHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/556_a_1346]
-
timpul în loc, dacă faptele-l încarcă, ești mai împăcat și, parcă, viața-i plină de noroc. Bine-i să nu dormi o noapte și-ai să vezi că nu ți-e somn... Lumea doarme, tu ești domn pe-ale cosmosului șoapte. Satisfacția te ține sprinten cum este vigoarea ielelor când joacă-n zarea verii plină de albine. Loreley cântă pe stânci, stânci de aur foarte-nalte, Rinul vieții curge cu-alte melodii și mai adânci. Ele-mi dau aripi să zbor
Cerul iubirii e deschis by CONSTANTIN N. STRĂCHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/556_a_1346]
-
vrea ca altcineva de la birou să știe despre asta. Îl urmăresc pe Ben cum își scoate ciorna scrisorii din mapă, iar când mi-o întinde, mă simt extrem de onorată că are încredere în mine. ― „Dragă Diana Macpherson“, citesc eu în șoaptă. „Re: Loc vacant pentru reporter de televiziune, anunțul din The Guardian de lunea trecută. Lucrez în prezent ca redactor-șef adjunct la Kilburn Herald, dar mi-ar plăcea nespus să ajung în televiziune...“ Rămân cu privirea în gol în timp ce termin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
să-l țin pe Ben cât de departe pot de Sophie și Lisa. ― Bine, trebuie să plec. Să ai o zi bună. Mă las pe spate în baie și ascult tocurile amândurora cum tropăie pe ușă afară - sunet întretăiat de șoapte și chicoteli. Bietele de ele. Chiar cred că sunt destul de proastă încât să li-l dau pe Ben pe tavă? Cât de tare se înșală. ― Și cum a fost aseară? spune Geraldine tărăgănat, sorbindu-și cappuccinoul dintr-o cană de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
urmează? întreabă Geraldine, căreia nu-i vine să creadă că, dintre toți cei cu care ar fi putut vorbi Jemima în LA Café, ea l-a ales pe cel care arată divin. ― O, Doamne. Vocea mea se transformă într-o șoaptă îngrozită. E groaznic. Vrea să vadă o poză de-a mea. ― A, spune Geraldine, care, chiar dacă e de treabă, tot se gândește că probabil lui nu i-a plăcea niciodată de mine dacă m-ar vedea. Așa că nu mai spune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
Ben! Ce mai faci, băiete? Așa își vorbesc cei doi. Sunt bine, Rich, tu? ― Merge, Ben, merge. Nu te-am mai văzut de nu știu când, ce-ai mai făcut? ― De fapt, am vești. Vocea lui Richard se transformă în șoaptă. ― Cunosc un medic bun. ― Ce? ― Ai lăsat vreo tipă gravidă. ― Nu fi ridicol, spune Ben și începe să râdă. N-am lăsat pe nimeni gravidă, nu e nici o șansă! Nu, de fapt am fost azi la un interviu pentru o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
te sun dimineață... Geraldine mă întrerupe. ― Ai înnebunit? M-am gândit toată ziua la tine și la naiba, e doar vorba de somn. Vreau să aud totul. Cum este, cum merge, e superb? Râd, îmi cobor vocea și spun în șoaptă: ― Geraldine, nici nu-ți poți închipui cum e. ― A. Vrei să zici că e oribil, nu ca în poză, ci scund, gras și cu chelie. ― Nici vorbă. Este este cel mai frumos bărbat pe care l-am văzut, și sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
clipe s-au văzut înconjurați de femei fenomenale, cu siluete de manechine, aranjate după ultimul răcnet. Nimeni nu i-a cerut direct vreun autograf, pentru că nimeni nu se putea comporta atât de deplasat, dar era extrem de evident din priviri, din șoapte, din gesturile cochete, că toată lumea știa foarte bine cine este Ben. ― Fantastic, spuse Richard la un moment dat. Trebuie să-mi amintesc să te iau cu mine mai des. ― Da, râse Ben, care se simțea bine, dar tot nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
