6,476 matches
-
unele nuvele și din drama Năpasta, care trimit cu gândul la literatura ionesciană. În consecință, ceea ce ne propunem în acest subcapitol este să evidențiem în ce măsură scriitorii care s-au aventurat în această zonă literară adjudecată deja celor trei pionieri ai absurdului, respectiv Caragiale, Urmuz și Eugen Ionescu, s-au achitat de tributul intertextual datorat primilor "ocupanți". Considerăm că merită atenție în acest sens încercările dramatice ale lui Tudor Arghezi, Teodor Mazilu și mai cu seamă, inedita dramaturgie a lui Marin Sorescu
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
încercările dramatice ale lui Tudor Arghezi, Teodor Mazilu și mai cu seamă, inedita dramaturgie a lui Marin Sorescu. În privința celui dintăi, piesele într-un act de tipul Neguțătorul de ochelari (1928), Interpretări la cleptomanie, Patriotul, ilustrative pentru un comic al absurdului frust, găzduiesc hipotextul caragialian, dar anticipă meritoriu și procedee vădit ionesciene. Astfel, nonsensurile debitate de Acuzatul din Interpretări la cleptomanie, amintesc de prelucrarea caragialiană a snoavei populare din Minciună. Se știe că aici flăcăul cel isteț reușește să doboare "jumătatea
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
pe urmă am pus boii în car, am înjugat sacii și am plecat acasă. Când am ajuns acasă, rămase mama grea cu mine. Mă făcu sâmbătă și se cunună duminică."68 Asistăm, așadar, la o demonstrație a eficienței practice a absurdului, întrucât fantazarea bazată pe suita de căutate inadvertențe și inversiuni năucește și, în definitiv, salvează. Interesant este că și personajul arghezian pare perfect conștient de aceste virtuți izbăvitoare ale absurdului comic și recurge la vertijul de nonsensuri tot pentru denaturarea
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
68 Asistăm, așadar, la o demonstrație a eficienței practice a absurdului, întrucât fantazarea bazată pe suita de căutate inadvertențe și inversiuni năucește și, în definitiv, salvează. Interesant este că și personajul arghezian pare perfect conștient de aceste virtuți izbăvitoare ale absurdului comic și recurge la vertijul de nonsensuri tot pentru denaturarea biografiei: PREȘEDINTELE: Să o luăm sistematic: Tatăl dumitale avea mustăți? ACUZATUL: Era cu cinci ani mai tânăr ca mine. PRESEDINTELE: Dar doamna mama dumitale? ACUZATUL: Când m-am născut trecea
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
i se turna o cutie de purici în ceafa cămășii. A fi pictat: nasul verde, urechile indigo, gura portocalie. Și a i se cânta dedesubt din saxofon"70. În Neguțătorul de ochelari, repere intertextuale (în dublul sens temporal) pentru umorul absurd al dialogului descoperim atât la Caragiale, în special în schița Petițiune, cât și în sketch-ul ionescian Salonul auto sau în farsa tragică Scaunele. Similitudinile de la nivelul schemei actanțiale din schița caragialiană sunt vizibile: funcționarul, solicitantul și petiția rătăcită sunt roluri
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
curios?" răspundea bolnavul "Ba tocmai că mi s-a părut." "Ți-oi fi spus poate că e vorba de un muzicant oarecare, Wagner ori Saint-Saëns, și tu ai făcut oarecare deducții..." 77. Este adevărat că la Arghezi, straniul la limita absurdului ca expresie a depersonalizării prin uniformizare și multiplicare, din exemplul menționat din romanul Ochii Maicii Domnului sau incoerențele conversației ca mărci ale noncomunicării, din fragmentul reprodus din Cimitirul Buna Vestire, sunt asociate cu patologicul. Aceste exemple însă, posibil de relaționat
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Eugen Ionescu, prin tranzite nebănuite precum proza și dramaturgia lui Tudor Arghezi. Și Teodor Mazilu, "dintre dramaturgii de după război [...] printre cei mai originali"78, lasă impresia că se joacă de-a absurdul. În majoritatea pieselor sale, situațiile și personajele sunt absurde pentru că se opun programatic normalului, însă nu au profunzimea și semnificațiile specifice Noului Teatru, în primul rând din cauza puternicei individualizări spațio-temporale. Fără interes pentru dimensiunea metafizică a problematicii absurdului, proza, comedia sau "falsa tragedie" a lui Teodor Mazilu uzează frecvent
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
de-a absurdul. În majoritatea pieselor sale, situațiile și personajele sunt absurde pentru că se opun programatic normalului, însă nu au profunzimea și semnificațiile specifice Noului Teatru, în primul rând din cauza puternicei individualizări spațio-temporale. Fără interes pentru dimensiunea metafizică a problematicii absurdului, proza, comedia sau "falsa tragedie" a lui Teodor Mazilu uzează frecvent, până la convenționalism, de maniera ludică de a șoca prin reprezentarea sistematică a inversului celor previzibile: șeful care se plânge că este șef pentru că este deștept, subalternul care vede în
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