cuprinde spatele ușor, mișcându-și mâna încet în jos, până când alunecă între picioarele mele, iar eu nu-mi pot reține gâfâitul. Alunecăm jos, până pe podeaua bucătăriei: curând, micul-dejun a fost uitat, iar singurele sunete care se aud din bucătărie sunt șoaptele noastre și gemetele de plăcere. ― Chiar te iubesc, îi spun eu după aceea. Probabil că asta a fost cea mai bună partidă din viața mea, și mă simt vinovată că l-am făcut să se simtă vinovat, când e evident
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
în el, încă încălzită de delicioasa senzație de după ce facem dragoste, întrebându-mă cum naiba am putut să ratez acest sentiment incredibil vreme de atâția ani. Știu că sună nebunesc, dar sunt sigură că-l aud pe Brad vorbind în șoaptă. În cele din urmă, închide telefonul, dar nu vine înapoi în baie, ci se duce la bucătărie, așa că-l urmez, întrebându-mă dacă nu cumva o iau razna. ― Cine era la telefon? întreb, încercând s-o fac să sune ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
baie, ci se duce la bucătărie, așa că-l urmez, întrebându-mă dacă nu cumva o iau razna. ― Cine era la telefon? întreb, încercând s-o fac să sune ca o întrebare întâmplătoare. ― La telefon? A, de la birou. ― De ce vorbeai în șoaptă? Se uită la mine ca și cum chiar aș fi nebună. ― Ce tot spui acolo? spune el. Nu șopteam, mai zice, iar eu îl cred. Am fi zis că e ciudat. De fapt, ne-am fi gândit probabil că e de o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
nu mai vreau să aud despre ei doi îndrăgostiți. Vreau doar să aud răspunsurile la întrebările la care nu mi s-a răspuns. În cele din urmă toată chestia asta sordidă începe să se scufunde, și vocea mea iese în șoaptă: ― Și atunci de ce sunt eu aici? Vocea lui Jenny se înăsprește din nou. ― Crezi că e ușor să arăți cum arăt eu, într-un oraș ca ăsta? spune ea. Crezi că nu știu ce gândește lumea despre mine, ce ar crede despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
de cineva care să fie blondă și slabă. Disprețul din vocea ei mă lovește ca o palmă peste față: ― Avea nevoie de cineva ca tine ca să arate că a reușit, mai spune ea. ― Dar de ce accepți tu așa ceva? Tot în șoaptă vorbesc și nu știu sigur de ce. Poate pentru că nu-mi vine să cred că tocmai am auzit asta, sau poate pentru că nu-mi vine să cred cât de tare doare. Nu numai pe mine, dar și pe Brad. Și pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
cameră. ― Ai înnebunit de tot? spune Simon, căruia nu-i vine să creadă, după ce a ascultat pe furiș toată conversația. Te vroia, frate, și tu ai refuzat-o pe Alexia Aldridge. Ești nebun de legat! ― Simon! îl ceartă Ben în șoaptă. Ai auzit-o și tu, toată chestia aia prostia aia de renaștere, de vindecare. O fi ea Alexia Aldridge, dar e căzută din lună? ― Și ce dacă, la dracu’! Nu-mi vine să cred, spune Simon, și scutură din cap
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
a părut un fel de joacă „de-a hoții și vardiștii”. Acum, însă, așteptau răspunsul scris al căpitanului ca pe o izbăvire... ― Dacă ne trimit pe unul la Tanda și pe celălalt la Manda? Ce ne facem? - a întrebat în șoaptă Todiriță, frecându-și mâinile ca și cum l-ar fi luat frigul. Dumitru l-a privit cu chipul împietrit... Acum realiza și el că dacă îi vor despărți le va fi mai greu să suporte greutățile milităriei. ― Asta zic și eu întrebare
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]