81 (Mobilă și durere) se transformă într-un instrument de demascare a regimului politic, întrucât nu face apel la fantezie, ci reflectă cea mai cruntă realitate. În acest sens putem vorbi de apropierea scrierilor lui Teodor Mazilu de satira prin intermediul absurdului practicată de Caragiale, observând în acealași timp și delimitarea acestora de maniera ionesciană de abstractizare și extremă generalizare, de minimă ancorare în realitatea concret-istorică, socială și politică. În altă ordine de idei, cel mai vizibil aspect care leagă proza și
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
și extremă generalizare, de minimă ancorare în realitatea concret-istorică, socială și politică. În altă ordine de idei, cel mai vizibil aspect care leagă proza și dramaturgia lui Teodor Mazilu deopotrivă de viziunea lui Caragiale și a lui Eugen Ionescu asupra absurdului, ține de fantoșizarea și de grotescul personajelor. La cei trei autori dezumanizarea este ilustrată prin artificialitatea gesturilor, stereotipia limbajului, mimetismul sentimentelor, mediocrizarea și aplatizarea gândirii. Deosebirile sunt, totuși, semnificative. Dacă la Caragiale și la Eugen Ionescu limbajul și situațiile revelau
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
vedere raportul său cu universul, ci este conștient și deliberat robit de condiționări din "cercul strâmt" al vremii lui: regim politic, modă în comportament și gândire, rivalități meschine. Desprinderea de modele și afirmarea unei voci originale în dramaturgia de esență absurdă se produce decisiv prin piesele lui Marin Sorescu Există nervi, Pluta Meduzei, Lupoaica mea, trilogia Setea muntelui de sare și chiar și dramele cu subiect istoric Răceala și A treia țeapă. Încadrabil în valul post-absurd al teatrului contemporan, Marin Sorescu
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
estul Europei, precum Slawomir Mrožek și Vaclav Havel, pentru care absurdul este clar conotat politic. Scrisă în 1964 ca primă tentativă de exprimare prin intermediul teatrului, Există nervi dezvăluie, din acest punct de vedere, un univers al terorii pentru care formula absurdului este cea mai adecvată. Întrucât "eroii trăiesc o zodie a suspiciunii"86, absurdul nu mai surprinde, se poate instala brutal și nu suscită proteste, însă nu din prostie sau din nepăsare, ca la eroii caragialieni, ci din cauza spaimei întreținute sistematic
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
mesei"88, încarcerarea în propriile case, sugerată prin străvezia aluzie la gratiile vizibile noaptea de la fereastră, supravegherea permanentă etc. minimalizează, prin contrast, orice absurditate și temperează impulsul de a o respinge. Astfel, ori de câte ori o rămășiță de simț logic tentează refuzul absurdului, intervin amenințările și insinuările care netezesc din nou drumul spre "rinocerizare": PROFESORUL (cu un anumit ton, către Locatar) : Deci, te opui. LOCATARUL (speriat): Cum? Cum... Cine să...? Eu să mă...hm!...opun? Dar nu știți cât am luptat... PROFESORUL (pe
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Pentru societate... LOCATARUL și PRIETENUL (luminați deodată): Ei, bată-vă să vă bată! (Râd relaxați).89 Aceste proceduri controlate prin care se asigura uniformizarea opiniilor și "reeducarea în masă" sunt responsabile și de tragica denaturare a limbajului. Expresie concretă a absurdului ființei umane dezumanizate la Caragiale și la Eugen Ionescu, noncomunicarea are în piesa lui Sorescu alte cauze și alte funcții. Chiar dacă remanența ecourilor caragialiene persistă prin replici care traversează instantaneu distanțele prin aluzii intertextuale directe, de pildă în paralogismul din
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
92. Este imaginea care face tranziția spre viziunile revelatoare ale condiției umane din trilogia Setea muntelui de sare. Deja estompate în Există nervi, prima încercare dramatică soresciană, urmele caragialiene se pierd în Iona, Paracliserul și Matca printre cele ale scriitorilor absurdului, îndeosebi ale lui Eugen Ionescu și Samuel Beckett. În același timp se observă că, dacă în cea dintâi piesă, comicului încă i se mai impune funcția de încartiruire a absurdului, deriziunea glisează tot mai mult înspre tragic în trilogia amintită
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
pierd în Iona, Paracliserul și Matca printre cele ale scriitorilor absurdului, îndeosebi ale lui Eugen Ionescu și Samuel Beckett. În același timp se observă că, dacă în cea dintâi piesă, comicului încă i se mai impune funcția de încartiruire a absurdului, deriziunea glisează tot mai mult înspre tragic în trilogia amintită. În esență, așa cum sugerează titlul ales al acesteia, nestăpânita "sete" stârnită în deșertul existenței va fi sublimată tragic aici în obsesia însingurării și a captivității absurde. Intuită deja în prima
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
funcția de încartiruire a absurdului, deriziunea glisează tot mai mult înspre tragic în trilogia amintită. În esență, așa cum sugerează titlul ales al acesteia, nestăpânita "sete" stârnită în deșertul existenței va fi sublimată tragic aici în obsesia însingurării și a captivității absurde. Intuită deja în prima piesă, prin imaginea casei-tren, închisoare pe traseul prestabilit al "viitorului cel mai îndepărtat", obsesia golului se va proiecta mai clar în telescoparea perspectivei din Iona, în aneantizarea din spațiul catedralei din Paracliserul și în sugestia regresiei
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
îndepărtat", obsesia golului se va proiecta mai clar în telescoparea perspectivei din Iona, în aneantizarea din spațiul catedralei din Paracliserul și în sugestia regresiei spre existența acvatică din Matca. Revelațiile personajelor-simbol și soluțiile alese ca răspuns la înțelegerea condiției umane absurde înscriu piesele din trilogia soresciană printre creațiile originale comparabile cu cele din dramaturgia postbelică europeană de prestigiu. În acest sens, consecințele pozitive ale rezolvării pe cont propriu a ecuației absurdului existențial sunt deja notabile în Iona. Profunzimea meditației, conținutul mitologic
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
personajelor-simbol și soluțiile alese ca răspuns la înțelegerea condiției umane absurde înscriu piesele din trilogia soresciană printre creațiile originale comparabile cu cele din dramaturgia postbelică europeană de prestigiu. În acest sens, consecințele pozitive ale rezolvării pe cont propriu a ecuației absurdului existențial sunt deja notabile în Iona. Profunzimea meditației, conținutul mitologic și constelația de simboluri și motive poetice redate într-un stil simplu, esențializat dar familiar, prin amestecul de seriozitate și ironie, sunt printre meritele incontestabile ale piesei. Este adevărat însă
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
la catharsisul tragic. Și totuși nu putem vorbi de repunerea tragicului în drepturi, în detrimentul deriziunii. Avem în vedere soluția propusă, pe care o putem interpreta astfel: vina fatală, transferată de fapt asupra "mamei" originare, responsabilă de propulsarea omului în existența absurdă, este asumată de protagonist pentru restabilirea echilibrului de dinaintea nașterii. Iona se avântă de aceea în moarte, se redă neantului, crezând că "drumul spre lumină" i-l asigură sinuciderea și nu acceptarea vieții ca sisifică luptă de spintecare de noi orizonturi
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
într-un nou eșec. În plus, deși vede în sinucidere dezlegarea, Iona întruchipează chiar eroul absurd camusian prin meditația asupra eternei reîntoarceri în existență și prin implorarea adresată mamei: "naște-mă mereu"95 veritabilă culme a obstinației și a perseverenței absurde. Astfel că, deși nu putem susține că se produce prin această piesă o resuscitare a tragediei, Iona se înscrie printre răspunsurile originale date problematicii legate de absurdul metafizic, încă actuală în dramaturgia din deceniul al șaptelea al veacului trecut. Prezența
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
simbolică, abstractă, de mare generalitate, conflictul redus la așteptarea inutilă sau la efortul derizoriu de evadare din viața văzută ca anticameră a morții, deriziunea provenită din scindarea eului care își autopersiflează condiția tragică, sunt elemente ale morfologiei dramatice specifice teatrului absurdului, regăsibile în Iona și în cea de-a doua piesă a trilogiei soresciene, Paracliserul. În mijlocul singurătății totale, în care irumpe ca o săgeată spre cer edificiul pustiu al Domnului, Paracliserul își dedică viața transformării noii catedrale într-un veritabil lăcaș
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
stânga mea") și de aceea, ultima lumânare, propriul trup aprins ca un rug, este pentru "sufletul" său, și nu ca jertfă supremă pentru un Dumnezeu mort. După toate aparențele, cea de-a treia "tragedie ontologică" soresciană marchează desprinderea de problematica absurdului. Între alții, Edgar Papu nota categoric în "Vatra" (iunie, 1980) că Marin Sorescu "își dă seama că acest absurd nu este o fatalitate inexorabilă care-l apasă pe omul modern, ci expresia unei erori ale sale, ce poate fi înlăturată
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
cu începutul și a nașterii cu sfârșitul, cu prăbușirea. Irina rememorează fericirea vieții intrauterine asimilată cu paradisul pierdut, iar apariția momâilor-ursitoare în partea mediană a piesei, interesate nu de priveghi, ci de "mama mortului" lăuza -, pune în lumină aceeași inversiune absurdă. Acesta umbrește decisiv optimismul piesei, ca să nu mai vorbim de lipsa de fundament a speranței în salvarea pruncului, și transpune finalul în cel mai crunt registru al absurdului. Aceasta pentru că protagonista însăși, deși dintr-un reflex, înrădăcinat, cum am văzut
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
de priveghi, ci de "mama mortului" lăuza -, pune în lumină aceeași inversiune absurdă. Acesta umbrește decisiv optimismul piesei, ca să nu mai vorbim de lipsa de fundament a speranței în salvarea pruncului, și transpune finalul în cel mai crunt registru al absurdului. Aceasta pentru că protagonista însăși, deși dintr-un reflex, înrădăcinat, cum am văzut, prin educație străbună, se sacrifică pentru a permite vieții să triumfe, este în același timp conștientă de inutilitatea sau, mai degrabă, de agonia care urmează "aruncării în lume
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]